Case fisurate, cereri amanate

George_avram_top

Indicator rutier care să restricţioneze accesul autovehiculelor mai mari de 3,5 tone. Asta cer municipalităţii, cele 11 familii care locuiesc pe strada Viorelelor din Bistriţa, (o stradă îngustă de doar doi metri şi jumătate), unde casele sunt fisurate datorită maşinilor de mare tonaj care circulă pe această rută.

Deşi au depus cereri în scris la Primăria Bistriţa, oamenii nu au primit niciun răspuns clar.

Oamenii au ales şi varianta de expunere în mass-media, dar se pare că, soluţia lor finală rămâne o posibilă  sesizare în instanţă.
De mai bine de un an de zile, oamenii care locuiesc pe strada Viorelelor din Bistriţa se confruntă cu o situaţie deloc plăcută. Casele lor au pereţii fisuraţi datorită maşinilor de mare tonaj care circulă prin această zonă. Revoltaţi de situaţie, localnicii au făcut numeroase sesizări, şi au depus cereri în scris, atât la municipalitate cât şi la Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud. De la Primăria Bistriţa au primit totuşi un răspuns şi a fost amplasat un indicator care restricţionează circulaţia maşinilor cu gabarit mai mare de 16 tone. Oamenii susţin, pe bază de dovezi, respectiv fotografii, că pe strada cu pricina circulă destul de des maşini cu gabarit mare de chiar 24 de tone, şi în speţă maşini ale Primăriei Bistriţa. Municipalitatea spune însă că este imposibil ca acestea să circule şi că nu este încurajabilă desfăşurarea traficului greu în acea zonă. La celelalte cereri în scris depuse de localnici, aceştia nu au primit încă niciun răspuns, dar municipalitatea asigură că, în termen legal se va da un răspuns în scris din partea Primăriei Bistriţa.
Cât priveşte producerea de fisuri la case din cauza maşinilor cu gabarit mare, reprezentanţii Primăriei susţin că este imposibil acest lucru şi dau vina pe o posibilă „execuţie proastă” a lucrărilor la locuinţele respective.

„Eu îţi scriu atât de des, dar tu…când răspunzi?”

Felicia Călini locuieşte pe strada Viorelelor din Bistriţa, şi în numele localnicilor de acolo, circa 11 familii, a făcut mai multe sesizări în scris la municipalitate prin care a solicitat amplasarea unui indicator rutier prin care să fie restricţionată circulaţia maşinilor cu gabarit mai mare de 3,5 tone. După mai multe cereri în scris şi intervenţii la televiziune, femeia a primit doar răspunsul verbal că strada nu este destul de populată şi prin urmare doleanţele oamenilor nu pot fi îndeplinite. „Strada Viorelelor este foarte mică, îngustă de doar doi metri şi jumătate. Fiind o stradă îngustă, casele sunt foarte vechi. Eu am o casă nouă de vreo patru ani de zile şi deja mi-au apărut fisuri. Atât am cerut domnului primar Teodor Ovidiu Creţu, o amplasare de limitare de tonaj de 3,5 t. Prima dată ne-a spus că se poate, după care ne-a spus să avem făcută hârtie la primărie, însă când a trebuit să vină cu amplasarea semnului, primarul a zis că s-a sistat. Când am sunat la Primăria Bistriţa să întreb motivul refuzului, doamna de acolo ne-a spus că nu poate să ne dea răspuns la întrebările noastre, şi să-l întrebăm pe domnul primar. Am făcut mai multe cereri în scris. Prima cerere am făcut-o la Primăria Bistriţa pentru amplasarea indicatorului de mare de tonaj şi s-a aprobat totuşi amplasarea unui indicator care să limiteze circulaţia maşinilor cu gabarit mai mare de 16 tone. Am mai făcut apoi cereri în scris, dar nu am primit niciun răspuns de la Primăria Bistriţa. Număr de înregistrare avem la toate cererile depuse”, a mărturisit Felicia Călini.
Viceprimarul municipiului Bistriţa, George Avram, spune că la el personal nu a ajuns nicio cere în scris privind amplasarea indicatorului respectiv, dar că, dacă sunt totuşi cereri, cu siguranţă se va da un răspuns în termenul prevăzut de lege. „La mine nu a ajuns nici una dintre cereri. Dacă au depus hârtii în sensul respectiv, li se va da un răspuns bineînţeles, bănuiesc că nu-s ieşite din termen. Dacă au depus în luna august, mai este timp pentru că suntem în septembrie. În mod precis, sigur că li se va da un răspuns în scris în termenul legal de 30 de zile”, asigură viceprimarul municipiului Bistriţa, George Avram.

George Avram: „Nu este încurajabil desfăşurarea traficului greu acolo”

Potrivit precizărilor făcute de viceprimarul municipiului Bistriţa, George Avram, în zona respectivă, pe strada Viorelelor din Bistriţa, nu este încurajată desfăşurarea traficului greu, întrucât acolo nu se află nici şantier în construcţie, nici balastieră şi nici alte puncte de interes pentru a se desfăşura un trafic greu. „În zona respectivă trec maşini mari doar ocazional. Dacă la oamenii din zonă, la cineva de acolo, duci o maşină de nisip, poate fi o basculă de 16 tone, pentru că practic este vorba de o basculă de 16 tone cu încărcătură cu tot, deoarece aceea este masa autorizată. Deci, nu cred că este o problemă. Este un drum care trebuie să suporte traficul respectiv acolo. Nu pot merge cu vitează mare pentru că şi pe strada Viorelelor sunt două curbe la 90 de grade. Şi nu este încurajabil desfăşurarea traficului greu acolo. Nici dinspre Codrişorul nu poate veni pentru că la hoteluri acolo sunt trei curbe la 90 de grade şi nu le poate face o maşină mare. Nu cred că circulă maşini de mare tonaj pe strada Viorelelor. Repet, nu este justificată desfăşurarea traficului greu, pentru că nu îi de unde. Nu există. Deci, nu văd la ce se impune restricţionarea aceea de la 16 tone la 3,5 tone”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, viceprimarul Bistriţei, George Avram.

Şi totuşi… un răspuns în scris

Singurul răspuns primit de localnicii de pe strada Viorelelor din partea Primăriei Bistriţa a fost în data 7 august 2009 şi s-a axat pe situaţia canalizării şi a asfaltării drumului respectiv. „Referitor la adresa dumneavoastră, prin care solicitaţi executarea de lucrări de canalizare şi de asfaltare a străzii Viorelelor, vă comunicăm că am transmis solicitarea dumneavoastră Serviciului tehnic de investiţii, lucrări publice şi învăţământ preuniversitar care se ocupă cu reabilitarea şi modernizarea drumurilor. De asemenea, s-a transmis şi SC AQUABIS SA Bistriţa, solicitarea pentru cuprinderea în plan a executării lucrărilor de canalizare pe strada Viorelelor. În ceea ce priveşte amplasarea unui indicator cu restricţie de viteză pentru circulaţia pe stradă, vom solicita avizul Poliţiei Rutiere în conformitate cu legislaţia în vigoare”, se arată în singurul răspuns dat de municipalitate.

Aluviuni sau pământ excavat?

Felicia Călini, localnică pe strada Viorelelor din Bistriţa, susţine că în momentul în care s-a construit blocul de la Podul Jelnei, tot pământul excavat din fundaţie s-a aruncat pe malul apei. Astfel, femeia a făcut o cerere în scris şi la Apele Române, iar răspunsul a fost - aluviuni aduse de ape. „Având în vedere sesizarea dumneavoastră înregistrată la Sistemul de Gospodărire a Apelor, judeţul Bistriţa-Năsăud, Bistriţa, strada Avram Iancu, Nr. 9 prin care ne aduceţi la cunoştinţă faptul că în urma lucrărilor efectuate la blocul de locuinţe de la Podul Jelnei aval, pământul excavat din fundaţia blocului a fost depozitat pe malul drept al râului Bistriţa, fapt ce în opinia dumneavoastră ar fi deviat cursul apei care ar săpa sub „digul” aflat pe malul opus, vă informăm următoarele: reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că cele consemnate mai sus, nu se adeveresc. Pe malul drept al râului Bistriţa, este o depunere de aluviuni adusă de apă, şi în niciun caz pământ excavat. Este necesar ridicarea talvegului albiei râului pentru siguranţa podului şi a lucrărilor de apărare de mal din zonă. Referitor la faptul că pe strada pe care locuiţi, circulă maşini de mare tonaj care ar afecta stabilitatea drumului, vă rugăm să vă adresaţi Primăriei municipiului Bistriţa”, se arată în răspunsul dat de Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud, din data de 17 august 2009.
Acest răspuns i-a indignat total pe localnicii de pe strada Viorelelor: „La sesizare, ne-au făcut mincinoşi, au spus că am făcut declaraţii false. Deci este o stradă întreagă. Am văzut ce s-a făcut acolo, au băgat o lamă, au împrăştiat pământul şi au plecat. Malul s-a îngustat. Şi  răspunsul de la Apele Române a fost doar aluviuni aduse de ape”, a precizat unul dintre localnici.

O fi sau nu o fi?

Felicia Călini, localnică pe strada Viorelelor, spune că municipalitatea a cerut dovezi, întrucât ar fi imposibil să circule pe acea stradă îngustă, maşini cu tonaj foarte mare, şi mai ales ale primăriei. „Nu cred că suntem singura stradă din Bistriţa în această situaţie. Viceprimarul George Avram ne-a cerut să-i aducem dovezi. Am făcut poze cu o maşină de 24 de tone, maşină de la primărie care a intrat pe stradă, pentru că ei au spus că nu se poate, că nu pot intra maşini aşa de mari, că nu pot face curba”, precizează Felicia Călini.
La polul opus, viceprimarul George Avram susţine că este imposibilă circulaţia maşinilor de mare tonaj, mai ales de 24 de tone. „Nu pot să treacă maşini atât de mari că nu încap să facă curbele alea pe acolo. Poate că au intrat pe stradă în momentul în care pe drumul respectiv, am pus piatră pe drum, dar în rest, nu au ce căuta maşinile primăriei pe acolo. Pe drumul acela s-a pus piatră, s-a îmbunătăţit puţin starea drumului, s-a băgat un strat de piatră, s-a cilindrat, acelea au fost lucrările care s-au făcut, dar în rest nu circulă maşinile primăriei pe acolo, nu au unde. Unde să circule pe acolo? Unde să meargă?”, a spus viceprimarul municipiului Bistriţa, George Avram.
Ca şi idee la această dispută, recent, pe strada Viorelelor au fost făcute poze cu maşini de 24 de tone care….surprinzător chiar au luat curba (vezi foto – făcută în 10 septembrie).

Fisuri la case din cauza „lucrărilor prost executate”?

Cele 11 familii care locuiesc pe strada Viorelelor se plâng de faptul că, din cauza circulaţiei maşinilor cu gabarit mare casele le sunt fisurate. Felicia Călini are o locuinţă mai nouă, de doar patru ani de zile şi deja i-au apărut primele fisuri. Celelalte case sunt mai vechi, iar oamenii sunt obligaţi să şi le repare cum ştiu ei. Viceprimarul Avram susţine că ar fi imposibil ca din cauza maşinilor de mare tonaj să apară fisuri la casele respective, aşa cum susţin localnicii: „Eu nu ştiu ca acele case să aibă fisuri. Probabil că lucrările la ele au fost prost executate, pentru că nu ar avea voie să fie fisuri din cauza asta. Nu trec atâtea maşini de mare tonaj încât să se producă fisuri la case. Drumul acela are o infrastructură din decursul anilor. Acolo s-a băgat piatră, s-a cilindrat . Nu pot circula maşinile cu viteză în zonă. Şi cine-i forţat să circule prin acea zonă, circulă cu foarte mare greutate din cauza curbelor”.

S.O.S pe la emisiuni

Ca orice om care speră că poate obţine un răspuns sau o rezolvare şi în cadrul unei emisiuni televizate, Felicia Călini a intervenit în direct la talk-show-urile locale, ori de câte ori a avut ocazia. Şi… a primit un răspuns: strada nu este suficient de populată. „Ni s-a spus într-o intervenţie la o emisiune că strada nu este populată. Păi, din moment ce plătim taxe şi impozite, nu este stradă populată? Noi exact atâta am cerut, amplasarea unui indicator pentru limitare de tonaj, de minim 3,5 tone pentru maşinile cu gabarit mare. Nu ştiu ce să mai zic, suntem pur şi simplu marginalizaţi. Sunt 11 case, iar primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu ne-a spus că nu e suficient de populată strada ca să o închidă. Solicităm amplasarea unei limitări de trei tone şi jumătate pentru că nu se poate circula pe strada aceea aşa de strâmtă”, explică Felicia Călini.  

Judecata, o posibilă soluţie

În urma sesizărilor, a cererilor în scris şi… a nebăgării în seamă, localnicii sunt disperaţi. Sfătuiţi de alte persoane, aceştia se gândesc să apeleze şi la instanţă, dar ca o ultimă soluţie. „Cine să îi de-a în judecată? Trei pensionari de pe stradă care au luat bani din bancă ca să-şi izoleze casele?”, spune indignată Felicia Călini.
Conform Legii liberului acces la informaţiile publice, municipalitatea este obligată, ca în termen legal de 30 de zile, să dea un răspuns. La ora actuală, oamenii au numărul de înregistrare al cererilor (din 13 mai 2009 şi 24 iulie 2009), însă fără răspuns din partea Primăriei Bistriţa.
Ca şi o concluzie, localnicii de pe strada Viorelelor din Bistriţa îşi plâng necazul de mai mult timp pe la ziare şi televiziuni, în speranţa că totuşi se va trage un semnal de alarmă şi li se va face dreptate. Până una alta, cele 11 familii care locuiesc pe strada Viorelelor nu pot decât să aştepte un răspuns la cererile depuse sau dacă nu îl primesc să depună o plângere în instanţă. Cât priveşte casele lor fisurate… asta rămâne bineînţeles în slujba oamenilor.

Iulia STUPINEAN

Scorul actual:
3.3/5 Stele. (41 voturi)



Imagini:


George_avram_thumb Strada_1_thumb Strada_2_thumb Strada_3_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Radu Moldovan



Articol vizualizat de 561 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania