Programul „Prima casa” s-a innoit !

Prima_casa_bun_top

Programul „Prima casă” vine cu schimbări în 2010. Noua structură a programului, aprobată luna aceasta prin Hotărâre de Guvern, prevede ca persoanele care doresc să-şi construiască o casă, să primească bani din bancă, în tranşe, în funcţie de stadiul lucrărilor. Iniţial banii se dădeau abia la sfârşitul lucrărilor.
Tot în acelaşi program au fost incluse şi locuinţele ANL care pot fi cumpărate mai repede, nu doar după trei ani, cum era înainte.



În data de 17 februarie, Guvernul a adoptat noile norme privind implementarea programului „Prima Casă”, pentru stimularea achiziţionării de locuinţe. Anul trecut, pentru cumpărarea oricărui tip de casă, nouă sau veche, limita impusă era de 60.000 de euro. Până acum, persoanele care doreau să îşi ridice o casă de la zero aveau nevoie de o promisiune de garantare de la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM, şi de o promisiune de creditare. Banii se primeau de la bancă abia după terminarea lucrărilor la locuinţă. Începând de anul acesta, conform noilor reglementări, persoanele care doresc să îşi ridice o casă, primesc o garanţie cu care merg la bănci, iar instituţiile de finanţare eliberează banii pe stadii de execuţie. De asemenea, persoanele organizate în asociaţii, care vor să îşi construiască în comun un imobil, vor avea o garanţie de câte 75.000 de euro fiecare. Asociaţiile trebuie să fie formate din minimum şapte persoane, condiţia esenţială fiind deţinerea de teren în comun. Noile modificări ale Programului „Prima Casă” vizează şi locuinţele ANL care vor putea fi cumpărate de chiriaşi, după un an de la primirea lor, şi nu după trei ani cum era înainte.
Prima parte a programului „Prima casă” a expirat în data de15 februarie, anul curent. Hotărârea de Guvern privind noile reglementări ale Programului „Prima casă” au fost publicate în Monitorul Oficial, săptămâna trecută. Astfel, doritorii pot merge din nou la bănci să-şi depună dosarele. Nivelul avansului necesar a rămas acelaşi, de 5% din valoarea creditului, iar prevederile referitoare la dobânzi, nu s-au modificat nici ele. Plafonul de garanţii pentru anul 2010 este de 700 de milioane de euro.

Avantajele „Primei Case” din 2010

Potrivit declaraţiilor recente făcute de premierul României, Emil Boc, în anul 2010 se continuă mecanismul garanţiilor guvernamentale pentru sprijinirea celor care vor să îşi cumpere o locuinţă. „Avantajul major al acestui program este că cei care astăzi plătesc 200 - 300 de euro chirie, îşi pot plăti cu aceiaşi bani rata la propria casă. Avansul minim pe care îl cerem este de 5% (faţă de până la 30% la creditele ipotecare), şi fără garanţii suplimentare. Statul instituie o garanţie care are o valoare de 60.000 - 70.000 de euro. Pentru toţi cei care doresc să cumpere o locuinţă gata terminată sau una în roşu, garanţia este în continuare de 60.000 de euro. Pentru cei care îşi construiesc o locuinţă nouă, vor primi o garanţie de 70.000 de euro. (…).Dacă un număr de cel puţin şapte persoane se asociază pentru construirea de locuinţe, garanţia va fi de 75.000 de euro. Şi locuinţele ANL vor putea fi cumpărate prin «Prima Casă»”, a informat premierul. Potrivit lui Boc, această decizie urmăreşte şi creşterea locurilor de muncă în domeniul construcţiilor.
În ceea ce priveşte cumpărarea locuinţelor ANL la Bistriţa, directorul executiv al Direcţiei de Patrimoniu din cadrul Primăriei Bistriţa, Vasile Marina, spune că momentan se aşteaptă introducerea acestei decizii şi în legea locuinţelor ANL. Cât priveşte posibilii cumpărători de astfel de locuinţe, Marina asigură că în prezent nu s-a anunţat nimeni. „Am văzut pe bandă la televizor, dar vreau să scrie şi în legea ANL - urilor. (…) Vânzarea ANL –urilor se va face prin noi (n. r – prin primărie), şi o să avem şi noi un comisionel acolo. (…) În prezent, la noi nu sunt doritori care să le cumpere, au fost câţiva anul trecut dar s-au retras”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, Vasile Marina.  

Băncile vor elibera banii pe criterii de execuţie a locuinţei!  

Potrivit ministrului de Finanţe, Sebastian Vlădescu, conform noilor reglementări ale Programului „Prima casă”, în cazul construcţiilor în asociere, beneficiarii trebuie să deţină un teren în comun. Asociaţiile trebuie să fie formate din minimum şapte persoane. Astfel, cei care îşi construiesc locuinţe de la zero primesc o garanţie cu care merg la bancă şi banca eliberează banii pe stadii de execuţie. Ei nu mai primesc, ca până acum, o promisiune de garantare pe baza căreia trebuiau să se finanţeze singuri şi numai la sfârşitul construcţiei primeau banii. Ministrul Finanţelor a mai precizat că în ceea ce priveşte asocierea, aceasta poate fi şi fără formă juridică, dar obligatoriu să deţină în posesiune o suprafaţă de teren. Lucrarea va trebui să fie executată cu o firmă autorizată. „Va fi greu să lucreze la negru pentru că banca va deconta lucrările efectuate. Va trebui să aibă documente de execuţie. În principiu, vom încuraja, şi cred că sectorul bancar va dori să lucreze cu un antreprenor general al construcţiei respective. (…) Avansul rămâne 5% din valoare. Dobânzile rămân la fel ca cele din programul anterior. Vom lucra cu băncile care au subscris. Vom face şi o nouă invitaţie pentru că vrem ca programul să continue. Oricum, varianta iniţiala de 60.000 de euro va continua. Din acest punct de vedere, băncile care au încă plafoane le vor folosi. Plafoanele suplimentare le vom redistribui către băncile care deja funcţionează în cadrul programului sau pentru alte instituţii bancare care aplică pentru ele”, a precizat Vlădescu.
De la începutul Programului „Prima Casă” şi până în prezent, la nivel naţional, au fost acordate 14.567 de garanţii în valoare de 608,3 milioane de euro. Conform datelor înregistrate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), 29% dintre imobilele achiziţionate prin acest program sunt locuinţe construite după ianuarie 2008, iar 71% sunt imobile construite înainte de 31 decembrie 2007.
De la 1 ianuarie 2010 şi până în prezent, au fost depuse peste 2.600 de dosare în valoare de 106,9 milioane euro. Cele mai multe solicitări pentru „Prima Casă” s-au făcut la: Bucureşti (33%), Cluj (7,43%), Timiş (5,47%) şi Constanţa (4%). Majoritatea locuinţelor cumpărate prin „Prima Casă” au avut valoarea cuprinsă între 50.000 - 60.000 de euro.


Iulia STUPINEAN

Scorul actual:
3.3/5 Stele. (24 voturi)



Imagini:


Prima_casa_bun_thumb Bloc_anl_thumb 04_thumb Avid9270_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Bistrita Consiliul Judetean



Articol vizualizat de 899 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Credeti ca Liviu Rusu a luat mita de la firmele de deszapezire?


Da
Nu
Cu siguranta
Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Logo_tonight_pt_site_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Guvern international Sport Bistrita politie Consiliul Judetean furt calificat IPJ BN PDL parlament Theodor Paleologu mandat inchisoare omor alcool soferi Mititei Spitalul Judetean angajari asistente burse primarie bani ANAD substante dopante fitness elevi meditatii proiect liberali Oltean bolsevic bataie amenda Iasi CJ BN Liviu Rusu Curtea de Conturi investiti scoli investitii restante ISJ BN Gloria datorii finantare primaria bistrita Feldru Stefan Sangeorzan DJCCP BN Alexandru Uiuiu monumente constructii autorizatii Bistrita-Nasaud BNR credite lei valuta Borcea copii Miami Cioaca Elodia avocati accident Unirea beat furt livada HIV SIDA decese bolnavi kiril raskov conflict intre bulgari si tigani PNL PSD USL Bingo Metropolis Camera deputatilor Loteria Nationala fetita padure copac deces Halmasau conflict minora Singeorz Bai inghet Harghita minime absenteism scolar ordine publica CE UE cofinantare fonduri europene agresiune minori jandarmi montani Piatra Fantanele Ioan Nelu Botis DNA DLAF seism Vrancea Romania IJJ BN amenzi instanta bloc prabusire Italia batrani Cretu premii aspirina studiu internat Infoel inaugurare Leonard Orban Ministerul Afacerilor Europene Schengen carti donatie TNL magazin flori comert paracetamol fotbalist pieton ucidere penitenciar accident munca ITM magistrala EBA Funeriu Marcel Pavel Taj Mahal India Agra indecent liceu emigranti imigranti orbire China Rusia spionaj Marian Oprisan Victor Ponta Cristian Florian infractionalitate panouri solare iluminat eco Lechinta fantani arteziene buget Holocaust recital bicicleta portiera jandarmi politisti PC cadre didactice Pintican BCCO Cluj Dobocan SIPA ICCJ fraude Ovidiu Cretu Centura de Sud Daniel Suciu Rosia Montana ACD cutremur Japonia Tokyo Demi Moore divort casnicie Dinamo permis auto genunchi Marea Britanie autoritati coroane zona euro targ Floris ponei ajutoare incalzire formulare canabis hoti biciclete boxer Iulia Timosenko Ucraina abuz Gigi Becali moda de lux arest preventiv Grecia FMI tineri Sighet Marea Neagra Bulgaria Simona Sensual pedeapsa gelozie mesaje Sant scoala cursuri 112 apeluri false inselaciune ghicitoare lantisor masina Grigore Moisil chirie Cristian Tudor birouri licitatie Emil Nistor top firme examen barou Pompiliu Bota Facultatea de Drept Cluj Timoc recensamant Monica Macovei Justitie imunitatea parlamentara Nuseni proiecte Ioan Muresan ITRSV material lemnos urbanism disciplina in constructii SUA profesori procese coruptie Biblia Torah CNSLR FRATIA Marius Petcu ANI evaziune stat administrator stanca UPU viol local arest Sinagoga concert program PRM Ioan Pop Dorina Soldoae Sulfina Barbu Andreea Paul Vass lemn autoutilitara dosar penal sabie banca jaf Sieu Odorhei Viorel Chirlejan Paul Everac Crinuta Dumitrean ANRP Carla Bruni mamica viroze pneumonii spital Reteag suspect spanzurat Tureac 15 ani izolare termica Cetin miliardari Forbes Milut Bagiu Paul Rus Cezar Preda deputat PDL SRI Ovidiu Ohanesian copil Moldovan CNP pensii impozite primarii paduri defrisari MECTS Mihai Muresan Curtea de Apel Bucuresti Ministerul Justitiei magistrati mafia italiana Judecatoria Cluj Napoca indexare droguri hot fiica romi etnie Lacatus prejudiciu Huidu emisiune retragere Liviu Ciulei Brigada 81 Mecanizata Ziua Armatei Institutia Prefectului pietoni norme frati acte biserica vizitatori Rasdaq Pinte Fimaro Bojita U Cluj Paskany Vuza Bene afaceristi clujeni Gabriela Barsan piata valutara Forex broker Beclean scara bar razie jocuri instante de judecata criminalitate Dumcor dosar Tribunal strut mascota turism campus ecologisti Curtea de Apel Cluj conflict de interese Cornel Moisil Vasile Dologa retete compensate CJAS BN disponibilzari Tribunalul BN Ministerul Agriculturii terenuri agricole Vasile Astarastoae Colegiul Medicilor sistem sanitar salarii Ministerul Finantelor Gheorghe Ialomitianu OT PDL BN ecologizare Colegiul National Liviu Rebreanu Grup Taurus studii de fezabilitate Szeged Ungaria somaj INS BIM sedinta CJ arsuri Nasaud telefon PD-L infarct Matei batrana anvelope iarna minor minciuna Andreea Tudor despartire cercetari actiune fata maimuta Vasile Jimborean sala detinuti filme caruta batran bugetari buget 2012 Andrei Saguna Rares Criste Alin Ardelean Gevco Prigoana energie electrica CJPC BN sanctiuni contraventionale Dina Suciu faliment ISU BN SMURD Sangeorz Bai centura Sibiu centura Cluj Pantelimon DRDP DP Consult Emil Boc Basescu Radu Golban datoria Germaniei Senat sosele zone urbane locuinte monument Apollo fundatie formular E112 hora Prund invitati lant autobus traseu lucrari Consiliul Judetean Cluj Cheile Turzii arii protejate Muntii Rodnei diminuari AMR Traian Basescu judecatori Uniunea Europeana Nokia Mihai Bumbu Dorin Popescu COA Ioan Oltean Mircea Geoana radu bica stadion gheorghe olteanu sediul dna Big Brother Ministerul Comunicatiilor Francisc Trombitas alegeri liste tigari captura coma doi ani submarin necropsie tenis de masa SOV Liviu Luca Petrom Service sanctiuni delict chiosc transsexual parlamentar femeie Dan Stefanescu mita parchet Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril PICCJ DNA la Primaria Cluj Giorgios Papandreou demisie Ioan OlteanSorin Apostu Sorin Apostu Cluj perchezitii Ritli Ladislau Ministerul Sanatatii Andrei conferinta Babes Clooney sinucidere Mihaela tango Logan Rio criza euro Telecomunicatii Valerian Vreme interceptari telefoane Lucas Papademos Dan Ilie Morega concedii medici Codrin Rebeleanu parcometre Ilie Avram abuz in serviciu rechini pasageri Serviciul Roman de Informatii procurori deputati cheltuieli Rusu Bargaului incendiu hectare apa educatie cetateni banci ANAF sechestru Comisia europeana Ion Ariton oameni de afaceri Radu Moldovan Luca Iancu Bruxelles stalp pasune barbat minore disparute festival Ada Milea persoane nevoiase dizabiltati coalitie UDMR Politia Rurarla SIF PIB criza BERD FSLI Ministerul Educatiei sindicate card PIN portmoneu hoata morti cherestea fotografie expozitie Art Galeria Curtea Constitutionala suspendare permis tutun Lacrima Gala folk verisor 7 ani alocatii Tarpiu arhivele nationale Aspazia Droniuc RATUC groapa ecologica Jean Padureanu Gloria Bistrita FRF LPF Dumitru Dragomir Mircea Sandu Paszkany Elena Botezan DNA Cluj arestarea lui Sorin Apostu Energy Holding Republica Moldova AIE Geoana RAAPPS case ieftine Hotel Victoria tractor radio elev calorifer spargere teatru Scufita Rosie Casa de Cultura biciclist balustrada victima Richter Elena Udrea Tribunalul Bucuresti Tribunalul Bistrita-Nasaud Judecatoria Beclean licitatii caini comunitari consilii locale Garda Financiara excludere revocare reciclare patrula Andrei Muresanu Creativ Group Tariceanu certificate emisii carbon Kyoto grand hotel italia Protectia Consumatorului Radu Mazare raspunderea magistratilor CSM declaratii de avere APIA BN Emil Scurtu declaratie de avere Danut Prunea Serbia locuinte modulare Andrei Rusu Daniel Morar alegeri 2012 legea asistentei sociale Roberta Anastase Strabag CNADNR UNPR salariul minim pe economie Cartel Alfa RAFO Marian Iancu Politehnica Timisoara Vasile Blaga Titus Corlatean Daniel Constantin PC; PNL Radu Moldovan PSD cel mai prost profesor bistritean cel mai prost profesor prostul bistritei justitia clujeana Becali Bivolaru Electrica CCR Augustin Zegrean Securitate Dorin Cocos Ohanesian Boc APIA Cluj Gheorghe Serban afaceri de familie Marius Nicoara 1 decembrie Larry Wats accize motorina fermieri comasare Virgil Sotropa Doris Moldovan AJOFM BN Ministerul Economiei Wonderland MApN SCCO bancnota fals Hidroelectrica Buzoianu Enel Grup Cozmin Gusa Sorin Ovidiu Vantu luptatori anticomunisti despagubiri politice Lidia Barac politie locala vetruia moldovan achitata MDRT indicatoare turistice Partida Romilor diicot procurori bistrita Dorin Dobra Ioan Turc vasile lechintan arpad francisc pomi de Craciun marisu negrea POR Neia Lacatus referendum Craciun salariu minim pe economie lansare de carte muzeu CNAM reabilitare comasarea alegerilor ORNISS inchisorile CIA Catalin Predoiu Zamfirescu Racoti Predoiu executare silita PUG Cluj Dambu Rotund Adrian Borda UTCN Dana Garbovan Legea raspunderii magistratilor Predoiu abuzuri in justitie Transnistria Igor Smirnov PNL BN Ioan Tintean Virgil Pop Crin antonescu SC Electrica Tetarom disponibilizari MAI salarii bugetari PDL BN Hospital Clinic Dr. Filip Teaca Damian Muntean daune Dan Molnar Florin Gaurean Ministerul Muncii pasapoarte Dumitru Muresan Coreea de Nord Kim Jong Il atac de cord Centrul Municipal de Cultura Maria Marginean angajari stat APIA Rompan licitatii agricultura Romsys Gauss CEDO Fanel Pavalache Revolutia de la Cluj TVR Kim Jong-Il Gaddafi DIA revolutia tarife Ioan Denes Teraplast Valea Timocului Viorel Badea Danile Suciu DSVSA BN Colegiul National George Cosbuc DGFP BN declaratii fiscale ITM BN angajatori DIICOT Cluj Gansca Hrudei Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Horatiu Dumbrava Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan Hugo Chavez credit bancar credite bancare conturi consilieri centura Bistritei proteste sanatate Raed Arafat Volksbank oug 50/2010 plangere penala Garbovan aeroportul Cluj politist bataus marius coldea CODEC radare fixe politia rutiera legea sanatatii lege Dinu Patriciu bursa Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI Banca Mondiala Iosf Redl avere Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei contecios administrativ avalansa ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu condamnare UMF Cluj Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci parc municipal APM BN prim procuror selgross Cristian Preda inflatie proxenetism trafic de minori Miron Mitrea Mihai Razvan Ungureanu