Tariceanu a propus ridicarea imunitatii presedintelui
Referindu-se la reformarea statului, liderul deputaţilor PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a propus, marţi, în plen ridicarea imunităţii şefului statului şi a introducerii avizului Parlamentului pentru numirile făcute de preşedintele ţării.
Tăriceanu a precizat: "Nu în ultimul rând ar trebui să ne gândim la necesitatea ridicării imunităţii prezidenţiale, care face un caz singular în rândul instituţiilor publice din România" şi i-a sugerat premierului Boc să se gîndească la o reformă serioasă a instituţiilor.
Liderul deputaţilor liberali a mai punctat faptul că partidul pe care îl conduce nu va sprijini sub nicio formă actuala structură guvernamentală, deoarece Executivul nu spijină modernizarea României. "Vom da o luptă extrem de serioasă pe aceste subiecte, pentru că după o lungă perioadă de dictatură comunistă am crezut că România a intrat în rândul ţărilor democrate, moderne", a spus Tăriceanu.
Liderul liberal a continuat atacurile la adresa iniţiativelor lui Traian Băsescu şi a ţinut să precizeze că un Parlament alcătuit din mai puţine persoane nu este unul mai puternic şi că nu este o soluţie pentru ţara noastră. De asemenea, Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că s-a săturat de sloganurile politice şi de populism, propunând identificarea unor modalităţi prin care Parlamentul României să exercite un control mai eficient la nivelul instituţiei prezidenţiale.
Raimond Petruţ
Imagini:
Alte ştiri pe aceeaşi temă
- „Bascalie” electorala pe Internet publicat în data de 01-11-2009
- SCRISOARE DESCHISA ADRESATA DOMNULUI TRAIAN BASESCU, PRESEDINTELE ROMANIEI SI ELECTORATULUI publicat în data de 05-12-2009
- Discreditarea adversarului, principalul proiect din campania electorala publicat în data de 05-12-2009
- Claudiu Saftoiu vrea excluderea „naparcilor” din Securitate publicat în data de 22-11-2009
- Maria Basescu rupe tacerea publicat în data de 05-12-2009
Tag-uri
Articol vizualizat de 285 ori
Înapoi
AllModels - Cristina
- Nume: Cristina
- Anul naşterii: 1985
- Înălţime: 168 cm
- Greutate: 52 kg
- Bust/Talie/Şolduri: 87/62/90
Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.






Comentarii