Generatie de cobai in invatamantul romanesc

Studenti_b_top

Modificarea sistemului de admitere în liceu, micşorarea numărului de probe la Bacalaureat şi înfiinţarea unui Colegiu al profesorilor sunt numai câteva din noutăţile pe care Ministerul Educaţiei le-a propus pentru pachetul de legi ce ar trebui adoptat în viitorul apropiat. Proiectul de lege aduce modificări şi pentru învăţământul superior

Codul Educaţiei aduce modificări ce ţin, în principiu, de testările de la finalul ciclului primar şi al liceului. Astfel, pachetul de legi pentru Educaţie prevede învăţământ obligatoriu de 13 clase, ce include grupa pregătitoare pentru şcoala primară. De asemenea, ministerul doreşte să înfiinţeze un Colegiu al profesorilor şi o Cartă a autonomiei şcolare. Colegiul profesorilor ar urma să fie responsabil de analizarea şi sancţionarea cazurilor de indisciplină şi imoralitate printre cadrele didactice, iar Carta autonomiei va stabili regulamentele de ordine interioară ale tuturor instituţiilor de învăţământ. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, doreşte ca toate aceste modificări să intre în vigoare începând cu anul şcolar 2009-2010. La fel ca şi în cazul Codurilor din Justiţie, Guvernul României are în plan asumarea răspunderii pentru pachetul de legi privind reforma în Educaţie.  Potrivit prevederilor noului pachet de legi ale Educaţiei, învăţământul se desfăşoară conform unui Curriculum Naţional adaptat la nevoile specifice dezvoltării personale, la nevoile forţei de muncă ale fiecărei comunităţi în baza principiului subsidiarităţii.

Fără teze unice la final de gimnaziu

Trecerea de la gimnaziu la liceu va suferi modificări importante dacă pachetul de legi va fi adoptat. Astfel, la admiterea în liceu se va ţine cont de media generală obţinută pe parcursul claselor V-VIII, care va avea o pondere de 50% din media finală şi de nota la un test structurat după model european, care va avea o pondere tot de 50%. În anul 2006, s-a pus problema unor modificări în ceea ce priveşte evaluarea elevilor. La aceea vreme, ministrul Educaţiei considera că elevii puteau fi evaluaţi în clasele a VII-a şi a VIII-a, în trei etape: la nivel şcolar, judeţean şi naţional. Cu media obţinută de la cele trei teste, elevii puteau să se înscrie la liceu. Propunerea nu a fost adoptată, dar ideea de bază a fost preluată în anul 2007, când s-a decis ca admiterea la liceu să se facă pe baza unor testări naţionale. Astfel, au fost introduse tezele cu subiect unic pentru elevii claselor a VII-a şi a VIII-a. Admiterea la liceu nu se mai făcea în baza examenului de capacitate şi a mediei obţinute în gimnaziu, ci în baza mediei obţinute la respectivele teze. Măsura a creat, însă, mari nemulţumiri în rândul profesorilor. La Bucureşti, secretarul general al Alianţei Colegiilor din România a trimis un memoriu către Ministerul Educaţiei în care solicita eliminarea tezelor unice. „Propunem introducerea testelor multidisciplinare la sfârşit de an, la clasele a VII-a şi a VIII-a. Să fie un test de două ore, la trei-patru discipline, care să cuprindă 18-20 de itemi. Liceele de prestigiu ar trebui să aibă posibilitatea să organizeze un test în plus pentru selectarea elevilor”, susţinea Adrian Costache, secretar general al Alianţei Colegiilor din România. Potrivit ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, începând cu 2010, tezele unice ar putea fi desfiinţate.

BAC injumătăţit

Nici examenul de Bacalaureat nu scapă de modificările ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Astfel, proiectul noii legi a Educaţiei prevede reducerea numărului de probe susţinute în cadrul examenului de la finele clasei a XII-a şi evaluarea pe parcursul anului şcolar. Proiectul de lege prevede eliminarea probelor orale de la BAC la limba şi literatura română, limba maternă şi limbă modernă şi testarea elevilor în acest sens pe parcursul clasei a XII-a. În urma acestor evaluări, elevii vor primi un certificat european care atestă diferitele niveluri de cunoaştere a limbilor străine. Însă trebuie reţinut faptul că aceste evaluări sunt eliminatorii. Totodată, în ultimul an de liceu, elevii ar putea susţine un examen de verificare a cunoştinţelor de folosire a calculatorului. Astfel, Bacalaureatul propriu-zis va avea doar trei probe: limba şi literatura română, materia principală de profil, materia de profil opus şi o a doua materie de profil, de această dată secundară. Examenul la cea de-a doua materie de profil din aria curriculară opusă, care includea şi proba sportivă, va fi eliminată conform pachetului de legi propus de minister.

Fostul ministru al Educaţiei, Mircea Miclea, spune că este important să se stabilească ce anume au de învăţat elevii şi apoi cum se va face evaluarea acestora. „Mai întâi, trebuie stabilită curricula pentru verificări. Elevii trebuie sa ştie ce anume au de învăţat şi pe urmă se poate vorbi despre cum vor fi aceştia evaluaţi. Există nişte reguli care trebuie stabilite şi bine gândite în acest pachet de legi educaţionale”, a specificat fostul ministru.

Fără învăţământ la distanţă


Ultimele scandaluri din învăţământul universitar au determinat regândirea legislaţiei şi în acest domeniu. Astfel, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, are în plan introducerea unei forme noi de învăţământ fără frecvenţă prin care studenţii vor fi obligaţi să vină la cursuri în timpul anului universitar şi nu doar la examene, ca şi până acum. Această prevedere va fi introdusă în noul Cod al Educaţiei deoarece, conform lui Andronescu,  „studenţii au înţeles greşit modalitatea de studiu la distanţă”. Potrivit acesteia, învăţământul la „fără frecvenţă” şi cel la frecvenţă redusă va obliga pe cei care aleg aceste forme de şcolarizare să studieze cu un an în plus. Printre modificările aduse, ministerul a interzis parcurgerea a doi ani universitari într-unul singur. „Mi se pare aburd. Dacă un student este capabil să parcurgă ambii ani într-unul singur, acesta poate să facă acest lucru. Dacă studentul îndeplineşte numărul de credite şi are capacitatea de a acumula cunoştinţe, are tot dreptul să facă doi ani în unul singur. Este adevărat că se poate interzice acest lucru de către Minister, dar este stupid”, a declarat preşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru Educaţie, Mircea Miclea. Dacă până în prezent, unele facultăţi aveau doar o singură probă la examenul de licenţă, odată cu noul Cod al Educaţiei, studenţii vor fi obligaţi să susţină două probe: una scrisă şi una orală. „Aşa a fost şi acum doi ani. Nu este nimic nou legat de acest lucru. Proba scrisă va consta într-un examen în care se vor evalua cunoştinţele acumulate în anii de studii, iar proba orală va consta în prezentarea lucrării de licenţă. O altă modificare se referă la diploma de licenţă, care, până în prezent, avea specificată doar universitatea şi programul de studiu. În viitor, se va trece şi forma de învăţământ pe care studentul a urmat-o. Studenţii sunt nemulţumiţi de faptul că Ecaterina Andronescu i-a eliminat din dezbaterile asupra noului Cod al Educaţiei şi au adresat o solicitare premierului Emil Boc în care cer includerea lor în toate comisiile de elaborare a pachetului de legi.

Învăţământ european


Spania: învăţământul obligatoriu este de 10 clase. La sfârşit, elevii  primesc un certificat de absolvire care atestă că au frecventat şcoala. Diploma de absolvire asigură accesul în învăţământul liceal.
Austria:  La sfârşitul gimnaziului, elevii sunt admişi în liceu fără examen, în baza certificatului de absolvire.

Suedia: La sfârşitul claselor a V-a şi a IX-a, elevii susţin teste naţionale la cele trei materii de bază: suedeză, en­gle­ză şi matematică. La final, elevul primeşte un certificat pe care i se calculează scorul final, luându – se în calcul notele cele mai bune de la 16 materii. Pe baza acestui rezultat, se continuă studiile.

Beatrice Golondzac

Scorul actual:
3.0/5 Stele. (50 voturi)



Imagini:


Studenti_b_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Nasaud



Articol vizualizat de 1762 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania