Francisc Trombitas: 10 ani de lupta in instanta pentru a-si dovedi nevinovatia (II)
A fost nevoie de 10 ani de luptă, din care 13 luni au fost petrecute în arest preventiv, pentru ca Francisc Trombiţaş să-şi dovedească nevinovăţia. Decizia instanţei supreme a României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), a constatat în baza probelor administrate de Parchet că nu Trombiţaş este autorul crimelor în serie de la Sălcuţa şi a celei de la Vermeş.
Întrebările care rămân şi care nu pot fi evitate de către autorităţi sunt mai de actualitate decât oricând - Cine este autorul acestor crime? Când o va comite pe următoarea?
Este foarte posibil ca la aceste întrebări să nu primim niciodată un răspuns pertinent, decât poate când va fi prea târziu. Că vrea sau că nu vrea cineva, această afacere judiciară va rămâne o pată neagră pe obrazul celor care s-au ocupat de instrumentarea ei - Poliţia bistriţeană şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Autorul crimelor în serie de la Sălcuţa şi a celei de la Vermeş este în libertate. El nu a fost identificat de către autorităţi şi poate continua seria începută acum mulţi ani în urmă. Acest lucru este valabil, indiferent de faptul că asupra celor două duble crime din satul Sălcuţa a intervenit prescripţia.
Dar să continuăm derularea aceste poveşti incredibile care a ţinut cu sufletul la gură opinia publică din judeţul Bistriţa-Năsăud, dar nu numai. Trebuie remarcat faptul că încă din momentul reţinerii de către poliţie Francisc Trombiţaş a avut şansa unor avocaţi de excepţie. Primul care s-a implicat în caz, ca avocat din oficiu, a fost maestrul Corneliu Milea. A urmat nu după mult timp, angajat fiind de familie, avocatul Ioan Someşan. Ulterior, în partea cea mai grea şi complexă a cazului şi până la achitarea completă a clientului său, greul a fost dus de avocatul Dan Molnar.
Nu i s-au adus la cunoştinţă anumite drepturi
Referitor la prima critică adusă sentinţei atacate, respectiv achitarea inculpatului, în pofida recunoaşterii faptelor de către Francisc Trombiţaş cu ocazia audierii de către procuror în 21 octombrie 1999 şi 10 decembrie 1999, era limpede din conţinutul declaraţiilor că inculpatul a recunoscut faptele după ce i s-a adus la cunoştinţă, obiectul cauzei şi i s-a explicat drepturile sale procesuale după ce i s-a pus în vedere să declare tot ce ştie cu privire la faptele şi învinuirile ce i se aduc. Acest lucru a fost sancţionat de apărător, care a constatat că printre aceste drepturi nu figurează şi nu i s-a adus la cunoştinţă dreptul de a nu face nici o declaraţie şi să i se atragă atenţia că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa. Sigur, dreptul la tăcere a fost introdus în Codul de procedură penală a României ulterior, în art.70 alin.2, ca urmare a Legii nr. 281 din 2003, însă în 2009 nu i se poate da vreo relevanţă declaraţiei lui Francisc Trombiţaş luată cu nerespectarea acestui drept. Legislaţia din 1999 prevedea obligaţia inculpatului de a declara ceea ce ştie.
Dreptul la tăcere
Vechii reglementări nu i se poate acorda eficienţă juridică din moment ce art. 6, paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, ratificată de Legea nr. 30 din 1994, deci anterior audierii inculpatului, arată că orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată, până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită, iar prezumţia de nevinovăţie presupune dreptul la tăcere sub forma dreptului de a nu contribui la propria încriminare.
Lipsa de eficienţă juridică a declaraţiilor lui Francisc Trombiţaş luate cu încălcarea dreptului la tăcere este prevăzută în art. 64 alin.2/2 Cod de Procedură Penală, ce spune negru pe alb că o probă obţinută în mod ilegal nu poate fi folosită în procesul penal. Aceluiaşi viciu de procedură se supun şi alte declaraţii anterioare ale lui Francisc Trombiţaş, cele din 14 şi 29 iulie 2002, date cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală. Acest aspect a fost constatat şi prin decizia penală nr. 2359 din 02.05.2007 a secţiei penale a ICCJ, care, în recursul inculpatului declarat împotriva deciziei de condamnare, a apreciat că inculpatul nu a beneficiat de apărare efectivă, fiind sfătuit de apărătorul său să recunoască faptele pentru a nu fi rearestat.
În declaraţiile luate lui Francisc Trombiţaş în faţa instanţei de fond şi a celei de apel, acesta nu recunoaşte faptele, arătând că a fost constrâns de poliţişti şi de către procuror să recunoască, cu toate că a precizat că nu el a ucis victimele.
Montaj de sunet şi lumină
Cu ocazia vizionării înregistrărilor video a declaraţiei date de inculpat procurorului, Curtea a constatat că inculpatul nu s-a exprimat în totalitate liber, detalii esenţiale fiind asumate de acesta ca urmare a intervenţiei procurorului. În acelaşi timp, se observă că apărătorul din oficiu al inculpatului, nu a exercitat în nici un mod apărarea, rolul acestuia rezumându-se la simpla prezenţa fizică. Ca atare, declaraţiile lui Francisc Trombiţaş nu pot întemeia condamnarea acestuia, nici măcar cele relatate cu ocazia celebrei conferinţei de presă din 1999, organizată la sediul IPJ Bistriţa-Năsăud.
Judecând peste ani acest montaj de sunet şi lumină, organizat de poliţie pentru a se încununa cu laurii unui fals succes, în rezolvarea crimelor în serie de la Sălcuţa şi a celei din Vermeş în faţa presei, ne dăm seama de amploarea înscenării şi a erorii judiciare care a avut loc.
Susţinerea Parchetului, că ar fi absurd ca Francisc Trombiţaş să-şi recunoască vinovăţia pentru aceste crime cu consecinţe juridice grave, este demontată de declaraţia unui martor, Adelin Pop, care, audiat în apel, a precizat că familia i-a spus apărătorului să-i transmită acestuia să-şi recunoască faptele pentru a nu fi rearestat, deoarece era semi-paralizat, iar reîncarcerarea ar fi condus la înrăutăţirea stării de sănătate şi decesul acesteia.
Nu a indicat din proprie iniţiativă aspecte esenţiale
Legat de un al doilea motiv invocat de către Parchet, existenţa reconstituirii faptelor, redată în înregistrarea video, Curtea a observat clar că Francisc Trombiţaş nu a putut indica din proprie iniţiativă aspecte esenţiale legate de poziţia victimă-agresor, în cazul lovirii victimei Ioan Frătean cu un lămpaş, înfundarea gurii unei victime cu un batic, situarea spaţială a fântânii părăsite din apropierea curţii căminului cultural din Sălcuţa, unde au fost găsite două victime. Curtea a constatat că procesul verbal de reconstituire nu poate constitui o probă pentru condamnarea lui Francisc Trombiţaş.
INML a dat doar cu presupusul
Un alt motiv invocat în cauză a fost raportul de expertiză medico-psihiatrică, efectuat la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) „Mina Minovici” din Bucureşti. Deşi acesta concluzionează că Francisc Trombiţaş a prezentat la data comiterii faptelor - 24 spre 25 martie 1992, 27 februarie 1994 şi 17 octombrie 1999 - tulburare de personalitate mixtă (antisocial şi psihosocial cu manifestări sadice), Curtea a apreciat că structura personalităţii inculpatului nu anulează prezumţia de nevinovăţie a acestuia, în lipsa altor probe.
În cursul judecării apelului s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză medico-legală, examen ADN, de către INML „Mina Minovici”, pentru stabilirea profilelor genetice a patru fire de păr recoltate din zona pubiană a victimei Viorica Trombiţaş şi a altor trei fire de păr găsite pe o pernă de la locul faptei şi compararea acestora cu profilele ADN de referinţă aparţinând victimei şi lui Francisc Trombiţaş. Cu toate acestea, analiza genetică a firelor de păr corp delict nu a pus în evidenţă nici un profil ADN, datorită absenţei sau cantităţii insuficiente de material genetic. Singura analiză genetică reuşită a fost cea a probei de referinţă, respectiv a firelor de păr pubian, fiind pus în evidenţă profilul genetic al acestuia.
Examenul serologic şi care a constatat că firele de păr recoltate din zona pubiană a victimei Viorica Trombiţaş şi cel recoltat de pe pernă prezintă asemănări cu firele de păr pubiene de comparat recoltate de la inculpat, trebuie privit sub rezerva indicată chiar în cuprinsul buletinului de analiză, respectiv a frecvenţei caracterelor morfologice asemănătoare în rândul populaţiei, frecvenţă rămasă necunoscută. Ca atare asemănarea firelor de păr nu a avut caracter de probă certă şi decisivă.
Efect de bumerang
ICCJ a constatat că recursul Parchetului este nefondat, deoarece întreaga acuzare a lui Francisc Trombiţaş a avut centrul de greutate în propriile declaraţii autoincriminatoare.
Toate celelalte mijloace de probă, fie derivă din declaraţiile inculpatului, cum este cazul reconstituirilor, fie fixează anumite împrejurări obiective, cum s-a întâmplat în cazul cercetării la faţa locului, ori a actelor medico-legale, fie constau în depoziţiile unor persoane, care, fie nu au fost martori oculari sau nu relatează împrejurări relevante cu privire la vinovăţia lui Francisc Trombiţaş.
Un fapt particular în acest caz şi în egală măsură cel care s-a întors ca un bumerang împotriva anchetatorilor, deşi îl considerau punctul lor forte, a fost că pe parcursul urmăririi penale au fost fixate pe bandă video, atât declaraţiile date de inculpat în faţa procurorului, cât şi reconstituirea unora dintre faptele presupus săvârşite de către acesta. Aceste celebre înregistrări audio şi video au ridicat un mare semn de întrebare cu privire la cele relatate de inculpat cu ocazia audierii de către procuror, respectiv arătate de el cu ocazia reconstituirilor. Au fost deosebiri flagrante între cele consemnate în actele dosarului şi cele fixate pe banda video, care au fost sesizate de către instanţa de fond şi însuşite de către cea de apel. S-a constatat cu uşurinţă, pe de o parte caracterul fragmentat, pe alocuri lipsit de coerenţă al relatărilor făcute de Francisc Trombiţaş cu ocazia audierilor, cu dese întreruperi, intervenţii şi chiar sugestii ale procurorului vizând anumite amănunte esenţiale care depăşesc graniţa unei tactici criminalistice defectuoase. Carenţe flagrante se regăsesc şi în privinţa reconstituirilor, cu senzaţia evidentă că procurorul este regizorul, este cel care are rolul principal, având o conduită regizorală, fiind preocupat de respectarea de către inculpat a unui scenariu elaborat din timp.
La toate acestea, de parcă nu era destul, se mai adaugă precaritatea modului în care s-a întocmit procesul verbal de reconstituire, fără consemnarea participării unor martori asistenţi şi fără a fi semnat de către aceştia, ceea ce face ca şi din punct de vedere formal acest document să fie un fiasco total.
„De frică am spus tot ce n-a fost”
Îndoielile care se desprind din modul în care s-au derulat în cursul urmăririi penale audierea lui Francisc Trombiţaş, cât şi reconstituirile la care acesta a participat, justifică concluzia că aceste mijloace de probă nu pot servi la aflarea adevărului.
Referitor la probele ştiinţifice care au fost administrate, nici una dintre acestea nu conţin elemente care să conducă indubitabil la concluzia vinovăţiei lui Francisc Trombiţaş.
Astfel, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică spune că Francisc Trombiţaş a prezentat la data comiterii faptelor tulburare de personalitate mixtă (antisocial şi psihosexual) cu manifestări sadice, însă menţionează şi susţinerile acestuia la examenul psihic, faptul că nu a comis faptele („de frică am spus tot ce n-a fost”), situaţie în care profilul psihologic este probabil stabilit plecând de la datele anchetei.
Nici expertizele biologice, de asemenea, nu au putut oferi date certe, care prin coroborare cu alte elemente să poată duce la identificarea lui Francisc Trombiţaş, ca fiind persoana care a comis omorurile.
Ca urmare, în baza probelor administrate, decizia ICCJ a fost una logică, dreaptă. Francisc Trombiţaş a fost achitat. Juridic vorbind, nu el este autorul crimelor în serie de la Sălcuţa şi a celei de la Vermeş.
Sigur, din punctul de vedere al unora, peste această poveste cu implicaţii atât de dramatice s-a tras cortina. Francisc Trombiţaş, absolvit de orice vină de către justiţie, a trecut la cele veşnice. Asupra celor două duble crime din Sălcuţa a intervenit prescripţia, dar întrebările rămân. Cine a comis aceste crime şi dacă ele nu se vor repeta?
MIHNEA ROSENBERG
Întrebările care rămân şi care nu pot fi evitate de către autorităţi sunt mai de actualitate decât oricând - Cine este autorul acestor crime? Când o va comite pe următoarea?
Este foarte posibil ca la aceste întrebări să nu primim niciodată un răspuns pertinent, decât poate când va fi prea târziu. Că vrea sau că nu vrea cineva, această afacere judiciară va rămâne o pată neagră pe obrazul celor care s-au ocupat de instrumentarea ei - Poliţia bistriţeană şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Autorul crimelor în serie de la Sălcuţa şi a celei de la Vermeş este în libertate. El nu a fost identificat de către autorităţi şi poate continua seria începută acum mulţi ani în urmă. Acest lucru este valabil, indiferent de faptul că asupra celor două duble crime din satul Sălcuţa a intervenit prescripţia.
Dar să continuăm derularea aceste poveşti incredibile care a ţinut cu sufletul la gură opinia publică din judeţul Bistriţa-Năsăud, dar nu numai. Trebuie remarcat faptul că încă din momentul reţinerii de către poliţie Francisc Trombiţaş a avut şansa unor avocaţi de excepţie. Primul care s-a implicat în caz, ca avocat din oficiu, a fost maestrul Corneliu Milea. A urmat nu după mult timp, angajat fiind de familie, avocatul Ioan Someşan. Ulterior, în partea cea mai grea şi complexă a cazului şi până la achitarea completă a clientului său, greul a fost dus de avocatul Dan Molnar.
Nu i s-au adus la cunoştinţă anumite drepturi
Referitor la prima critică adusă sentinţei atacate, respectiv achitarea inculpatului, în pofida recunoaşterii faptelor de către Francisc Trombiţaş cu ocazia audierii de către procuror în 21 octombrie 1999 şi 10 decembrie 1999, era limpede din conţinutul declaraţiilor că inculpatul a recunoscut faptele după ce i s-a adus la cunoştinţă, obiectul cauzei şi i s-a explicat drepturile sale procesuale după ce i s-a pus în vedere să declare tot ce ştie cu privire la faptele şi învinuirile ce i se aduc. Acest lucru a fost sancţionat de apărător, care a constatat că printre aceste drepturi nu figurează şi nu i s-a adus la cunoştinţă dreptul de a nu face nici o declaraţie şi să i se atragă atenţia că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa. Sigur, dreptul la tăcere a fost introdus în Codul de procedură penală a României ulterior, în art.70 alin.2, ca urmare a Legii nr. 281 din 2003, însă în 2009 nu i se poate da vreo relevanţă declaraţiei lui Francisc Trombiţaş luată cu nerespectarea acestui drept. Legislaţia din 1999 prevedea obligaţia inculpatului de a declara ceea ce ştie.
Dreptul la tăcere
Vechii reglementări nu i se poate acorda eficienţă juridică din moment ce art. 6, paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, ratificată de Legea nr. 30 din 1994, deci anterior audierii inculpatului, arată că orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată, până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită, iar prezumţia de nevinovăţie presupune dreptul la tăcere sub forma dreptului de a nu contribui la propria încriminare.
Lipsa de eficienţă juridică a declaraţiilor lui Francisc Trombiţaş luate cu încălcarea dreptului la tăcere este prevăzută în art. 64 alin.2/2 Cod de Procedură Penală, ce spune negru pe alb că o probă obţinută în mod ilegal nu poate fi folosită în procesul penal. Aceluiaşi viciu de procedură se supun şi alte declaraţii anterioare ale lui Francisc Trombiţaş, cele din 14 şi 29 iulie 2002, date cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală. Acest aspect a fost constatat şi prin decizia penală nr. 2359 din 02.05.2007 a secţiei penale a ICCJ, care, în recursul inculpatului declarat împotriva deciziei de condamnare, a apreciat că inculpatul nu a beneficiat de apărare efectivă, fiind sfătuit de apărătorul său să recunoască faptele pentru a nu fi rearestat.
În declaraţiile luate lui Francisc Trombiţaş în faţa instanţei de fond şi a celei de apel, acesta nu recunoaşte faptele, arătând că a fost constrâns de poliţişti şi de către procuror să recunoască, cu toate că a precizat că nu el a ucis victimele.
Montaj de sunet şi lumină
Cu ocazia vizionării înregistrărilor video a declaraţiei date de inculpat procurorului, Curtea a constatat că inculpatul nu s-a exprimat în totalitate liber, detalii esenţiale fiind asumate de acesta ca urmare a intervenţiei procurorului. În acelaşi timp, se observă că apărătorul din oficiu al inculpatului, nu a exercitat în nici un mod apărarea, rolul acestuia rezumându-se la simpla prezenţa fizică. Ca atare, declaraţiile lui Francisc Trombiţaş nu pot întemeia condamnarea acestuia, nici măcar cele relatate cu ocazia celebrei conferinţei de presă din 1999, organizată la sediul IPJ Bistriţa-Năsăud.
Judecând peste ani acest montaj de sunet şi lumină, organizat de poliţie pentru a se încununa cu laurii unui fals succes, în rezolvarea crimelor în serie de la Sălcuţa şi a celei din Vermeş în faţa presei, ne dăm seama de amploarea înscenării şi a erorii judiciare care a avut loc.
Susţinerea Parchetului, că ar fi absurd ca Francisc Trombiţaş să-şi recunoască vinovăţia pentru aceste crime cu consecinţe juridice grave, este demontată de declaraţia unui martor, Adelin Pop, care, audiat în apel, a precizat că familia i-a spus apărătorului să-i transmită acestuia să-şi recunoască faptele pentru a nu fi rearestat, deoarece era semi-paralizat, iar reîncarcerarea ar fi condus la înrăutăţirea stării de sănătate şi decesul acesteia.
Nu a indicat din proprie iniţiativă aspecte esenţiale
Legat de un al doilea motiv invocat de către Parchet, existenţa reconstituirii faptelor, redată în înregistrarea video, Curtea a observat clar că Francisc Trombiţaş nu a putut indica din proprie iniţiativă aspecte esenţiale legate de poziţia victimă-agresor, în cazul lovirii victimei Ioan Frătean cu un lămpaş, înfundarea gurii unei victime cu un batic, situarea spaţială a fântânii părăsite din apropierea curţii căminului cultural din Sălcuţa, unde au fost găsite două victime. Curtea a constatat că procesul verbal de reconstituire nu poate constitui o probă pentru condamnarea lui Francisc Trombiţaş.
INML a dat doar cu presupusul
Un alt motiv invocat în cauză a fost raportul de expertiză medico-psihiatrică, efectuat la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) „Mina Minovici” din Bucureşti. Deşi acesta concluzionează că Francisc Trombiţaş a prezentat la data comiterii faptelor - 24 spre 25 martie 1992, 27 februarie 1994 şi 17 octombrie 1999 - tulburare de personalitate mixtă (antisocial şi psihosocial cu manifestări sadice), Curtea a apreciat că structura personalităţii inculpatului nu anulează prezumţia de nevinovăţie a acestuia, în lipsa altor probe.
În cursul judecării apelului s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză medico-legală, examen ADN, de către INML „Mina Minovici”, pentru stabilirea profilelor genetice a patru fire de păr recoltate din zona pubiană a victimei Viorica Trombiţaş şi a altor trei fire de păr găsite pe o pernă de la locul faptei şi compararea acestora cu profilele ADN de referinţă aparţinând victimei şi lui Francisc Trombiţaş. Cu toate acestea, analiza genetică a firelor de păr corp delict nu a pus în evidenţă nici un profil ADN, datorită absenţei sau cantităţii insuficiente de material genetic. Singura analiză genetică reuşită a fost cea a probei de referinţă, respectiv a firelor de păr pubian, fiind pus în evidenţă profilul genetic al acestuia.
Examenul serologic şi care a constatat că firele de păr recoltate din zona pubiană a victimei Viorica Trombiţaş şi cel recoltat de pe pernă prezintă asemănări cu firele de păr pubiene de comparat recoltate de la inculpat, trebuie privit sub rezerva indicată chiar în cuprinsul buletinului de analiză, respectiv a frecvenţei caracterelor morfologice asemănătoare în rândul populaţiei, frecvenţă rămasă necunoscută. Ca atare asemănarea firelor de păr nu a avut caracter de probă certă şi decisivă.
Efect de bumerang
ICCJ a constatat că recursul Parchetului este nefondat, deoarece întreaga acuzare a lui Francisc Trombiţaş a avut centrul de greutate în propriile declaraţii autoincriminatoare.
Toate celelalte mijloace de probă, fie derivă din declaraţiile inculpatului, cum este cazul reconstituirilor, fie fixează anumite împrejurări obiective, cum s-a întâmplat în cazul cercetării la faţa locului, ori a actelor medico-legale, fie constau în depoziţiile unor persoane, care, fie nu au fost martori oculari sau nu relatează împrejurări relevante cu privire la vinovăţia lui Francisc Trombiţaş.
Un fapt particular în acest caz şi în egală măsură cel care s-a întors ca un bumerang împotriva anchetatorilor, deşi îl considerau punctul lor forte, a fost că pe parcursul urmăririi penale au fost fixate pe bandă video, atât declaraţiile date de inculpat în faţa procurorului, cât şi reconstituirea unora dintre faptele presupus săvârşite de către acesta. Aceste celebre înregistrări audio şi video au ridicat un mare semn de întrebare cu privire la cele relatate de inculpat cu ocazia audierii de către procuror, respectiv arătate de el cu ocazia reconstituirilor. Au fost deosebiri flagrante între cele consemnate în actele dosarului şi cele fixate pe banda video, care au fost sesizate de către instanţa de fond şi însuşite de către cea de apel. S-a constatat cu uşurinţă, pe de o parte caracterul fragmentat, pe alocuri lipsit de coerenţă al relatărilor făcute de Francisc Trombiţaş cu ocazia audierilor, cu dese întreruperi, intervenţii şi chiar sugestii ale procurorului vizând anumite amănunte esenţiale care depăşesc graniţa unei tactici criminalistice defectuoase. Carenţe flagrante se regăsesc şi în privinţa reconstituirilor, cu senzaţia evidentă că procurorul este regizorul, este cel care are rolul principal, având o conduită regizorală, fiind preocupat de respectarea de către inculpat a unui scenariu elaborat din timp.
La toate acestea, de parcă nu era destul, se mai adaugă precaritatea modului în care s-a întocmit procesul verbal de reconstituire, fără consemnarea participării unor martori asistenţi şi fără a fi semnat de către aceştia, ceea ce face ca şi din punct de vedere formal acest document să fie un fiasco total.
„De frică am spus tot ce n-a fost”
Îndoielile care se desprind din modul în care s-au derulat în cursul urmăririi penale audierea lui Francisc Trombiţaş, cât şi reconstituirile la care acesta a participat, justifică concluzia că aceste mijloace de probă nu pot servi la aflarea adevărului.
Referitor la probele ştiinţifice care au fost administrate, nici una dintre acestea nu conţin elemente care să conducă indubitabil la concluzia vinovăţiei lui Francisc Trombiţaş.
Astfel, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică spune că Francisc Trombiţaş a prezentat la data comiterii faptelor tulburare de personalitate mixtă (antisocial şi psihosexual) cu manifestări sadice, însă menţionează şi susţinerile acestuia la examenul psihic, faptul că nu a comis faptele („de frică am spus tot ce n-a fost”), situaţie în care profilul psihologic este probabil stabilit plecând de la datele anchetei.
Nici expertizele biologice, de asemenea, nu au putut oferi date certe, care prin coroborare cu alte elemente să poată duce la identificarea lui Francisc Trombiţaş, ca fiind persoana care a comis omorurile.
Ca urmare, în baza probelor administrate, decizia ICCJ a fost una logică, dreaptă. Francisc Trombiţaş a fost achitat. Juridic vorbind, nu el este autorul crimelor în serie de la Sălcuţa şi a celei de la Vermeş.
Sigur, din punctul de vedere al unora, peste această poveste cu implicaţii atât de dramatice s-a tras cortina. Francisc Trombiţaş, absolvit de orice vină de către justiţie, a trecut la cele veşnice. Asupra celor două duble crime din Sălcuţa a intervenit prescripţia, dar întrebările rămân. Cine a comis aceste crime şi dacă ele nu se vor repeta?
MIHNEA ROSENBERG
Imagini:
Alte articole pe aceeaşi temă
- Ramane cum am stabilit... S-a rezolvat: nu se poate! publicat în data de 21-02-2010
- Un militar roman a murit in Afganistan, iar un altul a fost ranit publicat în data de 23-02-2010
- Planul scutului antiracheta nu este un motiv de ingrijorare pentru rusi publicat în data de 09-03-2010
- CSM - LPS Bistrita se justifica publicat în data de 03-03-2010
- Ladislau Boloni pasibil de inchisoare publicat în data de 02-03-2010
Tag-uri
Articol vizualizat de 637 ori
Înapoi
Reportaje video
Cel mai prost profesor din Bistrita
Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni
First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari
Gazeta întreabă
Caută în gazetă
Fata săptămânii
ALL MODELS - Simona
- Nume: Simona
- Anul naşterii: 1986
- Înălţime: 166 cm
- Greutate: 50 kg
- Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa
Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.
Comentarii
Nici un comentariu nu a fost postat încă.