Greva de „catifea”, la Bistrita

Sindicate_top

Mult anunţata şi prea mult trâmbiţata grevă generală a avut la Bistriţa semnificaţia zilei de 1 Iunie – o joacă de-a „hai la grevă / du-te tu!” sau „de-a greva-ascunselea prin birou”!
Indiferent de sindicatele din care fac parte, bugetarii bistriţeni s-au plictisit repede de grevă, unii după o zi, alţii după două, iar majoritatea erau deja plictisiţi la data începerii grevei, adică la 31 mai.



Anunţată la nivel naţional, greva generală începută la 31 mai 2010 în toată România, a avut la Bistriţa ecouri destul de palide, chiar şi pentru doar două zile, culminând miercuri cu renunţarea la acţiune de către majoritatea greviştilor, sau mai bine zis, a celor câţiva sindicalişti porniţi pe fapte mari.

Ambulanţa dă tonul folosind sirenele, care se aud la CJ ... şi atât!

La prima oră din dimineaţa zilei de luni, 31 mai, prima zi de grevă generală, sindicaliştii de la Ambulanţă au dat drumul la sirenele din dotare pentru câteva minute, în semn de protest faţă de măsurile guvernului de a reduce salariile bugetarilor cu 25% şi a pensiilor şi şomajului cu 15%. Protestatarii erau în ziua lor liberă, colegii lor de serviciu au asigurat permanenţa la staţia de ambulanţe. Protestul lor continuă ca o grevă de avertisment, fiecare dintre aceştia purtând pe braţ o banderolă albă.
O altă instituţie unde stă afişat la intrare un cartonaş cu inscripţia „Grevă Generală” este Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud (CJ BN). Liderul de sindicat, Gavril Iliuţ, afirmă că ar avea o listă cu semnături ale lucrătorilor din CJ BN, de susţinere a grevei generale. Tot el spune că aceştia s-au prezentat la serviciu, dar nu lucrează nimic. Nimic... neobişnuit, am zice noi, dar preşedintele CJ BN, Liviu Rusu, este de altă părere, el fiind convins că angajaţii lui sunt prezenţi, de la mic la mare, şi prestează aşişderea! Cu mici excepţii, acestea fiind într-adevăr mici pentru Liviu Rusu, neprezentarea la şedinţa de consiliu a consilierilor PSD, care aşa au înţeles să se solidarizeze cu greviştii: „Din solidaritate, nu ne vom prezenta la şedinţă. Am înţeles că cei de la PNL se vor prezenta la şedinţă, dar fiecare partid cu drumul lui”, a declarat cu puţin timp înaintea şedinţei purtătorul de cuvânt al PSD, Daniel Suciu. Şi aşa au şi făcut! Şi ei, şi liberalii care s-au prezentat la şedinţă şi împreună cu restul de consilieri democrat-liberali şi-au dat mâna peste ţară încă odată şi au votat ceea ce era de votat!
Vecinii din clădirea Consiliului Judeţean, angajaţii Prefecturii au spus un NU hotărât grevei sau oricărei alte forme de manifestare, aceştia neparticipând niciodată la greve sau alte mişcări sindicaliste.

Direcţii judeţene uitate de sindicate

Există şi bugetari neafiliaţi la vreo federaţie sindicală, exceptând poate funcţionarii publici ce îşi desfăşoară activitatea în diferite Direcţii Judeţene. Una dintre acestea este şi Inspectoratul Teritorial de Muncă care nu are sindicat şi, în consecinţă, toţi angajaţii au fost prezenţi la muncă şi au prestat conform uzanţelor şi obişnuinţelor de până acum.
Aceeaşi situaţie şi în sportul bistriţean, şi nu ne referim la colegii de breaslă (n. r. – săptămânalul Sportul Bistriţean), ci la Direcţia pentru Sport a judeţului, unde unii din angajaţi au declarat pe nerăsuflate: „Grevă? Ce-i aia?”. Tot în câmpul muncii sau mai bine zis în sălile de antrenamente i-am găsit şi pe antrenorii CSM-ului, care se pregătesc fiecare pentru competiţiile de vară şi orice întrerupere a pregătirilor îi poate costa pe sportivi în performanţă.

Primăria la loc de cinste şi pe timp de greve

Sindicaliştii din cadrul Primăriei Bistriţa au răspuns „prezent” chemării sindicatelor la grevă. Funcţionarii din administraţia locală au fost de negăsit cel puţin două zile, luni şi marţi, ghişeele fiind închise, sigilate şi cu obloane trase! Pentru mulţi dintre greviştii din primărie, faptul că greva a început în continuarea weekend-ului, a fost o binecuvântare! Un mini concediu de vineri până marţi sau cum ar spune confraţii noştri din Spania un „puente” de cinste! Doar că neplătit! Pagubă-n ciuperci! Două zile tăiate plus 25% din salariu şi tot „nici că ne pasă”, dar asta doar pentru dulăi, nu şi pentru căţei. După două zile s-au plictisit, vremea rea nu îi prea ajuta la nimic, aşa că s-au hotărât să renunţe la grevă şi să se prezinte, de miercuri de la orele 11 la muncă!
Nici angajaţii de la Taxe şi Impozite nu s-au dat la o parte, astfel că plata de impozite, taxe şi amenzi, aducătoare de venituri statului s-a amânat, cei conştiincioşi se vor prezenta în alte zile la ghişee pentru aşi aduce contribuţia la bunăstarea neamului. Nici taxele de timbru nu au putut fi achitate, dar la ce bun că oricum nu se puteau folosi, atâta timp cât şi celelalte ghişee unde ar fi trebuit depuse, erau închise pe motiv de grevă.
Singurii angajaţi din primărie care nu au participat la greva generală au fost poliţiştii comunitari, ei fiind pe baricade pentru bine şi securitatea noastră şi a lor.

Greva în învăţământ sau cenuşăreasa în straie de paie

Cel mai mediatizat subiect a fost greva profesorilor de la oraşe şi sate, şi aici ne referim la oraşele şi satele bistriţene. Precum vorba poetului „azi o vedem, şi nu e”, greva din învăţământ s-a vrut a fi un motor al grevei generale, pornită din răbufnirile profesorilor, cadrelor didactice şi a personalului auxiliar, sătui de minciunile şi aroganţa prea-înalţilor comenduitori. Cu cuţitul ajuns la os după tăieri din salarii şi nicidecum măriri conform promisiunilor electorale, doar 56% din şcoli au răspuns apelului celor trei crai de la Sindicat, recte Rauca, Mocean şi Duicu. Marile şcoli reprezentative ale judeţului: Colegiile Naţionale „Liviu Rebreanu”, „Andrei Mureşanu”, Liceele Agricol şi Forestier din Bistriţa, precum şi conjudeţenele „Solomon Haliţă” din Sângeorz-Băi, „George Coşbuc” Năsăud şi beclenarii de la „Henri Coandă”, au rămas nemişcate de aplombul liderilor şi de chemările lor la lupta cea mare! Evident că probele bacalaureatului s-au desfăşurat conform graficului, nicidecum nu au fost boicotate de profesori, chiar dacă aceştia nu sunt plătiţi pentru activitatea lor de la bac.
Titu Rauca – liderul Uniunii Judeţene a Sindicatelor Libere din Învăţământ, declara luni că greva în învăţământ este pe perioadă nelimitată şi că există ralierea în continuare la grevă a celor care nu au făcut-o deja. Nimic mai fals, în următoarea zi, acelaşi lider vine cu alte cifre, odată cu centralizarea datelor din teritoriu, unde s-a ajuns la concluzia că sub 50% din sindicalişti au renunţat la proteste, astfel s-a decis suspendarea grevei şi întoarcerea la catedră. Cel mai ofuscat dintre lideri se pare că a fost domnul profesor Emil Mocean. „Aceştia (n. r. - sindicaliştii) au mers la şcoală, dar nu au ţinut ore şi nici nu au participat la proba de bacalaureat”, afirma Moceanu pentru Adevărul de Seară, deranjat de duplicitatea unor colegi de breaslă care au anunţat că fac grevă şi apoi s-au răzgândit. Au fost şi zvonuri potrivit cărora, profesorul Mocean după declaraţiile date presei, s-ar fi dus liniştit la catedra sa de la Liceul Forestier unde a şi predat în aceeaşi zi!
Ca şi concluzie, greva generală din preajma zilei internaţionale a copilului, s-a transformat în joaca naţională de-a greva. Unul din motivele invocate este de-a dreptul paradoxal. „Guvernanţii nu aud nimic. Am constatat acest lucru şi am decis că e mai bine să renunţăm la grevă”, a declarat pentru citynews.ro, Liviu Pop, vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie.
Dacă şi copii noştri s-ar opri rapid din plâns când le refuzăm un moft prin nebăgare în seamă, viaţa de părinte s-ar simplifica enorm!

Eugen Farcaşiu

Scorul actual:
3.3/5 Stele. (40 voturi)



Imagini:


Sindicate_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Bistrita Liviu Rusu



Articol vizualizat de 909 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria