Părinţii pleacă, copiii rămân

Copil_top

La nivelul judeţului Bistriţa- Năsăud, numărul copiilor cu părinţi plecaţi în străinătate sunt a ajuns să depăşească 8.000.


Estimările primăriilor din judeţ

Direcţia Judeţeană pentru Asistenţa Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa- Năsăud monitorizează în prezent mii de copii, ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. Directorul DGASPC Bistriţa- Năsăud, Marin Rus, ne- a declarat că este posibil ca numărul real al copiilor care au un părinte sau ambii părinţi plecaţi peste graniţă să fie mult mai mare decât cel care rezultă din rapoartele lor, având în vedere numărul mare locuitori ai judeţului care au ales să muncească în afara ţării.

Astfel, la nivelul judeţului Bistriţa- Năsăud, până la data de 31.12.2008, situaţia stătea în felul următor: peste 8.000 de copii au fost abandonaţi de către părinţii care au mers să lucreze în străinătate, dintre care 3.295 de copii au ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, 4.569 cu un singur părinte plecat la muncă în străinătate, 586 cu părinte unic susţinător al familiei monoparentale plecat la muncă în străinătate.
Aceste informaţii au fost obţinute în urma unor fişe de monitorizare completate de fiecare primărie din judeţ.

Copiii - categorie defavorizată

S-a vorbit mult despre această categorie de copii, ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, care este considerată ca fiind în situaţie de risc, o categorie defavorizată şi vulnerabilă.

Trebuie de la început făcută o observaţie, şi anume aceea că există de fapt două grupuri, şi anume: copii care au avut şansa să fie lăsaţi în grija unor persoane responsabile, conştiente de sarcinile care le revin şi copii aproape abandonaţi, lăsaţi în grija unor persoane incapabile să facă faţă situaţiei.

Există cazuri mai fericite în care copiii sunt lăsaţi în grija bunicilor şi care comunică foarte des cu părinţii plecaţi.

Din păcate există şi celalălt grup, al copiilor lăsaţi acasă în grija unor persoane care, fie nu sunt interesate, fie nu au autoritatea necesară, pentru a suplini lipsa părinţilor.

Consecinţele abandonului

Câteva dintre consecinţele care derivă din despărţirea temporară a familiei le vom enumera în cele ce urmează, în speranţa că vom sensibiliza opinia publică şi nu numai, spre a lua decizii care ar putea ajuta această „categorie defavorizată”.
Copilul se simte abandonat, părăsit, dorul de părinţi îl face să se însingureze, să se izoleze, devine irascibil, convins fiind că i s-a făcut o mare nedreptate. El îşi neglijează pregătirea pentru şcoală şi poate intra în grupuri periculoase. De asemenea, copilul simte nevoia să le arate colegilor că nu le este inferior şi încearcă să impresioneze prin diverse gesturi, mai ales dacă părinţii îi trimit bani.

Situaţia este şi mai gravă dacă traversează adolescenţa, la problemele vârstei adăugându-se şi problemele depărtării de părinţi.
Există cazuri extreme când copiii au fugit de la persoanele în grija cărora au fost lăsaţi, lipsa afectivităţii parentale având astfel consecinţe pe termen lung şi influenţând dezvoltarea normală a copilului, atât în privinţa dezvoltării fizice, cât şi a celei psihice.

Printre lucrurile şi mai grave se numără şi acela că aceşti copii pot ajunge să fie supuşi unor abuzuri din partea adulţilor sau riscului de consum de droguri.

Lipsa posibilităţii de a se consulta cu cineva în luarea unor decizii importante poate, de asemenea, să ducă la comportamente nepotrivite vârstei lor.

Banii nu înlocuiesc iubirea şi grija părinţilor

În multe dintre cazuri s-a întamplat ca familia să se destrame, de aici decurgând o altă serie de efecte negative asupra copilului.

Unii părinţi se mărginesc să trimită bani din când în când, considerând că în acest fel şi-au îndeplinut statutul de părinte sau se poate întâmpla ca familia la care rămâne copilul să fie interesată doar de avantajele materiale pe care le are de pe urma acestuia, lăsând libertate totală copilului.

Gravitatea problemei atinge cota maximă atunci când aceşti copii sunt părăsiţi total.

Părăsiţi de părinţi, intrati în atenţia statului


În ultimul timp, problema copiilor cu părinţii plecaţi pentru a munci în străinatate a intrat în atenţia forurilor responsabile şi a opiniei publice. Astfel, şcoala şi instituţiile pentru protecţia drepturilor copilui au început să- şi facă simţită prezenţa.
Astfel există parteneriate între şcoli şi alte instituţii care au ca scop susţinerea din toate punctele de vedere a acestor copii. În unele unităţi de învăţământ se organizează în acest sens, după terminarea cursurilor, programe de pregătire a lecţiilor şi li se ofera asistenţă psiho- pedagogică - acolo unde există psihologi.

Familiile care au în grija astfel de copii trebuie să ştie că pot apela oricând la consilierul şcolar şi că pot beneficia de servicii de consiliere şi orientare.
S-au realizat şi se realizează campanii de conştientizare pentru părinţi, dezvoltarea serviciilor de consiliere pentru persoanele care au grijă de copii, extinderea reţelei de consilieri şcolari şi a programelor de tip „şcoala după şcoală”, însă, cu toate acestea trebuie să recunoaştem că lipsa părinţilor nu poate fi suplinită de nimeni şi nimic, aceştia fiind singurii care pot face cu adevărat un copil fericit.

Statistici inexacte

Copiii cu părinţi care lucrează în străinătate, beneficiează de aceeaşi îngrijire din partea statului ca şi cei aflaţi în dificultate, neexistând prevederi speciale ale legii pentru aceste cazuri. O situaţie exactă însă a acestor copii este greu de întocmit, întrucât nu toţi cei care lucrează peste hotare au contracte legale de muncă.

Mii de români au ales în ultimii ani să plece la muncă în străinătate, în special în Spania, Italia, Irlanda şi Germania, o parte din ei doar reuşind să- şi reîntregească ulterior familia, ducîndu- şi copiii în ţările respective.

Conform ultimelor date ale ANPDC, în România sunt 82.464 de copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. 24.406 provin din familii în care ambii părinţi sunt plecaţi, 47.154 din familii în care este plecat doar un membru, iar în 8.904 cazuri, singurul susţinător legal este plecat. 2.500 de copii sunt în sistemul de protecţie socială.
Potrivit ultimelor reglementări, persoanele care pleacă să lucreze în străinătate sunt obligate să depună în dosarul de la Oficiul Naţional pentru Migrarea Forţei de Muncă şi o declaraţie în care se precizează în grija cui au rămas copiii, însă această lege nu este tot timpul respectată, din diverse motive, fapt care duce la o inexitate a statisticilor.

Mihaela Mocanu
Scorul actual:
3.2/5 Stele. (57 voturi)



Imagini:


Copil_thumb Dgaspc_rf_thumb Situatie_copiii_poza_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

politie international



Articol vizualizat de 1450 ori



Comentarii

WW.CEAUSESCU.CC a postat la 09-02-2010 00:49
interzis
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Credeti ca Liviu Rusu a luat mita de la firmele de deszapezire?


Da
Nu
Cu siguranta
Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Logo_tonight_pt_site_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Guvern international Sport Bistrita politie Consiliul Judetean furt calificat IPJ BN PDL parlament Theodor Paleologu mandat inchisoare omor alcool soferi Mititei Spitalul Judetean angajari asistente burse primarie bani ANAD substante dopante fitness elevi meditatii proiect liberali Oltean bolsevic bataie amenda Iasi CJ BN Liviu Rusu Curtea de Conturi investiti scoli investitii restante ISJ BN Gloria datorii finantare primaria bistrita Feldru Stefan Sangeorzan DJCCP BN Alexandru Uiuiu monumente constructii autorizatii Bistrita-Nasaud BNR credite lei valuta Borcea copii Miami Cioaca Elodia avocati accident Unirea beat furt livada HIV SIDA decese bolnavi kiril raskov conflict intre bulgari si tigani PNL PSD USL Bingo Metropolis Camera deputatilor Loteria Nationala fetita padure copac deces Halmasau conflict minora Singeorz Bai inghet Harghita minime absenteism scolar ordine publica CE UE cofinantare fonduri europene agresiune minori jandarmi montani Piatra Fantanele Ioan Nelu Botis DNA DLAF seism Vrancea Romania IJJ BN amenzi instanta bloc prabusire Italia batrani Cretu premii aspirina studiu internat Infoel inaugurare Leonard Orban Ministerul Afacerilor Europene Schengen carti donatie TNL magazin flori comert paracetamol fotbalist pieton ucidere penitenciar accident munca ITM magistrala EBA Funeriu Marcel Pavel Taj Mahal India Agra indecent liceu emigranti imigranti orbire China Rusia spionaj Marian Oprisan Victor Ponta Cristian Florian infractionalitate panouri solare iluminat eco Lechinta fantani arteziene buget Holocaust recital bicicleta portiera jandarmi politisti PC cadre didactice Pintican BCCO Cluj Dobocan SIPA ICCJ fraude Ovidiu Cretu Centura de Sud Daniel Suciu Rosia Montana ACD cutremur Japonia Tokyo Demi Moore divort casnicie Dinamo permis auto genunchi Marea Britanie autoritati coroane zona euro targ Floris ponei ajutoare incalzire formulare canabis hoti biciclete boxer Iulia Timosenko Ucraina abuz Gigi Becali moda de lux arest preventiv Grecia FMI tineri Sighet Marea Neagra Bulgaria Simona Sensual pedeapsa gelozie mesaje Sant scoala cursuri 112 apeluri false inselaciune ghicitoare lantisor masina Grigore Moisil chirie Cristian Tudor birouri licitatie Emil Nistor top firme examen barou Pompiliu Bota Facultatea de Drept Cluj Timoc recensamant Monica Macovei Justitie imunitatea parlamentara Nuseni proiecte Ioan Muresan ITRSV material lemnos urbanism disciplina in constructii SUA profesori procese coruptie Biblia Torah CNSLR FRATIA Marius Petcu ANI evaziune stat administrator stanca UPU viol local arest Sinagoga concert program PRM Ioan Pop Dorina Soldoae Sulfina Barbu Andreea Paul Vass lemn autoutilitara dosar penal sabie banca jaf Sieu Odorhei Viorel Chirlejan Paul Everac Crinuta Dumitrean ANRP Carla Bruni mamica viroze pneumonii spital Reteag suspect spanzurat Tureac 15 ani izolare termica Cetin miliardari Forbes Milut Bagiu Paul Rus Cezar Preda deputat PDL SRI Ovidiu Ohanesian copil Moldovan CNP pensii impozite primarii paduri defrisari MECTS Mihai Muresan Curtea de Apel Bucuresti Ministerul Justitiei magistrati mafia italiana Judecatoria Cluj Napoca indexare droguri hot fiica romi etnie Lacatus prejudiciu Huidu emisiune retragere Liviu Ciulei Brigada 81 Mecanizata Ziua Armatei Institutia Prefectului pietoni norme frati acte biserica vizitatori Rasdaq Pinte Fimaro Bojita U Cluj Paskany Vuza Bene afaceristi clujeni Gabriela Barsan piata valutara Forex broker Beclean scara bar razie jocuri instante de judecata criminalitate Dumcor dosar Tribunal strut mascota turism campus ecologisti Curtea de Apel Cluj conflict de interese Cornel Moisil Vasile Dologa retete compensate CJAS BN disponibilzari Tribunalul BN Ministerul Agriculturii terenuri agricole Vasile Astarastoae Colegiul Medicilor sistem sanitar salarii Ministerul Finantelor Gheorghe Ialomitianu OT PDL BN ecologizare Colegiul National Liviu Rebreanu Grup Taurus studii de fezabilitate Szeged Ungaria somaj INS BIM sedinta CJ arsuri Nasaud telefon PD-L infarct Matei batrana anvelope iarna minor minciuna Andreea Tudor despartire cercetari actiune fata maimuta Vasile Jimborean sala detinuti filme caruta batran bugetari buget 2012 Andrei Saguna Rares Criste Alin Ardelean Gevco Prigoana energie electrica CJPC BN sanctiuni contraventionale Dina Suciu faliment ISU BN SMURD Sangeorz Bai centura Sibiu centura Cluj Pantelimon DRDP DP Consult Emil Boc Basescu Radu Golban datoria Germaniei Senat sosele zone urbane locuinte monument Apollo fundatie formular E112 hora Prund invitati lant autobus traseu lucrari Consiliul Judetean Cluj Cheile Turzii arii protejate Muntii Rodnei diminuari AMR Traian Basescu judecatori Uniunea Europeana Nokia Mihai Bumbu Dorin Popescu COA Ioan Oltean Mircea Geoana radu bica stadion gheorghe olteanu sediul dna Big Brother Ministerul Comunicatiilor Francisc Trombitas alegeri liste tigari captura coma doi ani submarin necropsie tenis de masa SOV Liviu Luca Petrom Service sanctiuni delict chiosc transsexual parlamentar femeie Dan Stefanescu mita parchet Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril PICCJ DNA la Primaria Cluj Giorgios Papandreou demisie Ioan OlteanSorin Apostu Sorin Apostu Cluj perchezitii Ritli Ladislau Ministerul Sanatatii Andrei conferinta Babes Clooney sinucidere Mihaela tango Logan Rio criza euro Telecomunicatii Valerian Vreme interceptari telefoane Lucas Papademos Dan Ilie Morega concedii medici Codrin Rebeleanu parcometre Ilie Avram abuz in serviciu rechini pasageri Serviciul Roman de Informatii procurori deputati cheltuieli Rusu Bargaului incendiu hectare apa educatie cetateni banci ANAF sechestru Comisia europeana Ion Ariton oameni de afaceri Radu Moldovan Luca Iancu Bruxelles stalp pasune barbat minore disparute festival Ada Milea persoane nevoiase dizabiltati coalitie UDMR Politia Rurarla SIF PIB criza BERD FSLI Ministerul Educatiei sindicate card PIN portmoneu hoata morti cherestea fotografie expozitie Art Galeria Curtea Constitutionala suspendare permis tutun Lacrima Gala folk verisor 7 ani alocatii Tarpiu arhivele nationale Aspazia Droniuc RATUC groapa ecologica Jean Padureanu Gloria Bistrita FRF LPF Dumitru Dragomir Mircea Sandu Paszkany Elena Botezan DNA Cluj arestarea lui Sorin Apostu Energy Holding Republica Moldova AIE Geoana RAAPPS case ieftine Hotel Victoria tractor radio elev calorifer spargere teatru Scufita Rosie Casa de Cultura biciclist balustrada victima Richter Elena Udrea Tribunalul Bucuresti Tribunalul Bistrita-Nasaud Judecatoria Beclean licitatii caini comunitari consilii locale Garda Financiara excludere revocare reciclare patrula Andrei Muresanu Creativ Group Tariceanu certificate emisii carbon Kyoto grand hotel italia Protectia Consumatorului Radu Mazare raspunderea magistratilor CSM declaratii de avere APIA BN Emil Scurtu declaratie de avere Danut Prunea Serbia locuinte modulare Andrei Rusu Daniel Morar alegeri 2012 legea asistentei sociale Roberta Anastase Strabag CNADNR UNPR salariul minim pe economie Cartel Alfa RAFO Marian Iancu Politehnica Timisoara Vasile Blaga Titus Corlatean Daniel Constantin PC; PNL Radu Moldovan PSD cel mai prost profesor bistritean cel mai prost profesor prostul bistritei justitia clujeana Becali Bivolaru Electrica CCR Augustin Zegrean Securitate Dorin Cocos Ohanesian Boc APIA Cluj Gheorghe Serban afaceri de familie Marius Nicoara 1 decembrie Larry Wats accize motorina fermieri comasare Virgil Sotropa Doris Moldovan AJOFM BN Ministerul Economiei Wonderland MApN SCCO bancnota fals Hidroelectrica Buzoianu Enel Grup Cozmin Gusa Sorin Ovidiu Vantu luptatori anticomunisti despagubiri politice Lidia Barac politie locala vetruia moldovan achitata MDRT indicatoare turistice Partida Romilor diicot procurori bistrita Dorin Dobra Ioan Turc vasile lechintan arpad francisc pomi de Craciun marisu negrea POR Neia Lacatus referendum Craciun salariu minim pe economie lansare de carte muzeu CNAM reabilitare comasarea alegerilor ORNISS inchisorile CIA Catalin Predoiu Zamfirescu Racoti Predoiu executare silita PUG Cluj Dambu Rotund Adrian Borda UTCN Dana Garbovan Legea raspunderii magistratilor Predoiu abuzuri in justitie Transnistria Igor Smirnov PNL BN Ioan Tintean Virgil Pop Crin antonescu SC Electrica Tetarom disponibilizari MAI salarii bugetari PDL BN Hospital Clinic Dr. Filip Teaca Damian Muntean daune Dan Molnar Florin Gaurean Ministerul Muncii pasapoarte Dumitru Muresan Coreea de Nord Kim Jong Il atac de cord Centrul Municipal de Cultura Maria Marginean angajari stat APIA Rompan licitatii agricultura Romsys Gauss CEDO Fanel Pavalache Revolutia de la Cluj TVR Kim Jong-Il Gaddafi DIA revolutia tarife Ioan Denes Teraplast Valea Timocului Viorel Badea Danile Suciu DSVSA BN Colegiul National George Cosbuc DGFP BN declaratii fiscale ITM BN angajatori DIICOT Cluj Gansca Hrudei Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Horatiu Dumbrava Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan Hugo Chavez credit bancar credite bancare conturi consilieri centura Bistritei proteste sanatate Raed Arafat Volksbank oug 50/2010 plangere penala Garbovan aeroportul Cluj politist bataus marius coldea CODEC radare fixe politia rutiera legea sanatatii lege Dinu Patriciu bursa Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI Banca Mondiala Iosf Redl avere Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei contecios administrativ avalansa ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu condamnare UMF Cluj Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci parc municipal APM BN prim procuror selgross Cristian Preda inflatie proxenetism trafic de minori Miron Mitrea