Misterul de la „Lady D” – declaratii si martori eludati de politisti
Au trecut aproape opt luni de zile de când, în urma unei întâmplări care a ridicat şi ridică multe semne de întrebare, cel puţin pentru opinia publică, o persoană a ajuns în comă în urma unor lovituri şi, ulterior, a decedat la spital. Deşi circumstanţele morţii lui Nicolae Tămaş sunt mai mult decât suspecte, Poliţia din Năsăud, sau o parte din reprezentanţii ei, au făcut totul să muşamalizeze această nefericită întâmplare.
Probabil vom avea explicaţii privind comportamentul, cel puţin ciudat, al oamenilor legii, numai după clarificarea tuturor zonelor întunecate care umbresc încă moartea lui Nicolae Tămaş.
„Gazeta de Bistriţa” continuă ancheta jurnalistică demarată în acest caz şi vine cu elemente care pot constitui noi piste de explorat de către cei în drept. Faptul că acest caz a ridicat şi ridică multe semne de întrebare încă de la producerea lui este demonstrat de modul în care s-au implicat organele de poliţie pentru investigarea nefericitei întâmplări, respectiv cadre de la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei oraşului Năsăud.
Medicii legişti nu exclud lovirea sau împingerea
După ce Nicu Tămaş a căzut, aşa după cum arată Raportul de autopsie medico-legală, „nu se poate exclude cu certitudine mecanismul de LOVIRE DIRECTĂ sau HETEROPROPULSIE (împingere), urmată de căderea victimei pe o suprafaţă dură”.
Medicii legişti din Târgu-Mureş iau în calcul şi posibilitatea ca victima înainte să cadă şi să se lovească la cap, să fi fost agresată fizic prin lovire cu pumnul sau împinsă, pe suprafaţa dură respectivă.
Raportul medico-legal mai specifică că „între leziunile traumatice şi decesul victimei există o legătură de cauzalitate directă”. Concluziile procurorului năsăudean care s-a ocupat de caz, Carmen Poane, subliniază că, „raportat la actele premergătoare efectuate în cauză, concluziile Raportului de autopsie medico-legală şi la faptul că există suspiciuni în sensul că victima a fost agresată fizic, suferind leziuni corporale care au cauzat decesul acesteia, ceea ce poate determina continuarea cercetărilor şi începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art.183 Cod penal...”. Fără să fie nevoie să citeşti printre rânduri, se infirmă tot ce a întreprins sau nu a făcut Poliţia Năsăud în acest caz şi se spune clar că Nicolae Tămaş, înainte de a se lovi în mod violent cu capul de o suprafaţă dură, a fost agresat fizic de către o altă persoană.
Ar fi fost lovit cu pumnul în ochiul drept
Deşi concluziile medico-legale au venit cu mare întârziere, pe la sfârşitul lunii august, motivul invocat de către poliţie fiind faptul că nu au fost fonduri pentru a plăti documentul respectiv, (tragedia s-a petrecut în noaptea de 4 spre 5 ianuarie 2009), în tot acest interval de timp, organele de poliţie locale nu au făcut nimic pentru aflarea adevărului. Sau dacă au făcut ceva, a fost să încerce prin toate mijloacele să muşamalizeze şi să îngroape adevărul, să exercite presiuni asupra unor martori, pentru a nu spune adevărul sau să retracteze cele declarate iniţial. Este pur şi simplu de neînţeles cum anumite cadre din Poliţia Năsăud sau implicat în rezolvarea acestui caz. Şi ca să dovedim această afirmaţie, redăm cele relatate de o persoană numită A. R., care a fost martor la unele scene din această tragedie. A. R. a povestit unor cunoştinţe că Nicu Tămaş ar fi fost lovit cu pumnul în ochiul drept, fapt ce i-a provocat căderea şi lovirea de suprafaţa dură, iar ulterior a fost lăsat să zacă, aproape o oră, până când cineva a sunat la poliţie şi a anunţat evenimentul. Lucru confirmat fără nici un dubiu de către Raportul medico-legal care a fost întocmit de către medicii legişti târgu-mureşeni. Sigur, legiştii nu puteau să stabilească şi cine l-a lovit pe Nicu Tămaş.
„Cu un Tămaş mai puţin!”
Alertarea autorităţilor despre cele petrecute la „Lady D”, a fost făcută de către soţia patronului localului, Livia S., care la un moment s-a apropiat de cel căzut la pământ, i-a pus mâna la gură şi a observat că respiră. „Măi oameni buni, sunaţi la Salvare, că ăsta trăieşte”, a spus Livia S.
Primul poliţist sosit la faţa locului a fost agentul de poliţie Mircea Pop de la Poliţia din Năsăud. Halucinant, dar martorul A. R. susţine că acesta când a văzut cine este cel căzut ar fi spus: „Nu-i nici o problemă. Cu un Tămaş mai puţin!”. Atenţie, în acel moment victima era în viaţă şi putea fi salvată, dar omul a fost lăsat să zacă ca un câine aproape o oră. Nimeni nu a intervenit să vadă ce s-a întâmplat cu Nicu Tămaş. Poate dacă se intervenea la timp, Nicu Tămaş ar fi fost în viaţă.
Anchetare ciudată
Martorul A. R. nu a fost audiat, deşi era o chestiune obligatorie. Este posibil să nu fi fost identificaţi toţi martorii care au fost în noaptea respectivă la „Lady D”. Nu mai vorbim de audierea acestora. Era un lucru elementar pe care trebuiau să-l facă poliţiştii năsăudeni. Aceloraşi cunoştinţe, A. R. le-a destăinuit că din cauza celor întâmplate are coşmaruri, nu poate să doarmă noaptea, se simte cu conştiinţa încărcată.
De neînţeles este şi faptul că, deşi au fost luate declaraţii unor persoane care au văzut anumite secvenţe ale întâmplării, de acestea nu s-a ţinut cont, nici de către cei de la Poliţia din Năsăud, dar nici de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud, care a întocmit ordonanţa de declinare a competenţei de soluţionare a cauzei. Este posibil ca aceste declaraţii să nu fi ajuns la Parchet, fapt care chiar ridică semne uriaşe de întrebare privind dorinţa Poliţiei năsăudene de a face lumină în acest caz. Ar fi extrem de grav dacă se va stabili că unii dintre poliţiştii din Năsăud, care s-au ocupat de investigarea evenimentelor de la „Lady D”, au ascuns probe sau au acţionat în mod premeditat pentru ascunderea adevărului asupra celor întâmplate în noaptea de 4 spre 5 ianuarie 2009.
Paharul buclucaş
Unul dintre martori, care a fost audiat de către poliţişti, Roxana-Andreea M., aflată în momentul incidentului în incinta pizzeriei „Lady D”, spune că atunci când ea împreună cu o prietenă au intrat în local, pe la ora 02.30 A.M, au observat la o masă pe Nicu Tămaş, „care consumase ceva băuturi alcoolice”, iar ulterior, între acesta şi Florin Suciu (persoana pe care îl bănuieşte şi-l acuză familia victimei că l-ar fi lovit pe Nicu Tămaş, lovitură în urma căreia acesta a căzut şi s-a lovit la cap şi ulterior a decedat) ar fi izbucnit un conflict. Martora în declaraţia dată, spune negru pe alb, că disputa dintre cei doi ar fi izbucnit din cauza spargerii unui pahar de către Nicu Tămaş, pe care acesta l-a plătit barmanei. De menţionat faptul că barmana de serviciu din noaptea respectivă de la „Lady D”, numita I. H., este prietena lui Florin Suciu, iar acesta, agent de pază la o societate de profil, se afla în local pentru a se întâlni cu ea. După o anumită perioadă de timp, 10-15 minute, după estimarea martorei, ea şi prietena ei s-au deplasat la toaletă. În acel moment au auzit mai multe zgomote care le-au atras atenţia, mişcări de scaune, etc. Uitându-se în local, l-au observat pe Florin Suciu care purta un dialog aprins cu Nicu Tămaş. Martora a surprins o replică a lui Florin Suciu care îi spunea lui Nicu Tămaş, urcat pe un scaun, că „acolo clienţii stau cu fundul, iar pe masă se mănâncă”.
„Nu mai pune întrebări!”
După circa cinci minute, fetele au ieşit de la toaletă, moment în care i-au văzut pe cei doi protagonişti, Nicu Tămaş şi Florin Suciu, coborând scările, „într-o învălmăşeală, certându-se”, iar ulterior au auzit că „scandalul” dintre cei doi a „continuat afară”. În acel moment, Roxana a ieşit şi a văzut mai multe persoane, împreună cu cei doi. Martora face o precizare, credem noi destul de importantă când afirmă că, Florin Suciu era „îmbrăcat în uniforma de serviciu”. În momentul respectiv, Nicu Tămaş era întins pe jos, plin de sânge, cu capul în braţele unei persoane. Speriate martora şi prietena ei au întrebat ce s-a întâmplat şi realizând situaţia au rugat pe cineva din cei de faţă să sune la 112. Imediat, spune martora, Florin Suciu i-a spus: „Du-te dragă sus, nu mai pune întrebări!”. Prietena martorei a întrebat pe persoana care ţinea capul lui Nicu Tămaş, ce a păţit acesta, ce s-a întâmplat, iar aceasta i-a replicat că Nicu Tămaş a căzut pe scări. Un tânăr din rândul persoanelor care erau de faţă a afirmat că „Florin Suciu este de vină şi că acesta l-a lovit” pe Nicu Tămaş. Faptul a fost confirmat de un alt tânăr din grup care a spus că „Florin Suciu l-a lovit”.
În declaraţia dată la poliţie, martora Roxana-Andreea M. a mai spus că după circa 45 de minute, fiind încă în local, a observat o maşină cu girofar albastru. S-a gândit că este ambulanţa, dar ulterior a aflat că Nicu Tămaş a fost dus la spital cu maşina poliţiei. Interesant şi ciudat în acelaşi timp este faptul că, aşa după cum reiese din investigaţiile noastre, Florin Suciu ar fi afirmat că între el şi victima Nicu Tămaş nu ar fi existat niciun fel de contact, fie el verbal sau fizic.
Declaraţii de care s-a făcut abstracţie
Cele declarate de către martora Roxana-Andreea M., sunt susţinute întru totul de către prietena ei, Amalia-Dora M. Aceste două declaraţii, coroborate cu ale altor martori şi cu concluziile Raportului medico-legal, pot schimba cu totul datele problemei. Neînţeles rămâne faptul că poliţiştii năsăudeni care s-au ocupat de investigarea cazului de la „Lady D” au făcut abstracţie de aceste două declaraţii ca şi cum acestea nu ar fi existat. De ce? Este o întrebare la care, deocamdată, este greu de dat un răspuns.
Încercări de intimidare ale martorilor
Că totuşi este ciudat şi de neînţeles modul în care s-au comportat poliţiştii din Năsăud care s-au ocupat de caz, este întărit şi de o secvenţă povestită de o soră a lui Nicu Tămaş. Aceasta afirmă că cele două martore din Sângeorz-Băi, Roxana - Andrea M. şi Amalia - Dora M., după declaraţiile date la poliţie, ar fi fost vizitate de către un poliţist din Năsăud, Ioan Scurtu, care le-ar fi ameninţat şi ar fi încercat să le determine să-şi schimbe declaraţiile. „Ce, nu vă e bine? Vreţi să vă creşteţi voi copii? Voi nu aţi văzut nimic!”. Dacă cele afirmate de sora victimei se confirmă, atunci lucrurile privind circumstanţele morţii lui Nicu Tămaş şi încercările de ascundere a adevărului chiar de către cei care trebuiau să stabilească adevărul devin extrem de grave.
La fel de ciudat este şi faptul că la unele demersuri ale rudelor lui Nicu Tămaş, adresându-se Poliţiei din Năsăud pentru a face lumină în caz, şi la acuzele pe care acestea le-au adus lui Florin Suciu pe care îl bănuiesc că ar fi avut un conflict cu victima înainte ca aceasta să cadă şi să se lovească la cap, poliţiştii respectivi s-au erijat în avocaţii lui Florin Suciu. Poliţiştii au încercat să le intimideze spunându-le că nu pot să acuze pe nimeni dacă nu au dovezi, că pot fi daţi în judecată, etc. Lucru corect, dar până la această oră niciuna dintre rudele lui Nicu Tămaş nu a fost dată în judecată pentru anumite acuzaţii aduse vreunei persoane, în legătură cu moartea violentă a bărbatului.
Cazul „Lady D”, preluat de SIC
Rudele lui Nicu Tămaş, în eforturile lor de a clarifica modul în care a decedat acesta, au încercat să stea de vorbă cu prietena lui Florin Suciu, barmana care era de serviciu la pizzeria „Lady D”, în noaptea de 4 spre 5 ianuarie 2009. Din discuţiile avute cu mama acesteia, au aflat că fata este marcată de cele întâmplate şi că plânge tot timpul, deşi mama sa o îndeamnă să meargă la poliţie şi să spună adevărul. În noaptea nefericitei întâmplări de la pizzeria „Lady D”, fata era de serviciu la bar şi l-a servit şi pe Nicu Tămaş şi probabil fără voia ei, în urma micului incident de spargere a unui pahar, a urmat finalul cunoscut.
Din investigaţiile efectuate de „Gazeta de Bistriţa”, se pare că toată tragedia a pornit de la acest incident petrecut în local. După cum se ştie, la un moment dat, Nicu Tămaş se pare că a spart un pahar. În disputa creată a intervenit şi prietenul barmanei, Florin Suciu. Nicu Tămaş a scos o sumă de bani să plătească paharul, iar bancnota respectivă a căzut de pe tejghea. Nicu Tămaş ar fi refuzat să ridice banii, iar barmana ar fi cerut ajutorul prietenului ei, Florin Suciu. Ulterior a urmat altercaţia dintre cei doi, Nicu Tămaş şi Florin Suciu. aşa cum a fost descrisă de cele două martore, Roxana - Andrea M. şi Amalia - Dora M.
Desigur, aceste aspecte trebuie să fie verificate şi probate de către anchetatorii de la Serviciul de Investigaţii Criminale (SIC) din cadrul din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, sub supravegherea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.
Suntem siguri că anchetatorii de la SIC, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, vor reuşi să identifice toţi martorii care au fost de faţă şi au văzut ce s-a întâmplat şi să-i audieze în mod profesionist.
Cele întâmplate în noaptea fatidică la pizzeria „Lady D” din Năsăud, trebuie în sfârşit să fie clarificate. Mai bine mai târziu decât niciodată.
OVIDIU TUDORAN

Imagini:
Alte articole pe aceeaşi temă
- Pas cu pas, Spitalul Judetean se modernizeaza publicat în data de 29-01-2010
- Doi bistriteni, implicati intr-o retea de traficanti de droguri publicat în data de 05-01-2010
- Pretul marii tradari nationale publicat în data de 27-11-2009
- Nici politist, nici somer publicat în data de 27-09-2009
- Vitezomani cu masinile confiscate publicat în data de 12-10-2009
Tag-uri
Articol vizualizat de 1503 ori
Înapoi
Reportaje video
Gazeta întreabă
Caută în gazetă
Fata săptămânii
AllModels - Crina
- Nume: Crina
- Anul naşterii: 1988
- Înălţime: 156 cm
- Greutate: 49 kg
- Bust/Talie/Şolduri: 80-63-85
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa
Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.

Comentarii