Capul lui Turc vrem!… Si vi s-a dat!

Ioan_turc_2

Săptămână neagră pentru unii lideri politici şi albă pentru alţii. Foşti şi actuali, aşa le putem spune acum, aşa arată realitatea.
Este cazul fostului preşedinte al PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc demis din funcţie, luni - 15 iunie, în urma analizării rezultatelor obţinute de fiecare filială în parte, la alegerile pentru Parlamentul European din 7 iunie.


Ioan Turc a fost demis în urma rezultatelor obţinute la alegerile europarlamentare. Cel puţin aşa s-a transmis.

Teoria lui Turc combate această motivaţie, aruncând vina pe Ioan Ţintean, în prezent lider interimar al Organizaţiei PNL Bistriţa-Năsăud, care l-ar fi sabotat chiar în interiorul partidului. Cu „lacrimi a la Turculeţ”, „nevinovăţie marca Ţintean”, „demiteri justificate sau nu”, lista arată acum cam aşa: Ioan Turc – simplu membru PNL, cuminţel la locul lui, Ioan Ţintean – preşedinte interimar al PNL Bistriţa - Năsăud cu experienţă de conducere zero şi… o ceată de liberali răsfiraţi şi dezorganizaţi tocmai înainte de alegerile din toamnă, care, să nu uităm vor bate curând la poartă.

Toate tunurile spre Ţintean


Tabăra I - Fostul preşedinte al PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc este convins că Ioan Ţintean şi-a atins obiectivul propus. În opinia acestuia, la Bistriţa-Năsăud, PNL va avea o filială slăbită, din păcate. „Nu are nicio legătură rezultatul alegerilor pentru Parlamentul European, cu demiterea mea. Ţinta a fost Bistriţa. S-a dat o bătălie pentru Curtea de Apel şi Arbitraj de unde Ţintean trebuia să plece. (…) Ioan Ţintean este cel mai versatil om pe care l-am cunoscut vreodată”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, fostul preşedinte al PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc. Vizibil supărat pe ceea ce i s-a întâmplat, Turc a întors la final toate tunurile rămase către Ioan Ţintean, măcar aşa să îi mai treacă din amar: „Ioan Ţintean nu a reuşit să îl aducă pe Antonescu la Bistriţa. L-a adus în schimb pe Orban la Bistriţa, care, pe unde trece, nu sunt voturi”.

Noul preşedinte al PNL BN, conştient la ce s-a înhămat


Tabăra II - Total nevinovat. Ce puţin aşa se declară preşedintele interimar al PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Ţintean. Potrivit acestuia, deciziile de demitere din funcţii au fost elaborate în baza rezultatelor obţinute la alegerile din 7 iunie. Cele trei filiale care au avut sub 10% au fost Bistriţa-Năsăud, Dâmboviţa şi Neamţ. „Am 10 zile la dispoziţie să renunţ la funcţia din cadrul Curţii de Apel şi Arbitraj. (…) La noi în partid, unii vorbesc, iar alţii muncesc. Eu am reuşit să obţin anul trecut la alegeri, cinci mandate de primar pe zona de care mă ocupam, asta în timp ce în restul judeţului s-au mai obţinut doar trei mandate. De poveşti şi parodii ieftine e sătulă lumea. Sunt foarte conştient la ce m-am înhămat. Va trebui să mă suspend pentru un an de zile de la Curtea de Apel şi Arbitraj. Credeţi că mie îmi face o onoare să revin în teritoriu? Nu. Dar asta e. Trebuie să ascult. Uneori faci munca de sus, alteori, munca de jos. Sunt sigur că voi reuşi să fac ordine în interiorul partidului la Bistriţa-Năsăud şi să ne pregătim de ce urmează – alegerile prezidenţiale”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, preşedintele interimar al PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Ţintean.

Dorin Popescu: „Eu cred că Ioan Turc îşi merită soarta”

Din Biroul Permanent interimar face parte şi liberalul Dorin Popescu. Acesta consideră demiterea lui Turc ca fiind un lucru absolut normal. „Nu am nimic personal cu Ioan Turc. Lucrurile nu mai mergeau bine la Bistriţa. Sincer, Turc a devenit cam dictator. Aşa e, la fiecare, după muncă şi răsplată. Nu a ştiu să îşi gestioneze ce a avut. Sunt momente în care trebuie să şti să te retragi. (…)  Ce aş avea să îi reproşez lui Ioan Turc ar fi lipsa de cuvânt. Acum nu are decât să îşi lingă rănile, iar mai încolo, să revină. Ioan Turc trage consecinţele greşelilor sale. Eu cred că îşi merită soarta. Din punctul meu de vedere mă bucur că a venit Ţintean. Eu fac parte din Biroul Permanent interimar al PNL şi sunt convins că lucrurile vor merge bine de acum înainte, iar la prezidenţiale vom obţine un scor bun”, se arată convins liberalul Dorin Popescu.

„Ţintean e puternic atâta timp cât îl are pe Ludovic Orban în spate”


Declaraţia îi aparţine fostului preşedinte al PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc, care consideră că Ludovic Orban nu are nimic care să-l recomande drept numărul unu într-un partid politic.

„Nu are importanţă scorul obţinut şi decizia în sine. (…). Contribuţia financiară a lui Ţintean în campania electorală a fost 2.000 de lei şi aceia foarte bine facturaţi. Acum rămâne de văzut care va fi evoluţia filialei PNL de la Bistriţa. Ţintean este puternic dar numai atât timp cât îl are în spate pe Ludovic Orban. (…). Sincer ,cred că Orban îl sapă pe Crin Antonescu în ceea ce privesc alegerile din toamnă. Acelaşi Orban trăieşte cu perspectiva stupidă că dacă va cădea Antonescu, va intra el”, a precizat Ioan Turc la ultima sa întâlnire cu presa locală.

Ludovic Orban înţelege supărarea lui Turc

Supărat foc pentru că a fost demis din funcţie, Ioan Turc a plecat, dar nu din partid, aruncând săgeţi în stânga şi în dreapta. Nu a scăpat de reproşuri nici prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban pe care Ioan Turc îl consideră în prezent „scutul lui Ţintean” şi omul care speră aberant că Antonescu va cădea, iar el va avea un loc de intrare.

Contactat telefonic de reporterii Gazeta de Bistriţa, Ludovic Orban a precizat, vis-a vis de declaraţia lui Ioan Turc, că nu se simte vinovat deoarece a aplicat un principiu, conform căruia s-a luat decizia ca toţi preşedinţii filialelor PNL care obţin sub 10% la alegerile pentru Parlamentul European, să fie demişi din funcţie. „Nu s-a vizat o anumită persoană. Domnul Turc a fost supărat şi îi înţeleg de aceea şi acuzele cu privire la mine, care sincer mi se par aberante şi pe care nu vreau să le comentez. Cât îl priveşte pe Ioan Ţintean, mie personal mi s-a părut cel mai capabil din Bistriţa-Năsăud să conducă Organizaţia PNL. Ioan Ţintean are şi forţa necesară pentru a ocupa această funcţie. Eu cred că Ioan Turc va mai fi supărat o perioadă, dar cu siguranţă îi va trece şi mai târziu se va relansa în Partidul Naţional Liberal”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, prim-vicepreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, Ludovic Orban.

În urma demiterii, Ioan Turc rămâne simplu membru PNL cu menţiunea că se va ocupa în campania pentru prezidenţiale ca liberalii bistriţeni să obţină un scor cât mai bun.
Ioan Ţintean a preluat interimatul cu speranţa că va reuşi să „repună organizaţia pe picioare”. Cine va candida la alegerile pentru conducerea PNL Bistriţa-Năsăud, rămâne de văzut, Ioan Turc nemenţionând nimic clar.

Noul preşedinte interimar a luat o primă măsură în ceea ce priveşte Biroul Permanent Judeţean. Cei şapte membri ai acestui for de conducere liberal sunt Ioan Ţintean, Dan Băbuţan, Anton Vlad, Dorin Popescu, Valer Bindea, Ioan Deneş şi Dorel Coc.

Iulia Stupinean
Scorul actual:
3.0/5 Stele. (52 voturi)



Imagini:


Ioan_turc_2 Ioan_tintean_thumb Dorin_popescu_thumb Orban_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

international



Articol vizualizat de 1151 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Credeti ca Liviu Rusu a luat mita de la firmele de deszapezire?


Da
Nu
Cu siguranta
Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Logo_tonight_pt_site_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Guvern international Sport Bistrita politie Consiliul Judetean furt calificat IPJ BN PDL parlament Theodor Paleologu mandat inchisoare omor alcool soferi Mititei Spitalul Judetean angajari asistente burse primarie bani ANAD substante dopante fitness elevi meditatii proiect liberali Oltean bolsevic bataie amenda Iasi CJ BN Liviu Rusu Curtea de Conturi investiti scoli investitii restante ISJ BN Gloria datorii finantare primaria bistrita Feldru Stefan Sangeorzan DJCCP BN Alexandru Uiuiu monumente constructii autorizatii Bistrita-Nasaud BNR credite lei valuta Borcea copii Miami Cioaca Elodia avocati accident Unirea beat furt livada HIV SIDA decese bolnavi kiril raskov conflict intre bulgari si tigani PNL PSD USL Bingo Metropolis Camera deputatilor Loteria Nationala fetita padure copac deces Halmasau conflict minora Singeorz Bai inghet Harghita minime absenteism scolar ordine publica CE UE cofinantare fonduri europene agresiune minori jandarmi montani Piatra Fantanele Ioan Nelu Botis DNA DLAF seism Vrancea Romania IJJ BN amenzi instanta bloc prabusire Italia batrani Cretu premii aspirina studiu internat Infoel inaugurare Leonard Orban Ministerul Afacerilor Europene Schengen carti donatie TNL magazin flori comert paracetamol fotbalist pieton ucidere penitenciar accident munca ITM magistrala EBA Funeriu Marcel Pavel Taj Mahal India Agra indecent liceu emigranti imigranti orbire China Rusia spionaj Marian Oprisan Victor Ponta Cristian Florian infractionalitate panouri solare iluminat eco Lechinta fantani arteziene buget Holocaust recital bicicleta portiera jandarmi politisti PC cadre didactice Pintican BCCO Cluj Dobocan SIPA ICCJ fraude Ovidiu Cretu Centura de Sud Daniel Suciu Rosia Montana ACD cutremur Japonia Tokyo Demi Moore divort casnicie Dinamo permis auto genunchi Marea Britanie autoritati coroane zona euro targ Floris ponei ajutoare incalzire formulare canabis hoti biciclete boxer Iulia Timosenko Ucraina abuz Gigi Becali moda de lux arest preventiv Grecia FMI tineri Sighet Marea Neagra Bulgaria Simona Sensual pedeapsa gelozie mesaje Sant scoala cursuri 112 apeluri false inselaciune ghicitoare lantisor masina Grigore Moisil chirie Cristian Tudor birouri licitatie Emil Nistor top firme examen barou Pompiliu Bota Facultatea de Drept Cluj Timoc recensamant Monica Macovei Justitie imunitatea parlamentara Nuseni proiecte Ioan Muresan ITRSV material lemnos urbanism disciplina in constructii SUA profesori procese coruptie Biblia Torah CNSLR FRATIA Marius Petcu ANI evaziune stat administrator stanca UPU viol local arest Sinagoga concert program PRM Ioan Pop Dorina Soldoae Sulfina Barbu Andreea Paul Vass lemn autoutilitara dosar penal sabie banca jaf Sieu Odorhei Viorel Chirlejan Paul Everac Crinuta Dumitrean ANRP Carla Bruni mamica viroze pneumonii spital Reteag suspect spanzurat Tureac 15 ani izolare termica Cetin miliardari Forbes Milut Bagiu Paul Rus Cezar Preda deputat PDL SRI Ovidiu Ohanesian copil Moldovan CNP pensii impozite primarii paduri defrisari MECTS Mihai Muresan Curtea de Apel Bucuresti Ministerul Justitiei magistrati mafia italiana Judecatoria Cluj Napoca indexare droguri hot fiica romi etnie Lacatus prejudiciu Huidu emisiune retragere Liviu Ciulei Brigada 81 Mecanizata Ziua Armatei Institutia Prefectului pietoni norme frati acte biserica vizitatori Rasdaq Pinte Fimaro Bojita U Cluj Paskany Vuza Bene afaceristi clujeni Gabriela Barsan piata valutara Forex broker Beclean scara bar razie jocuri instante de judecata criminalitate Dumcor dosar Tribunal strut mascota turism campus ecologisti Curtea de Apel Cluj conflict de interese Cornel Moisil Vasile Dologa retete compensate CJAS BN disponibilzari Tribunalul BN Ministerul Agriculturii terenuri agricole Vasile Astarastoae Colegiul Medicilor sistem sanitar salarii Ministerul Finantelor Gheorghe Ialomitianu OT PDL BN ecologizare Colegiul National Liviu Rebreanu Grup Taurus studii de fezabilitate Szeged Ungaria somaj INS BIM sedinta CJ arsuri Nasaud telefon PD-L infarct Matei batrana anvelope iarna minor minciuna Andreea Tudor despartire cercetari actiune fata maimuta Vasile Jimborean sala detinuti filme caruta batran bugetari buget 2012 Andrei Saguna Rares Criste Alin Ardelean Gevco Prigoana energie electrica CJPC BN sanctiuni contraventionale Dina Suciu faliment ISU BN SMURD Sangeorz Bai centura Sibiu centura Cluj Pantelimon DRDP DP Consult Emil Boc Basescu Radu Golban datoria Germaniei Senat sosele zone urbane locuinte monument Apollo fundatie formular E112 hora Prund invitati lant autobus traseu lucrari Consiliul Judetean Cluj Cheile Turzii arii protejate Muntii Rodnei diminuari AMR Traian Basescu judecatori Uniunea Europeana Nokia Mihai Bumbu Dorin Popescu COA Ioan Oltean Mircea Geoana radu bica stadion gheorghe olteanu sediul dna Big Brother Ministerul Comunicatiilor Francisc Trombitas alegeri liste tigari captura coma doi ani submarin necropsie tenis de masa SOV Liviu Luca Petrom Service sanctiuni delict chiosc transsexual parlamentar femeie Dan Stefanescu mita parchet Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril PICCJ DNA la Primaria Cluj Giorgios Papandreou demisie Ioan OlteanSorin Apostu Sorin Apostu Cluj perchezitii Ritli Ladislau Ministerul Sanatatii Andrei conferinta Babes Clooney sinucidere Mihaela tango Logan Rio criza euro Telecomunicatii Valerian Vreme interceptari telefoane Lucas Papademos Dan Ilie Morega concedii medici Codrin Rebeleanu parcometre Ilie Avram abuz in serviciu rechini pasageri Serviciul Roman de Informatii procurori deputati cheltuieli Rusu Bargaului incendiu hectare apa educatie cetateni banci ANAF sechestru Comisia europeana Ion Ariton oameni de afaceri Radu Moldovan Luca Iancu Bruxelles stalp pasune barbat minore disparute festival Ada Milea persoane nevoiase dizabiltati coalitie UDMR Politia Rurarla SIF PIB criza BERD FSLI Ministerul Educatiei sindicate card PIN portmoneu hoata morti cherestea fotografie expozitie Art Galeria Curtea Constitutionala suspendare permis tutun Lacrima Gala folk verisor 7 ani alocatii Tarpiu arhivele nationale Aspazia Droniuc RATUC groapa ecologica Jean Padureanu Gloria Bistrita FRF LPF Dumitru Dragomir Mircea Sandu Paszkany Elena Botezan DNA Cluj arestarea lui Sorin Apostu Energy Holding Republica Moldova AIE Geoana RAAPPS case ieftine Hotel Victoria tractor radio elev calorifer spargere teatru Scufita Rosie Casa de Cultura biciclist balustrada victima Richter Elena Udrea Tribunalul Bucuresti Tribunalul Bistrita-Nasaud Judecatoria Beclean licitatii caini comunitari consilii locale Garda Financiara excludere revocare reciclare patrula Andrei Muresanu Creativ Group Tariceanu certificate emisii carbon Kyoto grand hotel italia Protectia Consumatorului Radu Mazare raspunderea magistratilor CSM declaratii de avere APIA BN Emil Scurtu declaratie de avere Danut Prunea Serbia locuinte modulare Andrei Rusu Daniel Morar alegeri 2012 legea asistentei sociale Roberta Anastase Strabag CNADNR UNPR salariul minim pe economie Cartel Alfa RAFO Marian Iancu Politehnica Timisoara Vasile Blaga Titus Corlatean Daniel Constantin PC; PNL Radu Moldovan PSD cel mai prost profesor bistritean cel mai prost profesor prostul bistritei justitia clujeana Becali Bivolaru Electrica CCR Augustin Zegrean Securitate Dorin Cocos Ohanesian Boc APIA Cluj Gheorghe Serban afaceri de familie Marius Nicoara 1 decembrie Larry Wats accize motorina fermieri comasare Virgil Sotropa Doris Moldovan AJOFM BN Ministerul Economiei Wonderland MApN SCCO bancnota fals Hidroelectrica Buzoianu Enel Grup Cozmin Gusa Sorin Ovidiu Vantu luptatori anticomunisti despagubiri politice Lidia Barac politie locala vetruia moldovan achitata MDRT indicatoare turistice Partida Romilor diicot procurori bistrita Dorin Dobra Ioan Turc vasile lechintan arpad francisc pomi de Craciun marisu negrea POR Neia Lacatus referendum Craciun salariu minim pe economie lansare de carte muzeu CNAM reabilitare comasarea alegerilor ORNISS inchisorile CIA Catalin Predoiu Zamfirescu Racoti Predoiu executare silita PUG Cluj Dambu Rotund Adrian Borda UTCN Dana Garbovan Legea raspunderii magistratilor Predoiu abuzuri in justitie Transnistria Igor Smirnov PNL BN Ioan Tintean Virgil Pop Crin antonescu SC Electrica Tetarom disponibilizari MAI salarii bugetari PDL BN Hospital Clinic Dr. Filip Teaca Damian Muntean daune Dan Molnar Florin Gaurean Ministerul Muncii pasapoarte Dumitru Muresan Coreea de Nord Kim Jong Il atac de cord Centrul Municipal de Cultura Maria Marginean angajari stat APIA Rompan licitatii agricultura Romsys Gauss CEDO Fanel Pavalache Revolutia de la Cluj TVR Kim Jong-Il Gaddafi DIA revolutia tarife Ioan Denes Teraplast Valea Timocului Viorel Badea Danile Suciu DSVSA BN Colegiul National George Cosbuc DGFP BN declaratii fiscale ITM BN angajatori DIICOT Cluj Gansca Hrudei Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Horatiu Dumbrava Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan Hugo Chavez credit bancar credite bancare conturi consilieri centura Bistritei proteste sanatate Raed Arafat Volksbank oug 50/2010 plangere penala Garbovan aeroportul Cluj politist bataus marius coldea CODEC radare fixe politia rutiera legea sanatatii lege Dinu Patriciu bursa Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI Banca Mondiala Iosf Redl avere Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei contecios administrativ avalansa ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu condamnare UMF Cluj Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci parc municipal APM BN prim procuror selgross Cristian Preda inflatie proxenetism trafic de minori Miron Mitrea Mihai Razvan Ungureanu