Nicolae Moldovan: „Să punem protocolul în practică!”

Nicolae_moldovan__primarul_orasului_beclean_top

Nicolae Moldovan rămâne primar al oraşului Beclean, preferând să stea printre oamenii care l-au votat şi să ajute la îmbunătăţirea vieţii acestora şi la finalizarea proiectelor iniţiate. Nicoale Moldovan este de părere că ar trebui încheiate micile demonstraţii din CJ BN şi ar trebui începute negocierile dintre PSD şi PD-L pentru a nu afecta bunul mers al judeţului.


Gazeta de Bistriţa: Domnule Nicolae Moldovan ce v-a determinat să refuzaţi, în cele din urmă, funcţia de secretar de stat?

Nicolae Moldovan: Sigur a fost o analiză foarte atentă. Timp de două săptămâni am putut să-mi dau seama exact ce înseamnă şi poziţia de ministru secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor. Am declarat tot timpul că voi accepta o asemenea demnitate care este onorantă şi nu e chiar de refuzat, dacă din poziţia respectivă voi putea continua proiectele pentru oraşul Beclean. Mi-am dat seama că pot ajuta din poziţia respectivă România, judeţul Bistriţa-Năsăud şi oraşul Beclean, dar nu cu toate proiectele care erau în derulare. Atunci am cântărit foarte bine aceste realităţi şi, mai mult decât atât, şi impactul la nivel de atitudine a cetăţenilor din oraşul Beclean. Plecând acolo, neavând contact direct cu cetăţenii, s-a creat o idee din cauză că trebuie, ca oameni publici, ca oameni care am fost aleşi prin vot, să ţinem cont de sentimentele şi de atitudinea cetăţenilor. Mi-am dat seama că oamenii nu înţeleg că poţi ajuta şi dintr-o funcţie din altă poziţie, tot atât de bine oraşul Beclean şi proiectele.
Am cântărit lucrurile foarte atent şi în ultima zi în care aveam voie legal să-mi dau demisia din una din demnităţi, am avut puterea - nu mi-a fost uşor să iau o asemenea decizie - să îmi dau demisia nu din funcţia de primar al oraşului Beclean, cum se aşteptau foatre mulţi, ci din cea de ministru secretar de stat în MAI.

Gazeta de Bistriţa: Care a fost reacţia actualului ministru MAI, Liviu Dragnea, în ceea ce priveşte opţiunea dvs de a rămâne primar al oraşului Beclean?

Nicolae Moldovan:
Mi-a apreciat atitudinea. Cred că domnia sa înţelege cel mai bine starea de fapt. Am fost înţeles, sigur după o discuţie de aproape două ore. Ministrul era persoana cea mai îndreptăţită căreia să îi expun toate motivele reale, pentru a nu fi interpretată altfel retragere mea din minister. Din cauză că au fost tot felul de speculaţii în zona aceasta a Internelor, am vrut să fiu înţeles foarte corect, mai ales că este unul dintre liderii importanţi ai partidului şi chiar l-am rugat să explice domnia sa şi preşedintelui partidului, pe care îmi era foarte greu să îl sun şi să îi explic odată ce m-a responsabilizat în acea poziţie şi mi-a făcut onoarea să o ocup. Imediat după ce mi-am dat demisia, m-a sunat preşedintele partidului. Cred că a înţeles că la baza demisiei mele nu au stat alte motive.
A fost o decizie personală, am preferat să nu mă consult cu nimeni, chiar dacă într-o asemenea situaţie era bine, din punct de vedere politic. Nici lui Radu Moldovan nu i-am spus, pentru că ştiam că nu ar fi fost de acord. Am preferat să decid singur şi să îmi asum această responsabilitate pentru binele cetăţenilor din oraşul Beclean. Nu cred că este o problemă la nivel politic, mai ales că am păstrat funcţia de secretar de stat, nu în Ministerul de Interne, ci în Ministerul Educaţiei printr-o colegă de-a noastră, Doina Pană. Domnia sa va fi secretar de stat deoarece PSD BN a avut cele mai bune rezultate în Ardeal.


Gazeta de Bistriţa: La ce v-aţi gândit când aţi afirmat că veţi ajuta Becleanul din funcţia de secretar de stat?

Nicolae Moldovan:
M-am gândit că voi putea colabora foarte bine cu toţi miniştri. Şi chiar era o colaborare foarte bună. Aş fi avut posibilitatea ca în Guvernul României să îmi susţin proiectele, să le completez, dacă era cazul. Dar mi-am dat seama că fiecare ministru are problemele lui foarte importante şi cu siguranţă nu puteam aşa uşor să promovez un proiect. Cred că mult mai uşor, cu aceeaşi forţă de muncă, cu aceeaşi putere de a merge şi de a insista pe lângă un ministru voi putea să o fac foarte bine din poziţia de primar şi nu voi fi interpretat că am alte interese în afară de cele ale oraşului. Ca primar, cu asta mă voi ocupa, voi sta pe langă miniştrii guvernului actual şi voi promova toate proiectele direct fără să mai am şi alte activităţi. Desigur, ar fi fost o responsabilitate şi în acelaşi timp o onoare pentru un cetăţean simplu ca Nicolae Moldovan să ocupe această funcţie, dar este mai bine aşa.


Gazeta de Bistriţa:
Cine credeţi că ar fi avut cele mai mari şanse să câştige alegerile dacă aţi fi rămas secretar de stat?

Nicolae Moldovan: Dacă aş fi rămas secretar de stat, cu siguranţă câştiga candidatul PSD Timoce Grigore. El ar fi fost viitorul primar. În noua situaţie, îl vom susţine pentru funcţia de subprefect al judeţului Bistriţa-Năsăud. Sper că vom avea succes. Astfel, voi demonstra cetăţenilor din oraşul Beclean că m-am gândit la o persoană demnă, onestă, care într-un viitor politic judeţean va avea un cuvânt de spus. Sigur, fiecare trebuie să creadă într-o reuşită. Vreau să vă spun că pe scaunul acesta din biroul primarului nu scrie nici Nicolae Moldovan, nici un alt nume. Pe acesta scrie cetăţenii oraşului Beclean, scrie proiectele oraşului Beclean şi în viaţa de zi cu zi trebuie să demonstrăm că facem ceva, nu pentru noi, ci pentru cetăţeni. Va putea să ocupe oricine această poziţie.


Gazeta de Bistriţa: Ce părere aveţi despre actuala alianţă PSD – PDL?

Nicolae Moldovan:
O părere foarte bună. Am mari speranţe în alianţa PSD – PD-L. Întotdeauna am fost suspectat ca un om care mereu m-am gândit la o alianţă cu PDL. Acum că s-a şi realizat, sper să fie de durată, să fie pentru patru ani. Desigur, timpul ne va dovedi cum stau lucrurile.


Gazeta de Bistriţa: Ce părere aveţi de situaţia existentă în CJ BN?

Nicolae Moldovan:
O parte din litigiile pe care le are Consiliul Judeţean au fost trimise şi la ministerul pe care îl reprezentam până de curând. Am studiat chiar toate părţile şi toate aceste mici improvizaţii ale unor consilieri şi ale preşedintelui CJ sunt de scurtă durată. Orice improvizaţie în politică ţine foarte puţin. Sigur că se va câştiga acest proces pe care l-a iniţiat PSD. Până atunci avem nişte vicepreşedinţi. Eu cred că nu este bine să începem cu stângul. Probabil este o strategie a domnului preşedinte. Până la proba contrarie o respectăm, dar nu aş recomanda niciunui om politic, mai ales unui om din administraţie, să trăiască din lucruri pentru câteva zile. Mi se pare ca o administraţie corectă, de lungă durată, să se bazeze pe chestiuni clare. Întotdeauna în administraţie mi-au plăcut lucrurile transparente, clare, nu să stau la mâna unor decizii şi proceduri care ştim că durează. Procedurile sunt legale, dar nu e moral. Fiecare alege varianta dorită, succesul îl vom vedea mai târziu.


Gazeta de Bistriţa: Cearta din CJ BN credeţi că va afecta o bună înţelegere între cele două partide din judeţ sau, oricum, această înţelegere nu va fi ca aceea de la nivel naţional?

Nicolae Moldovan:
Înţelegerea de la nivel judeţean e stabilită printr-un protocol naţional. Clar! Deci nu avem de ce să ne certăm, nici să ne iubim, ci vom pune în practică un protocol care e bine stabilit. În situaţia în care nu ajungem la un consens, există un consiliu naţional în care se va rezolva problema Eu cunosc foarte bine personalitatea celor doi lideri locali, mai ales a lui Radu Moldovan, dar şi a lui Ioan Oltean. Sunt nişte jocuri care se practică între doi lideri politici foarte importanţi. Dar, vă garantez eu că se vor pune la masă şi vor discuta clar tot ceea ce trebuie să se discute într-o alianţă. Nu cred că electoratul bistriţean are nevoie de asemenea jocuri. Trebuie să se ajungă la o înţelegere pentru că altfel stagnează judeţul. Să punem protocolul în practică, să avem prefect, subprefecţi, directori la deconcentrate, să fie o bună guvernare a judeţului. Chiar fac un apel cu această ocazie, să încheiem cu micile demonstraţii şi să începem acţiunea concretă: cele două comisii să se întâlnească şi să înceapă efectiv, conform protocolului, negocierile clare. Să ne respectăm în folosul cetăţenilor, altfel va fi afectat bunul mers al judeţului şi până la urmă cetăţeanul, şi cred că nu acesta este rolul coaliţiei.


Gazeta de Bistriţa: Ce proiecte aveţi în viitorul apropiat pentru Beclean?

Nicolae Moldovan: Am avut şi voi avea tot timpul în plan rezolvarea proiectelor de mare avengură. Va începe canalizarea oraşului Beclean, se va finaliza blocul social, se va finaliza blocul ANL, asfaltarea din centrul oraşului, drumul naţional care nu este în subordonarea şi nu avem dreptul să intervenim, dar cred că firma îşi va face datoria să finalizeze cum s-au finalizat toate tronsoanele până la Beclean şi vom începe, desigur, cartierul rezindenţial, proiectul cu Băile Figa. Toate proiectele începute se vor finaliza şi vor continua în următorii ani. Vom începe şi un proiect de mare anvergură, proiectul de centură ocolitoare a oraşului Beclean.

Delia Hriţuleac
Scorul actual:
3.0/5 Stele. (52 voturi)



Imagini:


Nicolae_moldovan__primarul_orasului_beclean_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

politie



Articol vizualizat de 1816 ori



Comentarii

gigi a postat la 19-02-2009 12:03
pe unde va trece centura ocolitoare si cand vor incepe lucrarile? sau sunt numai basme si povesti de adormit copii?
matei alin a postat la 12-02-2009 18:56
sunt loc al ors BECLEAN si vreau sa stiu cand incepe canalizarea orasului de copil mic aceeasi poveste sa vedem fapta MULTUMESC!
ioan U. a postat la 08-02-2009 11:07
bafta domnule primar in continuare,va multumim !
beclenarii a postat la 02-02-2009 18:41
Adevarul e altul ! afacerile sunt grele , multe necunoscute si dubioase , ce s-ar fi intamplat daca intra la primarie unul de nu-si stia tine gura ! Riscant nu ? mai vedeti comentarii la alte articole in special cel cu Purcsa !
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Credeti ca Liviu Rusu a luat mita de la firmele de deszapezire?


Da
Nu
Cu siguranta
Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Logo_tonight_pt_site_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Guvern international Sport Bistrita politie Consiliul Judetean furt calificat IPJ BN PDL parlament Theodor Paleologu mandat inchisoare omor alcool soferi Mititei Spitalul Judetean angajari asistente burse primarie bani ANAD substante dopante fitness elevi meditatii proiect liberali Oltean bolsevic bataie amenda Iasi CJ BN Liviu Rusu Curtea de Conturi investiti scoli investitii restante ISJ BN Gloria datorii finantare primaria bistrita Feldru Stefan Sangeorzan DJCCP BN Alexandru Uiuiu monumente constructii autorizatii Bistrita-Nasaud BNR credite lei valuta Borcea copii Miami Cioaca Elodia avocati accident Unirea beat furt livada HIV SIDA decese bolnavi kiril raskov conflict intre bulgari si tigani PNL PSD USL Bingo Metropolis Camera deputatilor Loteria Nationala fetita padure copac deces Halmasau conflict minora Singeorz Bai inghet Harghita minime absenteism scolar ordine publica CE UE cofinantare fonduri europene agresiune minori jandarmi montani Piatra Fantanele Ioan Nelu Botis DNA DLAF seism Vrancea Romania IJJ BN amenzi instanta bloc prabusire Italia batrani Cretu premii aspirina studiu internat Infoel inaugurare Leonard Orban Ministerul Afacerilor Europene Schengen carti donatie TNL magazin flori comert paracetamol fotbalist pieton ucidere penitenciar accident munca ITM magistrala EBA Funeriu Marcel Pavel Taj Mahal India Agra indecent liceu emigranti imigranti orbire China Rusia spionaj Marian Oprisan Victor Ponta Cristian Florian infractionalitate panouri solare iluminat eco Lechinta fantani arteziene buget Holocaust recital bicicleta portiera jandarmi politisti PC cadre didactice Pintican BCCO Cluj Dobocan SIPA ICCJ fraude Ovidiu Cretu Centura de Sud Daniel Suciu Rosia Montana ACD cutremur Japonia Tokyo Demi Moore divort casnicie Dinamo permis auto genunchi Marea Britanie autoritati coroane zona euro targ Floris ponei ajutoare incalzire formulare canabis hoti biciclete boxer Iulia Timosenko Ucraina abuz Gigi Becali moda de lux arest preventiv Grecia FMI tineri Sighet Marea Neagra Bulgaria Simona Sensual pedeapsa gelozie mesaje Sant scoala cursuri 112 apeluri false inselaciune ghicitoare lantisor masina Grigore Moisil chirie Cristian Tudor birouri licitatie Emil Nistor top firme examen barou Pompiliu Bota Facultatea de Drept Cluj Timoc recensamant Monica Macovei Justitie imunitatea parlamentara Nuseni proiecte Ioan Muresan ITRSV material lemnos urbanism disciplina in constructii SUA profesori procese coruptie Biblia Torah CNSLR FRATIA Marius Petcu ANI evaziune stat administrator stanca UPU viol local arest Sinagoga concert program PRM Ioan Pop Dorina Soldoae Sulfina Barbu Andreea Paul Vass lemn autoutilitara dosar penal sabie banca jaf Sieu Odorhei Viorel Chirlejan Paul Everac Crinuta Dumitrean ANRP Carla Bruni mamica viroze pneumonii spital Reteag suspect spanzurat Tureac 15 ani izolare termica Cetin miliardari Forbes Milut Bagiu Paul Rus Cezar Preda deputat PDL SRI Ovidiu Ohanesian copil Moldovan CNP pensii impozite primarii paduri defrisari MECTS Mihai Muresan Curtea de Apel Bucuresti Ministerul Justitiei magistrati mafia italiana Judecatoria Cluj Napoca indexare droguri hot fiica romi etnie Lacatus prejudiciu Huidu emisiune retragere Liviu Ciulei Brigada 81 Mecanizata Ziua Armatei Institutia Prefectului pietoni norme frati acte biserica vizitatori Rasdaq Pinte Fimaro Bojita U Cluj Paskany Vuza Bene afaceristi clujeni Gabriela Barsan piata valutara Forex broker Beclean scara bar razie jocuri instante de judecata criminalitate Dumcor dosar Tribunal strut mascota turism campus ecologisti Curtea de Apel Cluj conflict de interese Cornel Moisil Vasile Dologa retete compensate CJAS BN disponibilzari Tribunalul BN Ministerul Agriculturii terenuri agricole Vasile Astarastoae Colegiul Medicilor sistem sanitar salarii Ministerul Finantelor Gheorghe Ialomitianu OT PDL BN ecologizare Colegiul National Liviu Rebreanu Grup Taurus studii de fezabilitate Szeged Ungaria somaj INS BIM sedinta CJ arsuri Nasaud telefon PD-L infarct Matei batrana anvelope iarna minor minciuna Andreea Tudor despartire cercetari actiune fata maimuta Vasile Jimborean sala detinuti filme caruta batran bugetari buget 2012 Andrei Saguna Rares Criste Alin Ardelean Gevco Prigoana energie electrica CJPC BN sanctiuni contraventionale Dina Suciu faliment ISU BN SMURD Sangeorz Bai centura Sibiu centura Cluj Pantelimon DRDP DP Consult Emil Boc Basescu Radu Golban datoria Germaniei Senat sosele zone urbane locuinte monument Apollo fundatie formular E112 hora Prund invitati lant autobus traseu lucrari Consiliul Judetean Cluj Cheile Turzii arii protejate Muntii Rodnei diminuari AMR Traian Basescu judecatori Uniunea Europeana Nokia Mihai Bumbu Dorin Popescu COA Ioan Oltean Mircea Geoana radu bica stadion gheorghe olteanu sediul dna Big Brother Ministerul Comunicatiilor Francisc Trombitas alegeri liste tigari captura coma doi ani submarin necropsie tenis de masa SOV Liviu Luca Petrom Service sanctiuni delict chiosc transsexual parlamentar femeie Dan Stefanescu mita parchet Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril PICCJ DNA la Primaria Cluj Giorgios Papandreou demisie Ioan OlteanSorin Apostu Sorin Apostu Cluj perchezitii Ritli Ladislau Ministerul Sanatatii Andrei conferinta Babes Clooney sinucidere Mihaela tango Logan Rio criza euro Telecomunicatii Valerian Vreme interceptari telefoane Lucas Papademos Dan Ilie Morega concedii medici Codrin Rebeleanu parcometre Ilie Avram abuz in serviciu rechini pasageri Serviciul Roman de Informatii procurori deputati cheltuieli Rusu Bargaului incendiu hectare apa educatie cetateni banci ANAF sechestru Comisia europeana Ion Ariton oameni de afaceri Radu Moldovan Luca Iancu Bruxelles stalp pasune barbat minore disparute festival Ada Milea persoane nevoiase dizabiltati coalitie UDMR Politia Rurarla SIF PIB criza BERD FSLI Ministerul Educatiei sindicate card PIN portmoneu hoata morti cherestea fotografie expozitie Art Galeria Curtea Constitutionala suspendare permis tutun Lacrima Gala folk verisor 7 ani alocatii Tarpiu arhivele nationale Aspazia Droniuc RATUC groapa ecologica Jean Padureanu Gloria Bistrita FRF LPF Dumitru Dragomir Mircea Sandu Paszkany Elena Botezan DNA Cluj arestarea lui Sorin Apostu Energy Holding Republica Moldova AIE Geoana RAAPPS case ieftine Hotel Victoria tractor radio elev calorifer spargere teatru Scufita Rosie Casa de Cultura biciclist balustrada victima Richter Elena Udrea Tribunalul Bucuresti Tribunalul Bistrita-Nasaud Judecatoria Beclean licitatii caini comunitari consilii locale Garda Financiara excludere revocare reciclare patrula Andrei Muresanu Creativ Group Tariceanu certificate emisii carbon Kyoto grand hotel italia Protectia Consumatorului Radu Mazare raspunderea magistratilor CSM declaratii de avere APIA BN Emil Scurtu declaratie de avere Danut Prunea Serbia locuinte modulare Andrei Rusu Daniel Morar alegeri 2012 legea asistentei sociale Roberta Anastase Strabag CNADNR UNPR salariul minim pe economie Cartel Alfa RAFO Marian Iancu Politehnica Timisoara Vasile Blaga Titus Corlatean Daniel Constantin PC; PNL Radu Moldovan PSD cel mai prost profesor bistritean cel mai prost profesor prostul bistritei justitia clujeana Becali Bivolaru Electrica CCR Augustin Zegrean Securitate Dorin Cocos Ohanesian Boc APIA Cluj Gheorghe Serban afaceri de familie Marius Nicoara 1 decembrie Larry Wats accize motorina fermieri comasare Virgil Sotropa Doris Moldovan AJOFM BN Ministerul Economiei Wonderland MApN SCCO bancnota fals Hidroelectrica Buzoianu Enel Grup Cozmin Gusa Sorin Ovidiu Vantu luptatori anticomunisti despagubiri politice Lidia Barac politie locala vetruia moldovan achitata MDRT indicatoare turistice Partida Romilor diicot procurori bistrita Dorin Dobra Ioan Turc vasile lechintan arpad francisc pomi de Craciun marisu negrea POR Neia Lacatus referendum Craciun salariu minim pe economie lansare de carte muzeu CNAM reabilitare comasarea alegerilor ORNISS inchisorile CIA Catalin Predoiu Zamfirescu Racoti Predoiu executare silita PUG Cluj Dambu Rotund Adrian Borda UTCN Dana Garbovan Legea raspunderii magistratilor Predoiu abuzuri in justitie Transnistria Igor Smirnov PNL BN Ioan Tintean Virgil Pop Crin antonescu SC Electrica Tetarom disponibilizari MAI salarii bugetari PDL BN Hospital Clinic Dr. Filip Teaca Damian Muntean daune Dan Molnar Florin Gaurean Ministerul Muncii pasapoarte Dumitru Muresan Coreea de Nord Kim Jong Il atac de cord Centrul Municipal de Cultura Maria Marginean angajari stat APIA Rompan licitatii agricultura Romsys Gauss CEDO Fanel Pavalache Revolutia de la Cluj TVR Kim Jong-Il Gaddafi DIA revolutia tarife Ioan Denes Teraplast Valea Timocului Viorel Badea Danile Suciu DSVSA BN Colegiul National George Cosbuc DGFP BN declaratii fiscale ITM BN angajatori DIICOT Cluj Gansca Hrudei Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Horatiu Dumbrava Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan Hugo Chavez credit bancar credite bancare conturi consilieri centura Bistritei proteste sanatate Raed Arafat Volksbank oug 50/2010 plangere penala Garbovan aeroportul Cluj politist bataus marius coldea CODEC radare fixe politia rutiera legea sanatatii lege Dinu Patriciu bursa Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI Banca Mondiala Iosf Redl avere Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei contecios administrativ avalansa ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu condamnare UMF Cluj Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci parc municipal APM BN prim procuror selgross Cristian Preda inflatie proxenetism trafic de minori Miron Mitrea Mihai Razvan Ungureanu