Oltean vrea demiterea lui Andronescu, Moldovan se abtine

Ioan_oltean_top

Posibila demitere din funcţie a ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a fost subiect de dispută şi la Bistriţa. Deputatul PD-L, Ioan Oltean, o acuză pe Andronescu că şi-o caută cu lumânarea şi pledează pentru schimbarea ei, iar deputatul PSD, Emil Radu Moldovan nu îşi dezvăluie o poziţie calară, dar merge pe ideea că ministrul Educaţiei nu poate fi remediat fără acordul PSD.


Sfârşitul săptămânii trecute a adus la Bistriţa discuţii aprinse în rândul politicienilor cu privire la o posibilă demitere a ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Aceasta a semnat în data de 16 septembrie, un ordin prin care directorii de şcoli vor fi detaşaţi prin ordin al ministrului. Dacă până acum directorii de şcoli erau numiţi în funcţii de inspectorii şcolari generali, în cazul în care postul nu era câştigat prin concurs, Ecaterina Andronescu a venit cu un ordin care să schimbe total această modalitate. În situaţia dată, reprezentanţii PD-L acuză Partidul Social Democrat de politizarea Învăţământului. La Bistriţa, dacă ordinul nu va fi abrogat, 83 de directori de şcoli vor fi schimbaţi.
Deputatul PD-L, Ioan Oltean este decis să lupte până în pânzele albe pentru demiterea ministrului Ecaterina Andronescu, iar deputatul PSD, Emil Radu Moldovan se abţine la un verdict, spunând că aceasta nu poate fi schimbată fără acordul PSD-ului.

Ioan Oltean: „Ecaterina Andronescu şi-o caută cu lumânarea!”

Preşedintele PD-L BN, Ioan Oltean, s-a arătat indignat de atitudinea ministrului Ecaterina Andronescu, pe care o avea deja în vizor, şi care a semnat un ordin ce, în opinia lui, a politizat învăţământul la maxim. Oltean se arată convins de faptul că actualul ministru al Educaţiei va fi demis. „ Doamna ministru Ecaterina Andronescu şi-o caută cu lumânarea. A semnat în data 16 septembrie un ordin prin care se încalcă în mod abuziv prevederile legii învăţământului, dar intră în conflict şi cu prevederile din noua lege a învăţământului pentru care guvernul şi-a asumat şi angajat răspunderea în data de 15 septembrie. Este inadmisibil ca un ministru să ia o măsură care vine într-un conflict atât de evident cu politica pe care propriul guvern sau guvernul din care face parte, o duce. Este absolut clar că Guvernul Boc, prin noua lege adoptată, militează în mod special pentru descentralizarea învăţământului românesc: transferul deciziei, de la nivelul ministerului, la nivelul inspectoratului sau chiar la nivelul inspectoratelor şcolare, la nivelul autorităţilor publice locale. În ciuda unui asemenea demers politic şi a unei asemenea politici guvernamentale, doamna ministru îşi permite să semneze un ordin, prin care precizează, în articolul 3, că „începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin, încetează toate detaşările în interesul învăţământului pentru funcţia de conducere în unităţile de învăţământ preuniversitar şi de stat şi pentru funcţiile de îndrumare şi control din cadrul inspectoratelor şcolare, dispuse în perioada anului şcolar 2009-2010, prin decizie a Inspectoratului Şcolar General. (…). Iată că o decizie a unei legi organice este abrogată printr-o decizie a unui ordin de ministru. În opinia mea, prin semnarea acestui ordin, doamna ministru şi-a semnat demisia din funcţia de ministru şi sper din suflet ca domnul Emil Boc, premierul României, să nu mai stea pe gânduri nicio clipă şi să-i semneze doamnei ministru, revocarea din funcţie, pentru că este inadmisibilă o asemenea decizie prin care numirea a peste 16.000 de oameni în funcţie de conducere să fie la îndemâna pixului doamnei ministru. Iată că aici pixul lui Mischie trece în mâna doamnei ministru. Să sperăm că a fost ultimul ordin pe care domnia sa l-a semnat în calitate de ministru şi că vom începe săptămâna viitoare cu un alt ministru la acest minister atât de important şi într-un moment atât de greu ca cel pe care îl trecem în vremea aceasta”, a precizat Ioan Oltean.

Radu Moldovan: „ Ministrul Învăţământului nu poate fi remaniat fără acordul PSD”

La polul opus, deputatul PSD Emil Radu Moldovan susţine ideea că ministrul Ecaterina Andronescu nu poate fi schimbată fără acordul PSD. Radu Moldovan nu precizat exact poziţia sa faţă de această situaţie. „Deci, protocolul care a fost semnat între cele două partide, parteneriat pentru România prevede foarte clar că remanierea unui ministru se face cu acordul partidului care are acest portofoliu. De-a lungul timpului au fost foarte multe discuţii vis a vis de prestaţia doamnei Andronescu. Şi eu am avut nemulţumiri care le-am exprimat şi public şi la nivelul Biroului Permanent Naţional cu privire la anumite lucruri dar, nu poate fi remaniată doamna Andronescu fără acordul PSD-ului. (…) Legat de ordinul pe care doamna ministru l-a dat, se poate înţelege şi greşit. Am auzit diverse păreri, dar şi părerea lui Mircea Geoană care i-a cerut doamnei ministru să nu de-a drumul acestui ordin care poate fi interpretat şi altfel. În momentul de faţă nu este niciun fel de decizie şi niciun fel de discuţie la nivelul PSD de retragere a sprijinului politic pentru ministru Andronescu. În mod cert că luni dimineaţa, 21 septembrie, în Biroul Permanent va fi discutată această temă, dar astăzi nu am nicio poziţie oficială vis a vis de această situaţie . Declaraţiile colegilor noştri din PD-L sunt declaraţii politice care încearcă să distragă atenţia de la agenda zilei, cum ar fi comentariile care se fac cu privire la prestaţia preşedintelui Traian Băsescu”, a declarat Radu Moldovan.

Oltean face orice pentru demiterea lui Andronescu

Liderul democrat-liberalilor din judeţ s-a declarat hotărât să lupte cu înverşunare până o va vedea demisă din funcţie pe Ecaterina Andronescu. „Primul lucru pe care pot să îl fac şi am să îl fac luni, 21 septembrie, dacă până atunci doamna ministru nu a fost demisă, în şedinţa Biroului Permanent Naţional al Partidului Democrat Liberal, mă voi asocia cu toţi colegii mei din ţară, pentru ca doamna ministru să fie demisă, ordinul respectiv să fie abrogat şi să se facă aplicarea legii învăţământului. În acelaşi timp voi milita ca ministrul nou care va fi numit, şi va trebui să fie un ministru nou, să depolitizeze învăţământul românesc. În judeţul nostru numai, au fost schimbaţi toţi inspectorii şcolari. Sunt suficienţi de mulţi, 83 pentru fi evidentă politizarea învăţământului din judeţul Bistriţa-Năsăud. Sunt numiţi oameni cu carnet de partid, oameni fără pregătire, fără experienţă, fără grade didactice , puşi să coordoneze un sistem de învăţământ atât de dificil. Deci, vă asigur că luni voi cere în mod evident premierului şi nu numai eu, în consens cu toţi membrii Biroului Permanent, demiterea doamnei ministru, dacă, repet, nu cumva până atunci, domnul prim-ministru o va demite. (…). La o zi după ce guvernul îşi angajează răspunderea în Parlament pe o lege care vizează o descentralizare evidentă a învăţământului, vine ea şi face o centralizare nemaiîntâlnită din ’90 până acum. Este o reacţie violentă şi obraznică a unui ministru faţă de primul ministru. Un motiv mai serios pentru demiterea acesteia nu poate să existe”, a declarat Oltean.

Moldovan aşteaptă sfatul „specialiştilor”

Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, garantează că poziţia sa în Biroul Permanent de luni, 21 septembrie, va una foarte clară după ce va avea o discuţie cu colega sa, Doina Pană, secretar de stat în MECI. „Dacă Doina Pană îmi spune că din punct de vedere tehnic era o chestie necesară pentru ceea ce se întâmplă acum în învăţământ, înseamnă că doamna Andronescu nu are nicio vină. Poziţia mea va fi una la obiect după ce mă voi consulta cu ceilalţi coleg ai mei care se pricep la lucrurile acestea. (…). Legat de Ecaterina Andronescu, recunosc că am avut şi eu nemulţumiri atunci când a fost vorba de resursele alocate pentru continuarea lucrărilor la investiţiile din învăţământ în judeţul Bistriţa-Năsăud. A fost o nemulţumire foarte mare care am supus-o atenţiei într-o vreme, destul de vehement în Biroul Naţional Permanent, de acum două luni. Dar mi-a trecut, pentru că m-am lămurit că nu avea de unde, deoarece din bugetul care i-a fost alocat la începutul anului, domnul Pogea a tăiat din investiţiile în învăţământ”, a spus Radu Moldovan.

Destinul ministrului Ecaterina Andronescu se va hotărî cu siguranţă în zilele care urmează. În paralel cu disputele politice de la nivel naţional, contrele între deputaţii bistriţeni nu contenesc să apară, indiferent de motiv, domeniu sau… subiect.


Iulia STUPINEAN
Scorul actual:
3.1/5 Stele. (44 voturi)



Imagini:


Ioan_oltean_thumb Emil_radu_moldovan_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Radu Moldovan Ioan Oltean



Articol vizualizat de 665 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania