Forfetarul, leacul contra fraudei fiscale

Forfetar_1_top

În 2009, peste 195.000 de firme societăţi comerciale au fost închise anul trecut în România, prin suspendarea activităţii, dizolvare sau radiere voluntară, potrivit unei statistici publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Parlamentul a respins amendamentul propus de deputatul PNL Daniel Chiţoiu, prin care se instituiau o serie de măsuri de relaxare fiscală precum anularea impozitului forfetar şi menţinerea unei cote de 3% pentru impozitul pe veniturile microîntreprinderilor.




195.763 - acesta este numărul firmelor care, în 2009, şi-au închis porţile, unele temporar, altele definitiv. Cei mai mulţi dintre patronii care au renunţat la afaceri, au fost „convinşi” de controversatul impozit forfetar, iar alţii au fost doborâţi de criză.

Statistici pentru 2009

În decursul anului 2009 şi-au suspendat activitatea 133.362 de firme, în comparaţie cu 12.019 în 2008, adică o creştere cu 1.009,59%.
Statistica dizolvărilor voluntare indică la acest capitol 18.766 de firme, faţă de 3.762 în 2008, adică o creştere cu 398,83%. În cazul radierilor voluntare, anul trecut 43.615 de firme au trecut prin această procedură, faţă de 17.676 în 2008 - o creştere cu 147%.
Statistica înmatriculărilor de firme arată o scădere de 20% faţă de 2008, de la 144.239 la 116.022. Potrivit datelor ONRC, la sfârşitul anului trecut, erau înregistraţi la nivel naţional 1.034.564 de agenţi comerciali, dintre care 690.000 sunt persoane juridice, iar restul persoane fizice autorizate. Cei mai mulţi agenţi comerciali sunt înregistraţi în Bucureşti – peste 189.000, ceea ce reprezintă 18,3% din totalul la nivel naţional. Din punct de vedere geografic, la capitolul dizolvări voluntare, cel mai mare indice de creştere este judeţul Buzău - 2.711%, urmat de Harghita - 2.192%. Cel mai mic indice a fost în judeţul Bacău - 48%. Majoritatea firmelor dizolvate au fost în Bucureşti - 4.312, corespunzător unui indice de 324%. De asemenea, în cazul radierilor, cel mai mare indice de creştere l-a avut judeţul Harghita - 718%, urmat de judeţul Vaslui - 460%. Cele mai multe firme au fost radiate în Bucureşti - 4.495, corespunzător unui indice de 288%. Cel mai mic indice de creştere este în judeţul Hunedoara - 11%.
Una din explicaţiile creşterii numărului de cereri de suspendare a activităţii, de radiere şi dizolvare este introducerea impozitului pe profit minim, între 2.200 de lei şi 43.000 de lei, determinat în funcţie de veniturile societăţilor comerciale.

Nu scăpăm de forfetar

Finanţele vor să introducă impozitul forfetar „cel târziu în partea a doua a anului”, singura problema cu care se confruntă ministerul în prezent fiind definirea vadului comercial, a spus, recent, ministrul de resort, Sebastian Vlădescu. „Eu aş vrea anul acesta, cel mai târziu în partea a doua a anului. Singura problema este să definim vadul comercial. Daca vom reuşi să o rezolvam, în trei zile aveţi legea”, a declarat Vlădescu, adăugând că lucrează la noul impozit şi cu autorităţile locale.
Aplicarea impozitului forfetar ar urma să ţină cont de valoarea adăugată adusă unui comerciant de calitatea amplasamentului, factor important, de exemplu, în cazul hotelurilor sau restaurantelor, vizate în mod special de noul impozit.
În data de 9 ianuarie, în cadrul şedinţei comisiilor reunite de buget-finanţe, parlamentarii au aprobat un amendament prezentat de către deputatul PNL, Daniel Chiţoiu, prin care se instituiau o serie de măsuri de relaxare fiscală precum anularea impozitului forfetar şi menţinerea unei cote de 3% pentru impozitul pe veniturile microîntreprinderilor. În plen, însă, Parlamentul a respins cu 176 de voturi, în timp ce 143 de parlamentari au votat pentru adoptarea amendamentului propus de Chiţoiu.

Forfetarul a ras business-urile de „uz personal”

Unii specialişti în domeniu consideră că multe dintre firme erau făcute special pentru a deduce nişte cheltuieli, sau pentru a încasa salarii menite a lua credite de la bancă, ori erau companii ce aveau o activitate sporadică, iar în aceste cazuri, impozitul forfetar a fost argumentul decisiv.
Dincolo de astfel business-uri „de uz personal”, alte zeci de mii de firme s-au închis din cauza crizei. Motivul principal a fost scăderea puternică a cererii dublată de o accentuare puternică a blocajului financiar, iar multe dintre firme nu au fost pregătite pentru o asemenea situaţie. Astfel, mulţi oameni de afaceri, implicaţi în proiecte costisitoare, în special în imobiliare, cu sume importante de recuperat de la partenerii de afaceri, dacă nu au reuşit să îşi strângă creanţele la timp şi să îşi asigure un minim de capital de criza, au sfârşit în ghearele blocajului financiar.
Potrivit specialiştilor, cel mai mult au avut de suferit firmele din provincie, acolo unde plaja de clienţi şi potenţialul de dezvoltare sunt incomparabil mai reduse decât în marile oraşe.
În ceea ce priveşte activitatea economică a firmelor în 2010, părerile sunt împărţite. Unii specialişti, mai pesimişti din fire, susţin că dacă 2009 a adus evaporarea business-urilor de „uz personal” ori a firmelor de apartament, anul acesta vom asista la o avalanşă de falimente în domenii altă dată extrem de profitabile, de la imobiliare, la turism şi consultanţă. Aceştia consideră că aproximativ 200.000 de firme din aceste domenii îşi vor închide porţile. Alţii, mai optimişti, cred însă că 2009 a făcut curăţenie în economie, iar 2010 va aduce o consolidare a mediului de afaceri.

Un scop curativ

Premierul Emil Boc a explicat recent că scopul pentru care impozitul minim a fost introdus în 2009 a fost atins - anume „acela de a scoate din pasivitate şi de a elimina acele firme care erau folosite doar pentru intermedieri şi care practic stăteau într-o stare de inactivitate”.
„Din totalul firmelor care s-au închis în anul 2009, după datele Ministerului Finanţelor Publice, peste 73% erau firme care erau practic inactive şi care erau folosite din când în când pentru intermedieri sau tranzacţii care să urmărească realizarea unei anumite forme de fraudă fiscală”, a precizat Boc.
Potrivit premierului, „scopul curativ” a fost atins, astfel că în 2010 se impune regândirea impozitului minim „spre un adevărat impozit forfetar, astfel încât să fie restrâns doar la acele domenii sau ramuri de activitate unde evaziunea fiscală nu poate fi altfel combătută. „Iar aici avem în vedere cel puţin în faza aceasta preliminară, de exemplu, restaurantele sau hotelurile”, a explicat Emil Boc.

În 2009, potrivit datelor ONRC, în judeţul Bistriţa-Năsăud, şi-au suspendat activitatea 2065 de firme, având un indice de creştere de 1488,46% faţă de 2008. De asemenea, numărul firmelor dizolvate a crescut de la 56, în 2008, la 237, în 2009, indicele fiind de 323,21%, iar numărul firmelor radiate a crescut de la 240, în 2008, la 739, în 2009, indicele fiind de 208%.
În ceea ce priveşte numărul înmatriculărilor, acesta a rămas acelaşi în 2009 ca şi în 2008 – 1759.
 
Liana Muresan
Scorul actual:
3.2/5 Stele. (38 voturi)



Imagini:


Forfetar_1_thumb Forfetar_2_thumb Registrul_comertului_bn_thumb Avid4268_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Guvern international



Articol vizualizat de 1752 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Credeti ca Liviu Rusu a luat mita de la firmele de deszapezire?


Da
Nu
Cu siguranta
Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Logo_tonight_pt_site_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Guvern international Sport Bistrita politie Consiliul Judetean furt calificat IPJ BN PDL parlament Theodor Paleologu mandat inchisoare omor alcool soferi Mititei Spitalul Judetean angajari asistente burse primarie bani ANAD substante dopante fitness elevi meditatii proiect liberali Oltean bolsevic bataie amenda Iasi CJ BN Liviu Rusu Curtea de Conturi investiti scoli investitii restante ISJ BN Gloria datorii finantare primaria bistrita Feldru Stefan Sangeorzan DJCCP BN Alexandru Uiuiu monumente constructii autorizatii Bistrita-Nasaud BNR credite lei valuta Borcea copii Miami Cioaca Elodia avocati accident Unirea beat furt livada HIV SIDA decese bolnavi kiril raskov conflict intre bulgari si tigani PNL PSD USL Bingo Metropolis Camera deputatilor Loteria Nationala fetita padure copac deces Halmasau conflict minora Singeorz Bai inghet Harghita minime absenteism scolar ordine publica CE UE cofinantare fonduri europene agresiune minori jandarmi montani Piatra Fantanele Ioan Nelu Botis DNA DLAF seism Vrancea Romania IJJ BN amenzi instanta bloc prabusire Italia batrani Cretu premii aspirina studiu internat Infoel inaugurare Leonard Orban Ministerul Afacerilor Europene Schengen carti donatie TNL magazin flori comert paracetamol fotbalist pieton ucidere penitenciar accident munca ITM magistrala EBA Funeriu Marcel Pavel Taj Mahal India Agra indecent liceu emigranti imigranti orbire China Rusia spionaj Marian Oprisan Victor Ponta Cristian Florian infractionalitate panouri solare iluminat eco Lechinta fantani arteziene buget Holocaust recital bicicleta portiera jandarmi politisti PC cadre didactice Pintican BCCO Cluj Dobocan SIPA ICCJ fraude Ovidiu Cretu Centura de Sud Daniel Suciu Rosia Montana ACD cutremur Japonia Tokyo Demi Moore divort casnicie Dinamo permis auto genunchi Marea Britanie autoritati coroane zona euro targ Floris ponei ajutoare incalzire formulare canabis hoti biciclete boxer Iulia Timosenko Ucraina abuz Gigi Becali moda de lux arest preventiv Grecia FMI tineri Sighet Marea Neagra Bulgaria Simona Sensual pedeapsa gelozie mesaje Sant scoala cursuri 112 apeluri false inselaciune ghicitoare lantisor masina Grigore Moisil chirie Cristian Tudor birouri licitatie Emil Nistor top firme examen barou Pompiliu Bota Facultatea de Drept Cluj Timoc recensamant Monica Macovei Justitie imunitatea parlamentara Nuseni proiecte Ioan Muresan ITRSV material lemnos urbanism disciplina in constructii SUA profesori procese coruptie Biblia Torah CNSLR FRATIA Marius Petcu ANI evaziune stat administrator stanca UPU viol local arest Sinagoga concert program PRM Ioan Pop Dorina Soldoae Sulfina Barbu Andreea Paul Vass lemn autoutilitara dosar penal sabie banca jaf Sieu Odorhei Viorel Chirlejan Paul Everac Crinuta Dumitrean ANRP Carla Bruni mamica viroze pneumonii spital Reteag suspect spanzurat Tureac 15 ani izolare termica Cetin miliardari Forbes Milut Bagiu Paul Rus Cezar Preda deputat PDL SRI Ovidiu Ohanesian copil Moldovan CNP pensii impozite primarii paduri defrisari MECTS Mihai Muresan Curtea de Apel Bucuresti Ministerul Justitiei magistrati mafia italiana Judecatoria Cluj Napoca indexare droguri hot fiica romi etnie Lacatus prejudiciu Huidu emisiune retragere Liviu Ciulei Brigada 81 Mecanizata Ziua Armatei Institutia Prefectului pietoni norme frati acte biserica vizitatori Rasdaq Pinte Fimaro Bojita U Cluj Paskany Vuza Bene afaceristi clujeni Gabriela Barsan piata valutara Forex broker Beclean scara bar razie jocuri instante de judecata criminalitate Dumcor dosar Tribunal strut mascota turism campus ecologisti Curtea de Apel Cluj conflict de interese Cornel Moisil Vasile Dologa retete compensate CJAS BN disponibilzari Tribunalul BN Ministerul Agriculturii terenuri agricole Vasile Astarastoae Colegiul Medicilor sistem sanitar salarii Ministerul Finantelor Gheorghe Ialomitianu OT PDL BN ecologizare Colegiul National Liviu Rebreanu Grup Taurus studii de fezabilitate Szeged Ungaria somaj INS BIM sedinta CJ arsuri Nasaud telefon PD-L infarct Matei batrana anvelope iarna minor minciuna Andreea Tudor despartire cercetari actiune fata maimuta Vasile Jimborean sala detinuti filme caruta batran bugetari buget 2012 Andrei Saguna Rares Criste Alin Ardelean Gevco Prigoana energie electrica CJPC BN sanctiuni contraventionale Dina Suciu faliment ISU BN SMURD Sangeorz Bai centura Sibiu centura Cluj Pantelimon DRDP DP Consult Emil Boc Basescu Radu Golban datoria Germaniei Senat sosele zone urbane locuinte monument Apollo fundatie formular E112 hora Prund invitati lant autobus traseu lucrari Consiliul Judetean Cluj Cheile Turzii arii protejate Muntii Rodnei diminuari AMR Traian Basescu judecatori Uniunea Europeana Nokia Mihai Bumbu Dorin Popescu COA Ioan Oltean Mircea Geoana radu bica stadion gheorghe olteanu sediul dna Big Brother Ministerul Comunicatiilor Francisc Trombitas alegeri liste tigari captura coma doi ani submarin necropsie tenis de masa SOV Liviu Luca Petrom Service sanctiuni delict chiosc transsexual parlamentar femeie Dan Stefanescu mita parchet Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril PICCJ DNA la Primaria Cluj Giorgios Papandreou demisie Ioan OlteanSorin Apostu Sorin Apostu Cluj perchezitii Ritli Ladislau Ministerul Sanatatii Andrei conferinta Babes Clooney sinucidere Mihaela tango Logan Rio criza euro Telecomunicatii Valerian Vreme interceptari telefoane Lucas Papademos Dan Ilie Morega concedii medici Codrin Rebeleanu parcometre Ilie Avram abuz in serviciu rechini pasageri Serviciul Roman de Informatii procurori deputati cheltuieli Rusu Bargaului incendiu hectare apa educatie cetateni banci ANAF sechestru Comisia europeana Ion Ariton oameni de afaceri Radu Moldovan Luca Iancu Bruxelles stalp pasune barbat minore disparute festival Ada Milea persoane nevoiase dizabiltati coalitie UDMR Politia Rurarla SIF PIB criza BERD FSLI Ministerul Educatiei sindicate card PIN portmoneu hoata morti cherestea fotografie expozitie Art Galeria Curtea Constitutionala suspendare permis tutun Lacrima Gala folk verisor 7 ani alocatii Tarpiu arhivele nationale Aspazia Droniuc RATUC groapa ecologica Jean Padureanu Gloria Bistrita FRF LPF Dumitru Dragomir Mircea Sandu Paszkany Elena Botezan DNA Cluj arestarea lui Sorin Apostu Energy Holding Republica Moldova AIE Geoana RAAPPS case ieftine Hotel Victoria tractor radio elev calorifer spargere teatru Scufita Rosie Casa de Cultura biciclist balustrada victima Richter Elena Udrea Tribunalul Bucuresti Tribunalul Bistrita-Nasaud Judecatoria Beclean licitatii caini comunitari consilii locale Garda Financiara excludere revocare reciclare patrula Andrei Muresanu Creativ Group Tariceanu certificate emisii carbon Kyoto grand hotel italia Protectia Consumatorului Radu Mazare raspunderea magistratilor CSM declaratii de avere APIA BN Emil Scurtu declaratie de avere Danut Prunea Serbia locuinte modulare Andrei Rusu Daniel Morar alegeri 2012 legea asistentei sociale Roberta Anastase Strabag CNADNR UNPR salariul minim pe economie Cartel Alfa RAFO Marian Iancu Politehnica Timisoara Vasile Blaga Titus Corlatean Daniel Constantin PC; PNL Radu Moldovan PSD cel mai prost profesor bistritean cel mai prost profesor prostul bistritei justitia clujeana Becali Bivolaru Electrica CCR Augustin Zegrean Securitate Dorin Cocos Ohanesian Boc APIA Cluj Gheorghe Serban afaceri de familie Marius Nicoara 1 decembrie Larry Wats accize motorina fermieri comasare Virgil Sotropa Doris Moldovan AJOFM BN Ministerul Economiei Wonderland MApN SCCO bancnota fals Hidroelectrica Buzoianu Enel Grup Cozmin Gusa Sorin Ovidiu Vantu luptatori anticomunisti despagubiri politice Lidia Barac politie locala vetruia moldovan achitata MDRT indicatoare turistice Partida Romilor diicot procurori bistrita Dorin Dobra Ioan Turc vasile lechintan arpad francisc pomi de Craciun marisu negrea POR Neia Lacatus referendum Craciun salariu minim pe economie lansare de carte muzeu CNAM reabilitare comasarea alegerilor ORNISS inchisorile CIA Catalin Predoiu Zamfirescu Racoti Predoiu executare silita PUG Cluj Dambu Rotund Adrian Borda UTCN Dana Garbovan Legea raspunderii magistratilor Predoiu abuzuri in justitie Transnistria Igor Smirnov PNL BN Ioan Tintean Virgil Pop Crin antonescu SC Electrica Tetarom disponibilizari MAI salarii bugetari PDL BN Hospital Clinic Dr. Filip Teaca Damian Muntean daune Dan Molnar Florin Gaurean Ministerul Muncii pasapoarte Dumitru Muresan Coreea de Nord Kim Jong Il atac de cord Centrul Municipal de Cultura Maria Marginean angajari stat APIA Rompan licitatii agricultura Romsys Gauss CEDO Fanel Pavalache Revolutia de la Cluj TVR Kim Jong-Il Gaddafi DIA revolutia tarife Ioan Denes Teraplast Valea Timocului Viorel Badea Danile Suciu DSVSA BN Colegiul National George Cosbuc DGFP BN declaratii fiscale ITM BN angajatori DIICOT Cluj Gansca Hrudei Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Horatiu Dumbrava Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan Hugo Chavez credit bancar credite bancare conturi consilieri centura Bistritei proteste sanatate Raed Arafat Volksbank oug 50/2010 plangere penala Garbovan aeroportul Cluj politist bataus marius coldea CODEC radare fixe politia rutiera legea sanatatii lege Dinu Patriciu bursa Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI Banca Mondiala Iosf Redl avere Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei contecios administrativ avalansa ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu condamnare UMF Cluj Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci parc municipal APM BN prim procuror selgross Cristian Preda inflatie proxenetism trafic de minori Miron Mitrea Mihai Razvan Ungureanu