Cristian Diaconescu implicat intr-un scandal politico-sexual

Cristian-diaconescu-implicat-intr-un-scandal-politico-sexual-3561_top

Preşedintele de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu, a fost deconspirat în presă de o fostă amantă cu care şi-a înşelat soţia luni la rând.
În iureşul provocat de scandalul sexual, parlamentarul spune că totul nu este decât „o mizerie", relatează click.ro.



Elena Muşat, femeia care susţine în presă că a fost amanta senatorului UNPR, Cristian Diaconescu, a călcat pe cadavre ca să devină soţia acestuia. Cel puţin aşa afirmă foştii săi colegi de la Ministerul de Externe, unde a fost angajată de către Diaconescu, actualul preşedinte de onoare al UNPR. Elena a lucrat câţiva ani pe postul de consilier la sediul central al PSD.
Ea şi-a început activitatea la biroul parlamentar al senatorului Şerban Mihăilescu dar Cristi Diaconescu a pus ochii pe ea şi a trecut-o în serviciul lui. Mulţumit de prestaţia Elenei Muşat, liderul UNPR, pe vremea aceea senator PSD, a luat-o cu el şi la Ministerul de Externe imediat după ce a fost numit ministru.
Fosta angajată a PSD a devenit peste noapte consilier al ministrului de Externe, fiind nedezlipită de acesta în toate deplasările peste hotare. În MAE erau de notorietate scandalurile pe care le făcea Elena când era cazată în străinătate în alt hotel decât cel în care stătea Cristi Diaconescu.
Se pare că idila consumată între deplasări şi chiar în casa mamei lui Cristian Diaconescu, în lipsa acesteia, după cum recunoaşte însăşi Elena Muşat, s-a derulat până când el a plecat de la MAE.
"Pe parcursul celor 4 ani de colaborare poveştile au început să treacă din sfera profesională în sfera personală. A fost o perioadă de flirturi reciproce finalizate într-o relaţie sentimentală care a durat o perioadă de timp până cand eu am decis să pun capăt acestei aventuri", a declarat Elena Muşat într-un ziar central.
Aceasta susţine că Diaconescu a încercat s-o şantajeze ca să nu-l părăsească, spunându-i că soţia sa Mariana este bolnavă de cancer şi că el are nevoie de afecţiunea Elenei. Totuşi, colegii Elenei spun că situaţia era exact pe dos. Conform acestora, Elena divorţase de soţ tocmai ca să se mărite cu şeful său.
"Întâlnirile noastre amoroase - alea câte au fost - s-au consumat în casa mamei lui Cristi. Este adevărat că mi-a propus să întreţinem relaţii sexuale şi în biroul din Kiseleff, dar am refuzat", susţine Elena.
Mofturile acesteia şi o altă femeie l-ar fi îndepărtat pe Diaconescu de fosta sa angajată. De disperare, fosta consilieră a Ministrului de Externe a început să dea telefoane acasă la soţia acestuia, Mariana.
„E o mizerie şi este halucinantă abundenţa detaliilor! Sunt oameni care, la un moment dat, şi-au făcut din asta o meserie. Eu nu cedez!", a declarat Diaconescu, pentru click.ro.
Elena Muşat nu îl acuză doar de adulter pe fostul ministru, ci şi de faptul că acesta şi-ar fi turnat nişte „rivali" la Parchet. Mai mult, femeia spune că pe perioada cât a fost ministru de Externe, Diaconescu şi-ar fi dus pe bani publici toate iubitele în străinătate, inclusiv pe ea.
Mariana Diaconescu, sotia lui Cristian, a răspuns la telefon râzând. "E amuzant!", a fost prima ei reacţie la subiectul «idila soţului ei». Mai mult, soţia senatorului a negat o eventuală despărţire de Cristian Diaconescu.
"Suntem în familie de 27 de ani!", ne-a declarat ea. "Cât despre cele ce îi sunt puse în cârcă soţului ei de către fosta colaboratoare a lui, Elena Muşat, Mariana Diaconescu le-a catalogat ca fiind "aberaţii".


Agenţia de Investigaţii Media

Scorul actual:
3.1/5 Stele. (30 voturi)



Imagini:


Cristian-diaconescu-implicat-intr-un-scandal-politico-sexual-3561_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Nasaud Ioan Oltean Liviu Rusu



Articol vizualizat de 1172 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria