Romania intra in coma! Medicii amana operatiile, iar elevii pot pierde Bac-ul

Proteste_top

Mijloacele de transport în comun nu vor circula, ghişeele vor fi închise. Aşa va arăta România începând de luni, când peste un milion de bugetari îşi vor opri activitatea pentru a protesta faţă de măsurile anticriză anunţate de Guvern.
Cert este că toţi românii vor avea de suferit, indiferent dacă sunt angajaţi la stat sau la privat.


Începând cu 31 mai, sindicatele din educaţie şi din administraţia publică vor declanşa greva generală pe perioada nedeterminată. În aceeaşi zi, va avea loc greva de solidaritate la care vor participa cei de la Sanitas, angajaţii din penitenciare sau cei de la Gaz România. De asemenea, pe 1 iunie, profesorii vor continua greva de avertisment, la care se vor alătura sindicaliştii de la Metrorex, RATB, posibil CFR, Petrochimie, precum şi de la câteva sectoare private. Apoi, pe 2, 3 şi 4 iunie, în 30 de judeţe se vor organiza proteste faţă de măsurile de austeritate anunţate de Guvern.

Doar operaţiile grave

120 de mii de asistenţi medicali şi infirmieri au anunţat că îşi vor întrerupe activitatea pe data de 31 mai, între orele 7 şi 15. Pe timpul grevei, spitalele nu vor funcţiona, iar cadrele medicale vor trata numai pacienţii aflaţi în stare critică, urmând să asigure doar 30% din activitate. Operaţiile vor fi şi ele reprogramate exceptând urgenţele şi intervenţiile care nu pot fi amânate. Chiar şi aşa, urgenţele vor fi asigurate de personalul medical care nu face parte din Sindicatul Sanitas, astfel că numărul medicilor va fi mult mai mic decât de obicei. Şi mai îngrijorător este că medicii şi asistenţii vor să-şi întrerupă activitatea şi după data de 31 mai. În acest sens, liderii Sanitas au început să strângă semnături, pentru organizarea unei greve generale pe o perioadă nedeterminată.

Fără BAC şi admitere

Printre cei mai afectaţi de grevă pot fi şi elevii din clasa a XII-a, care îşi dau Bacalaureatul, programat în perioada 31 mai – 5 iunie. Există posibilitatea ca examenul naţional să fie reprogramat din cauza grevei, situaţie în care mulţi dintre elevi vor avea mari probleme în a se înscrie la facultăţi. Ce se va întâmpla nu se ştie încă. Asta întrucât, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a anunţat că 77% dintre profesori vor intra la comisii.
Pe lângă cei care dau Bacalaureatul, afectaţi vor fi şi elevii din şcoala generală, a căror admitere la liceu este pusa în pericol de protestul cadrelor didactice. Drept urmare, elevii ameninţă cu marşuri de protest pe data de 1 iunie, invocând faptul că încheierea situaţiei şcolare şi susţinerea examenelor reprezintă un proces firesc în Educaţie, la care ei au dreptul prin Constituţie. Menţionăm că profesorii nu mai trec din 13 mai notele elevilor în catalog, iar faptul ca aceştia nu mai participă la evaluările naţionale şi la bacalaureat înseamnă blocarea anului şcolar.

Transporturile vor fi blocate

În semn de solidaritate, lucrătorii de la CFR se gândesc să oprească toate trenurile, fie că sunt de marfă, fie că sunt de călători. Acţiunea ar provoca un adevărat haos, în condiţiile în care în România circulă zilnic peste 1600 de garnituri de tren. Tot în semn de solidaritate va fi blocat şi transportul în comun din Bucureşti, pe data de 1 iunie. Astfel, cei 600.000 de călători care folosesc în fiecare zi metroul şi cei circa 500.000 care folosesc RATB-ul vor trebui să găsească alternative pentru a ajunge la muncă. Spre exemplu, la ultima grevă a angajaţilor RATB, Regia a înregistrat pierderi de peste 100.000 de lei pentru o zi în care cele 1500 de autobuze, tramvaie şi trolee au rămas în garaje. Potrivit liderului sindicatelor de la Metrorex şi RATB, greva de solidaritate ar urma să dureze opt ore. Şi angajaţii de la Tarom au anunţat că iau în calcul să se solidarizeze cu ceilalţi bugetari, urmând să asigure pe perioada protestelor doar o treime din activitate.
Nici în cazul de faţă nu se ştie însă ce se va întâmpla exact, reprezentanţii CFR şi Tarom anunţând, joi, săptămâna trecută, ca pot renunţa la greva de solidaritate.

Doar certificate de deces

Funcţionarii publici vor bloca şi ei activitatea. Practic, începând cu 31 mai, consiliile judeţene şi toate ghişeele administraţilor financiare vor fi închise. Pe toată perioada grevei generale, salariaţii vor fi prezenţi la serviciu, în cadrul programului stabilit la nivelul fiecărei instituţii, aceştia semnând pentru prezenţa, fără a presta în schimb nici o activitate. Va fi asigurată doar activitatea de eliberare a certificatelor de deces, iar cetăţenii vor fi anunţaţi prin afişarea la vedere despre greva generală. La nivelul municipiului Bucureşti vor participa la greva generală salariaţi din Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, Primăria Sectorului 3, Direcţiile de taxe şi impozite din Sectoarele 1, 2, 3, 4 si 5, Direcţia de evidenţă a persoanei şi stare civilă din Sectoarele 2, 3 şi 5.

Deţinuţii vor avea şi ei de îndurat

Măsurile anunţate de Guvern privind reducerile salariale au inflamat şi Sindicatul Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare şi Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Prin urmare, acestea au anunţat că vor declanşa greva generală în toate unităţile din sistemul penitenciar, începând cu data de 31 mai 2010. Pe perioada grevei ar urma să înceteze activităţile de escortare a deţinuţilor la punctele de lucru, cele de prezentare la instanţele de judecată - cu excepţia deţinuţilor arestaţi preventiv, transferurile pentru executarea pedepsei, activităţile educative, culturale şi sportive cu deţinuţii, intervenţia şi consilierea psihologică planificată. De asemenea, se vor sista orice alte activităţi de grup cu deţinuţii, activităţile din sectorul economico-administrativ, activitatea la sectorul Organizarea Muncii. Totodată, se va reduce programul la sectorul evidenţă deţinuţi la patru ore pe zi, plus programul de vizite/cumpărături la patru ore pe zi. Va funcţiona normal doar paza penitenciarului, supravegherea deţinuţilor pe secţii şi asigurarea utilităţilor de minimă necesitate.

AIM

Scorul actual:
3.0/5 Stele. (40 voturi)



Imagini:


Proteste_thumb Greva_2_thumb Greva_profesoril_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Bistrita Liviu Rusu



Articol vizualizat de 578 ori



Comentarii

Dragos a postat la 29-05-2010 04:55
Ministrul Educatiei a oferit lamuriri privind aceasta situatie deci nu cred ca mai exista vreun motiv de ingrijorare.
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria