Bolnav de leucemie la doar 18 ani, Dorin are nevoie de ajutorul nostru

Dorin_cioarca_top

Săptămâna trecută, o mamă din judeţul Caraş-Severin ne-a cerut ajutorul, în ciuda faptului că locuieşte la câteva sute de kilometri de Bistriţa.
Dorina Cioarcă are un băiat de doar 18 ani, Dorin, bolnav de leucemie. Pentru el este dispusă să facă orice, să apeleze la oricine, de oriunde, doar pentru a-l salva şi a-i da o şansă să trăiască.



Familia Cioarcă locuieşte în localitatea Valea Timişului, judeţul Caraş-Severin. Pe 7 iulie 2008, diagnosticul dat de medici a schimbat total viaţa lui Dorin dar şi a familiei sale - leucemie limfoblastică acută de tip T cortico responsivă.
De aproape doi ani, băiatul luptă pentru viaţa sa, ceas de ceas, clipă de clipă. De doi ani de zile stă prin spitale, deşi ar vrea să fie alături de fratele său, de familie, de colegii de şcoală. Tot de doi ani, mama lui, Dorina, trece prin clipe de groază, în fiecare noapte sau atunci când pleacă de lângă copil, chiar şi doar pentru câteva zeci de minute. „Vă rog să mă credeţi că, de fiecare dată când merg în piaţă să-i aduc de mâncare, mă gândesc oare cum o să-l găsesc când mă întorc. Noaptea, mă trezesc de pe scaunul pe care dorm, ca să văd dacă mai răsuflă sau nu, iar el mă simte şi îmi zice: «Ce faci? Dormi, că nu îmi este rău!»”, ne-a mărturisit Dorina, mama băiatului.
Timp de doi ani, Dorin a făcut citostatice şi radioterapii, la care a răspuns foarte bine. Medicii i-au dat şanse de reuşită de 90%, însă, anul trecut, pe 28 august, Dorin a fost operat şi de apendicită, ceea ce a dus la agravarea stării de sănătate. „După această intervenţie a făcut din nou citostatice, pentru că a făcut o recădere din cauza apendicitei în lichidul cefalo - rahidian. Am avut nevoie de un medicament, Ervinase, care costă 2.200 de euro. Am găsit pe cineva care să ni-l aducă, dar numai o cutie de cinci fiole”, îşi continuă povestea tristă mama băiatului. La acest medicanment, Ervinase, organismul lui Dorin răspunde foarte bine, însă din cauza stării materiale precare, familia nu-şi permite să-l mai procure. Toţi cei patru membri ai familiei Cioarcă au un venit lunar de doar 900 de lei. Mama băiatului primeşte pentru acesta 600 de lei, la care se mai adaugă 300 de lei ai tatălui.
De la Spitalul Louis Ţurcan din Timişoara, acolo unde este internat Dorin au primit tot sprijinul, totuşi, medicamentele şi analizele costă foarte mult. „Acasă, în fiecare zi trebuie să plătim analizele, 42 lei, pastile citostatice Purinetol, 40 lei, Metrotexat, 53 lei. În spital am primit tot sprijinul. Nu am cuvinte să le mulţumesc pentru tot ce au făcut pentru băiatul meu”, mai scrie Dorina Cioarcă.
Băiatul are nevoie, în continuare de tratament. Familia lui însă nu a mai găsit soluţii pentru a face rost de bani şi de aceea a cerut ajutorul tuturor.
Aşadar, cei care vor să întindă o mână de ajutor lui Dorin au la dispoziţie două conturi deschise la Raiffeisen Bank, Sucursala Timişoara, în care pot depune bani:
Număr cont în lei: RO26RZBR0000060007236222
Număr cont în euro: RO67RZBR0000060011647141


Scorul actual:
3.2/5 Stele. (44 voturi)



Imagini:


Dorin_cioarca_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Bistrita Liviu Rusu



Articol vizualizat de 1245 ori



Comentarii

Vivian Calahan a postat la 05-04-2012 15:26
I hope and pray for his quic recovery. Just keep the faith. - Dr Marla Ahlgrimm
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania