Sporurile functionarilor publici ingreuneaza bugetul tarii

Soldati_top

Militarii, poliţiştii, medicii, magistraţii şi profesorii obţin împreună aproximativ 120 de sporuri salariale. Faptul că Guvernul a decis ca o parte din aceste sporuri să fie tăiate sau diminuate a atras numeroase proteste din partea angajaţilor statului. Prin tăierea acestor sporuri, reprezentanţii Guvernului speră să facă economii de aproximativ 500 de milioane de euro în anul 2009. Totuşi, aceşti bani vor trebui returnaţi.


Pe primul loc în topul sporurilor bugetare sunt militarii, care deţin peste 40 de asemenea facilităţi. În Legea salarizării sunt prevăzute bonusuri pentru merit şi grad, sporul de cifru, sporul pentru şoferi, pentru protecţia demnitarilor, indemnizaţii de comandă şi de dispozitiv, sporul de condiţii periculoase sau prime de paraşutare şi scufundare. Funcţionarii se clasează pe al doilea loc, ei având spor de confidenţialitate, de izolare, de cunoaştere a limbilor străine şi de mobilitate. De câte 20 de sporuri beneficiază poliţiştii şi cadrele medicale. Reprezentanţii Poliţiei obţin salarii de merit, sporuri pentru vechime, de misiune şi indemnizaţii de conducere. Pe lângă salariu, cadrele medicale au parte de sporuri pentru gărzi, stres, izolare şi toxicitate. Profesorii au parte de 14 sporuri, printre care se numără cel de vechime, gradaţie de merit sau spor pentru dirigenţie. Magistraţii sunt la finalul listei, însă sporurile acestora sunt destul de consistente.

Armata îşi vrea sporurile înapoi

Bugetarii din România rămân fără unele sporuri în urma deciziei luate de cabinetul Boc, care consideră că acordarea acestor prime „îngreunează” bugetul ţării. „Când vorbim de eliminarea unor sporuri, nu ne referim la cele din Codul Muncii. De exemplu, sporul de vechime, de muncă pe timp de noapte sau cel pentru ore suplimentare, acesta din urmă putând fi acordat şi sub formă de ore libere”, a declarat Boc. În cadrul armatei, aproximativ 95% dintre angajaţi primeau spor de confidenţialitate, iar 90% primeau spor de radiaţii, însă în luna mai acestea au fost suspendate. Potrivit reprezentanţilor MApN, sporul de radiaţii era de 10% din salariul de bază şi cel de confidenţialitate era de până la 15%, în funcţie de nivelul de secretizare a informaţiilor. Astfel, aceste două sporuri nu au mai fost plătite, măsura fiind luată pe o perioadă nedeterminată. MApN are bani doar pentru sporurile amânate în cazul soldaţilor, gradaţilor şi subofiţerilor, suma care a fost convenită cu Ministerul Finanţelor fiind de 87 de milioane de lei, aproximativ 11 milioane de lei pe lună până la sfârşitul anului. În cazul ofiţerilor şi personalului civil, cuantumul total se ridică la 85 de milioane de lei, declară reprezentanţii MApN. Decizia de a nu mai adăuga sporurile la salariul de bază a afectat circa 75.000 de angajaţi ai Armatei. De exemplu, un subofiţer care are salariul de aproximativ 1.500 de lei pe lună, prin suspendarea sporului de confidenţialitate de 15%, va pierde aproximativ 225 de lei.

Au avut un spor de 50%

În perioada cuprinsă între anii 2001-2008, Ministerul Justiţiei s-a confruntat cu un amplu fenomen prin care aproximativ 90% din personal a obţinut acordarea unor drepturi salariale prin hotărâri judecătoreşti executorii şi definitive. Obiectul acestor procese a fost, în special, acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%. Acest spor a fost introdus în anul 1997, iar în anul 2000 a fost eliminat printr-o ordonanţă de guvern care modifica Legea privind salarizarea personalului din justiţie. Între timp, magistraţii au acţionat în judecată MJ, solicitând plata sporului de 50%, pe motiv că acest bonus, prevăzut printr-o lege organică, nu putea fi eliminat din lege printr-o ordonanţă a Guvernului. Chiar dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că personalul din justiţie are dreptul la respectiva bonificaţie, Curtea Consituţională s-a pronunţat în luna mai a acestui an în defavoarea autorităţii judecătoreşti, inclusiv în ceea ce priveşte problema sporurilor. Acest fenomen a avut un impact semnificativ asupra bugetului de stat, în prezent justiţia confruntându-se cu serioase probleme financiare. Potrivit estimărilor MJ, personalul din cadrul instanţelor judecătoreşti are de primit circa 270.000.000 euro pentru a fi cu datoriile la zi. Această sumă reprezintă aproximativ 57% din bugetul total şi 121% din cheltuielile salariale ale ministerului pentru anul 2009.

Fonduri epuizate


Începând cu luna iulie, MJ nu mai dispune de fondurile necesare pentru plata sporului de 50%. Fondurile alocate prin Legea bugetului de stat pentru 2009 în acest scop au fost epuizate în primele luni ale anului. Sporul de 50% a fost plătit în perioada martie-mai 2009, doar celor care obţinuseră acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive. De asemenea, în luna iunie 2009, guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care plata drepturilor obţinute prin hotărâri executorii de personalul din întreg sectorul bugetar a fost eşalonată pentru 2010-2012. În data de 3 iulie, MJ a informat instanţele printr-o circulară că plata acestui spor va fi întreruptă din cauza lipsei de fonduri. Circulara care informa că sporul de 50% nu va mai fi plătit începând cu luna iulie a fost contestată în justiţie de către judecători. Ca urmare a acestei situaţii, magistraţii şi-au întrerupt activitatea de lucru timp de trei ore în fiecare zi. Din cauza protestelor, MJ a atras atenţia că acţiunile judecătorilor sunt nelegale şi că afectează negativ interesele cetăţenilor. Indiferent de modul în care va evolua conflictul între cele două puteri, soluţionarea problemei ţine, în principal, de clarificarea legislaţiei privind salarizarea personalului din justiţie şi de alocarea unor fonduri suficiente pentru sistem.


Beatrice Golondzac

Scorul actual:
3.1/5 Stele. (51 voturi)



Imagini:


Soldati_thumb Judecatori_thumb Politisti_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Guvern politie



Articol vizualizat de 1975 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Credeti ca Liviu Rusu a luat mita de la firmele de deszapezire?


Da
Nu
Cu siguranta
Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Logo_tonight_pt_site_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Guvern international Sport Bistrita politie Consiliul Judetean furt calificat IPJ BN PDL parlament Theodor Paleologu mandat inchisoare omor alcool soferi Mititei Spitalul Judetean angajari asistente burse primarie bani ANAD substante dopante fitness elevi meditatii proiect liberali Oltean bolsevic bataie amenda Iasi CJ BN Liviu Rusu Curtea de Conturi investiti scoli investitii restante ISJ BN Gloria datorii finantare primaria bistrita Feldru Stefan Sangeorzan DJCCP BN Alexandru Uiuiu monumente constructii autorizatii Bistrita-Nasaud BNR credite lei valuta Borcea copii Miami Cioaca Elodia avocati accident Unirea beat furt livada HIV SIDA decese bolnavi kiril raskov conflict intre bulgari si tigani PNL PSD USL Bingo Metropolis Camera deputatilor Loteria Nationala fetita padure copac deces Halmasau conflict minora Singeorz Bai inghet Harghita minime absenteism scolar ordine publica CE UE cofinantare fonduri europene agresiune minori jandarmi montani Piatra Fantanele Ioan Nelu Botis DNA DLAF seism Vrancea Romania IJJ BN amenzi instanta bloc prabusire Italia batrani Cretu premii aspirina studiu internat Infoel inaugurare Leonard Orban Ministerul Afacerilor Europene Schengen carti donatie TNL magazin flori comert paracetamol fotbalist pieton ucidere penitenciar accident munca ITM magistrala EBA Funeriu Marcel Pavel Taj Mahal India Agra indecent liceu emigranti imigranti orbire China Rusia spionaj Marian Oprisan Victor Ponta Cristian Florian infractionalitate panouri solare iluminat eco Lechinta fantani arteziene buget Holocaust recital bicicleta portiera jandarmi politisti PC cadre didactice Pintican BCCO Cluj Dobocan SIPA ICCJ fraude Ovidiu Cretu Centura de Sud Daniel Suciu Rosia Montana ACD cutremur Japonia Tokyo Demi Moore divort casnicie Dinamo permis auto genunchi Marea Britanie autoritati coroane zona euro targ Floris ponei ajutoare incalzire formulare canabis hoti biciclete boxer Iulia Timosenko Ucraina abuz Gigi Becali moda de lux arest preventiv Grecia FMI tineri Sighet Marea Neagra Bulgaria Simona Sensual pedeapsa gelozie mesaje Sant scoala cursuri 112 apeluri false inselaciune ghicitoare lantisor masina Grigore Moisil chirie Cristian Tudor birouri licitatie Emil Nistor top firme examen barou Pompiliu Bota Facultatea de Drept Cluj Timoc recensamant Monica Macovei Justitie imunitatea parlamentara Nuseni proiecte Ioan Muresan ITRSV material lemnos urbanism disciplina in constructii SUA profesori procese coruptie Biblia Torah CNSLR FRATIA Marius Petcu ANI evaziune stat administrator stanca UPU viol local arest Sinagoga concert program PRM Ioan Pop Dorina Soldoae Sulfina Barbu Andreea Paul Vass lemn autoutilitara dosar penal sabie banca jaf Sieu Odorhei Viorel Chirlejan Paul Everac Crinuta Dumitrean ANRP Carla Bruni mamica viroze pneumonii spital Reteag suspect spanzurat Tureac 15 ani izolare termica Cetin miliardari Forbes Milut Bagiu Paul Rus Cezar Preda deputat PDL SRI Ovidiu Ohanesian copil Moldovan CNP pensii impozite primarii paduri defrisari MECTS Mihai Muresan Curtea de Apel Bucuresti Ministerul Justitiei magistrati mafia italiana Judecatoria Cluj Napoca indexare droguri hot fiica romi etnie Lacatus prejudiciu Huidu emisiune retragere Liviu Ciulei Brigada 81 Mecanizata Ziua Armatei Institutia Prefectului pietoni norme frati acte biserica vizitatori Rasdaq Pinte Fimaro Bojita U Cluj Paskany Vuza Bene afaceristi clujeni Gabriela Barsan piata valutara Forex broker Beclean scara bar razie jocuri instante de judecata criminalitate Dumcor dosar Tribunal strut mascota turism campus ecologisti Curtea de Apel Cluj conflict de interese Cornel Moisil Vasile Dologa retete compensate CJAS BN disponibilzari Tribunalul BN Ministerul Agriculturii terenuri agricole Vasile Astarastoae Colegiul Medicilor sistem sanitar salarii Ministerul Finantelor Gheorghe Ialomitianu OT PDL BN ecologizare Colegiul National Liviu Rebreanu Grup Taurus studii de fezabilitate Szeged Ungaria somaj INS BIM sedinta CJ arsuri Nasaud telefon PD-L infarct Matei batrana anvelope iarna minor minciuna Andreea Tudor despartire cercetari actiune fata maimuta Vasile Jimborean sala detinuti filme caruta batran bugetari buget 2012 Andrei Saguna Rares Criste Alin Ardelean Gevco Prigoana energie electrica CJPC BN sanctiuni contraventionale Dina Suciu faliment ISU BN SMURD Sangeorz Bai centura Sibiu centura Cluj Pantelimon DRDP DP Consult Emil Boc Basescu Radu Golban datoria Germaniei Senat sosele zone urbane locuinte monument Apollo fundatie formular E112 hora Prund invitati lant autobus traseu lucrari Consiliul Judetean Cluj Cheile Turzii arii protejate Muntii Rodnei diminuari AMR Traian Basescu judecatori Uniunea Europeana Nokia Mihai Bumbu Dorin Popescu COA Ioan Oltean Mircea Geoana radu bica stadion gheorghe olteanu sediul dna Big Brother Ministerul Comunicatiilor Francisc Trombitas alegeri liste tigari captura coma doi ani submarin necropsie tenis de masa SOV Liviu Luca Petrom Service sanctiuni delict chiosc transsexual parlamentar femeie Dan Stefanescu mita parchet Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril PICCJ DNA la Primaria Cluj Giorgios Papandreou demisie Ioan OlteanSorin Apostu Sorin Apostu Cluj perchezitii Ritli Ladislau Ministerul Sanatatii Andrei conferinta Babes Clooney sinucidere Mihaela tango Logan Rio criza euro Telecomunicatii Valerian Vreme interceptari telefoane Lucas Papademos Dan Ilie Morega concedii medici Codrin Rebeleanu parcometre Ilie Avram abuz in serviciu rechini pasageri Serviciul Roman de Informatii procurori deputati cheltuieli Rusu Bargaului incendiu hectare apa educatie cetateni banci ANAF sechestru Comisia europeana Ion Ariton oameni de afaceri Radu Moldovan Luca Iancu Bruxelles stalp pasune barbat minore disparute festival Ada Milea persoane nevoiase dizabiltati coalitie UDMR Politia Rurarla SIF PIB criza BERD FSLI Ministerul Educatiei sindicate card PIN portmoneu hoata morti cherestea fotografie expozitie Art Galeria Curtea Constitutionala suspendare permis tutun Lacrima Gala folk verisor 7 ani alocatii Tarpiu arhivele nationale Aspazia Droniuc RATUC groapa ecologica Jean Padureanu Gloria Bistrita FRF LPF Dumitru Dragomir Mircea Sandu Paszkany Elena Botezan DNA Cluj arestarea lui Sorin Apostu Energy Holding Republica Moldova AIE Geoana RAAPPS case ieftine Hotel Victoria tractor radio elev calorifer spargere teatru Scufita Rosie Casa de Cultura biciclist balustrada victima Richter Elena Udrea Tribunalul Bucuresti Tribunalul Bistrita-Nasaud Judecatoria Beclean licitatii caini comunitari consilii locale Garda Financiara excludere revocare reciclare patrula Andrei Muresanu Creativ Group Tariceanu certificate emisii carbon Kyoto grand hotel italia Protectia Consumatorului Radu Mazare raspunderea magistratilor CSM declaratii de avere APIA BN Emil Scurtu declaratie de avere Danut Prunea Serbia locuinte modulare Andrei Rusu Daniel Morar alegeri 2012 legea asistentei sociale Roberta Anastase Strabag CNADNR UNPR salariul minim pe economie Cartel Alfa RAFO Marian Iancu Politehnica Timisoara Vasile Blaga Titus Corlatean Daniel Constantin PC; PNL Radu Moldovan PSD cel mai prost profesor bistritean cel mai prost profesor prostul bistritei justitia clujeana Becali Bivolaru Electrica CCR Augustin Zegrean Securitate Dorin Cocos Ohanesian Boc APIA Cluj Gheorghe Serban afaceri de familie Marius Nicoara 1 decembrie Larry Wats accize motorina fermieri comasare Virgil Sotropa Doris Moldovan AJOFM BN Ministerul Economiei Wonderland MApN SCCO bancnota fals Hidroelectrica Buzoianu Enel Grup Cozmin Gusa Sorin Ovidiu Vantu luptatori anticomunisti despagubiri politice Lidia Barac politie locala vetruia moldovan achitata MDRT indicatoare turistice Partida Romilor diicot procurori bistrita Dorin Dobra Ioan Turc vasile lechintan arpad francisc pomi de Craciun marisu negrea POR Neia Lacatus referendum Craciun salariu minim pe economie lansare de carte muzeu CNAM reabilitare comasarea alegerilor ORNISS inchisorile CIA Catalin Predoiu Zamfirescu Racoti Predoiu executare silita PUG Cluj Dambu Rotund Adrian Borda UTCN Dana Garbovan Legea raspunderii magistratilor Predoiu abuzuri in justitie Transnistria Igor Smirnov PNL BN Ioan Tintean Virgil Pop Crin antonescu SC Electrica Tetarom disponibilizari MAI salarii bugetari PDL BN Hospital Clinic Dr. Filip Teaca Damian Muntean daune Dan Molnar Florin Gaurean Ministerul Muncii pasapoarte Dumitru Muresan Coreea de Nord Kim Jong Il atac de cord Centrul Municipal de Cultura Maria Marginean angajari stat APIA Rompan licitatii agricultura Romsys Gauss CEDO Fanel Pavalache Revolutia de la Cluj TVR Kim Jong-Il Gaddafi DIA revolutia tarife Ioan Denes Teraplast Valea Timocului Viorel Badea Danile Suciu DSVSA BN Colegiul National George Cosbuc DGFP BN declaratii fiscale ITM BN angajatori DIICOT Cluj Gansca Hrudei Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Horatiu Dumbrava Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan Hugo Chavez credit bancar credite bancare conturi consilieri centura Bistritei proteste sanatate Raed Arafat Volksbank oug 50/2010 plangere penala Garbovan aeroportul Cluj politist bataus marius coldea CODEC radare fixe politia rutiera legea sanatatii lege Dinu Patriciu bursa Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI Banca Mondiala Iosf Redl avere Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei contecios administrativ avalansa ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu condamnare UMF Cluj Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci parc municipal APM BN prim procuror selgross Cristian Preda inflatie proxenetism trafic de minori Miron Mitrea Mihai Razvan Ungureanu Grup Scolar Forestier trafic de persoane