Adrian Moldovan: “Îmi doresc din suflet să fac ceva pentru comunitate”

Adi_moldovan_top

Adrian Moldovan este candidatul Partidului Social Democrat pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 1 Bistriţa-Livezile. Acesta a intrat de opt ani în politică, timp în care a avut un drum ascendent şi declară că doctrina social-democrată este cea care i se potriveşte. Adrian Moldovan, pe lângă faptul că îşi doreşte să câştige alegerile din acest colegiu, vrea ca orice face să fie de calitate, astfel încât cei care îl cunosc, dar şi toţi bistriţenii să îşi amintească de el cu plăcere.

Gazeta de Bistriţa: Cine este Adrian Moldovan?

Adrian Moldovan: Sunt născut în Bistriţa, în anul 1976. Am copilărit, am trăit în Bistriţa. Am absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport în anul 2000 la Cluj-Napoca, sunt absolvent a trei masteruri – master în management politic, în administraţie publică şi managementul instituţiilor publice. Sunt directorul Clubului Sportiv Municipal Bistriţa din anul 2002 şi în prezent candidez în Colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor, din partea Partidului Social Democrat.

Gazeta de Bistriţa: Când aţi intrat în politică?

Adrian Moldovan: În politică am intrat la finele anului 2000, înscriindu-mă în PSDR, după care în urma fuziunii din anul 2001, normal, am ajuns în PSD. În decursul timpului am fost în prima fază vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene de Tineret a PSD, iar din 2004 preşedinte al Organizaţiei Judeţene de Tineret a PSD, vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene a PSD şi, cred, unul dintre cele mai importante lucruri din cariera mea politică, vicepreşedinte al Organizaţiei de Tineret a Partidului Social Democrat la nivel naţional.

Gazeta de Bistriţa
: De ce aţi ales Partidul Social Democrat?

Adrian Moldovan
: Să fiu foarte sincer, în prima fază mi-am regăsit foarte mulţi prieteni în PSDR. Ăsta a fost primul pas. După aceasta, de-a lungul timpului, mergând la foarte multe cursuri şi seminarii, am descoperit că această doctrină, cea social-democrată, este cea care mă reprezintă. În consecinţă, am rămas în acest partid şi voi rămâne în continuare.

Gazeta de Bistriţa: A existat o anumită persoană care şi-a pus amprenta în alegerea dumneavoastră?

Adrian Moldovan
: Cu siguranţă da. Primul om care m-a determinat să intru în politică este actualul preşedinte al PSD BN, Radu Moldovan.

Gazeta de Bistriţa
: Patru ani aţi fost consilier local, apoi aţi câştigat alături de PSD funcţia de consilier judeţean. Ce v-a determinat să intraţi în lupta pentru un fotoliu în Camera Deputaţilor?

Adrian Moldovan
: Aşa cum aţi sesizat, între anii 2004 – 2008 am fost consilier local din partea PSD, actualmente sunt consilier judeţean. Consider că am acumulat experienţa necesară pentru a putea reprezenta interesele cetăţenilor Bistriţei în Parlamentul României. În plus, îmi doresc să am oportunitatea de a face mult mai multe pentru bistriţeni şi, prin prisma atribuţiilor pe care o să le am ca şi deputat, voi încerca acest lucru.

Gazeta de Bistriţa: Cum credeţi că se vor desfăşura “ostilităţile” în Colegiul 1 în care candidaţi dumneavoastră?

Adrian Moldovan: Ţinând cont că noi, politicienii, de-a lungul timpului, am reuşit contraperformanţa de a îndepărta oamenii de la vot prin modul în care s-a desfăşurat campania electorală, pentru că până acum au fost nişte campanii de-a dreptul jignitoare, nişte campanii care nu aveau la bază idei şi argumente, noi avem obligaţia de această dată să ducem o campanie pozitivă. Eu, cel puţin, voi încerca acest lucru, în măsura posibilităţilor, să duc o campanie bazată pe argumente, pe idei, chiar dacă pe alocuri o să fie discuţii şi o să ne contrazicem. Dar eu sper din suflet, pentru a atrage oamenii la vot, să avem înţelepciunea şi echilibrul necesar de a duce o campanie pozitivă. Dacă nu se va întâmpla asta, din păcate atunci prezenţa la vot va fi una foarte slabă. Oamenii s-au săturat de acelaşi gen de campanie, de jigniri, de promisiuni neonorate şi dacă ne gândim că în trecut s-a promis marea cu sarea, lucruri pe care în timpul mandatului mulţi dintre cei aleşi nu le-au putut onora.

Gazeta de Bistriţa
: În opinia dumneavoastră, de ce credeţi că aceste promisiuni nu au fost respectate?

Adrian Moldovan: În primul rând, multe din promisiuni sunt nerealiste, deci nu au un temei solid. Candidaţii, din ambiţia de a obţine un post, un scaun, au promis fel şi fel de lucruri, multe din ele neputând fi onorate. Oamenii au deja destulă experienţă în democraţie, deoarece de aproape 20 de ani avem acest sistem de vot liber. Oamenii au început să perceapă lucrurile la adevărata lor valoare, nu mai cred în promisiuni vagi, ci aşteaptă în primul rând rezultate.

Gazeta de Bistriţa
: Ce părere aveţi despre contracandidaţii dv., Ioan Turc şi Ioan Nelu Botiş?

Adrian Moldovan
: Prefer să nu discut despre contracandidaţii mei, ci să discut despre mine.

Gazeta de Bistriţa: Credeţi că aceştia vor duce o campanie dură sau, aşa cum susţin, îşi vor promova şi ei proiectele şi ideile?

Adrian Moldovan: Este alegerea lor ce tip de campanie vor duce. Eu voi încerca să duc o campanie pozitivă, bazată pe proiectele şi ideile mele şi pe ceea ce vreau să fac pentru bistriţeni în timpul mandatului de deputat. Deci, nu mă interesează ce  variantă de campanie aleg ei sau modul în care s-au gândit să facă acest lucru.

Gazeta de Bistriţa
: Care sunt atuurile dv. în această campanie electorală?

Adrian Moldovan:
Consider că sunt singurul care îmi doresc din suflet să fac ceva pentru comunitate, toată viaţa mea mi-am dorit şi doresc în continuare să las ceva în urma mea, pentru ca oamenii să poată vorbi la superlativ de mine şi să-şi amintească de mine cu plăcere. Cred că ăsta este principalul rol al politicianului: să ajute comunitatea din care face parte, mai ales prin prisma acestui vot uninominal, când nu mai eşti candidat pe o listă, ci candidat într-o circumscripţie, numele tău este într-un chenar, iar oamenii vor avea mult mai des ocazia să te atenţioneze şi să te tragă la răspundere pentru ceea ce ai făcut sau nu ai făcut pentru cei care te-au ales.

Gazeta de Bistriţa
: Dacă veţi fi ales deputat, ce veţi schimba în Bistriţa şi Livezile?

Adrian Moldovan: Sunt multe probleme în acest colegiu. Bineînţeles, ne putem referi la partea de infrastructură, ne putem referi la problemele sociale pe care le întâmpinăm. În majoritatea lor, problemele bistriţenilor sunt aceleaşi cu cele ale tuturor românilor, în general. Să ne gândim că 17% dintre români sunt bogaţi iar restul de 83% sunt săraci. Trebuie să vedem problemele tuturor categoriilor sociale - salariile prea mici, pensiile prea mici, imposibilitatea tinerilor de a-şi constitui un cămin şi o viaţă decentă. Din punct de vedere al ofertei mele electorale, aceasta va fi împărţită pe două paliere – primul este cel de susţinere a actualei administraţii locale, a primarului Ovidiu Creţu, prin atribuţiile date, bineînţeles prin funcţia de deputat, iar cel de-al doilea palier conţine iniţiativele proprii pe care o să le am şi care au la bază oferta Partidului Social Democrat la nivel naţional.

Liana Mureşan

 

Scorul actual:
3.1/5 Stele. (37 voturi)



Imagini:


Adi_moldovan_thumb Adi_moldovan_2_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

politie



Articol vizualizat de 899 ori



Comentarii

WW.CEAUSESCU.CC a postat la 09-02-2010 01:50
interzis
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Credeti ca Liviu Rusu a luat mita de la firmele de deszapezire?


Da
Nu
Cu siguranta
Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Logo_tonight_pt_site_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Guvern international Sport Bistrita politie Consiliul Judetean furt calificat IPJ BN PDL parlament Theodor Paleologu mandat inchisoare omor alcool soferi Mititei Spitalul Judetean angajari asistente burse primarie bani ANAD substante dopante fitness elevi meditatii proiect liberali Oltean bolsevic bataie amenda Iasi CJ BN Liviu Rusu Curtea de Conturi investiti scoli investitii restante ISJ BN Gloria datorii finantare primaria bistrita Feldru Stefan Sangeorzan DJCCP BN Alexandru Uiuiu monumente constructii autorizatii Bistrita-Nasaud BNR credite lei valuta Borcea copii Miami Cioaca Elodia avocati accident Unirea beat furt livada HIV SIDA decese bolnavi kiril raskov conflict intre bulgari si tigani PNL PSD USL Bingo Metropolis Camera deputatilor Loteria Nationala fetita padure copac deces Halmasau conflict minora Singeorz Bai inghet Harghita minime absenteism scolar ordine publica CE UE cofinantare fonduri europene agresiune minori jandarmi montani Piatra Fantanele Ioan Nelu Botis DNA DLAF seism Vrancea Romania IJJ BN amenzi instanta bloc prabusire Italia batrani Cretu premii aspirina studiu internat Infoel inaugurare Leonard Orban Ministerul Afacerilor Europene Schengen carti donatie TNL magazin flori comert paracetamol fotbalist pieton ucidere penitenciar accident munca ITM magistrala EBA Funeriu Marcel Pavel Taj Mahal India Agra indecent liceu emigranti imigranti orbire China Rusia spionaj Marian Oprisan Victor Ponta Cristian Florian infractionalitate panouri solare iluminat eco Lechinta fantani arteziene buget Holocaust recital bicicleta portiera jandarmi politisti PC cadre didactice Pintican BCCO Cluj Dobocan SIPA ICCJ fraude Ovidiu Cretu Centura de Sud Daniel Suciu Rosia Montana ACD cutremur Japonia Tokyo Demi Moore divort casnicie Dinamo permis auto genunchi Marea Britanie autoritati coroane zona euro targ Floris ponei ajutoare incalzire formulare canabis hoti biciclete boxer Iulia Timosenko Ucraina abuz Gigi Becali moda de lux arest preventiv Grecia FMI tineri Sighet Marea Neagra Bulgaria Simona Sensual pedeapsa gelozie mesaje Sant scoala cursuri 112 apeluri false inselaciune ghicitoare lantisor masina Grigore Moisil chirie Cristian Tudor birouri licitatie Emil Nistor top firme examen barou Pompiliu Bota Facultatea de Drept Cluj Timoc recensamant Monica Macovei Justitie imunitatea parlamentara Nuseni proiecte Ioan Muresan ITRSV material lemnos urbanism disciplina in constructii SUA profesori procese coruptie Biblia Torah CNSLR FRATIA Marius Petcu ANI evaziune stat administrator stanca UPU viol local arest Sinagoga concert program PRM Ioan Pop Dorina Soldoae Sulfina Barbu Andreea Paul Vass lemn autoutilitara dosar penal sabie banca jaf Sieu Odorhei Viorel Chirlejan Paul Everac Crinuta Dumitrean ANRP Carla Bruni mamica viroze pneumonii spital Reteag suspect spanzurat Tureac 15 ani izolare termica Cetin miliardari Forbes Milut Bagiu Paul Rus Cezar Preda deputat PDL SRI Ovidiu Ohanesian copil Moldovan CNP pensii impozite primarii paduri defrisari MECTS Mihai Muresan Curtea de Apel Bucuresti Ministerul Justitiei magistrati mafia italiana Judecatoria Cluj Napoca indexare droguri hot fiica romi etnie Lacatus prejudiciu Huidu emisiune retragere Liviu Ciulei Brigada 81 Mecanizata Ziua Armatei Institutia Prefectului pietoni norme frati acte biserica vizitatori Rasdaq Pinte Fimaro Bojita U Cluj Paskany Vuza Bene afaceristi clujeni Gabriela Barsan piata valutara Forex broker Beclean scara bar razie jocuri instante de judecata criminalitate Dumcor dosar Tribunal strut mascota turism campus ecologisti Curtea de Apel Cluj conflict de interese Cornel Moisil Vasile Dologa retete compensate CJAS BN disponibilzari Tribunalul BN Ministerul Agriculturii terenuri agricole Vasile Astarastoae Colegiul Medicilor sistem sanitar salarii Ministerul Finantelor Gheorghe Ialomitianu OT PDL BN ecologizare Colegiul National Liviu Rebreanu Grup Taurus studii de fezabilitate Szeged Ungaria somaj INS BIM sedinta CJ arsuri Nasaud telefon PD-L infarct Matei batrana anvelope iarna minor minciuna Andreea Tudor despartire cercetari actiune fata maimuta Vasile Jimborean sala detinuti filme caruta batran bugetari buget 2012 Andrei Saguna Rares Criste Alin Ardelean Gevco Prigoana energie electrica CJPC BN sanctiuni contraventionale Dina Suciu faliment ISU BN SMURD Sangeorz Bai centura Sibiu centura Cluj Pantelimon DRDP DP Consult Emil Boc Basescu Radu Golban datoria Germaniei Senat sosele zone urbane locuinte monument Apollo fundatie formular E112 hora Prund invitati lant autobus traseu lucrari Consiliul Judetean Cluj Cheile Turzii arii protejate Muntii Rodnei diminuari AMR Traian Basescu judecatori Uniunea Europeana Nokia Mihai Bumbu Dorin Popescu COA Ioan Oltean Mircea Geoana radu bica stadion gheorghe olteanu sediul dna Big Brother Ministerul Comunicatiilor Francisc Trombitas alegeri liste tigari captura coma doi ani submarin necropsie tenis de masa SOV Liviu Luca Petrom Service sanctiuni delict chiosc transsexual parlamentar femeie Dan Stefanescu mita parchet Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril PICCJ DNA la Primaria Cluj Giorgios Papandreou demisie Ioan OlteanSorin Apostu Sorin Apostu Cluj perchezitii Ritli Ladislau Ministerul Sanatatii Andrei conferinta Babes Clooney sinucidere Mihaela tango Logan Rio criza euro Telecomunicatii Valerian Vreme interceptari telefoane Lucas Papademos Dan Ilie Morega concedii medici Codrin Rebeleanu parcometre Ilie Avram abuz in serviciu rechini pasageri Serviciul Roman de Informatii procurori deputati cheltuieli Rusu Bargaului incendiu hectare apa educatie cetateni banci ANAF sechestru Comisia europeana Ion Ariton oameni de afaceri Radu Moldovan Luca Iancu Bruxelles stalp pasune barbat minore disparute festival Ada Milea persoane nevoiase dizabiltati coalitie UDMR Politia Rurarla SIF PIB criza BERD FSLI Ministerul Educatiei sindicate card PIN portmoneu hoata morti cherestea fotografie expozitie Art Galeria Curtea Constitutionala suspendare permis tutun Lacrima Gala folk verisor 7 ani alocatii Tarpiu arhivele nationale Aspazia Droniuc RATUC groapa ecologica Jean Padureanu Gloria Bistrita FRF LPF Dumitru Dragomir Mircea Sandu Paszkany Elena Botezan DNA Cluj arestarea lui Sorin Apostu Energy Holding Republica Moldova AIE Geoana RAAPPS case ieftine Hotel Victoria tractor radio elev calorifer spargere teatru Scufita Rosie Casa de Cultura biciclist balustrada victima Richter Elena Udrea Tribunalul Bucuresti Tribunalul Bistrita-Nasaud Judecatoria Beclean licitatii caini comunitari consilii locale Garda Financiara excludere revocare reciclare patrula Andrei Muresanu Creativ Group Tariceanu certificate emisii carbon Kyoto grand hotel italia Protectia Consumatorului Radu Mazare raspunderea magistratilor CSM declaratii de avere APIA BN Emil Scurtu declaratie de avere Danut Prunea Serbia locuinte modulare Andrei Rusu Daniel Morar alegeri 2012 legea asistentei sociale Roberta Anastase Strabag CNADNR UNPR salariul minim pe economie Cartel Alfa RAFO Marian Iancu Politehnica Timisoara Vasile Blaga Titus Corlatean Daniel Constantin PC; PNL Radu Moldovan PSD cel mai prost profesor bistritean cel mai prost profesor prostul bistritei justitia clujeana Becali Bivolaru Electrica CCR Augustin Zegrean Securitate Dorin Cocos Ohanesian Boc APIA Cluj Gheorghe Serban afaceri de familie Marius Nicoara 1 decembrie Larry Wats accize motorina fermieri comasare Virgil Sotropa Doris Moldovan AJOFM BN Ministerul Economiei Wonderland MApN SCCO bancnota fals Hidroelectrica Buzoianu Enel Grup Cozmin Gusa Sorin Ovidiu Vantu luptatori anticomunisti despagubiri politice Lidia Barac politie locala vetruia moldovan achitata MDRT indicatoare turistice Partida Romilor diicot procurori bistrita Dorin Dobra Ioan Turc vasile lechintan arpad francisc pomi de Craciun marisu negrea POR Neia Lacatus referendum Craciun salariu minim pe economie lansare de carte muzeu CNAM reabilitare comasarea alegerilor ORNISS inchisorile CIA Catalin Predoiu Zamfirescu Racoti Predoiu executare silita PUG Cluj Dambu Rotund Adrian Borda UTCN Dana Garbovan Legea raspunderii magistratilor Predoiu abuzuri in justitie Transnistria Igor Smirnov PNL BN Ioan Tintean Virgil Pop Crin antonescu SC Electrica Tetarom disponibilizari MAI salarii bugetari PDL BN Hospital Clinic Dr. Filip Teaca Damian Muntean daune Dan Molnar Florin Gaurean Ministerul Muncii pasapoarte Dumitru Muresan Coreea de Nord Kim Jong Il atac de cord Centrul Municipal de Cultura Maria Marginean angajari stat APIA Rompan licitatii agricultura Romsys Gauss CEDO Fanel Pavalache Revolutia de la Cluj TVR Kim Jong-Il Gaddafi DIA revolutia tarife Ioan Denes Teraplast Valea Timocului Viorel Badea Danile Suciu DSVSA BN Colegiul National George Cosbuc DGFP BN declaratii fiscale ITM BN angajatori DIICOT Cluj Gansca Hrudei Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Horatiu Dumbrava Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan Hugo Chavez credit bancar credite bancare conturi consilieri centura Bistritei proteste sanatate Raed Arafat Volksbank oug 50/2010 plangere penala Garbovan aeroportul Cluj politist bataus marius coldea CODEC radare fixe politia rutiera legea sanatatii lege Dinu Patriciu bursa Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI Banca Mondiala Iosf Redl avere Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei contecios administrativ avalansa ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu condamnare UMF Cluj Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci parc municipal APM BN prim procuror selgross Cristian Preda inflatie proxenetism trafic de minori Miron Mitrea Mihai Razvan Ungureanu Grup Scolar Forestier trafic de persoane