Conducerea Directiei Judetene de Tineret B-N, acuzata de …„politizare”

Ioan_oltean__2__top

Preşedintele PD-L Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean a prezentat recent mass-media un „exemplu flagrant de politizare” la nivelul Direcţiei Judeţene pentru Tineret Bistriţa-Năsăud (DJT BN).
Ioan Oltean acuză conducerea DJT Bistriţa-Năsăud că ar fi favorizat plecarea într-o tabără la Costineşti, doar a unor tineri ai căror părinţi sunt membri PSD.


„Telenovela” acuzaţiilor a început în urmă cu doar câteva zile, când liderul PD-L Ioan Oltean s-a arătat revoltat de „discriminarea” politică la care ar fi apelat conducerea Direcţiei Judeţene pentru Tineret Bistriţa-Năsăud, respectiv directorul coordonator Bogdan Miholca (PSD). Potrivit lui Ioan Oltean, Ministerul Tineretului şi Sportului a alocat Direcţiei Judeţene de Tineret Bistriţa-Năsăud, 100 de locuri pentru o tabără socială desfăşurată la Costineşti, în perioada 30 iunie – 6 iulie 2009, tabără destinată tinerilor din întregul judeţ, cu o situaţie socială precară. Liderul democrat - liberalilor din judeţ se declară convins de faptul că în tabăra respectivă ar fi fost favorizaţi tinerii care au părinţi implicaţi în Partidul Social Democrat. Fără prea multă şovăială, Ioan Oltean a aruncat „pisica” în curtea DJT BN, invocând şi o posibilă demitere a lui Bogdan Miholca.

Vis-a-vis de această situaţie, deputatul PSD Emil Radu Moldovan s-a arătat total revoltat şi indignat de acuzele aduse, declarându-se şi în necunoştinţă de cauză. „Inculpatul”, pe numele său „Vasilică” (cum l-a botezat deputatul PD-L, Ioan Oltean), a picat ca musca-n lapte, menţinându-şi poziţia de nevinovat.

Oltean: „Toţi cei 100 de tineri sunt copiii unor membri PSD!”

Deputatul PD-L Ioan Oltean susţine răspicat că în tabăra de la Costineşti ar fi fost trimişi tineri din patru comune, respectiv Şanţ – 11, Teaca – 30, Beclean - 22 şi Lechinţa - 36, toate localităţile având primari ai Partidului Social Democrat, plus alţi opt însoţitori, membri marcanţi ai aceluiaşi partid. „Toţi cei o sută de tineri deplasaţi acolo sunt copiii unor membri ai PSD. Am informaţii că cei care au aflat de o asemenea posibilitate s-au adresat primarilor din localităţile respective pentru a-şi putea trimite şi ei copiii lor în tabără, dar li s-a spus că nu pot pleca, deoarece este o acţiune a Partidului Social Democrat, ceea ce este inadmisibil. Am cerut ministrului actual să facă o cercetare şi dacă lucrurile se adeveresc, să fie demis din funcţie directorul coordonator al Direcţiei Judeţene pentru Tineret Bistriţa-Năsăud, respectiv Bogdan „Vasilică” Miholca, pentru că este totalmente inadmisibil ca o instituţie a statului să fie transformată într-o instituţie a Partidului Social Democrat. Vă asigur că, dacă o asemenea acţiune se va întâmpla vreodată într-un serviciu deconcentrat condus de către un director ce a fost propus de către Partidul Democrat Liberal, acesta va fi schimbat a doua zi după o asemenea întâmplare. Este nefericită această acţiune şi sper ca ea să fie şi ultima de acest gen. (…) Fac apel pe această cale la şefii serviciilor deconcentrate, să nu uite că ei sunt reprezentanţii Guvernului în teritoriu şi nu reprezentanţii unui anume partid”, a precizat preşedintele PD-L Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean.  

Radu Moldovan: „După poveştile lui Oltean nu mă duc nici până pe hol”

La acuzele aduse de deputatul PD-L, Ioan Oltean, răspunsul liderului PSD, Emil Radu Moldovan nu a încetat să apară, răspunzând cu aceeaşi monedă: „Dacă e să facem o analiză (scuzând comuna Şanţ care are un statut economic mai privilegiat) cred că comunităţi foarte sărace găsim în comunele Teaca, Lechinţa şi într-o parte a Becleanului. (…). E un subiect pe care nu îl cunosc, dar cred că domnul director Bogdan Miholca, care consider că gestionează bine lucrurile, ar putea da detalii. (…). Acolo cred că sunt nişte condiţii. Înţeleg că sunt tabere sociale organizate, iar oamenii aceia trebuie să îndeplinească anumite condiţii. Nu cred că îşi permite nimeni să facă altceva decât ceea ce prevede regulamentul lor. Repet, e un subiect pe care nu îl cunosc. (…) Eu nu cred că s-a întâmplat asta (n. r. - să se spună că e o acţiune pesedistă). Pentru mine, Ioan Oltean nu reprezintă nimic. Deci, poate să spună ce vrea dânsul, doar trăim în democraţie. Nu şi-a menţinut niciodată un angajament politic, un angajament semnat. După poveştile lui Oltean nu mă duc de aici nici până pe hol. Am o instituţie aici pe hol şi nu mă duc până acolo. (…) A spus domnul Oltean, şi? …Nu mă interesează! Să o convingă pe doamna directoare Doris Moldovan, pentru care a cedat acel post de la Direcţia Judeţeană pentru Tineret pentru PSD, care şi-a rezolvat o altă situaţie la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, să îl demită pe celălalt şi noi îl demitem pe al nostru ( n. r. - Bogdan Miholca). (…). Eu cred că Bogdan îşi face bine treaba”, a fost răspunsul deputatului PSD, Emil Radu Moldovan.

Bogdan Miholca: „Cred că domnul Oltean urmăreşte să împroaşte cu mizerie”


Contactat telefonic de redactorul Gazetei de Bistriţa, directorul coordonator al Direcţiei Judeţene de Tineret, Bogdan Miholca a precizat: „ Repartizările în tabăra de la Costineşti s-au făcut doar pe criterii sociale, pe 50% din venitul minim pe economie pe membru de familie. Nu am făcut discriminări politice, nu m-am uitat după coloratură, doar că eu comunic foarte greu cu primăriile. Nu este adevărată afirmaţia că acţiunea era pesedistă. Eu sunt exact numai pentru tineret. Vă daţi seama că nu am nici week-end-urile libere pentru că fac tot felul de acţiuni pentru tineret, nu fac pentru mine sau pentru PSD. (…). Cred că domnul Oltean urmăreşte să împroaşte cu mizerie… nu ştiu. Eu am toate actele, nu am nicio treabă, toate sunt venite prin fax.(…). Am mai tăiat din cei care au făcut solicitări pentru că nu puteam altfel. Şi la Lechinţa au fost 41 de solicitări, admişi nu mai ştiu exact câţi, peste 30, numai ca să ocupăm locurile şi să nu pierdem alte locuri pentru anul viitor. Timpul fiind relativ scurt nu am avut ce face. Şi adjunctul meu este de la PD-L, ştia despre acest lucru, chiar înaintea mea, deci putea să comunice la primăriile democrat-liberale. Eu chiar nu am avut nicio intenţie”.

Va urma…


Interesant de observat în toată această poveste ar fi faptul că, „huiduit” la nivel naţional, Ministerul Tineretului şi Sportului este din nou „victima” unui scandal, de data aceasta la nivel judeţean, printr-o Direcţie. În perioada care urmează ne putem aştepta la o aşa zisă „demisie de onoare” sau la o demitere a celui care a picat la mijloc, mai mult sau mai puţin vinovat, în cazul de faţă, directorul coordonator Direcţiei Judeţene pentru Tineret Bistriţa-Năsăud, Bogdan Miholca.


Iulia Stupinean
Scorul actual:
3.1/5 Stele. (55 voturi)



Imagini:


Ioan_oltean__2__thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Guvern international



Articol vizualizat de 2518 ori



Comentarii

Vlase a postat la 26-07-2009 18:33
Realitatea e alta: http://a2.insanezone.ro/Pekia-765.html
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Credeti ca Liviu Rusu a luat mita de la firmele de deszapezire?


Da
Nu
Cu siguranta
Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Logo_tonight_pt_site_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Guvern international Sport Bistrita politie Consiliul Judetean furt calificat IPJ BN PDL parlament Theodor Paleologu mandat inchisoare omor alcool soferi Mititei Spitalul Judetean angajari asistente burse primarie bani ANAD substante dopante fitness elevi meditatii proiect liberali Oltean bolsevic bataie amenda Iasi CJ BN Liviu Rusu Curtea de Conturi investiti scoli investitii restante ISJ BN Gloria datorii finantare primaria bistrita Feldru Stefan Sangeorzan DJCCP BN Alexandru Uiuiu monumente constructii autorizatii Bistrita-Nasaud BNR credite lei valuta Borcea copii Miami Cioaca Elodia avocati accident Unirea beat furt livada HIV SIDA decese bolnavi kiril raskov conflict intre bulgari si tigani PNL PSD USL Bingo Metropolis Camera deputatilor Loteria Nationala fetita padure copac deces Halmasau conflict minora Singeorz Bai inghet Harghita minime absenteism scolar ordine publica CE UE cofinantare fonduri europene agresiune minori jandarmi montani Piatra Fantanele Ioan Nelu Botis DNA DLAF seism Vrancea Romania IJJ BN amenzi instanta bloc prabusire Italia batrani Cretu premii aspirina studiu internat Infoel inaugurare Leonard Orban Ministerul Afacerilor Europene Schengen carti donatie TNL magazin flori comert paracetamol fotbalist pieton ucidere penitenciar accident munca ITM magistrala EBA Funeriu Marcel Pavel Taj Mahal India Agra indecent liceu emigranti imigranti orbire China Rusia spionaj Marian Oprisan Victor Ponta Cristian Florian infractionalitate panouri solare iluminat eco Lechinta fantani arteziene buget Holocaust recital bicicleta portiera jandarmi politisti PC cadre didactice Pintican BCCO Cluj Dobocan SIPA ICCJ fraude Ovidiu Cretu Centura de Sud Daniel Suciu Rosia Montana ACD cutremur Japonia Tokyo Demi Moore divort casnicie Dinamo permis auto genunchi Marea Britanie autoritati coroane zona euro targ Floris ponei ajutoare incalzire formulare canabis hoti biciclete boxer Iulia Timosenko Ucraina abuz Gigi Becali moda de lux arest preventiv Grecia FMI tineri Sighet Marea Neagra Bulgaria Simona Sensual pedeapsa gelozie mesaje Sant scoala cursuri 112 apeluri false inselaciune ghicitoare lantisor masina Grigore Moisil chirie Cristian Tudor birouri licitatie Emil Nistor top firme examen barou Pompiliu Bota Facultatea de Drept Cluj Timoc recensamant Monica Macovei Justitie imunitatea parlamentara Nuseni proiecte Ioan Muresan ITRSV material lemnos urbanism disciplina in constructii SUA profesori procese coruptie Biblia Torah CNSLR FRATIA Marius Petcu ANI evaziune stat administrator stanca UPU viol local arest Sinagoga concert program PRM Ioan Pop Dorina Soldoae Sulfina Barbu Andreea Paul Vass lemn autoutilitara dosar penal sabie banca jaf Sieu Odorhei Viorel Chirlejan Paul Everac Crinuta Dumitrean ANRP Carla Bruni mamica viroze pneumonii spital Reteag suspect spanzurat Tureac 15 ani izolare termica Cetin miliardari Forbes Milut Bagiu Paul Rus Cezar Preda deputat PDL SRI Ovidiu Ohanesian copil Moldovan CNP pensii impozite primarii paduri defrisari MECTS Mihai Muresan Curtea de Apel Bucuresti Ministerul Justitiei magistrati mafia italiana Judecatoria Cluj Napoca indexare droguri hot fiica romi etnie Lacatus prejudiciu Huidu emisiune retragere Liviu Ciulei Brigada 81 Mecanizata Ziua Armatei Institutia Prefectului pietoni norme frati acte biserica vizitatori Rasdaq Pinte Fimaro Bojita U Cluj Paskany Vuza Bene afaceristi clujeni Gabriela Barsan piata valutara Forex broker Beclean scara bar razie jocuri instante de judecata criminalitate Dumcor dosar Tribunal strut mascota turism campus ecologisti Curtea de Apel Cluj conflict de interese Cornel Moisil Vasile Dologa retete compensate CJAS BN disponibilzari Tribunalul BN Ministerul Agriculturii terenuri agricole Vasile Astarastoae Colegiul Medicilor sistem sanitar salarii Ministerul Finantelor Gheorghe Ialomitianu OT PDL BN ecologizare Colegiul National Liviu Rebreanu Grup Taurus studii de fezabilitate Szeged Ungaria somaj INS BIM sedinta CJ arsuri Nasaud telefon PD-L infarct Matei batrana anvelope iarna minor minciuna Andreea Tudor despartire cercetari actiune fata maimuta Vasile Jimborean sala detinuti filme caruta batran bugetari buget 2012 Andrei Saguna Rares Criste Alin Ardelean Gevco Prigoana energie electrica CJPC BN sanctiuni contraventionale Dina Suciu faliment ISU BN SMURD Sangeorz Bai centura Sibiu centura Cluj Pantelimon DRDP DP Consult Emil Boc Basescu Radu Golban datoria Germaniei Senat sosele zone urbane locuinte monument Apollo fundatie formular E112 hora Prund invitati lant autobus traseu lucrari Consiliul Judetean Cluj Cheile Turzii arii protejate Muntii Rodnei diminuari AMR Traian Basescu judecatori Uniunea Europeana Nokia Mihai Bumbu Dorin Popescu COA Ioan Oltean Mircea Geoana radu bica stadion gheorghe olteanu sediul dna Big Brother Ministerul Comunicatiilor Francisc Trombitas alegeri liste tigari captura coma doi ani submarin necropsie tenis de masa SOV Liviu Luca Petrom Service sanctiuni delict chiosc transsexual parlamentar femeie Dan Stefanescu mita parchet Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril PICCJ DNA la Primaria Cluj Giorgios Papandreou demisie Ioan OlteanSorin Apostu Sorin Apostu Cluj perchezitii Ritli Ladislau Ministerul Sanatatii Andrei conferinta Babes Clooney sinucidere Mihaela tango Logan Rio criza euro Telecomunicatii Valerian Vreme interceptari telefoane Lucas Papademos Dan Ilie Morega concedii medici Codrin Rebeleanu parcometre Ilie Avram abuz in serviciu rechini pasageri Serviciul Roman de Informatii procurori deputati cheltuieli Rusu Bargaului incendiu hectare apa educatie cetateni banci ANAF sechestru Comisia europeana Ion Ariton oameni de afaceri Radu Moldovan Luca Iancu Bruxelles stalp pasune barbat minore disparute festival Ada Milea persoane nevoiase dizabiltati coalitie UDMR Politia Rurarla SIF PIB criza BERD FSLI Ministerul Educatiei sindicate card PIN portmoneu hoata morti cherestea fotografie expozitie Art Galeria Curtea Constitutionala suspendare permis tutun Lacrima Gala folk verisor 7 ani alocatii Tarpiu arhivele nationale Aspazia Droniuc RATUC groapa ecologica Jean Padureanu Gloria Bistrita FRF LPF Dumitru Dragomir Mircea Sandu Paszkany Elena Botezan DNA Cluj arestarea lui Sorin Apostu Energy Holding Republica Moldova AIE Geoana RAAPPS case ieftine Hotel Victoria tractor radio elev calorifer spargere teatru Scufita Rosie Casa de Cultura biciclist balustrada victima Richter Elena Udrea Tribunalul Bucuresti Tribunalul Bistrita-Nasaud Judecatoria Beclean licitatii caini comunitari consilii locale Garda Financiara excludere revocare reciclare patrula Andrei Muresanu Creativ Group Tariceanu certificate emisii carbon Kyoto grand hotel italia Protectia Consumatorului Radu Mazare raspunderea magistratilor CSM declaratii de avere APIA BN Emil Scurtu declaratie de avere Danut Prunea Serbia locuinte modulare Andrei Rusu Daniel Morar alegeri 2012 legea asistentei sociale Roberta Anastase Strabag CNADNR UNPR salariul minim pe economie Cartel Alfa RAFO Marian Iancu Politehnica Timisoara Vasile Blaga Titus Corlatean Daniel Constantin PC; PNL Radu Moldovan PSD cel mai prost profesor bistritean cel mai prost profesor prostul bistritei justitia clujeana Becali Bivolaru Electrica CCR Augustin Zegrean Securitate Dorin Cocos Ohanesian Boc APIA Cluj Gheorghe Serban afaceri de familie Marius Nicoara 1 decembrie Larry Wats accize motorina fermieri comasare Virgil Sotropa Doris Moldovan AJOFM BN Ministerul Economiei Wonderland MApN SCCO bancnota fals Hidroelectrica Buzoianu Enel Grup Cozmin Gusa Sorin Ovidiu Vantu luptatori anticomunisti despagubiri politice Lidia Barac politie locala vetruia moldovan achitata MDRT indicatoare turistice Partida Romilor diicot procurori bistrita Dorin Dobra Ioan Turc vasile lechintan arpad francisc pomi de Craciun marisu negrea POR Neia Lacatus referendum Craciun salariu minim pe economie lansare de carte muzeu CNAM reabilitare comasarea alegerilor ORNISS inchisorile CIA Catalin Predoiu Zamfirescu Racoti Predoiu executare silita PUG Cluj Dambu Rotund Adrian Borda UTCN Dana Garbovan Legea raspunderii magistratilor Predoiu abuzuri in justitie Transnistria Igor Smirnov PNL BN Ioan Tintean Virgil Pop Crin antonescu SC Electrica Tetarom disponibilizari MAI salarii bugetari PDL BN Hospital Clinic Dr. Filip Teaca Damian Muntean daune Dan Molnar Florin Gaurean Ministerul Muncii pasapoarte Dumitru Muresan Coreea de Nord Kim Jong Il atac de cord Centrul Municipal de Cultura Maria Marginean angajari stat APIA Rompan licitatii agricultura Romsys Gauss CEDO Fanel Pavalache Revolutia de la Cluj TVR Kim Jong-Il Gaddafi DIA revolutia tarife Ioan Denes Teraplast Valea Timocului Viorel Badea Danile Suciu DSVSA BN Colegiul National George Cosbuc DGFP BN declaratii fiscale ITM BN angajatori DIICOT Cluj Gansca Hrudei Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Horatiu Dumbrava Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan Hugo Chavez credit bancar credite bancare conturi consilieri centura Bistritei proteste sanatate Raed Arafat Volksbank oug 50/2010 plangere penala Garbovan aeroportul Cluj politist bataus marius coldea CODEC radare fixe politia rutiera legea sanatatii lege Dinu Patriciu bursa Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI Banca Mondiala Iosf Redl avere Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei contecios administrativ avalansa ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu condamnare UMF Cluj Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci parc municipal APM BN prim procuror selgross Cristian Preda inflatie proxenetism trafic de minori Miron Mitrea Mihai Razvan Ungureanu Grup Scolar Forestier trafic de persoane