Septembrie negru
Luna septembrie, pe lângă faptul că, anul acesta, cel puţin prima parte, a fost admirabilă din punct de vedere meteo, este şi una de comemorări triste. Puţini mai sunt contemporani cu declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial, septembrie 1939, de aceea mă simt îndreptăţit să fac unele rememorări. Acest moment a fost marcat, aşa cum se cuvine, de minunatul popor polonez, prin ceremonii politice şi religioase de amploare. Poleacii sunt, câteodată, ridicoli, prin orgoliul lor nemăsurat, iar actualul lor preşedinte nu este deloc simpatic, dar au fost demni de-a lungul istoriei lor zbuciumate. Nu s-au retras de pe teritoriul lor naţional fără să tragă un foc de armă, cum au făcut unii, pe care nu-i numesc. Când ne lamentăm de dimineaţa şi până-n noapte, ca nişte femei frustrate, cât am suferit în această parte de lume, apărând Occidentul bogat şi cu bazilici impunătoare, ar trebui să păstrăm simţul măsurii şi să ne gândim prin ce au trecut vecinii noştri de la miazănoapte.
Adrian Man
P.S. Sugerez cititorilor Gazetei să lectureze textul comunicării profesorului Ioan-Aurel Pop, publicat în Magazinul Istoric nr. 8 şi 9 din acest an, intitulat „Între occidentul latin şi orientul bizantin”. Ce mult poate face pentru cauza adevărului un istoric remarcabil şi cu mult talent în arta scrisului...
Prăbuşirea Franţei, în vara anului 1940, aliata noastră de la Napoleon III şi până în prezent, a însemnat sfârşitul României în configuraţia pe care a avut-o după Primul Război Mondial şi începutul nenorocirilor. Unele s-au îndreptat (Ardealul de Nord), iar altele sunt ireversibile (frontierele noastre de răsărit şi Cadrilaterul). „Arbitrajul” de la Viena, de la sfârşitul lunii august, creaţie a aliaţilor lui Antonescu de mai târziu, a fost, fără îndoială, un dictat. Şi-a produs, însă, consecinţele în septembrie, când armata română s-a retras, fără glorie, de pe teritoriul cedat. Atunci, mulţi conaţionali s-au refugiat în Vechiul Regat, alţii au fost alungaţi, şi nu puţini au fost ucişi, ca la Ip şi Trăznea. Pentru mine, primele amintiri se circumscriu în această perioadă. Momentul cel dintâi este acela când, fiind la Bădăcin, mama s-a reîntors de la Şimleu. Reţin că mă găseam în grădina casei parohiale cu bunica, şi mama ne-a spus, tristă, că s-a cedat partea din Ardeal în care locuim. În continuare, la 14 septembrie – Ziua Crucii – jandarmii l-au ridicat pe tata, autorităţile militare înscenându-i un proces. Despre ce s-a întâmplat atunci, am scris altădată. Nu mă repet, deoarece nu am vreun „merit” pentru faptul că cei dragi au fost atât de încercaţi atunci şi mai târziu. Tata şi-a asumat acest risc, când nu şi-a abandonat credincioşii, la îndemnul lui Iuliu Maniu. Şi la Cluj, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu i-a cerut episcopului ortodox Nicolae Colan să rămână alături de cei pe care-i păstorea. Cei doi ierarhi au colaborat bine până în 1948, când unul dintre partenerii de dialog a fost întemniţat. De aceea, problema naţională a fost şi va mai rămâne una sensibilă în Transilvania. Istericalele, accentele de şovinism şi de naţionalism exacerbat nu servesc la nimic, şi sunt utile celor care vor să tulbure apele. Când s-a solicitat autonomia, pe criterii etnice, cine a fost chemat la Realitatea TV să expună punctul de vedere al românilor? C.V. Tudor, care, în afară de zgomot, nu are nimic în comun cu adevărata idee naţională.
Răspunsul cumpănit este cel mai bun procedeu de a contracara astfel de provocări. Să facem un exerciţiu de memorie şi, din când în când, să ne reamintim ce s-a întâmplat la Aita Seacă, în toamna anului 1944, ceea ce a constituit pretextul sovieticilor să retragă autorităţile româneşti din teritoriile ocupate. Desigur, orice istoric are partea lui de subiectivism, deoarece este un om cu afecte, dar dorinţa de a fi onest şi de a nu ocoli asperităţile trecutului nu trebuie să-l părăsească.
Atitudinea preşedintelui Băsescu, în recentul discurs din Parlament, a fost tranşantă şi neechivocă. Totuşi, nu a exclus participarea UDMR la o viitoare guvernare, ca fiind formaţia cea mai reprezentativă pentru cei peste un milion şi jumătate de concetăţeni de etnie maghiară. Invocând Constituţia, a subliniat că a te lăsa bântuit de fantomele trecutului înseamnă a da apă la moară extremiştilor, indiferent de naţionalitate. Oamenii simpli, dar de bun simţ, relaţionează între ei, nu în funcţie de etnia din care fac parte, ci se gândesc dacă vecinul lor este sau nu unul de omenie.
În cei douăzeci de ani fără comunism, nu s-au întâmplat numai evenimentele din martie 1990, de la Târgu Mureş, şi manifestările de exclusivism religios, ci şi multe alte lucruri bune. Să nu uităm acest lucru!
Au trecut nouă ani de la 11 septembrie 2001, când America a pierdut mai mulţi oameni ca la Pearl Harbour şi un an de la falimentul primei mari bănci americane, zi ce marchează declanşarea crizei economice mondiale. Să ne gândim, însă, şi la împrejurările că noi, românii, am fost scutiţi de acte de terorism şi că, până la urmă, economia naţională îşi va reveni, într-un timp nu prea îndepărtat. În acest sens, s-au înregistrat primele semne pozitive. România este, deci, eternă.
17 septembrie 2009
17 septembrie 2009
Adrian Man
P.S. Sugerez cititorilor Gazetei să lectureze textul comunicării profesorului Ioan-Aurel Pop, publicat în Magazinul Istoric nr. 8 şi 9 din acest an, intitulat „Între occidentul latin şi orientul bizantin”. Ce mult poate face pentru cauza adevărului un istoric remarcabil şi cu mult talent în arta scrisului...
Imagini:
Articol vizualizat de 398 ori
Înapoi
Reportaje video
Cel mai prost profesor din Bistrita
Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni
First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari
Gazeta întreabă
Caută în gazetă
Fata săptămânii
ALL MODELS - Simona
- Nume: Simona
- Anul naşterii: 1986
- Înălţime: 166 cm
- Greutate: 50 kg
- Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa
Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.
Comentarii
Nici un comentariu nu a fost postat încă.