La “aniversare”. Romania, intre “viata si criza”

Emil_boc_2_top

Institutul Naţional de Statistică a confirmat faptul că românii au început să simtă criza economică încă de anul trecut. Criza financiară mondială nu a ocolit România, ci se amplifică în fiecare zi, iar România începe să resimtă tot mai mult recesiunea economică, la care Guvernul Boc nu reuşeşte să-i găsească “tratamentul”. Criza financiară a avut efecte negative asupra românilor şi acest lucru este extrem de vizibil. Într-un an, România a intrat într-un blocaj total, iar soluţiile de scăpare se lasă aşteptate.


Nimeni nu mai îndrăzneşte să declare că “furtuna” economică pornită din Statele Unite ale Americii a ocolit România. Firmele anunţă, tot mai frecvent, concedieri masive, creditele la bancă sunt tot mai greu de obţinut, bugetarii anunţă greve săptămânal. Totuşi, la “aniversarea” unui an de criză economică, întrebarea nu mai este cum a reuşit ţara noastră să ajungă în criză, ci cât timp vor mai fi afectaţi românii de recesiune şi când va reuşi guvernul actual să găsească soluţii care să scoată ţara din cea mai mare criză economică a ultimului secol.

Guvern absent

În faţa unei crize anunţate încă de la începutul anului 2008, dar negată de autorităţi până la momentul alegerilor, se poate constata că toate măsurile pe care Guvernul Boc le-a luat pentru a combate criza par a avea efectul opus şi, din contră, o favorizează. Cu toate că membrii Guvernului au propus zece măsuri pentru a scoate ţara din criză, România s-a adâncit şi mai mult. Premierul Emil Boc a declarat că aceste măsuri vor fi completate în funcţie de evoluţia indicatorilor economici, însă până în prezent rezultatele întârzie. Astfel, Guvernul a precizat că va aloca 20% din bugetul anului 2009 pentru investiţii publice în infrastructură, transporturi, mediu, învăţământ şi sănătate, această măsură având ca scop crearea unor noi locuri de muncă. “Este principala măsură care susţine creşterea economică şi principala măsură anticriză pentru că, pe de-o parte, vizează menţinerea şi crearea de locuri de muncă şi alimentarea bugetului de stat cu sumele necesare pentru a ne putea achita obligaţiile sociale pe care le avem”, a declarat Emil Boc. Cea de-a doua măsură prevede ca datoriile guvernamentale, lăsate moştenire de fostul executiv, să fie achitate pentru a evita riscul de blocare a economiei. Şi acest efort este obligatoriu pentru a putea genera creşterea economică. Pe de altă parte, Guvernul vrea să renunţe la impozitul pe profitul reinvestit, măsură care va fi luată abia din 2010. O altă ideea a Guvernului este promovarea exporturilor, care vor fi susţinute prin alocarea de la bugetul de stat a aceleiaşi sume aprobate pentru anul trecut. Programul “Rabla” va continua şi în acest an, iar achiziţionarea a 60.000 de maşini noi va fi finanţată, spre deosebire de anul trecut, când doar 40.000 de automobile au intrat în program. Totuşi, potrivit lui Boc, ultima măsură de combatere a crizei are în vedere includerea veniturilor proprii ale instituţiilor şi agenţiilor guvernamentale în bugetul de stat consolidat. Veniturile acestea vor fi folosite doar în interes general şi nu în cel particular al persoanelor care conduc aceste agenţii. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, este de părere că Guvernul Boc nu are niciun plan anti-criză, iar soluţia cea mai bună ar fi “un alt preşedinte şi un alt Guvern”. “Pe tot parcursul campaniei electorale, Traian Băsescu ne vorbea despre o perspectivă foarte bună, de reînviorare economică şi despre măsurile pe care, chipurile, acest Guvern le-a luat sau le-ar putea lua împotriva crizei. Când campania electorală s-a terminat şi când Traian Băsescu a început o alta, pentru prezidenţiale, iată că, brusc, se constată că Guvernul nu a făcut şi nu va face nimic eficace împotriva crizei. Soluţia reală de ieşire a României din criză este un alt preşedinte şi un alt Guvern”, a specificat Antonescu.

Românii, tot mai săraci

Cu toate că numărul şomerilor este în creştere, până la sfârşitul crizei economice cifra săracilor pare să urce tot mai mult. Până când efectele recesiunii vor dispărea, sute de mii de oameni se vor confrunta cu lipsa unui loc de muncă. Astfel, rata şomajului va depăşi 8% în 2009, iar numărul şomerilor va trece de 1,2 milioane de persoane, conform predicţiilor analiştilor economici. Un bun exemplu îl reprezintă şi profesorii, care au avut de ales între îngheţarea salariilor timp de un an sau disponibilizarea a 20.000 de profesori. Niciuna dintre aceste variante nu a fost pe placul dascălilor, care au început strângerea de semnături pentru proteste. Profesorii sunt nemulţumiţi de legea salarizării unice, dar şi de rectificarea bugetară care a „tăiat” 700 de milioane de lei din bugetul Educaţiei. Potrivit unor sondaje, dacă în 2008 existau în România aproximativ 1,25 milioane de persoane care trăiau în sărăcie, la sfârşitul anului 2010, numărul acestora ar putea atinge două milioane. Ca distribuţie teritorială, oraşele mici şi zonele rurale concentrează majoritatea oamenilor nevoiaşi din România.

Anul protestelor

De la începutul anului, România se confruntă cu proteste şi greve la nivel naţional. Magistraţi, profesori sau medici, toţi sunt nemulţumiţi din cauza tăierii sporurilor şi a lipsei de fonduri. Judecătorii din toată ţara şi-au restrâns activitatea, în semn de protest faţă de prevederile noii legi de salarizare unitară în sistemul bugetar. Potrivit magistraţilor, protestele vor înceta doar când legea salarizării îi va mulţumi pe aceştia. Astfel, începând cu 1 septembrie, 80% din instanţele din România au votat pentru întreruperea activităţii şi pentru boicotarea alegerilor prezidenţiale, în semn de protest faţă de subfinanţarea justiţiei. De asemenea, 15.000 de profesori au ieşit în stradă de mai multe ori în acest an şi au ameninţat cu grevă generală dacă salariile lor nu vor fi majorate cu 50%. Sindicaliştii din CFR nu sunt de acord cu restructurările masive şi au ameninţat, şi aceştia, cu proteste. Planul de restructurare propus de conducerea CFR Călători vizează concedierea a 12.000 de salariaţi, dintre care cei mai mulţi sunt de la CFR Marfă. Sistemul medical este „la pământ”, iar medicii fac greve şi refuză să lucreze. Săptămâna trecută, România a fost paralizată de un nou protest al Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa. Printre nemulţumirile federaţiei se numără neconsultarea la elaborarea proiectului legii salarizării, dar şi stabilirea unor coeficienţi prea mici din punctul de vedere al sindicatului. Astfel, potrivit legii salarizării unice, Învăţământul şi Sănătatea rămân pe ultimul loc, ceea ce va atrage noi proteste şi greve. Într-un cuvânt, România se pregăteşte de toamna protestelor. Sindicatele nu mai răbdare să aştepte soluţiile Guvernului Boc, iar pe 5 octombrie bugetarii ameninţă că ar putea opri lucrul complet. De asemenea, cadrele didactice ameninţă că ar putea începe anul şcolar cu boicotul, mai precis este vorba de un protest împotriva politicienilor, care îşi iau liber pe 14 septembrie pentru a-şi face campanie. Cu toate că membrii Guvernului au declarat că, în mai puţin de un an, criza nu va mai fi resimţită în România, realitatea arată exact contrariul. Cifrele oficiale arată căderi pe toată linia în economia românească, iar nivelul şomajului creşte în fiecare zi.

Beatrice Golondzac
Scorul actual:
3.0/5 Stele. (37 voturi)



Imagini:


Emil_boc_2_thumb Medic_2_thumb Profesori_thumb Cersetor_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Nasaud



Articol vizualizat de 669 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania