„Razboi” impotriva rezervistilor

Imgp0144_top

Pentru prima dată în istoria României, un Guvern îşi erodează propriul Sistem Naţional de Apărare (SNA) - armata, poliţia, serviciile de informaţii, magistraţii.
Lovitura este dată prin ricoşeu, atacând pe rezerviştii şi pensionarii proveniţi din aceste structuri. Propunerea legislativă a Guvernului, privind modificarea sistemului public de pensii, având ca ţintă evidentă diminuarea pensiilor acestor categorii profesionale, constituie o asemenea lovitură, proprie jocului de biliard.




Pe 11 februarie 2010, la Cercul Militar din Bistriţa, a fost înfiinţată Filiala 1 Bistriţa a Sindicatului Cadrelor Militare şi Disponibilizate din România. Din partea structurii centrale, au fost prezenţi în sala festivă a cercului Militar Bistriţa, col. (r.) Mircea Dogaru şi lt.col. (r.) Cătălin Apostol. Au participat 140 de cadre militare în rezervă, provenite din MApN, MAI, SRI, SIE, STS şi SPP, Penitenciare. La finalul întrunirii, 40 de cadre în rezervă s-au înscris în această inedită formă de organizare a unor foşti militari. A fost aleasă conducerea filialei, formată din preşedinte - col. (r.) Maftei Taloş, fostul şef al ISU Bistriţa-Năsăud, vicepreşedinte - col.(r.) Vasile Galoş şi secretar executiv al Filialei 1 Bistriţa - col. (r.) Dorin Filip, ambii proveniţi din M.Ap.N.
SCMD, care are o activitate intensă în democraţiile consolidate din UE, a apărut ca o reacţie la intenţiile actualului Guvern vis-a-vis de pensiile militare.
În conştiinţa opiniei publice este indusă o falsă problemă - pensiile majorităţii pensionarilor sunt mici, fiindcă pensiile celor proveniţi din structurile SNA sunt mari.

Pensii ocupaţionale

Cei care au lucrat în SNA primesc pensie, dar ei nu sunt pensionari, ei sunt în rezervă. Pensiile pe care le primesc aceste categorii profesionale sunt pensii ocupaţionale, cum de altfel este şi salariul pe care l-au primit, ca peste tot în lume. Datorită rolului instituţiilor unde au lucrat, a privaţiunilor la care au fost supuşi, a restricţionării unor drepturi fundamentale, ei primesc salarii şi pensii ocupaţionale de la Bugetul de Stat. Şi nu aceasta este cauza pentru care celelalte pensii sunt mici. Vina o poartă guvernările dezastruoase care s-au perindat la cârma ţării în cei 20 de ani de eternă tranziţie. Dacă prin anii 1992-1993, raportul salariaţi-pensionari era de 3,5 la 1, în prezent acest raport este de 1 la 1, dacă nu chiar mai mic, după anumite statistici neoficiale.

Multe îndatoriri, puţine drepturi

Este bine de ştiut că militarii au mai multe îndatoriri şi foarte puţine drepturi. Nu există o reglementare în care să fie stipulat că militarul poate lupta pentru drepturile sale. Îi este interzis să facă parte din partide, din organizaţii politice, să facă propagandă politică, să candideze pentru a fi ales în administraţia publică locală sau în Parlament. Nu are voie, de asemenea, să declare grevă, să participe la greve, la mitinguri, demonstraţii, întruniri cu caracter politic şi sindical, să fie asociat unic sau să participe direct la administrarea sau conducerea unei societăţi comerciale, implicit interdicţia accesului la surse suplimentare de venit. Cine şi-a asumat statutul social al militarului şi-a asumat şi responsabilităţile, riscurile şi servituţile profesiei de militar, mutări nenumărate dintr-o garnizoană în alta, cu implicaţii asupra situaţiei familiale. Desigur, unii se vor întreba ce a făcut Armata Română? Nu putem aprecia dacă a făcut mult sau puţin, dar a construit Transfăgărăşanul, Canalul Dunăre-Marea Neagră, metroul din Bucureşti, Centrul Civic din aceeaşi capitală a României, complexul cunoscut sub numele de Palatul Parlamentului, a făcut agricultură, a scos cărbune, a construit obiective industriale, apartamente pentru populaţie, a participat la limitarea unor dezastre naturale de proporţii. Mai nou, se moare şi pentru ţară, în teatrele de operaţiuni din Irak şi Afganistan.
Asumarea printr-un jurământ a sacrificiului suprem, limitarea drastică a exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale, face diferenţa între un militar şi o altă categorie profesională.

La dispoziţia Statului, 24 de ore din 24

Militarul lucrează în condiţiile inexistenţei unui contract de muncă şi a unei cărţi de muncă. El este la dispoziţia Statului 24 de ore din 24, în tabere, aplicaţii, servicii, fără plata orelor suplimentare. El este plătit 30 de zile calendaristice, nu la oră. În prezent solda medie în armată este de 1.800 lei, asta însemnând 60 de lei pe zi, adică 2,5 lei pe oră. Salariul minim pe economie este de 600 lei, pentru 160 de ore, cinci zile pe săptămână, 40 de ore săptămânal, adică 3,75 lei pe oră. Militarii primesc mult sub minimul pe economie.
Armata a fost prima instituţie a statului care a parcurs o reformă reală, reducerea de la 320.000 de funcţii în 1989, la 75.000 de funcţii în 2007.
40.000 de cadre militare au părăsit sistemul, şi-au încheiat cariera înainte de vreme. Statistici recente privind speranţa de viaţă a rezerviştilor din SNA arată că doar 10% depăşesc vârsta de 60 de ani. Şi asta, datorită uzurii psihice, în primul rând, la care au fost supuşi de-a lungul carierei militare.
Statul român le-a asigurat recunoaşterea şi răsplata muncii depuse, precum şi continuarea activităţii în alte sectoare, inclusiv cumulul pensiei cu salariul.
Sistemul actual de pensii militare a fost consfinţit şi de o decizie a Curţii Constituţionale, nr. 20 din 02. 02. 2000 care a dispus „necesitatea menţinerii sistemului pensiilor militare de stat, reglementările la pensia de serviciu pentru militari, cu diferenţele pe care această pensie le prezintă faţă de pensia comună de asigurări sociale, nu constituie o încălcare a Constituţiei, reprezintă o recunoaştere a interdicţiilor severe şi a riscurilor sporite la care această categorie profesională este supusă”. Instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare nu este un privilegiu, ci o justificare obiectivă, constituind o compensare parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună militarii.

Comparaţie cu alţii

Sistemul Pensiilor Militare din România datează din 1829-1830, fiind consacrat definitiv în timpul domniei lui Cuza, prin înfiinţarea Casei Militare de Pensii a Armatei. Legea a fost respectată cu sfinţenie de către Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea, Antonescu, Dej, Ceauşescu, Iliescu şi Constantinescu.
Intenţiile aberante ale guvernanţilor actuali constituie o abatere de la sistemul pensiilor militare din NATO şi UE. Propunerea de lege încalcă în mod flagrant principiul „neretroactivităţii”, prevăzut de art.15. alin.(2) din Constituţia României.
Se introduce premisa falsă că pensiile ocupaţionale actuale pot fi calculate ca şi cum ar fi fost obţinute în baza principiului contributivităţii.
Sistemul de calcul al pensiilor militare prezintă particularităţii distincte conceptual faţă de cel al pensiilor civile şi este reglementat prin lege ocupaţională, în Germania, Marea Britanie, SUA, Turcia, Coreea de Sud, Israel, Egipt, Japonia, Cehia, Polonia sau printr-un capitol distinct, într-o singură lege, împreună cu cea a pensiilor bugetarilor, dar cu prevederi aparte pentru militari, în Franţa, Italia, Grecia, Portugalia, Austria. Baza de calcul a pensiilor militare se stabileşte în funcţie de valoarea soldei din ultima lună de serviciu activ, în Germania, Marea Britanie, Turcia, Italia, Grecia, Austria, Japonia sau media pe ultimele trei sau şase luni, în Franţa, Egipt, de vechimea integrală în armată, 30 de ani în majoritatea ţărilor, Japonia 20 de ani, Israel 25 de ani.
Pentru stabilirea pensiei, bazei de calcul rezultate i se aplică un procent cuprins între 70-80% (Ungaria 65%, Olanda 70%,Marea Britanie 72,5%, Germania 75%, SUA 77%, Norvegia 76%, Italia 80%, Franţa 80%.
La ora actuală, în România, media pensiei militare în întreg sistemul de apărare este de circa 1.400 lei, aproape 340 euro. La alţii este de 2.000 - 3.000 euro.
La trecerea în rezervă, militarul primeşte un sprijin financiar în sumă fixă de 100.000 dolari, în Israel, sau echivalentul a 36 de solde lunare în Franţa, Marea Britanie, Turcia, Egipt. În Austria, militarul rezervist primeşte 70 de solde lunare, cu condiţia unui girant, ca în caz de deces suma rămasă să fie rambursată. Raţiunea pentru care se dă acest sprijin financiar în ţările enumerate, şi nu numai, este de a facilita integrarea în societatea civilă, o eventuală întoarcere în locul de baştină sau pentru cumpărarea ori construirea unei locuinţe, pentru a o elibera pe cea de serviciu.
În toate ţările pensiile militarilor rezervişti se actualizează imediat cu indexarea soldelor militarilor activi, precum şi periodic în raport cu valoarea inflaţiei.
De asemenea, pensiile militare se pot cumula cu un salariu din domeniul bugetar: în SUA, integral, în Portugalia - salariul mai puţin cu o treime.
Referitor la acest adevărat „război civil” atipic, declanşat de către Guvernul României împotriva militarilor rezervişti şi viitori rezervişti, col. (r.) Dorin Filip, secretarul executiv al Filialei 1 Bistriţa a SCMD a declarat: „Există în ţările cu adevărat democratice, în mai toate armatele organizaţii sindicale ale militarilor. Există chiar la nivel internaţional o organizaţie a sindicatelor din armată. Întrucât se vede clar că Guvernul României încalcă drepturile fundamentale ale omului, încalcă Constituţia. Cerem, deocamdată numai cadrelor militare în rezervă şi retragere din întregul Sistem Naţional de Apărare să se înscrie în Filiala SCMD, 1 Bistriţa. Numai împreună vom reuşi”.

Zaharia Cotoc
Scorul actual:
3.3/5 Stele. (24 voturi)



Imagini:


Imgp0144_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Consiliul Judetean



Articol vizualizat de 780 ori



Comentarii

acelsi a postat la 13-03-2010 02:04
nu cenzura comentariile
DUDU a postat la 11-03-2010 20:19
Soldatule,sti cumva o tara cu mai multi generali si ofiteri superiori in rezerva sau retragere sau activi ? Si pensiile respective cine le plateste,fosti CAP-isti,someri,sau cine ?
soldatul a postat la 10-03-2010 01:54
cum naiba au lasat "portocalii" sa apara acest material. Nu concorda cu politica lor de a termina Romania, da o duce in groapa, in prapastie. Basescu si boc calaii Romaniei....
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Credeti ca Liviu Rusu a luat mita de la firmele de deszapezire?


Da
Nu
Cu siguranta
Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Logo_tonight_pt_site_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Guvern international Sport Bistrita politie Consiliul Judetean furt calificat IPJ BN PDL parlament Theodor Paleologu mandat inchisoare omor alcool soferi Mititei Spitalul Judetean angajari asistente burse primarie bani ANAD substante dopante fitness elevi meditatii proiect liberali Oltean bolsevic bataie amenda Iasi CJ BN Liviu Rusu Curtea de Conturi investiti scoli investitii restante ISJ BN Gloria datorii finantare primaria bistrita Feldru Stefan Sangeorzan DJCCP BN Alexandru Uiuiu monumente constructii autorizatii Bistrita-Nasaud BNR credite lei valuta Borcea copii Miami Cioaca Elodia avocati accident Unirea beat furt livada HIV SIDA decese bolnavi kiril raskov conflict intre bulgari si tigani PNL PSD USL Bingo Metropolis Camera deputatilor Loteria Nationala fetita padure copac deces Halmasau conflict minora Singeorz Bai inghet Harghita minime absenteism scolar ordine publica CE UE cofinantare fonduri europene agresiune minori jandarmi montani Piatra Fantanele Ioan Nelu Botis DNA DLAF seism Vrancea Romania IJJ BN amenzi instanta bloc prabusire Italia batrani Cretu premii aspirina studiu internat Infoel inaugurare Leonard Orban Ministerul Afacerilor Europene Schengen carti donatie TNL magazin flori comert paracetamol fotbalist pieton ucidere penitenciar accident munca ITM magistrala EBA Funeriu Marcel Pavel Taj Mahal India Agra indecent liceu emigranti imigranti orbire China Rusia spionaj Marian Oprisan Victor Ponta Cristian Florian infractionalitate panouri solare iluminat eco Lechinta fantani arteziene buget Holocaust recital bicicleta portiera jandarmi politisti PC cadre didactice Pintican BCCO Cluj Dobocan SIPA ICCJ fraude Ovidiu Cretu Centura de Sud Daniel Suciu Rosia Montana ACD cutremur Japonia Tokyo Demi Moore divort casnicie Dinamo permis auto genunchi Marea Britanie autoritati coroane zona euro targ Floris ponei ajutoare incalzire formulare canabis hoti biciclete boxer Iulia Timosenko Ucraina abuz Gigi Becali moda de lux arest preventiv Grecia FMI tineri Sighet Marea Neagra Bulgaria Simona Sensual pedeapsa gelozie mesaje Sant scoala cursuri 112 apeluri false inselaciune ghicitoare lantisor masina Grigore Moisil chirie Cristian Tudor birouri licitatie Emil Nistor top firme examen barou Pompiliu Bota Facultatea de Drept Cluj Timoc recensamant Monica Macovei Justitie imunitatea parlamentara Nuseni proiecte Ioan Muresan ITRSV material lemnos urbanism disciplina in constructii SUA profesori procese coruptie Biblia Torah CNSLR FRATIA Marius Petcu ANI evaziune stat administrator stanca UPU viol local arest Sinagoga concert program PRM Ioan Pop Dorina Soldoae Sulfina Barbu Andreea Paul Vass lemn autoutilitara dosar penal sabie banca jaf Sieu Odorhei Viorel Chirlejan Paul Everac Crinuta Dumitrean ANRP Carla Bruni mamica viroze pneumonii spital Reteag suspect spanzurat Tureac 15 ani izolare termica Cetin miliardari Forbes Milut Bagiu Paul Rus Cezar Preda deputat PDL SRI Ovidiu Ohanesian copil Moldovan CNP pensii impozite primarii paduri defrisari MECTS Mihai Muresan Curtea de Apel Bucuresti Ministerul Justitiei magistrati mafia italiana Judecatoria Cluj Napoca indexare droguri hot fiica romi etnie Lacatus prejudiciu Huidu emisiune retragere Liviu Ciulei Brigada 81 Mecanizata Ziua Armatei Institutia Prefectului pietoni norme frati acte biserica vizitatori Rasdaq Pinte Fimaro Bojita U Cluj Paskany Vuza Bene afaceristi clujeni Gabriela Barsan piata valutara Forex broker Beclean scara bar razie jocuri instante de judecata criminalitate Dumcor dosar Tribunal strut mascota turism campus ecologisti Curtea de Apel Cluj conflict de interese Cornel Moisil Vasile Dologa retete compensate CJAS BN disponibilzari Tribunalul BN Ministerul Agriculturii terenuri agricole Vasile Astarastoae Colegiul Medicilor sistem sanitar salarii Ministerul Finantelor Gheorghe Ialomitianu OT PDL BN ecologizare Colegiul National Liviu Rebreanu Grup Taurus studii de fezabilitate Szeged Ungaria somaj INS BIM sedinta CJ arsuri Nasaud telefon PD-L infarct Matei batrana anvelope iarna minor minciuna Andreea Tudor despartire cercetari actiune fata maimuta Vasile Jimborean sala detinuti filme caruta batran bugetari buget 2012 Andrei Saguna Rares Criste Alin Ardelean Gevco Prigoana energie electrica CJPC BN sanctiuni contraventionale Dina Suciu faliment ISU BN SMURD Sangeorz Bai centura Sibiu centura Cluj Pantelimon DRDP DP Consult Emil Boc Basescu Radu Golban datoria Germaniei Senat sosele zone urbane locuinte monument Apollo fundatie formular E112 hora Prund invitati lant autobus traseu lucrari Consiliul Judetean Cluj Cheile Turzii arii protejate Muntii Rodnei diminuari AMR Traian Basescu judecatori Uniunea Europeana Nokia Mihai Bumbu Dorin Popescu COA Ioan Oltean Mircea Geoana radu bica stadion gheorghe olteanu sediul dna Big Brother Ministerul Comunicatiilor Francisc Trombitas alegeri liste tigari captura coma doi ani submarin necropsie tenis de masa SOV Liviu Luca Petrom Service sanctiuni delict chiosc transsexual parlamentar femeie Dan Stefanescu mita parchet Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril PICCJ DNA la Primaria Cluj Giorgios Papandreou demisie Ioan OlteanSorin Apostu Sorin Apostu Cluj perchezitii Ritli Ladislau Ministerul Sanatatii Andrei conferinta Babes Clooney sinucidere Mihaela tango Logan Rio criza euro Telecomunicatii Valerian Vreme interceptari telefoane Lucas Papademos Dan Ilie Morega concedii medici Codrin Rebeleanu parcometre Ilie Avram abuz in serviciu rechini pasageri Serviciul Roman de Informatii procurori deputati cheltuieli Rusu Bargaului incendiu hectare apa educatie cetateni banci ANAF sechestru Comisia europeana Ion Ariton oameni de afaceri Radu Moldovan Luca Iancu Bruxelles stalp pasune barbat minore disparute festival Ada Milea persoane nevoiase dizabiltati coalitie UDMR Politia Rurarla SIF PIB criza BERD FSLI Ministerul Educatiei sindicate card PIN portmoneu hoata morti cherestea fotografie expozitie Art Galeria Curtea Constitutionala suspendare permis tutun Lacrima Gala folk verisor 7 ani alocatii Tarpiu arhivele nationale Aspazia Droniuc RATUC groapa ecologica Jean Padureanu Gloria Bistrita FRF LPF Dumitru Dragomir Mircea Sandu Paszkany Elena Botezan DNA Cluj arestarea lui Sorin Apostu Energy Holding Republica Moldova AIE Geoana RAAPPS case ieftine Hotel Victoria tractor radio elev calorifer spargere teatru Scufita Rosie Casa de Cultura biciclist balustrada victima Richter Elena Udrea Tribunalul Bucuresti Tribunalul Bistrita-Nasaud Judecatoria Beclean licitatii caini comunitari consilii locale Garda Financiara excludere revocare reciclare patrula Andrei Muresanu Creativ Group Tariceanu certificate emisii carbon Kyoto grand hotel italia Protectia Consumatorului Radu Mazare raspunderea magistratilor CSM declaratii de avere APIA BN Emil Scurtu declaratie de avere Danut Prunea Serbia locuinte modulare Andrei Rusu Daniel Morar alegeri 2012 legea asistentei sociale Roberta Anastase Strabag CNADNR UNPR salariul minim pe economie Cartel Alfa RAFO Marian Iancu Politehnica Timisoara Vasile Blaga Titus Corlatean Daniel Constantin PC; PNL Radu Moldovan PSD cel mai prost profesor bistritean cel mai prost profesor prostul bistritei justitia clujeana Becali Bivolaru Electrica CCR Augustin Zegrean Securitate Dorin Cocos Ohanesian Boc APIA Cluj Gheorghe Serban afaceri de familie Marius Nicoara 1 decembrie Larry Wats accize motorina fermieri comasare Virgil Sotropa Doris Moldovan AJOFM BN Ministerul Economiei Wonderland MApN SCCO bancnota fals Hidroelectrica Buzoianu Enel Grup Cozmin Gusa Sorin Ovidiu Vantu luptatori anticomunisti despagubiri politice Lidia Barac politie locala vetruia moldovan achitata MDRT indicatoare turistice Partida Romilor diicot procurori bistrita Dorin Dobra Ioan Turc vasile lechintan arpad francisc pomi de Craciun marisu negrea POR Neia Lacatus referendum Craciun salariu minim pe economie lansare de carte muzeu CNAM reabilitare comasarea alegerilor ORNISS inchisorile CIA Catalin Predoiu Zamfirescu Racoti Predoiu executare silita PUG Cluj Dambu Rotund Adrian Borda UTCN Dana Garbovan Legea raspunderii magistratilor Predoiu abuzuri in justitie Transnistria Igor Smirnov PNL BN Ioan Tintean Virgil Pop Crin antonescu SC Electrica Tetarom disponibilizari MAI salarii bugetari PDL BN Hospital Clinic Dr. Filip Teaca Damian Muntean daune Dan Molnar Florin Gaurean Ministerul Muncii pasapoarte Dumitru Muresan Coreea de Nord Kim Jong Il atac de cord Centrul Municipal de Cultura Maria Marginean angajari stat APIA Rompan licitatii agricultura Romsys Gauss CEDO Fanel Pavalache Revolutia de la Cluj TVR Kim Jong-Il Gaddafi DIA revolutia tarife Ioan Denes Teraplast Valea Timocului Viorel Badea Danile Suciu DSVSA BN Colegiul National George Cosbuc DGFP BN declaratii fiscale ITM BN angajatori DIICOT Cluj Gansca Hrudei Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Horatiu Dumbrava Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan Hugo Chavez credit bancar credite bancare conturi consilieri centura Bistritei proteste sanatate Raed Arafat Volksbank oug 50/2010 plangere penala Garbovan aeroportul Cluj politist bataus marius coldea CODEC radare fixe politia rutiera legea sanatatii lege Dinu Patriciu bursa Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI Banca Mondiala Iosf Redl avere Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei contecios administrativ avalansa ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu condamnare UMF Cluj Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci parc municipal APM BN prim procuror selgross Cristian Preda inflatie proxenetism trafic de minori Miron Mitrea