Punct terminus – Filiera BCR Beclean

Bcr_beclean_top

Şirul creditelor false acordate de BCR Beclean continuă. După Andrei Fustoş, alţi 15 cetăţeni din judeţul Bistriţa-Năsăud s-au trezit datori vânduţi, din cauza unor credite acordate de sucursala BCR Beclean pe numele lor, credite care nu au fost solicitate niciodată de aceştia.



Acest caz a ajuns să fie cunoscut datorită curajului unui tânăr care s-a trezit pe neaşteptate că era titularul unui credit acordat de Agenţia BCR Beclean, despre care habar nu avea. Dând dovadă perspicacitatea unui adevărat detectiv particular, Andrei Fustoş a mers pe firul "afacerii", iar în momentul în care propriile investigaţii i-au fost blocate, a apelat la singurul mijloc care i-a mai rămas, la presă.
"Gazeta de Bistriţa" s-a implicat în această problemă şi printr-o adevărată campanie de presă, începând cu luna septembrie 2008, a publicat patru anchete jurnalistice, "Împrumut cu iz penal la BCR Beclean", "Fals la BCR Beclean", "Un nou început în afacerea Beclean" şi "Legea tăcerii în cazul afacerii cu împrumuturi false de la BCR Beclean".
Implicarea săptămânalului nostru a avut drept scop, sensibilizarea şi determinarea autorităţilor competente să facă lumină în această afacere tenebroasă.
Bomba amorsată de "Gazeta de Bistriţa" până la urmă a explodat. Şi sunt toate premisele, în ciuda unor eforturi disperate a celor interesaţi de ascunderea adevărului, ca în "afacerea" cu creditele false de la Agenţia BCR Beclean, să se facă în sfârşit lumină.

Cardul a scos adevărul la lumină

Andrei Fustoş, domiciliat în localitatea Uriu, a fost angajat la S.C "Purcsa Prod" SRL din Beclean, începând cu luna sptembrie 2006 şi până la sfârşitul lunii iunie 2008. Tânărul şi-a desfăşurat activitatea la o benzinărie a societăţii mai sus menţionată, alături de alţi 14 angajaţi. Din motive personale, Andrei a demisionat, optând la scurt timp pentru un loc de muncă, în acelaşi domeniu, la o firmă din municipiul Dej, judeţul Cluj. După angajare, la noul loc de muncă i s-a cerut să-şi facă un card de salariu la o agenţie a BCR. Nu mică i-a fost surpriza să constate, după efectuarea unor verificări specifice de către o funcţionară a Agenţiei BCR Dej, că este titularul unui credit bancar. Acest lucru s-a întâmplat când a fost întrebat dacă este de acord ca plata ratei lunare la creditul pe care îl are contractat la BCR, să fie făcută direct de pe card. Pur şi simplu a rămas consternat, iar după revenirea din şoc a aflat că cineva, folosindu-se de datele sale personale, a contractat pe numele lui un credit, în lei, în valoare de 30.000 de lei. Cei de la bancă i-au mai comunicat ca împrumutul a fost contractat în luna aprilie 2007, în perioada respectivă fiind angajat la SC "Purcsa Prod" Beclean.

Insistenţe şi refuzuri

Panicat de această neaşteptată veste, Andrei Fustoş s-a prezentat la Agenţia BCR din Beclean, condusă de Mihaela Moldovan, unitatea bancară prin care s-a contractat creditul. Aici, surpriză, deşi a arătat actul de identitate şi a solicitat să i se ofere informaţii legate de împrumutul respectiv, al cărui titular era, a fost refuzat cu o vehemenţă care l-a pus pe gânduri. După nenumărate insistenţe şi amânări, în cele din urmă a primit un extras de cont cu situaţia plăţilor din perioada 29.07.2007 - 23.06.2008, din care a constatat că avea o rată lunară de 600 de lei. Respectivul extras de cont a fost prima dovadă palpabilă pe care a obţinut-o Andrei Fustoş, că cineva, folosindu-se de datele lui personale, a contractat un împrumut de la agenţia BCR Beclean în valoare de 30.000 lei. Consultarea contului i-a oferit dovada certă a folosirii ilicite a datelor sale personale. Ulterior, a povestit toată păţania unui avocat, care intuind ce se ascunde în spatele acestei enigme l-a sfătuit să ceară de la bancă o copie a contractului de împrumut. Cum era de aşteptat, a fost refuzat din motive mai mult decât puerile - ba că arhiva unde se găseşte dosarul de credit respectiv este trimis la Bucureşti, ba că el ar fi trebui să aibă o copie a contractului. Sigur putea să aibă o copie a contractului, dar cu o singură condiţie: creditul respectiv să fi fost contractat de el, personal. Imediat, prin intermediul mamei sale, a depus o cerere oficială la directoarea Agenţiei BCR din Beclean, Mihaela Moldovan, pentru a avea acces la dosarul de credit, cerere care i-a fost înregistrată după îndelungi şi repetate insistenţe. La sfatul avocatului binevoitor, Andrei Fustoş a înaintat şi o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean.
Demersurile şi zbaterile acestuia de a afla care este adevărul despre contractul de credit făcut pe numele lui au produs un mic cutrermur, iar unda de şoc a ajuns la creierul "afacerii". Ciudat şi suspect în acelaşi timp, pentru a-l determina pe Andrei Fustoş să renunţe la investigaţii, o persoană misterioasă a plătit împrumutul la sfârşitul lunii iunie 2008. Practic, în acel moment, Andrei nu mai avea nici o problemă, pe numele lui nu mai era nici un credit sau vreo datorie.

Step by step

Andrei Fustoş s-a gândit că în situaţia sa ar putea să fie şi alţi foşti colegi ai lui, de la firma din Beclean. Rememorând evenimentele, Andrei şi-a amintit că în primăvara anului 2007 a intenţionat să facă un împrumut de la Banca Transilvania, iar pentru aceasta a solicitat de la firma unde era angajat, "Purcsa Prod" din Beclean, completarea unei adeverinţe tip, primită de la BT. Nu i s-a părut nimic în suspect atunci când contabila firmei, Gabriela Sofrone, i-a sugerat că ar fi mai bine şi mai avanatajos să facă un împrumut la BCR. În final nu i s-a mai completat adeverinţa cu venitul realizat, dar a renunţat şi la ideea contractării unui împrumut. Ulterior, Andrei şi-a reamintit de o situaţie oarecum asemănătoare, a unei colege de la "Purcsa Prod", Daniela Şomfelean, care i-a povestit că ar fi fost obligată să facă un împrumut pentru o persoană din cadrul firmei. După depunerea plângerii penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean, procurorul Nicoleta Antal, care instrumenta cazul, i-a dat un sfat care l-a cam pus pe gânduri pe Andrei Fustoş. Printre altele i-a spus că, dacă va simţi că poliţiştii care fac cercetări nu se implică sau fac anumite presiuni asupra lui pentru a-l determina să renunţe la plângere, să-i comunice de îndată această situaţie.
Deşi nu a fost un caz extrem de dificil şi de complex, mecanismul infracţional se contura chiar de la prima vedere, această speţă s-a născut cu mare greutate, a fost nevoie să fie scosă la suprafaţă în mod forţat. Cercetările au stagnat nepermis de mult, iar dacă nu era o oarecare presiune din partea mass media, dar mai ales a zbaterilor lui Andrei Fustoş, dosarul avea toate şansele să fie uitat printr-un sertar, iar praful să fie de două degete pe el.
Din momentul depunerii plângerii, Andrei Fustoş a fost audiat o singură dată de subcomisarul Florin Necula, din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF) din cadrul IPJ BN, dacă audiere se poate numi acest lucru, la domiciliul lui din Uriu, unde i s-au luat probe de scris. Posibil să se fi îndeplinit o procedură uzuală în astfel de cazuri şi nu din cauza faptului că Andrei Fustoş a fost inclus în cercul de suspecţi. Ulterior, cazul a fost preluat de către inspectorul Ioan Bulz, din cadrul aceluiaşi serviciu. Într-o convorbire telefonică pe care acesta a avut-o cu Andrei Fustoş, i-a comunicat că urmează să fie convocat la sediul IPJ BN pentru o confruntare cu patronul firmei "Purcsa Prod" din Beclean, al cărui angajat a fost.
După apariţia primului material în luna septembrie 2008, un redactor al săptămânalului nostru a contactat-o pe Mihaela Moldovan, directorul Agenţiei BCR Beclean, pentru a putea afla cine este persoana sau firma care i-a substituit datele de identificare a lui Andrei Fustoş şi a contractat un credit bancar în mumele acestuia şi dacă în această afacere cu iz penal ar putea fi implicat cineva din interiorul băncii. Pe un ton vizibil deranjat, sub acoperirea celebrului "secret bancar", Mihaela Moldovan a refuzat oferirea oricărei informaţii şi ne-a spus să luăm legătura cu Departamentul de Comunicare din cadrul BCR Bucureşti. Rezultatul a fost acelaşi, legea tăcerii, niciun fel de informaţie.
Întrebat fiind inspectorul Ioan Bulz, responsabilul de caz, despre o posibilă confruntare dintre Andrei Fustoş şi patronul "Purcsa Prod", acesta ne-a spus că este o procedură obişnuită în astfel de cazuri, deoarece firma din Beclean a fost ultimul loc de muncă a lui Andrei Fustoş, în momentul în care a constatat că a fost victima unei înşelăciuni.

Greu la deal cu boii slabi

La un moment dat se părea că cercetările au prins rugină şi riscă să se înţepenească definitiv. Andrei Fustoş nu s-a lăsat şi a încercat pe toate căile posibile să facă lumină şi să afle cine i-a folosit identitatea pentru contractarea creditului bancar. S-a adresat în scris şi on-line Ministerului Public, Direcţiei Naţională Anticorupţie - Structura Centrală, Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Răspunsurile primite din partea acestor instituţii par scrise de una şi aceeaşi persoană. Toate spun acelaşi lucru, că plângerea depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean face obiectul unei cauze penale, în care s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în declaraţii, urmând să se întocmească în continuare actele procedurale necesare identificării autorilor şi luarea măsurilor legale care se impun. Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean a "mirosit" că ancheta, cel puţin pe segmentul de la poliţie, merge cu frâna trasă şi este pe cale să se gripeze definitiv. Într-un răspuns la una din nenumăratele petiţii ale lui Andrei Fustoş adresată Ministerului Justiţiei, procurorul Nicoleta Antal din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, într-un mod elegant şi diplomatic arată că în Dosarul nr.460/P/2008, organele de poliţie, respectiv Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ BN, "au înregistrat ÎNTÂRZIERI ŞI LENTOARE în soluţionarea cauzei". Dar lucrurile au început încet, încet să se mişte, în sensul bun al cuvântului şi un merit incotestabil revine inspectorului Ioan Bulz din cadrul SIF BN. În sfârşit bomba a explodat, iar unda de şoc şi urmările ei vor fi imprevizibile pentru multe persoane. În data de 23 ianuarie 2009, Andrei Fustoş a fost din nou audiat de către inspectorul Ioan Bulz. În cursul discuţiilor purtate, acesta a afirmat că în ceea ce îl priveşte pe Andrei Fustoş lucrurile sunt clare, dar este posibil ca plângerea lui să fie conexată la dosarul celorlalte plângeri. Într-un material anterior "Gazeta de Bistriţa" arăta că numărul persoanelor cărora li s-au folosit datele personale în mod ilegal pentru contractarea unor credite este posibil să fie în jur de 10-15. Lucru perfect intuit de noi - numărul victimelor este până la această dată de 15.

Au mai răsărit 14 victime

Inspectorul Ioan Bulz i-a mai spus lui Andrei Fustoş că el şi celelalte 14 persoane sunt victimele unui grup infracţional, organizat adăugăm noi, format din "Ioan Purcsa, Gabriela Hrişman, Ana Agrişan - ofiţer de credite la agenţia BCR Beclean -, un anume Coptil, dar este posibilă şi implicarea directoarei agenţiei BCR Beclean, Mihaela Moldovan". Până la această dată anchetatorii din cadrul SIF au stabilit că următoarele persoane ar fi fost victime ale grupului infracţional: Andrei Fustoş, Maria Pop, Adrian Mititean, Cristian Cherecheş, Ioan Berar, Marian Berar, un alt Berar frate cu Marian Berar, Gianina B., Daniela Şomfelean, Dorel Vlaşin, Ioan Moroşan, Ana Bolbos, Vasile Sofronie, Agrişan etc.
Maria Pop din Agrişul de Sus, una dintre victime, fostă angajată la SC "Purcsa Prod", ne-a declarat că s-a trezit cu o notificare din partea BCR, prin care a aflat că a contractat două credite: unul în lei, în valoare de 30.408 lei, şi unul în valută, în valoare de 8.204 de euro. Femeia a aflat de aceste credite doar în data de 18 decembrie 2008, când a primit o notificare din partea băncii.
O altă victimă, Daniela Şomfelean, ne-a declarat că s-a pomenit şi ea cu două credite: unul în lei, de 343.000 lei, şi unul în valută, de 9.000 de euro. În data de 5 ianuarie, anul acesta, a depus o plângere la Parchetul din Bistriţa, care a fost repartizată Parchetului din Beclean. Şi Daniela Şomfelean a aflat de credite după ce a primit o somaţie din partea băncii. Dorind să lămurească situaţia, femeia s-a adresat directoarei Mihaela Moldovan de la Agenţia BCR Beclean, care i-a spus să stea liniştită, că totul se va rezolva, că nu este ea de vină (???!!!).
Cristian Cherecheş declară şi el că s-a trezit că trebuie să plătească un credit pe care nu l-a contractat, în valoare de 30.000 lei. Acesta mai arată că la un salariu de 580 de lei pe cartea de muncă, trebuie să plătească o rată lunară de 700 de lei.
O altă presupusă victimă pe care am contactat-o pentru a ne spune părerea vis-a-vis de situaţia creată, Dorel Vlaşin, a refuzat sec să stea de vorbă cu noi.
Adrian Mititean declară şi el că pe numele lui a fost contractat un credit de 15.000 euro. Omul a făcut verificările necesare la bancă după ce a auzit de păţania lui Andrei Fustoş, care a fost intens mediatizată în săptămânalul nostru. Acum în al doisprezecelea ceas, când oala a dat în foc, conducerea BCR s-a sesizat din oficiu şi a demarat o anchetă pentru a stabili dacă angajaţii agenţiei din Beclean sunt sau nu implicaţi în "afacere". Noi am tras un semnal de alarmă încă din luna septembrie 2008, că ceva miroase neplăcut la agenţia BCR din Beclean.

Se feresc ca dracu de tămâie

Ce este ciudat, e faptul că şi în prezent ancheta este ţinută la "top secret" de către anchetatori. Cei de la poliţie se feresc ca de dracu să ofere informaţii legate de caz, sub diverse motive care nu au niciun suport real. Cazul a devenit public, tocmai din cauză că nu s-au implicat atunci când a fost momentul, lucrurile au fos amânate sine-die, iar încercarea de a-l ascunde sub preş a generat curiozitate. Şi toată lumea, pe bună dreptate, se întreabă de ce, cine pe cine ascunde, sau ce se încearcă să se ascundă?



Ovidiu Tudoran

Scorul actual:
3.0/5 Stele. (30 voturi)



Imagini:


Bcr_beclean_thumb Politia_beclean_thumb Judecatoria_beclean_thumb Ipj_bn_thumb Teanc_bani__thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Bistrita politie



Articol vizualizat de 973 ori



Comentarii

maria a postat la 09-01-2010 20:00
Ma bucur sa vad ca redactorii ziarului Dv a facut posibil ca raufacatorii din acest caz sa fie descoperiti si care isi vor primi pedeapsa .Am avut si noi un caz de incalcarea drepturilor caci procuratura si reapectiv politia din zona nu si-a facut datoria .Nu au instrumentat la obiect plingerile repetate importiva unui primar din judet pentru abuz in serviciu s.a. ,degeaba am facut am pus la dispozitie inscrisuri care sa demonstreza si sa ajute la investigatie ,expertize ,sentinte definitive ,declaratii ale martorilor ,inscrisuri de la Comisia judeteana a fondului funciar s.a ,dar nici macar nu au tinut cont de ele ,procesele au auvut un termen nepermis de lung .Acum s-a rezolvat problema noastra caci noul primar din comuna impreuna cu cei desmnati sa faca documentatia in vederea punerii in posesie ne-a rezolvat conflictul de peste 15 ani.Intrebarea pe care o pun de ce in cazul nostru nu a-ti facut ,nu a-ti vrut sa face-ti investigatii?V-am intrebat d-na sefa anume daca nu pute-ti da telefoane si alte si mi-ati spus ca nu pute-ti ,m-am intrebat mereu cum alti jurnalisti pot sa faca investigatii?sau sint alese anume subiectele/unii oameni nu merita?de ce? prejudiciu adus noua este imens sau din punctul Dv de vedere nu de ajuns?m-ati suparat caut alt ziar
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Credeti ca Liviu Rusu a luat mita de la firmele de deszapezire?


Da
Nu
Cu siguranta
Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Logo_tonight_pt_site_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Guvern international Sport Bistrita politie Consiliul Judetean furt calificat IPJ BN PDL parlament Theodor Paleologu mandat inchisoare omor alcool soferi Mititei Spitalul Judetean angajari asistente burse primarie bani ANAD substante dopante fitness elevi meditatii proiect liberali Oltean bolsevic bataie amenda Iasi CJ BN Liviu Rusu Curtea de Conturi investiti scoli investitii restante ISJ BN Gloria datorii finantare primaria bistrita Feldru Stefan Sangeorzan DJCCP BN Alexandru Uiuiu monumente constructii autorizatii Bistrita-Nasaud BNR credite lei valuta Borcea copii Miami Cioaca Elodia avocati accident Unirea beat furt livada HIV SIDA decese bolnavi kiril raskov conflict intre bulgari si tigani PNL PSD USL Bingo Metropolis Camera deputatilor Loteria Nationala fetita padure copac deces Halmasau conflict minora Singeorz Bai inghet Harghita minime absenteism scolar ordine publica CE UE cofinantare fonduri europene agresiune minori jandarmi montani Piatra Fantanele Ioan Nelu Botis DNA DLAF seism Vrancea Romania IJJ BN amenzi instanta bloc prabusire Italia batrani Cretu premii aspirina studiu internat Infoel inaugurare Leonard Orban Ministerul Afacerilor Europene Schengen carti donatie TNL magazin flori comert paracetamol fotbalist pieton ucidere penitenciar accident munca ITM magistrala EBA Funeriu Marcel Pavel Taj Mahal India Agra indecent liceu emigranti imigranti orbire China Rusia spionaj Marian Oprisan Victor Ponta Cristian Florian infractionalitate panouri solare iluminat eco Lechinta fantani arteziene buget Holocaust recital bicicleta portiera jandarmi politisti PC cadre didactice Pintican BCCO Cluj Dobocan SIPA ICCJ fraude Ovidiu Cretu Centura de Sud Daniel Suciu Rosia Montana ACD cutremur Japonia Tokyo Demi Moore divort casnicie Dinamo permis auto genunchi Marea Britanie autoritati coroane zona euro targ Floris ponei ajutoare incalzire formulare canabis hoti biciclete boxer Iulia Timosenko Ucraina abuz Gigi Becali moda de lux arest preventiv Grecia FMI tineri Sighet Marea Neagra Bulgaria Simona Sensual pedeapsa gelozie mesaje Sant scoala cursuri 112 apeluri false inselaciune ghicitoare lantisor masina Grigore Moisil chirie Cristian Tudor birouri licitatie Emil Nistor top firme examen barou Pompiliu Bota Facultatea de Drept Cluj Timoc recensamant Monica Macovei Justitie imunitatea parlamentara Nuseni proiecte Ioan Muresan ITRSV material lemnos urbanism disciplina in constructii SUA profesori procese coruptie Biblia Torah CNSLR FRATIA Marius Petcu ANI evaziune stat administrator stanca UPU viol local arest Sinagoga concert program PRM Ioan Pop Dorina Soldoae Sulfina Barbu Andreea Paul Vass lemn autoutilitara dosar penal sabie banca jaf Sieu Odorhei Viorel Chirlejan Paul Everac Crinuta Dumitrean ANRP Carla Bruni mamica viroze pneumonii spital Reteag suspect spanzurat Tureac 15 ani izolare termica Cetin miliardari Forbes Milut Bagiu Paul Rus Cezar Preda deputat PDL SRI Ovidiu Ohanesian copil Moldovan CNP pensii impozite primarii paduri defrisari MECTS Mihai Muresan Curtea de Apel Bucuresti Ministerul Justitiei magistrati mafia italiana Judecatoria Cluj Napoca indexare droguri hot fiica romi etnie Lacatus prejudiciu Huidu emisiune retragere Liviu Ciulei Brigada 81 Mecanizata Ziua Armatei Institutia Prefectului pietoni norme frati acte biserica vizitatori Rasdaq Pinte Fimaro Bojita U Cluj Paskany Vuza Bene afaceristi clujeni Gabriela Barsan piata valutara Forex broker Beclean scara bar razie jocuri instante de judecata criminalitate Dumcor dosar Tribunal strut mascota turism campus ecologisti Curtea de Apel Cluj conflict de interese Cornel Moisil Vasile Dologa retete compensate CJAS BN disponibilzari Tribunalul BN Ministerul Agriculturii terenuri agricole Vasile Astarastoae Colegiul Medicilor sistem sanitar salarii Ministerul Finantelor Gheorghe Ialomitianu OT PDL BN ecologizare Colegiul National Liviu Rebreanu Grup Taurus studii de fezabilitate Szeged Ungaria somaj INS BIM sedinta CJ arsuri Nasaud telefon PD-L infarct Matei batrana anvelope iarna minor minciuna Andreea Tudor despartire cercetari actiune fata maimuta Vasile Jimborean sala detinuti filme caruta batran bugetari buget 2012 Andrei Saguna Rares Criste Alin Ardelean Gevco Prigoana energie electrica CJPC BN sanctiuni contraventionale Dina Suciu faliment ISU BN SMURD Sangeorz Bai centura Sibiu centura Cluj Pantelimon DRDP DP Consult Emil Boc Basescu Radu Golban datoria Germaniei Senat sosele zone urbane locuinte monument Apollo fundatie formular E112 hora Prund invitati lant autobus traseu lucrari Consiliul Judetean Cluj Cheile Turzii arii protejate Muntii Rodnei diminuari AMR Traian Basescu judecatori Uniunea Europeana Nokia Mihai Bumbu Dorin Popescu COA Ioan Oltean Mircea Geoana radu bica stadion gheorghe olteanu sediul dna Big Brother Ministerul Comunicatiilor Francisc Trombitas alegeri liste tigari captura coma doi ani submarin necropsie tenis de masa SOV Liviu Luca Petrom Service sanctiuni delict chiosc transsexual parlamentar femeie Dan Stefanescu mita parchet Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril PICCJ DNA la Primaria Cluj Giorgios Papandreou demisie Ioan OlteanSorin Apostu Sorin Apostu Cluj perchezitii Ritli Ladislau Ministerul Sanatatii Andrei conferinta Babes Clooney sinucidere Mihaela tango Logan Rio criza euro Telecomunicatii Valerian Vreme interceptari telefoane Lucas Papademos Dan Ilie Morega concedii medici Codrin Rebeleanu parcometre Ilie Avram abuz in serviciu rechini pasageri Serviciul Roman de Informatii procurori deputati cheltuieli Rusu Bargaului incendiu hectare apa educatie cetateni banci ANAF sechestru Comisia europeana Ion Ariton oameni de afaceri Radu Moldovan Luca Iancu Bruxelles stalp pasune barbat minore disparute festival Ada Milea persoane nevoiase dizabiltati coalitie UDMR Politia Rurarla SIF PIB criza BERD FSLI Ministerul Educatiei sindicate card PIN portmoneu hoata morti cherestea fotografie expozitie Art Galeria Curtea Constitutionala suspendare permis tutun Lacrima Gala folk verisor 7 ani alocatii Tarpiu arhivele nationale Aspazia Droniuc RATUC groapa ecologica Jean Padureanu Gloria Bistrita FRF LPF Dumitru Dragomir Mircea Sandu Paszkany Elena Botezan DNA Cluj arestarea lui Sorin Apostu Energy Holding Republica Moldova AIE Geoana RAAPPS case ieftine Hotel Victoria tractor radio elev calorifer spargere teatru Scufita Rosie Casa de Cultura biciclist balustrada victima Richter Elena Udrea Tribunalul Bucuresti Tribunalul Bistrita-Nasaud Judecatoria Beclean licitatii caini comunitari consilii locale Garda Financiara excludere revocare reciclare patrula Andrei Muresanu Creativ Group Tariceanu certificate emisii carbon Kyoto grand hotel italia Protectia Consumatorului Radu Mazare raspunderea magistratilor CSM declaratii de avere APIA BN Emil Scurtu declaratie de avere Danut Prunea Serbia locuinte modulare Andrei Rusu Daniel Morar alegeri 2012 legea asistentei sociale Roberta Anastase Strabag CNADNR UNPR salariul minim pe economie Cartel Alfa RAFO Marian Iancu Politehnica Timisoara Vasile Blaga Titus Corlatean Daniel Constantin PC; PNL Radu Moldovan PSD cel mai prost profesor bistritean cel mai prost profesor prostul bistritei justitia clujeana Becali Bivolaru Electrica CCR Augustin Zegrean Securitate Dorin Cocos Ohanesian Boc APIA Cluj Gheorghe Serban afaceri de familie Marius Nicoara 1 decembrie Larry Wats accize motorina fermieri comasare Virgil Sotropa Doris Moldovan AJOFM BN Ministerul Economiei Wonderland MApN SCCO bancnota fals Hidroelectrica Buzoianu Enel Grup Cozmin Gusa Sorin Ovidiu Vantu luptatori anticomunisti despagubiri politice Lidia Barac politie locala vetruia moldovan achitata MDRT indicatoare turistice Partida Romilor diicot procurori bistrita Dorin Dobra Ioan Turc vasile lechintan arpad francisc pomi de Craciun marisu negrea POR Neia Lacatus referendum Craciun salariu minim pe economie lansare de carte muzeu CNAM reabilitare comasarea alegerilor ORNISS inchisorile CIA Catalin Predoiu Zamfirescu Racoti Predoiu executare silita PUG Cluj Dambu Rotund Adrian Borda UTCN Dana Garbovan Legea raspunderii magistratilor Predoiu abuzuri in justitie Transnistria Igor Smirnov PNL BN Ioan Tintean Virgil Pop Crin antonescu SC Electrica Tetarom disponibilizari MAI salarii bugetari PDL BN Hospital Clinic Dr. Filip Teaca Damian Muntean daune Dan Molnar Florin Gaurean Ministerul Muncii pasapoarte Dumitru Muresan Coreea de Nord Kim Jong Il atac de cord Centrul Municipal de Cultura Maria Marginean angajari stat APIA Rompan licitatii agricultura Romsys Gauss CEDO Fanel Pavalache Revolutia de la Cluj TVR Kim Jong-Il Gaddafi DIA revolutia tarife Ioan Denes Teraplast Valea Timocului Viorel Badea Danile Suciu DSVSA BN Colegiul National George Cosbuc DGFP BN declaratii fiscale ITM BN angajatori DIICOT Cluj Gansca Hrudei Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Horatiu Dumbrava Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan Hugo Chavez credit bancar credite bancare conturi consilieri centura Bistritei proteste sanatate Raed Arafat Volksbank oug 50/2010 plangere penala Garbovan aeroportul Cluj politist bataus marius coldea CODEC radare fixe politia rutiera legea sanatatii lege Dinu Patriciu bursa Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI Banca Mondiala Iosf Redl avere Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei contecios administrativ avalansa ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu condamnare UMF Cluj Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci parc municipal APM BN prim procuror selgross Cristian Preda inflatie proxenetism trafic de minori Miron Mitrea Mihai Razvan Ungureanu