Purceaua e moarta in cotet

Riki_top

Pe zi ce trece situaţia devină tot mai sumbră. Poate este şi o problemă de percepţie, depinde din ce parte priveşti paharul, dacă vezi partea plină sau goală a acestuia. Dar se pare că nu suntem departe de clipa când, ori cum ai privi paharul, o să vedem nu partea goală a acestuia, ci paharul chiar gol cu totul. Lumea se întreabă pe bună dreptate, cum s-a ajuns aici? Sigur, criza este principalul motiv.

Dar şi alte ţări trec prin aceeaşi situaţie, însă parcă, parcă lucrurile nu sunt aşa de grave şi la ei încep să se întrezărească semne de revenire. Guvernul ăsta contra naturii a luat hăţurile în mână când România înregistra pe bune o creştere economică de 7%. În parlament a făcut ce a vrut, în condiţiile în care are o majoritate confortabilă de 70 de procente şi a mai luat cu împrumut, başca 20 de miliarde de euro, iar acum previziunile care văd partea plină a paharului, spun că vom avea o scădere de 7%. Nicăieri în lume prăbuşirea, fiindcă realmente asistăm la o prăbuşire, nu este atât de vertiginoasă ca la noi.

Că purceaua îi moartă în coteţ, este demonstrat şi de faptul că FMI, în mod excepţional, a sugerat guvernului de la Bucureşti să amâne pentru 2010 aplicarea salarizării unice, acelaşi Fond care nu demult ne băga sula în coaste la propriu, să grăbim problema cu salarizarea unică. De asemenea, constatăm că purceaua e chiar moartă în coteţ, pur şi simplu uitându-ne în jurul nostru. Totul este în cădere liberă. Numai citind presa locală îţi dai seama că situaţia este groasă - la o populaţie de circa 318.000 de locuitori, avem în jur de 8.000 de şomeri. Supravieţuirea multor oamenii din Bistriţa se datorează faptului că unul sau doi membrii ai familiei sunt plecaţi la muncă în străinătate şi mai trimit mici sume de bani pentru a asigura viaţa celor rămaşi.

Cu câteva zile în urmă, bossul de la Cotroceni, pe postul naţional de televiziune, într-un adevărat gest de sinucidere politică, recunoştea că situaţia este groasă, că ne prăbuşim în hău. Gesturile Guvernului, adevărate scene din "Cascadorii Râsului", care după opt luni de guvernare a ajuns la concluzia că de vină pentru situaţia grea în care ne aflăm sunt bugetarii ce sug banii poporului şi a trecut la reducerea agenţiilor şi a tot felul de structuri care nu fac nimic, şi a circa 9.000 de posturi, în plan real nu înseamnă nimic. Toate aceste posturi vor apărea sub o formă sau alta în alte structuri care vor fi înfiinţate ulterior. Guvernul ne cere să strângem cureaua, dar după cum spunea un mucalit, bine, bine o strângem, dar daţi-ne bani să ne cumpărăm curele.

Norocul nostru este că suntem un judeţ în UE şi nimeni nu va avea interesul să ne lase să ne prăbuşim cu totul, deoarece colapsul nostru nu ar da bine la imaginea UE şi poate ar putea provoca dureri de cap şi mai mari la Bruxelles. Deşi, după cum am mai afirmat, purceaua e moartă în coteţ, nimeni din cei care ne conduc sau ne-au condus nu-şi asumă răspunderea pentru colapsul economic în care am intrat. Toţi se ceartă ca la uşa cortului şi doresc ca cei care sunt la ciolan să rămână, iar cei care nu sunt, să ajungă la el. Iar ce se întâmplă cu oamenii ăia mulţi, chiar nu-i interesează de loc.


Zaharia Cotoc
Scorul actual:
3.1/5 Stele. (50 voturi)



Imagini:


Riki_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Nasaud



Articol vizualizat de 2090 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania