Dupa ce a fost anchetat pentru taieri ilegale, Seful Ocolului Silvic Bistriţa Bargaului va administra Situl Cusma!

Padure_taiata_top

Rezervaţia naturală Cuşma a fost dată recent de către Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud (APM BN) în custodia Ocolului Silvic Bistriţa - Bârgăului, condusă de inginerul Dan Ţacăl, anchetat în anul 2005 pentru tăieri ilegale de arbori.
Şeful de Ocol de la Bistriţa – Bârgăului va administra Situl Cuşma pe o perioadă de cinci ani, probabil mai bine, sau la fel de bine, ca în urmă cu câţiva ani, când a lăsat fără pază, vreo doi ani, aproape 50 de hectare de pădure aflate în administrarea sa. Atunci au fost tăiaţi ilegal, fără autorizaţie, peste 1.200 de copaci tineri din speciile fag şi stejar.



În judeţul Bistriţa-Năsăud au fost date anul acesta în custodie patru situri, potrivit Ordinului 533 din 2008, care prevede atribuirea în administrare, pe bază de dosar, a acestor arii protejate pe o perioadă de cinci ani.
Situl Cuşma se întinde pe aproximativ 45.000 de hectare, existând aici, trei specii protejate de animale: ursul brun, râsul şi pisica sălbatică. În luna aprilie 2010, acest sit a fost atribuit în custodia Ocolului Silvic Bistriţa – Bârgăului, condus de inginerul Dan Ţacăl, un om care a fost anchetat de Inspectoratul de Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV) Cluj – deşi unii susţin că a avut chiar dosar penal - pentru „două cioate”, după precizările sale. Prin anul 2005, inspectorii silvici din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Cluj au demarat o anchetă după ce au constatat că o pădure aflată în administrarea Ocolului Silvic Bistriţa –Bârgăului a fost lăsată fără pază mai bine de doi ani. În perioada 2003 – 2004 s-au tăiat ilegal din acea pădure peste 1.200 de arbori din speciile fag şi stejar. Inspectorii ar fi susţinut la acea dată că în „procedeu” erau implicate mai multe societăţi comerciale, care primeau „avizul” şefului de Ocol de la Bistriţa –Bârgăului. La final, ancheta derulată a scos vinovate mai multe persoane, de la pădurar, la şef de district. Pionul principal tras la răspundere a fost însă Dan Ţacăl, şeful Ocolului Silvic Bistriţa – Bârgăului, cel care acum a primit în custodie situl Cuşma. La cinci ani de la petrecerea acelor evenimente, Ţacăl pare să îşi amintească cu greu de „o nimica toată” şi susţine că singurul său dosar penal ar fi doar pentru …câteva „cioate”. Pentru situl Cuşma, Ocolul Silvic Bistriţa – Bârgăului a fost singurul care a depus dosarul şi care a şi primit custodia. Pentru cei cinci ani cât va administra Situl Cuşma, Dan Ţacăl şi-a făcut planuri mari şi nu se gândeşte o clipă să dea greş… într-un fel sau altul.

Ocolul Silvic Bistriţa – Bârgăului, unicul „peţitor” al Sitului Cuşma

Pentru o administrare corespunzătoare a siturilor naturale, Ministerul Mediului şi Pădurilor a luat hotărârea ca ele să fie atribuite în custodie, fie ea chiar şi privată. În decursul acestui an, în judeţul Bistriţa –Năsăud, Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului a atribuit în administrare pe o perioadă de cinci ani, patru arii protejate care însumează peste 90.000 de hectare: Parcul Naţional Munţii Rodnei, Peştera Tăuşoare din comuna Rebrişoara, Crovul de la Larion din comuna Lunca Ilvei, şi Situl Cuşma din Livezile. Rezervaţia naturală Cuşma a fost atribuită în luna aprilie, în cea de-a doua sesiune desfăşurată, pentru care a aplicat doar Asociaţia Proprietarilor de Pădure din Bistriţa – Bârgăului. Potrivit directorului executiv locţiitor al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa – Năsăud, Ştefan Mureşan, situl de la Cuşma a fost dat în custodie recent, pe bază de dosar. „A fost o a doua sesiune făcută de Ministerul Mediului şi Pădurilor, şi numai Asociaţia Proprietarilor de Păduri Bistriţa - Bârgăului a depus documentaţia în acest sens. Astfel, situl Cuşma a trecut la ei în concesiune, în luna aprilie a fost asta, şi se va atribui printr-un document. Trebuie să vină hotărârea, încă aşteptăm. Urmează să se facă un management al ariei protejate, şi de acolo în acolo, ei (n. r – reprezentanţii Ocolului Silvic Bistriţa – Bârgăului) să îşi gestioneze singuri situl, conform acelui regulament care se impune, şi să facă valorificarea unui potenţial al resurselor din situl de la Cuşma. Bineînţeles că se dă în custodie pe o perioadă de cinci ani”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, şeful APM Bistriţa - Năsăud, Ştefan Mureşan.

Referinţele custodelui

Şeful Ocolului Silvic Bistriţa - Bârgăului, Dan Ţacăl a fost anchetat în urmă cu cinci ani de IRTSV Cluj în cazul tăierii ilegale a 1.200 de copaci tineri din speciile fag şi stejar, arbori care se aflau pe o suprafaţă de 47 hectare de pădure, de pe raza Ocolului Silvic Bistriţa – Bârgăului, pe care Ţacăl îl administrează. Timp de doi ani, acea pădure a fost lăsată de izbelişte, fără nici o pază, şi s-a tăiat ca-n codru. În urma anchetei derulate de inspectorii ITRSV Cluj, s-a stabilit că în procesul de „defrişare” mai erau implicate şi unele firme, acţiunea având loc  sub oblăduirea şefului Ocolului Silvic Bistriţa –Bârgăului, Dan Ţacăl.

Personalul silvic, vinovat de „ceva pagube”  

Contactat telefonic de redactorul de la Gazeta de Bistriţa, şeful Inspectoratului Silvic şi Vânătoare Bistriţa, Savir Moisil se afla la acel moment (n. r – vineri, 28 mai) cu treburi prin judeţul Cluj. Întrebat de situaţia de la Bistriţa - Bârgăului din urmă cu cinci ani, Moisil a precizat că îşi aduce aminte destul de bine de acel caz. „ Păi, îmi amintesc că am verificat o partidă, atunci când era chiar Ocolul Silvic Prundu Bârgăului, înainte de înfiinţarea ocoalelor private, cam prin 2003 mai exact a fost. Pădurea nu era trecută, deci nu erau înfiinţate ocoalele astea private. A fost vorba de o suprafaţă în gestiune şi când am verificat modul de valorificare, nu a rezultat întreaga cantitate. Deci, cantitatea justificată prin avizele de însoţire ale materialului lemnos transportate din partide nu acoperea întreaga cantitate de masă lemnoasă autorizată la tăiere. Şi atunci au fost mai mulţi traşi la răspundere - gestionarul partidei, pădurarul, şeful de district, şi şeful de Ocol, fiecare cu responsabilităţile lui. A fost un grup mai mare. (…) Deci au fost ceva pagube într-o pădure din vina personalului silvic, cam asta a fost”, a relatat Moisil.

Dan Ţacăl a avut dosar penal doar pentru… „două cioate”

Gazeta de Bistriţa a luat legătura cu Dan Ţacăl, şeful Ocolului Silvic Bistriţa – Bârgăului, care a negat că ar fi fost anchetat în urmă cu cinci ani în cazul defrişărilor dintr-o pădurea pe care o administra. „Pentru treaba asta nu am avut nici un dosar penal. Nu s-a făcut nimic atunci, nu s-a făcut anchetă. A fost aşa, un control făcut de către ITRSV Cluj într-o suprafaţă de pădure care nu a fost preluată de către noi în administrare, că a fost în Bistriţa Bârgăului dar nu am preluat–o pentru că nu a fost nimeni să ne-o predea. Şi în iarna dintre 2003 – 2004 s-au făcut nişte tăieri pe-acolo, da nu de firme, de nişte oameni, de nişte cetăţeni, de proprietari ce-s pe-acolo. S-a făcut un control, s-au făcut acte, s-au trecut la primărie şi aşa a rămas, dar nici vorbă de dosar penal”, ne-a asigurat Ţacăl. La întrebările insistente ale redactorului Gazetei de Bistriţa, şeful de Ocol a recunoscut că totuşi i s-ar fi făcut ceva dosar penal, dar numai aşa …pentru  „ două cioate”. „Am avut dosar de urmărire penală pentru altceva, pentru …două cioate, da’ nu de acolo”, a explicat în continuare Ţacăl.
La polul opus însă, Savir Moisil, şeful Inspectoratului  Silvic şi Vânătoare Bistriţa îşi aminteşte de dosarul penal a colegului de Bistriţa – Bârgăului pentru cazul din 2005: „ Da, a avut dosar penal, dar acum ştiu că nu mai e. Are parcă un SUP ( n. r - scoatere de sub urmărirea penală) pentru acel caz de acum cinci ani, eu aşa ştiu”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, Savir Moisil.

Grănicerii „e „de vină

La scurt timp după convorbirea telefonică, şeful Ocolului Silvic Bistriţa Bârgăului, Dan Ţacăl a contactat el pe redactorul Gazetei de Bistriţa pentru a da câteva explicaţii suplimentare. „Am făcut o chestie pe care nu a făcut-o nimeni. Şi ne-am băgat noi. Am vorbit cu primarul şi o zis că decât să vină alţii să-l conducă, mai bine să îl conducem noi. Şi văd că am supărat tare pe cineva şi nu înţeleg de ce. Păi, după nişte reacţii prin presă, primarul mi-a zis că să nu mai vorbesc cu presa şi să vă spun să îl sunaţi pe el să explice ce e cu situl acesta. Noi chiar am preluat la influenţa Agenţiei de Mediu, că au zis că dacă nu îl luăm noi, nu îl ia nimeni. Am vorbit şi cu Clujul şi au zis să îl luăm noi că ştim ce se mănâncă şi putem să facem treabă. Nu am luat ceva de unde să fac bani, am luat ceva de unde să bag bani. (…) Eu nu am avut nici o treabă acum cinci ani, pentru că suprafaţa respectivă nu a fost pusă în administrare către noi. Dar, mă rog, ITRSV aşa a interpretat la data respectivă, comuna a interpretat altcumva şi a rămas aşa. Eu nu ştiu, cred că vin poveşti de la grănicerii aceştia ai noştri (n. r. – Asociaţia fostelor comune grănicereşti) că revendică pădurea de parcă ar fi a lor”, ne-a spus Ţacăl. Primarul comunei Bistriţa Bârgăului, Vasile Labă, susţine de asemenea că şeful Ocolului are doar ceva cu două cioate: Ştie povestea foarte bine, iar ancheta cu tăierile de arbori din pădure de acum cinci ani a fost ceva aşa ambiguu şi complicat, consideră edilul. „Noi cu site –ul vrem să facem treabă. Să asigurăm şi nişte locuri de muncă”, a conchis primarul. De asemenea, Vasile Labă a ţinut să dea vina tot pe „grăniceri”, la fel ca şeful de Ocol.  

Nu-i bai !

Faptul că situl de Cuşma va intra în gestiunea unei inginer care a fost implicat într-un scandal cu tăieri ilegale şi are la activ şi un dosar pentru „cioatele” tăiate ( aşa vreo 1.200 numai), nu pare să constituie o problemă pe viitor, cu atât mai mult cu cât, unii susţin că Ţacăl şi-ar fi „spălat din păcate”. „ Păi acum nu mai este problemă, că am impresia că el a rezolvat problema. Deci până la urmă a plătit pagubele respective, s-o achitat pagubele şi atunci nu-i bai, s-a recuperat prejudiciul, de la cei vinovaţi, adică de la gestionar, pădurar, şefu’ de district şi şefu’ de Ocol, Dan Ţacăl. Acum li s-a atribuit în gospodărire Situl Cuşma pe o perioadă de 5 ani ( n. r – celor de la Ocolul Silvic Bistriţa – Bârgăului). Dacă îşi fac treaba, probabil că o să le-o dea în continuare. Dacă nu, va fi alt un administrator”, consideră şeful Inspecţiei Silvice şi de Vânătoare Bistriţa, Savir Moisil.

Planuri de viitor  

Şeful Ocolului Silvic Bistriţa Bârgăului, Dan Ţacăl a părut puţin surprins că Situl Cuşma a fost atribuit Asociaţiei pe care o coordonează. Cu toate acestea, planul de viitor pentru gestionarea ariei protejate este deja schiţat. „Nu m-a înştiinţat nimeni, am văzut pe site şi eu, dar deocamdată nu ne-a chemat nimeni să semnăm contractul. (…) Eu zic că ne vom descurca din moment ce ne-am angajat. Într-un an de zile o să facem planul de management şi în şase luni, strategia de valorificare”, asigură şeful de la Ocol.  
În Bistriţa – Năsăud, aproximativ 20% din suprafaţa judeţului este acoperită cu arii protejate de interes naţional sau comunitar. Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului Bistriţa – Năsăud şi – a propus ca pe viitor să atribuie în custodie şi alte situri şi arii protejate din judeţ. Pe listă se află situl de interes comunitar „La Sărătura” şi „Someşul Mare Superior”, dar şi ariile naturale protejate de interes naţional „Masivul de sare de la Sărăţel”, „Râpa cu păpuşi” „Vulcanii noroioşi”, „La Gloduri”,  „Poiana cu narcise de pe Seşul Mogoşenilor”, „Zăvoaiele Borcutului”,  „Piatra Fântânele”, „Pădurea Posmuş” şi aria protejată „Lacul Zagra”.

Iulia Stupinean

Scorul actual:
3.3/5 Stele. (35 voturi)



Imagini:


Padure_taiata_thumb Primar_vasile_laba_max_thumb Primaria_bistrita_bargaului_max_thumb Padure_de_stejar_max_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Radu Moldovan Bistrita



Articol vizualizat de 1325 ori



Comentarii

Acura Power Steering Rack a postat la 11-04-2012 03:31
I agree with your point, please share with us more good articles. Acura Power Steering Rack
Acura Power Steering Rack a postat la 11-04-2012 03:28
I agree with your point, please share with us more good articles. Acura Power Steering Rack
pacala a postat la 06-03-2011 09:59
mai primarule cind ii avea nevoie de voturi sa te duci la patroni a voturi nu mai veni la oamenii din comuna o sa pici si tu
vasile a postat la 06-03-2011 09:46
ce faci domnule primar tot lemnu bun il dai la patroni si cei rau dai la oamenii din comuna
ion a postat la 20-08-2010 23:37
dapoi pe "lamba"cine il conduce stiti"''nasa"""
grigore oerizon a postat la 19-08-2010 08:45
pe tocal mai multi ani la condus HUZA DI PETROSA
grigore din bb. a postat la 13-08-2010 20:25
numai doua cioate a avut tacal?dapoi pe laba la intrebat cineva cate cioate are,mai ii si edilu comunei.
ion prostu a postat la 02-06-2010 17:23
bine ca au saraci si bonuri de masa
ion prostu a postat la 02-06-2010 17:23
bine ca au saraci si bonuri de masa
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria