De la banchet, în comă la spital

Milut_bagiu_top

În locul fotografiilor de grup cu colegii de clasă şi şcoală, doi elevi plini de ură şi nervi, au făcut fotografii la sediul Poliţiei, fiind cercetaţi în urma scandalului de la discotecă.
Miluţ M. Bâgiu se zbate între viaţă şi moarte la Spitalul Judeţean Tg. Mureş, medicii specialişti fiind rezervaţi în a face pronosticuri cu privire la viaţa tânărului din Lunca Leşului.



Nu de puţine ori în ultima vreme, auzim de fapte de bravadă şi teribilism din partea unor tineri, care din pricina impulsului de moment şi a unor orgolii mult prea mari în raport cu vârsta, acţionează fără discernământ, urmările putând fi catastrofale pentru ei, familiile lor. De cele mai multe ori, însă, acţiunile lor pot afecta viaţa celor din jur, cu consecinţe fatale în multe dintre cazuri. Adrenalina, aburii alcoolului sau chiar substanţele interzise, în diferitele lor forme, întunecă gândirea adolescenţilor şi transformă o banală joacă sau ceartă, într-un eveniment ireversibil, ştergând astfel, prin consecinţele acestuia, amintirea unei tinereţi prea devreme terminată sau nicicând începută.

Bătut şi abandonat într-o baltă de sânge

De fapt, nimeni nu îşi mai aduce aminte de la ce a început totul... 27 mai 2010, o zi pe care orice elev al clasei a XII-a ar fi vrut să o poarte în amintire cu zâmbetul pe faţă, cum de altfel, fiecare dintre noi avem, la rândul nostru, amintirea Banchetului de absolvire a celor 12 clase, terminarea liceului.
Din păcate, pentru elevii Grupului Şcolar „Grigore Moisil” din Bistriţa, banchetul de absolvire va rămâne în amintirea lor altfel decât normal.
Un coleg de generaţie a fost bătut şi părăsit într-o baltă de sânge! În seara de 27 mai, elevii claselor a XII-a, împreună cu profesorii şi cadrele didactice ale Grupului Şcolar „Grigore Moisil” din Bistriţa, au sărbătorit împreună la un restaurant din Bistriţa, momentul despărţirii, a terminării liceului.
Conform declaraţiei unuia din agresori, precum şi a martorilor, Miluţ Bâgiu, elev în clasa a XII-D, fiind puţin luat de mrejele lui Bachus, a ieşit în curtea restaurantului, adresând injurii unui coleg de generaţie, Bogdan Avram. Nimeni nu mai ştie ce şi-ar fi reproşat unul altuia. Dintre colegii prezenţi afară, au fost câţiva care au intervenit pentru aplanarea eventualului conflict verbal, totul revenind la normal. Doar pentru un timp, fiindcă aceiaşi protagonişti au repetat scena, de această dată discuţia devenind mai agresivă. Atunci, primul care a intervenit a fost Călin Saicu, un alt coleg din clasa XII-a C. Se pare că Miluţ l-ar fi lovit pe Călin, intenţionat sau nu, acesta din urmă ţinând minte lovitura pentru care urma să se răzbune mai târziu. Profesorii, alarmaţi de elevii prezenţi, au intervenit, despărţindu-i pe cei doi cu ajutorul unor forţe de ordine aflate în zonă. Apoi i-au „îmbarcat” în taxiuri şi i-au trimis acasă, banchetul fiind oricum pe terminate.
După aproximativ trei ore, în celălalt capăt de oraş, la o discotecă de pe strada Simpozionului, elevii plecaţi de la banchet să-şi continue distracţia, au fost martorii unei bătăi crunte aplicate lui Miluţ Bâgiu. Unul din agresori, Cosmin Robert Rus, prieten şi coleg de clasă cu Călin Saicu, a povestit cum a fost chemat afara din discotecă pe motivul unui „scandal”. Afara îl aştepta Călin şi alţi trei prieteni, „Rareş, Blaj Cătălin şi Pişta”, s-au urcat toţi într-un autoturism Golf 3 şi s-au deplasat până la intersecţia cu strada Libertăţii (n. r. - 50 m) unde l-au văzut pe Miluţ. După ce au coborât din maşină, au început să fugă după el, iar primul care l-a prins a fost Saicu Călin care a început bătaia, pălmuind-ul în mod repetat pe Miluţ. Cel de-al doilea, Rus Cosmin Robert, a intervenit şi el, administrându-i lui Miluţ o serie de pumni. Când a prins un moment şi a scăpat de sub agresiunea colegilor lui, băiatul a fugit către benzinăria de peste drum, dar a fost ajuns din urmă de Cosmin Robert, care i-a şi administrat o lovitură de picior în piept, lovitură care l-a pus la pământ. Aici se rupe filmul pentru unii din martori, care susţin că au fugit, tânărul fiind găsit de un angajat al benzinăriei într-o baltă de sânge. De altfel acesta a şi sunat la ambulanţă.

Agresorii aveau media scăzută la purtare pentru absenteism

Din declaraţiile dirigintei celor doi elevi, profesoara Cazac Sorina, ambii elevi – Călin Saicu şi Cosmin Robert Rus -  erau certaţi cu disciplina, ei având deja media scăzută la purtare pentru „absenteism, dezinteres faţă de şcoală şi nerespectarea angajamentelor”. Totodată, cei doi aveau înregistrate şi preavize de exmatriculare - nr. 59/14.01.2010 pentru Cosmin Robert Rus şi nr. 1993/ 23.11.2009 pentru Călin Saicu. Mai mult decât atât, Călin a rămas corigent la trei obiecte de învăţământ: română, matematică şi biologie.
Consiliul profesoral al clasei a XII-a C, decide în data de 21.01.2010, „acordarea unei şanse elevului prin acceptarea scutirilor prezentate cu întârziere, se stabileşte nota 4 (patru) la purtare pentru absenteism, dezinteres faţă de şcoală şi nerespectarea angajamentelor”. Asta pentru a fi evitată exmatricularea lui.
Chiar dacă au scăpat o dată de exmatriculare, inevitabilul s-a produs. Ambii elevi au fost exmatriculaţi din liceu, după producerea evenimentului din 27 / 28 mai, cu nota 1 la purtare, cu interzicerea reînscrierii lor în cadrul grupului şcolar, conform declaraţiei directorului acestei instituţii, profesorul Ioan Rusu.

Timiditatea lui Miluţ – ieşită din comun

Miluţ M. Bâgiu este născut la data de 12 ianuarie 1992 în comuna Leşu, sat Lunca Leşului. Oamenii locului spun despre băiat că era certat de consăteni pentru faptul că din exces de timiditate, acesta nu îşi ridica din pământ capul să îi salute.
Colegii de clasă îl cunosc ca pe un băiat liniştit, tăcut şi retras. A stat, conform unor surse din interiorul liceului, la internatul grupului şcolar, dar s-a mutat după o lună în chirie cu un alt coleg de clasă.
Familia Bâgiu, deşi numeroasă, este o familie obişnuită de la poale de munte, probabil cu o stare materială mai precară, Miluţ fiind unul dintre beneficiarii aşa-numiţilor „bani de liceu”, el îndeplinind condiţiile financiare (venit mic pe familie) şi şcolare (a terminat clasa a XI-a cu media 8,1 şi a avut doar şapte absenţe).
Din cauza unor răfuieli născute din agitaţia unui banchet de final de an, dar în cea mai mare parte din cauza unui exces de zel şi a orgoliilor unor adolescenţi fără raţiune şi fără simţ de răspundere, care ar trebuit cultivat măcar de familie, dacă nu şi în cei 12 ani de şcoală, Miluţ zace acum pe un pat de spital. Zace într-o comă profundă, având multiple leziuni la nivelul capului şi toracelui (conform purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean Tg. Mureş – Lavinia Cosma). Doctorii nu fac nici o previziune asupra stării tânărului bistriţean, aşteptând un semn de trezire din această comă.

Somnul raţiunii naşte monştrii

Ca urmare a evenimentului în care au fost implicaţi elevi ai Grupului Şcolar „Grigore Moisil”, directorul Ioan Rusu a interzis alte banchete, întruniri sau clasicele serenade. Singura manifestare la acest liceu va fi doar festivitatea de închidere a anului şcolar, unde cei mai buni elevi şi olimpicii vor fi premiaţi.
Cei doi agresori s-au ales până acum cu o exmatriculare, chiar pe ultima sută de metri a studiilor liceale şi vor fi nevoiţi să repete clasa a XII-a. Asta, bineînţeles dacă vor vrea să absolve liceul. La o altă şcoală însă, şi asta numai după ce poliţia va finaliza ancheta şi eventual justiţia va da verdictul final, dacă vor fi găsiţi vinovaţi.
Familia Bâgiu este alături de Miluţ, aşteptând prin rugă către Cer, ca el să îşi revină.
Teribilismul tinerilor, comportamentul lor în general, trebuie luat în vizor şi supravegheat îndeaproape atât de familie, cât şi de instituţiile abilitate: şcoală, poliţie, şi nu în ultimul rând de către noi toţi, ca parte a unei conştiinţe civice.
Să lăsăm monştrii în spaţiul lor bidimensional al ecranelor de televizor sau calculator, să ignorăm pur şi simplu persiflarea progeniturilor de bani-gata, dar, în acelaşi timp, să mai şi luăm atitudine, atunci când limitele bunului simţ sunt depăşite, să intervenim atunci când momentul o cere, şi să ştim să spunem NU atunci când banii spun DA.

Eugen Farcaşiu

Scorul actual:
3.5/5 Stele. (42 voturi)



Imagini:


Milut_bagiu_thumb Grupul_scolar_grigore_moisil_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Bistrita



Articol vizualizat de 1224 ori



Comentarii

lala a postat la 29-06-2010 21:18
nici mihut nu e un baiat asa sfant cum il cred toti.....numai k akma e in coma si mnoh...el e victima..da putea sa fie robi sai coc victima:P
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria