Elevi de la Infoel, implicaţi în trafic de droguri

Maini_cu_catuse_top

După zece luni de cercetări, poliţiştii antidrog din cadrul Brigăzii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud au reuşit, săptămâna trecută, să anihileze o grupare infracţională, ai cărei membri sunt suspecţi de trafic de droguri.
În urma a 12 percheziţii efectuate pe 19 aprilie, au fost reţinuţi opt membri ai reţelei, dintre care şase au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. Doi dintre aceştia sunt elevi ai Colegiului Tehnic Infoel Bistriţa.



Opt membri ai unei reţele de traficanţi de droguri, din care făceau parte şi doi elevi de clasa a XII-a din Bistriţa, au fost prinşi, la începutul săptămânii trecute, de poliţişti, şase dintre suspecţi fiind arestaţi preventiv. Ancheta în acest caz a durat zece luni, poliţiştii antidrog din cadrul Brigăzii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud reuşind, în cele din urmă, să anihileze o grupare infracţională ai cărei membri sunt suspectaţi de trafic de droguri de risc aduse din Spania şi distribuite în judeţul Bistriţa-Năsăud şi municipiul Cluj-Napoca.

Şase dintre suspecţi, arestaţi preventiv

În urma a 12 percheziţii efectuate pe 19 aprilie, au fost reţinuţi opt membri ai reţelei, dintre care şase au fost ulterior arestaţi preventiv. Din grupare fac parte suspecţii L. Alexandru, B. Vlad, G. Gheorghe, P. Alexandru, G. Horaţiu, C. Claudiu, B. Anghel, S. S., cu vârste cuprinse între 17 şi 28 de ani, toţi din judeţul Bistriţa-Năsăud, se precizează într-un comunicat al IGPR.
Potrivit documentului, în 19 aprilie în baza autorizaţiilor emise de către Tribunalele Bistriţa-Năsăud şi Cluj, poliţiştii antidrog au efectuat 12 percheziţii domiciliare, din care zece în municipiul Bistriţa, una în localitatea Şintereag (judeţul Bistriţa-Năsăud) şi una în municipiul Brăila, la locuinţele suspecţilor, unde au descoperit mai multe ţiple conţinând urme vegetale, ghivece cu plante ce par a fi cannabis şi diverse obiecte ce prezintă urme vegetale, precum şi mai multe hard-disk-uri.
Cercetările au scos la iveală faptul că, în toamna anului 2009, Alexandru P. a primit din Spania 500 de grame de cannabis, iar unii dintre membrii reţelei s-au ocupat de distribuirea drogurilor pe piaţa bistriţeană şi în municipiul Cluj-Napoca. Până în prezent, poliţiştii au reuşit identificarea a 45 de consumatori suspectaţi că au achiziţionat droguri de la membrii grupării.
În cursul zilei de 20 aprilie, în baza probatoriului administrat în cauză de poliţişti, procurorii DIICOT au dispus reţinerea pentru 24 de ore a celor opt suspecţi, şase dintre ei fiind ulterior arestaţi preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc, fără drept şi deţinere de droguri de risc, fără drept pentru consum propriu, fapte prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
Oamenii legii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.

Doi sunt elevi la Infoel

Printre cei arestaţi sunt şi doi elevi de clasa a XII-a de la Colegiul Tehnic Infoel din municipiul Bistriţa – Horaţiu G. şi Alexandru P. Situaţia şcolară a celor doi tineri va fi lămurită, la începutul acestei săptămâni, mai precis pe 27 aprilie, când directorul instituţiei de învăţământ, Alina Puţura, a convocat întrunirea Consiliului profesoral. Cu toate acestea, luarea unei decizii săptămâna aceasta este dificilă, cu atât mai mult cu cât conducerea instituţiei de învăţământ ia în considerare, cum este şi normal, prezumţia de nevinovăţie. După toate probabilităţile, se va aştepta o soluţionarea cazului pentru a fi luată o decizie finală.
Săptămâna trecută, cei doi elevi din clasa a XII-a trebuiau să susţină proba de evaluare a competenţelor digitale din cadrul examenului de Bacalaureat.

Ministerul a dat ok-ul pentru susţinerea examenului de competenţe digitale

Vasile Marc, inspectorul general şcolar al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud a declarat pentru Gazeta de Bistriţa că inspectoratul a remis o cerere Ministerului Educaţiei o cerere pentru ca cei doi elevi ai Colegiului Tehnic Infoel să îşi poată susţine proba de evaluare a competenţelor digitale, cerere care a fost acceptată. Potrivit inspectorului general, şi părinţii au depus o cerere în acest sens. Astfel, cei doi elevi vor avea posibilitatea ca, pe 27 aprilie, ultima zi de examinare, să îşi susţină proba din cadrul examenului de bacalaureat, evident sub supravegherea organelor competente.
„În consiliul profesoral se va lua o măsură, dar deocamdată nu se poate lua o măsură capitală împotriva elevilor, întrucât nu există în acest moment o sentinţă a instanţei”, a opinat Vasile Marc. Cât priveşte exmatricularea din cauza absenţelor pe care băieţii le vor acumula în perioada cât se vor afla în arest preventiv, inspectorul general susţine că acestea nu constituie un motiv, din cauză că nu absentează de la cursuri în mod voit. „Dacă sentinţa le va fi favorabilă, atunci ei îşi vor putea susţine şi celelalte probe de bacalaureat”, a mai adăugat Vasile Marc.

Cazuri precedente

În luna martie 2008, Brigada de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Cluj a realizat un flagrant pentru dealerii unei reţele de traficanţi de droguri care a fost urmat de descinderi şi percheziţii domiciliare la locuinţele acestora. La acea vreme au fost identificaţi cinci dealeri, care erau şi consumatori, plus alţi 40 de consumatori, 30 dintre ei fiind elevi de liceu şi studenţi din Cluj. Cei cinci dealeri (patru bistriţeni şi unul din Bucureşti) vânduseră cannabis, haşiş şi ecstasy pe piaţa drogurilor din Cluj şi Bistriţa.
Tot în 2008 au mai fost prinşi în flagrant alţi doi bistriţeni asupra cărora s-au descoperit peste jumătate de kilogram de rezină de cannabis (haşiş) sub formă de capsule.
De asemenea, anul trecut alţi doi bistriţeni care făceau parte dintr-un grup infracţional specializat în traficul şi consumul ilicit de droguri de risc şi mare risc, respectiv cannabis, rezină de cannabis şi cocaină, au fost arestaţi în urma unui flagrant pe raza municipiului Turda. Drogurile provenea în principal din Spania.

Liana Mureşan

Legat de consumul de substanţe halucinogene şi mai ales a celor etnobotanice, printre elevii de la Infoel se vorbeşte că nu este o situaţie nouă. Copiii spun că sunt unii elevi care consumă astfel de substanţe chiar în timpul în care ei se află la cursuri, locul loc preferat fiind grupurile sanitare. Fenomenul, spun ei, a luat amploare în special la sfârşitul anului 2009.
Tot elevii mai vorbesc şi despre faptul că, odată cu Horaţiu şi Alexandru, ar mai fi fost „săltat” de oamenii legii şi un al treilea elev, din clasa a X-a, care se pare că este unul dintre consumatori, client al celor doi băieţi arestaţi.

Arestarea celor doi elevi a produs un adevărat şoc în rândul cadrelor didactice care predau la Colegiul Tehnic Infoel, mai ales în ceea ce îl priveşte pe Horaţiu G., despre care se spune că are o situaţie bună la învăţătură. Nici celălalt tânăr, Alexandru, fiul unui cadru didactic din Lechinţa, nu era un elev problemă, deşi se pare că situaţia la învăţătură era una ceva mai slabă decât a lui Horaţiu. În ultima lună însă, la unele materii, Alexandru a acumulat destul de multe absenţe.

Scorul actual:
3.1/5 Stele. (36 voturi)



Imagini:


Maini_cu_catuse_thumb Cannabis_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Bistrita politie



Articol vizualizat de 1358 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Credeti ca Liviu Rusu a luat mita de la firmele de deszapezire?


Da
Nu
Cu siguranta
Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Logo_tonight_pt_site_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Guvern international Sport Bistrita politie Consiliul Judetean furt calificat IPJ BN PDL parlament Theodor Paleologu mandat inchisoare omor alcool soferi Mititei Spitalul Judetean angajari asistente burse primarie bani ANAD substante dopante fitness elevi meditatii proiect liberali Oltean bolsevic bataie amenda Iasi CJ BN Liviu Rusu Curtea de Conturi investiti scoli investitii restante ISJ BN Gloria datorii finantare primaria bistrita Feldru Stefan Sangeorzan DJCCP BN Alexandru Uiuiu monumente constructii autorizatii Bistrita-Nasaud BNR credite lei valuta Borcea copii Miami Cioaca Elodia avocati accident Unirea beat furt livada HIV SIDA decese bolnavi kiril raskov conflict intre bulgari si tigani PNL PSD USL Bingo Metropolis Camera deputatilor Loteria Nationala fetita padure copac deces Halmasau conflict minora Singeorz Bai inghet Harghita minime absenteism scolar ordine publica CE UE cofinantare fonduri europene agresiune minori jandarmi montani Piatra Fantanele Ioan Nelu Botis DNA DLAF seism Vrancea Romania IJJ BN amenzi instanta bloc prabusire Italia batrani Cretu premii aspirina studiu internat Infoel inaugurare Leonard Orban Ministerul Afacerilor Europene Schengen carti donatie TNL magazin flori comert paracetamol fotbalist pieton ucidere penitenciar accident munca ITM magistrala EBA Funeriu Marcel Pavel Taj Mahal India Agra indecent liceu emigranti imigranti orbire China Rusia spionaj Marian Oprisan Victor Ponta Cristian Florian infractionalitate panouri solare iluminat eco Lechinta fantani arteziene buget Holocaust recital bicicleta portiera jandarmi politisti PC cadre didactice Pintican BCCO Cluj Dobocan SIPA ICCJ fraude Ovidiu Cretu Centura de Sud Daniel Suciu Rosia Montana ACD cutremur Japonia Tokyo Demi Moore divort casnicie Dinamo permis auto genunchi Marea Britanie autoritati coroane zona euro targ Floris ponei ajutoare incalzire formulare canabis hoti biciclete boxer Iulia Timosenko Ucraina abuz Gigi Becali moda de lux arest preventiv Grecia FMI tineri Sighet Marea Neagra Bulgaria Simona Sensual pedeapsa gelozie mesaje Sant scoala cursuri 112 apeluri false inselaciune ghicitoare lantisor masina Grigore Moisil chirie Cristian Tudor birouri licitatie Emil Nistor top firme examen barou Pompiliu Bota Facultatea de Drept Cluj Timoc recensamant Monica Macovei Justitie imunitatea parlamentara Nuseni proiecte Ioan Muresan ITRSV material lemnos urbanism disciplina in constructii SUA profesori procese coruptie Biblia Torah CNSLR FRATIA Marius Petcu ANI evaziune stat administrator stanca UPU viol local arest Sinagoga concert program PRM Ioan Pop Dorina Soldoae Sulfina Barbu Andreea Paul Vass lemn autoutilitara dosar penal sabie banca jaf Sieu Odorhei Viorel Chirlejan Paul Everac Crinuta Dumitrean ANRP Carla Bruni mamica viroze pneumonii spital Reteag suspect spanzurat Tureac 15 ani izolare termica Cetin miliardari Forbes Milut Bagiu Paul Rus Cezar Preda deputat PDL SRI Ovidiu Ohanesian copil Moldovan CNP pensii impozite primarii paduri defrisari MECTS Mihai Muresan Curtea de Apel Bucuresti Ministerul Justitiei magistrati mafia italiana Judecatoria Cluj Napoca indexare droguri hot fiica romi etnie Lacatus prejudiciu Huidu emisiune retragere Liviu Ciulei Brigada 81 Mecanizata Ziua Armatei Institutia Prefectului pietoni norme frati acte biserica vizitatori Rasdaq Pinte Fimaro Bojita U Cluj Paskany Vuza Bene afaceristi clujeni Gabriela Barsan piata valutara Forex broker Beclean scara bar razie jocuri instante de judecata criminalitate Dumcor dosar Tribunal strut mascota turism campus ecologisti Curtea de Apel Cluj conflict de interese Cornel Moisil Vasile Dologa retete compensate CJAS BN disponibilzari Tribunalul BN Ministerul Agriculturii terenuri agricole Vasile Astarastoae Colegiul Medicilor sistem sanitar salarii Ministerul Finantelor Gheorghe Ialomitianu OT PDL BN ecologizare Colegiul National Liviu Rebreanu Grup Taurus studii de fezabilitate Szeged Ungaria somaj INS BIM sedinta CJ arsuri Nasaud telefon PD-L infarct Matei batrana anvelope iarna minor minciuna Andreea Tudor despartire cercetari actiune fata maimuta Vasile Jimborean sala detinuti filme caruta batran bugetari buget 2012 Andrei Saguna Rares Criste Alin Ardelean Gevco Prigoana energie electrica CJPC BN sanctiuni contraventionale Dina Suciu faliment ISU BN SMURD Sangeorz Bai centura Sibiu centura Cluj Pantelimon DRDP DP Consult Emil Boc Basescu Radu Golban datoria Germaniei Senat sosele zone urbane locuinte monument Apollo fundatie formular E112 hora Prund invitati lant autobus traseu lucrari Consiliul Judetean Cluj Cheile Turzii arii protejate Muntii Rodnei diminuari AMR Traian Basescu judecatori Uniunea Europeana Nokia Mihai Bumbu Dorin Popescu COA Ioan Oltean Mircea Geoana radu bica stadion gheorghe olteanu sediul dna Big Brother Ministerul Comunicatiilor Francisc Trombitas alegeri liste tigari captura coma doi ani submarin necropsie tenis de masa SOV Liviu Luca Petrom Service sanctiuni delict chiosc transsexual parlamentar femeie Dan Stefanescu mita parchet Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril PICCJ DNA la Primaria Cluj Giorgios Papandreou demisie Ioan OlteanSorin Apostu Sorin Apostu Cluj perchezitii Ritli Ladislau Ministerul Sanatatii Andrei conferinta Babes Clooney sinucidere Mihaela tango Logan Rio criza euro Telecomunicatii Valerian Vreme interceptari telefoane Lucas Papademos Dan Ilie Morega concedii medici Codrin Rebeleanu parcometre Ilie Avram abuz in serviciu rechini pasageri Serviciul Roman de Informatii procurori deputati cheltuieli Rusu Bargaului incendiu hectare apa educatie cetateni banci ANAF sechestru Comisia europeana Ion Ariton oameni de afaceri Radu Moldovan Luca Iancu Bruxelles stalp pasune barbat minore disparute festival Ada Milea persoane nevoiase dizabiltati coalitie UDMR Politia Rurarla SIF PIB criza BERD FSLI Ministerul Educatiei sindicate card PIN portmoneu hoata morti cherestea fotografie expozitie Art Galeria Curtea Constitutionala suspendare permis tutun Lacrima Gala folk verisor 7 ani alocatii Tarpiu arhivele nationale Aspazia Droniuc RATUC groapa ecologica Jean Padureanu Gloria Bistrita FRF LPF Dumitru Dragomir Mircea Sandu Paszkany Elena Botezan DNA Cluj arestarea lui Sorin Apostu Energy Holding Republica Moldova AIE Geoana RAAPPS case ieftine Hotel Victoria tractor radio elev calorifer spargere teatru Scufita Rosie Casa de Cultura biciclist balustrada victima Richter Elena Udrea Tribunalul Bucuresti Tribunalul Bistrita-Nasaud Judecatoria Beclean licitatii caini comunitari consilii locale Garda Financiara excludere revocare reciclare patrula Andrei Muresanu Creativ Group Tariceanu certificate emisii carbon Kyoto grand hotel italia Protectia Consumatorului Radu Mazare raspunderea magistratilor CSM declaratii de avere APIA BN Emil Scurtu declaratie de avere Danut Prunea Serbia locuinte modulare Andrei Rusu Daniel Morar alegeri 2012 legea asistentei sociale Roberta Anastase Strabag CNADNR UNPR salariul minim pe economie Cartel Alfa RAFO Marian Iancu Politehnica Timisoara Vasile Blaga Titus Corlatean Daniel Constantin PC; PNL Radu Moldovan PSD cel mai prost profesor bistritean cel mai prost profesor prostul bistritei justitia clujeana Becali Bivolaru Electrica CCR Augustin Zegrean Securitate Dorin Cocos Ohanesian Boc APIA Cluj Gheorghe Serban afaceri de familie Marius Nicoara 1 decembrie Larry Wats accize motorina fermieri comasare Virgil Sotropa Doris Moldovan AJOFM BN Ministerul Economiei Wonderland MApN SCCO bancnota fals Hidroelectrica Buzoianu Enel Grup Cozmin Gusa Sorin Ovidiu Vantu luptatori anticomunisti despagubiri politice Lidia Barac politie locala vetruia moldovan achitata MDRT indicatoare turistice Partida Romilor diicot procurori bistrita Dorin Dobra Ioan Turc vasile lechintan arpad francisc pomi de Craciun marisu negrea POR Neia Lacatus referendum Craciun salariu minim pe economie lansare de carte muzeu CNAM reabilitare comasarea alegerilor ORNISS inchisorile CIA Catalin Predoiu Zamfirescu Racoti Predoiu executare silita PUG Cluj Dambu Rotund Adrian Borda UTCN Dana Garbovan Legea raspunderii magistratilor Predoiu abuzuri in justitie Transnistria Igor Smirnov PNL BN Ioan Tintean Virgil Pop Crin antonescu SC Electrica Tetarom disponibilizari MAI salarii bugetari PDL BN Hospital Clinic Dr. Filip Teaca Damian Muntean daune Dan Molnar Florin Gaurean Ministerul Muncii pasapoarte Dumitru Muresan Coreea de Nord Kim Jong Il atac de cord Centrul Municipal de Cultura Maria Marginean angajari stat APIA Rompan licitatii agricultura Romsys Gauss CEDO Fanel Pavalache Revolutia de la Cluj TVR Kim Jong-Il Gaddafi DIA revolutia tarife Ioan Denes Teraplast Valea Timocului Viorel Badea Danile Suciu DSVSA BN Colegiul National George Cosbuc DGFP BN declaratii fiscale ITM BN angajatori DIICOT Cluj Gansca Hrudei Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Horatiu Dumbrava Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan Hugo Chavez credit bancar credite bancare conturi consilieri centura Bistritei proteste sanatate Raed Arafat Volksbank oug 50/2010 plangere penala Garbovan aeroportul Cluj politist bataus marius coldea CODEC radare fixe politia rutiera legea sanatatii lege Dinu Patriciu bursa Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI Banca Mondiala Iosf Redl avere Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei contecios administrativ avalansa ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu condamnare UMF Cluj Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci parc municipal APM BN prim procuror selgross Cristian Preda inflatie proxenetism trafic de minori Miron Mitrea Mihai Razvan Ungureanu