Io–s director, nu interimar!
Nebuneala schimbărilor de la nivelul instituţiilor deconcentrate i-a afectat grav pe cei care se perindă pe aici, pe diverse funcţii de conducere, în speţă cea de director. Unii şefi noi de pe la Bistriţa, fie că sunt emoţionaţi de faptul că au preluat conducerea instituţiei, fie stau mai prost cu vocabularul limbii noastre române, cea de toate zilele. O domniţă de la Prestaţii Sociale s-a grăbit repejor să informeze că dânsa este acum director, dar nu interimar, cel puţin este concluzia la care a ajuns după ce s-a gândit câteva secunde bune: „Io-s director, nu-s interimar”. Noi spunem, de fapt legea spune, că deocamdată, dânsa, ca şi alţii de altfel, este director interimar, iar dacă are vreun „lipsus” o ajutăm şi cităm din DEX: „INTERIMÁR, -Ă, interimari, -e, s.m., adj. (Persoană) care exercită provizoriu o funcţie în locul titularului; ad-interim. – Din fr. Intérimaire”, doamnă director INTERIMAR!
Imagini:
Alte articole pe aceeaşi temă
- În viziunea USL, proiectele lui Liviu Rusu sunt furăciuni pe faţă publicat în data de 19-07-2011
- Maşini nou-nouţe pentru Consiliul Judeţean publicat în data de 20-07-2011
- Trei ani fără proiecte pentru consilierii judeţeni publicat în data de 08-09-2011
- Primăria reabilitează zece parcuri de joacă cu 2,7 milioane de lei publicat în data de 21-07-2011
- OJPC BN joacă tare! publicat în data de 23-05-2011
Tag-uri
Articol vizualizat de 674 ori
Înapoi
Reportaje video
Gazeta întreabă
Caută în gazetă
Fata săptămânii
ALL MODELS - Simona
- Nume: Simona
- Anul naşterii: 1986
- Înălţime: 166 cm
- Greutate: 50 kg
- Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa
Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.









Comentarii
Nici un comentariu nu a fost postat încă.