Dina Suciu vaneaza postul de sef al Protectiei Consumatorilor

Lorica_sut_top

Dina Suciu, până de curând şefa Finanţelor Publice din judeţul Bistriţa-Năsăud, vânează o nouă funcţie de conducere a unei instituţii publice, mai precis şefia Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Bistriţa-Năsăud (CJPC BN).
În 2005, Dina Suciu a fost trimisă în judecată de procurorii bistriţeni după ce în urma cercetărilor s-a stabilit că se face vinovată de comiterea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătura privată şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. De cele două infracţiuni a fost absolvită în cele din urmă, însă a fost obligată la plata unor daune de circa 50.000 de lei către o bancă populară, pe care procurorii spun că ar fi fraudat-o.


Personaj controversat al Bistriţei, Dina Suciu se suceşte şi se învârteşte numai după funcţii care să îi asigure un trai liniştit.
După ce în 2005, pe când se afla la conducerea Cooperativei de Credit Antic Bistriţa, a fost implicată într-un scandal legat de vânzarea unui imobil aparţinând Cooperativei către firma condusă de soţul său, Dina Suciu a fost zburată scurt din şefie. Cu toate că dosarul său penal zdrăngănea precum cutiile goale de conservă legat de coada unui căţel, femeia a aterizat, însă, tot într-un post de conducere, taman la Primăria Bistriţa, pe atunci sub patronajul lui Vasile Moldovan, mai precis pe post de şef contabil în cadrul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public. Când domnia lui Moldovan în fruntea municipalităţii a luat sfârşit, Dina Suciu s-a gândit că nu are rost să-şi mai lungească traiul pe acolo aşa că şi-a îndreptat ochii spre instituţiile publice ale căror fotolii de şefi începeau să se primenească cu oameni noi, că doar tot venise la cârmă partidul din care face parte şi ea – PDL.

Când sus, când jos

Într-o primă fază a pus ochii, dar spre ghinionul ei nu şi mâna, pe şefia Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Bistriţa-Năsăud (CJAS BN). Fiindcă nu a întrunit punctajul necesar, dar şi pentru că acolo PSD se voia stăpân la acea vreme, a renunţat se pare destul de repede la idee. Numai că şansa i-a surâs din nou nu peste multă vreme – exact după expulzarea PSD de la guvernare în 2009. Astfel, Dina Suciu şi-a îndreptat ochii spre o altă funcţie de conducere, chiar dacă nu era chiar cea din vârful piramidei de acolo – adjunct la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud (DGFP BN). Aşa că, s-a prezentat la concurs, după obiceiul vremii, şi a reuşit să fie admisă. La nici patru luni de la instalare în funcţia de adjunct, Suciu reuşeşte să urce chiar în vârful ierarhiei din DGFP, odată cu suspendarea din funcţie a colegului său de partid, Sabin Ilieşi, care fusese trimis în judecată de procurorii DNA.
Dar aşa cum e în viaţă, omul are parte nu doar de urcuşuri, ci şi de coborâşuri. Pe 25 mai, Dina Suciu a fost nevoită să părăsească fotoliul de şef al DGFP BN, întrucât acesta a revenit fostului titular, actualul deputat Ioan Ţintean, care l-a recâştigat în instanţă. Deoarece Ţintean face parte deocamdată din Parlamentul României, temporar în fruntea DGFP BN a fost numită ca interimar o altă persoană, Dorina Cicioc.

Urzeli şi iţe încurcate

Deşi se spune că îşi caută de lucru în mediul privat, Dina Suciu a fost văzută săptămâna trecută pe la Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC). Mulţi însă se vor întreba de ce, dar la fel de mulţi nu ştiu încă, faptul că Loricăi Şut, şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Bistriţa-Năsăud (CJPC BN) i-a încetat pe data de 25 mai 2010 contractul de management încheiat în aprilie 2009, deoarece Ordonanţa de Guvern 37/2009 a devenit neconstituţională. Încetarea contractului nu ar fi fost marea problemă, întrucât Lorica Şut ar fi avut dreptul să rămână în funcţie prin depunerea unei cereri de reluare a activităţii pe funcţia de execuţie. Însă, de aici începe marele mister. La data la care i se aduce la cunoştinţă faptul că poate să depună respectiva cerere, nu îi spune nimeni însă că postul era declarat vacant. Despre vacantarea postului, Lorica Şut a aflat de pe site-ul ANPC.
Lorica Şut a devenit şef al CJPC BN în urma susţinerii concursului pe post la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, prin Ordinul preşedintelui ANPC nr. 625/27.09.2007, odată cu aceasta ea devenind funcţionar public, iar contractul în funcţia de conducere era pe perioadă nedeterminată. În 2009, prin HG 284, titulatura postului se schimbă, din comisar superior în comisar şef adjunct, dar atribuţiile îi rămân aceleaşi. Conform art. 100 din Legea funcţionarilor publici, dacă nu s-au schimbat mai mult de 50% din atribuţiile postului, funcţionarul trebuie să fie repus în funcţie, iar în ce priveşte atribuţiile, acestea nu s-au schimbat deloc, doar denumirea.
Contactată telefonic de Gazeta de Bistriţa, Lorica Şut a declarat că a trimis, în termenul legal, o cerere ANPC prin care solicită să fie repusă în funcţie, dar şi o sesizare către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Dacă răspunsul acestora nu îi va fi favorabil, Lorica Şut este decisă să acţioneze prin toate mijloacele conferite de prevederile legale.
Dina Suciu şi-a depus şi ea dosarul de înscriere la concursul pentru funcţia de comisar adjunct al CJPC BN, pe data de 7 iunie, cel puţin asta apare oficial, cu toate că în Capitală a fost zărită în preajma ANPC două zile mai târziu, pe data de 9 iunie.
Surse neoficiale susţin însă că rămânerea în funcţie a Loricăi Şut ar fi fost condiţionată de semnarea unei adeziuni la un anumit partid politic, condiţie respinsă în totalitate de încă şefa cu delegare a CJPC BN.

Dosar încă pe rolul instanţei

Dina Suciu, în calitate de preşedinte al Cooperativei de Credit Antic Bistriţa a aprobat, în perioada 2003 – 2004, vânzarea cu 36.000 de lei a unui imobil aflat în administrarea cooperativei, către o firma condusă chiar de soţul ei. În urma acestei vânzări, Dina Suciu şi-a pierdut funcţia deţinută la Cooperativa de Credit, iar pe numele său a fost deschis un dosar penal, pentru fals în înscrisuri sub semnătura privată şi abuz de încredere contra intereselor persoanelor. Dosarul, înregistrat la Judecătoria Bistriţa, a fost soluţionat în noiembrie 2007. Prin decizia instanţei Judecătoriei Bistriţa, Dina Suciu a fost achitată de cele două acuzaţii, dar a fost obligată să achite Cooperativei de Credit Antic suma de 54.755 de lei, actualizată în raport cu indicele de inflaţie, începând cu data de 9 ianuarie 2004 până la zi, cu titlu de despăgubiri civile. Totodată, Suciu a fost amendată şi administrativ cu 1.000 de lei şi obligata să plătească parţii civile Cooperativa de Credit Antic Bistriţa 1.200 de lei şi statului 400 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Împotriva acestei sentinţe, Dina Suciu a făcut însă apel la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, iar următorul termen este stabilit pe data de 24 iunie 2010.


Scorul actual:
3.4/5 Stele. (32 voturi)



Imagini:


Lorica_sut_thumb Dina_suciu_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Bistrita international



Articol vizualizat de 2008 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Credeti ca Liviu Rusu a luat mita de la firmele de deszapezire?


Da
Nu
Cu siguranta
Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Logo_tonight_pt_site_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Guvern international Sport Bistrita politie Consiliul Judetean furt calificat IPJ BN PDL parlament Theodor Paleologu mandat inchisoare omor alcool soferi Mititei Spitalul Judetean angajari asistente burse primarie bani ANAD substante dopante fitness elevi meditatii proiect liberali Oltean bolsevic bataie amenda Iasi CJ BN Liviu Rusu Curtea de Conturi investiti scoli investitii restante ISJ BN Gloria datorii finantare primaria bistrita Feldru Stefan Sangeorzan DJCCP BN Alexandru Uiuiu monumente constructii autorizatii Bistrita-Nasaud BNR credite lei valuta Borcea copii Miami Cioaca Elodia avocati accident Unirea beat furt livada HIV SIDA decese bolnavi kiril raskov conflict intre bulgari si tigani PNL PSD USL Bingo Metropolis Camera deputatilor Loteria Nationala fetita padure copac deces Halmasau conflict minora Singeorz Bai inghet Harghita minime absenteism scolar ordine publica CE UE cofinantare fonduri europene agresiune minori jandarmi montani Piatra Fantanele Ioan Nelu Botis DNA DLAF seism Vrancea Romania IJJ BN amenzi instanta bloc prabusire Italia batrani Cretu premii aspirina studiu internat Infoel inaugurare Leonard Orban Ministerul Afacerilor Europene Schengen carti donatie TNL magazin flori comert paracetamol fotbalist pieton ucidere penitenciar accident munca ITM magistrala EBA Funeriu Marcel Pavel Taj Mahal India Agra indecent liceu emigranti imigranti orbire China Rusia spionaj Marian Oprisan Victor Ponta Cristian Florian infractionalitate panouri solare iluminat eco Lechinta fantani arteziene buget Holocaust recital bicicleta portiera jandarmi politisti PC cadre didactice Pintican BCCO Cluj Dobocan SIPA ICCJ fraude Ovidiu Cretu Centura de Sud Daniel Suciu Rosia Montana ACD cutremur Japonia Tokyo Demi Moore divort casnicie Dinamo permis auto genunchi Marea Britanie autoritati coroane zona euro targ Floris ponei ajutoare incalzire formulare canabis hoti biciclete boxer Iulia Timosenko Ucraina abuz Gigi Becali moda de lux arest preventiv Grecia FMI tineri Sighet Marea Neagra Bulgaria Simona Sensual pedeapsa gelozie mesaje Sant scoala cursuri 112 apeluri false inselaciune ghicitoare lantisor masina Grigore Moisil chirie Cristian Tudor birouri licitatie Emil Nistor top firme examen barou Pompiliu Bota Facultatea de Drept Cluj Timoc recensamant Monica Macovei Justitie imunitatea parlamentara Nuseni proiecte Ioan Muresan ITRSV material lemnos urbanism disciplina in constructii SUA profesori procese coruptie Biblia Torah CNSLR FRATIA Marius Petcu ANI evaziune stat administrator stanca UPU viol local arest Sinagoga concert program PRM Ioan Pop Dorina Soldoae Sulfina Barbu Andreea Paul Vass lemn autoutilitara dosar penal sabie banca jaf Sieu Odorhei Viorel Chirlejan Paul Everac Crinuta Dumitrean ANRP Carla Bruni mamica viroze pneumonii spital Reteag suspect spanzurat Tureac 15 ani izolare termica Cetin miliardari Forbes Milut Bagiu Paul Rus Cezar Preda deputat PDL SRI Ovidiu Ohanesian copil Moldovan CNP pensii impozite primarii paduri defrisari MECTS Mihai Muresan Curtea de Apel Bucuresti Ministerul Justitiei magistrati mafia italiana Judecatoria Cluj Napoca indexare droguri hot fiica romi etnie Lacatus prejudiciu Huidu emisiune retragere Liviu Ciulei Brigada 81 Mecanizata Ziua Armatei Institutia Prefectului pietoni norme frati acte biserica vizitatori Rasdaq Pinte Fimaro Bojita U Cluj Paskany Vuza Bene afaceristi clujeni Gabriela Barsan piata valutara Forex broker Beclean scara bar razie jocuri instante de judecata criminalitate Dumcor dosar Tribunal strut mascota turism campus ecologisti Curtea de Apel Cluj conflict de interese Cornel Moisil Vasile Dologa retete compensate CJAS BN disponibilzari Tribunalul BN Ministerul Agriculturii terenuri agricole Vasile Astarastoae Colegiul Medicilor sistem sanitar salarii Ministerul Finantelor Gheorghe Ialomitianu OT PDL BN ecologizare Colegiul National Liviu Rebreanu Grup Taurus studii de fezabilitate Szeged Ungaria somaj INS BIM sedinta CJ arsuri Nasaud telefon PD-L infarct Matei batrana anvelope iarna minor minciuna Andreea Tudor despartire cercetari actiune fata maimuta Vasile Jimborean sala detinuti filme caruta batran bugetari buget 2012 Andrei Saguna Rares Criste Alin Ardelean Gevco Prigoana energie electrica CJPC BN sanctiuni contraventionale Dina Suciu faliment ISU BN SMURD Sangeorz Bai centura Sibiu centura Cluj Pantelimon DRDP DP Consult Emil Boc Basescu Radu Golban datoria Germaniei Senat sosele zone urbane locuinte monument Apollo fundatie formular E112 hora Prund invitati lant autobus traseu lucrari Consiliul Judetean Cluj Cheile Turzii arii protejate Muntii Rodnei diminuari AMR Traian Basescu judecatori Uniunea Europeana Nokia Mihai Bumbu Dorin Popescu COA Ioan Oltean Mircea Geoana radu bica stadion gheorghe olteanu sediul dna Big Brother Ministerul Comunicatiilor Francisc Trombitas alegeri liste tigari captura coma doi ani submarin necropsie tenis de masa SOV Liviu Luca Petrom Service sanctiuni delict chiosc transsexual parlamentar femeie Dan Stefanescu mita parchet Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril PICCJ DNA la Primaria Cluj Giorgios Papandreou demisie Ioan OlteanSorin Apostu Sorin Apostu Cluj perchezitii Ritli Ladislau Ministerul Sanatatii Andrei conferinta Babes Clooney sinucidere Mihaela tango Logan Rio criza euro Telecomunicatii Valerian Vreme interceptari telefoane Lucas Papademos Dan Ilie Morega concedii medici Codrin Rebeleanu parcometre Ilie Avram abuz in serviciu rechini pasageri Serviciul Roman de Informatii procurori deputati cheltuieli Rusu Bargaului incendiu hectare apa educatie cetateni banci ANAF sechestru Comisia europeana Ion Ariton oameni de afaceri Radu Moldovan Luca Iancu Bruxelles stalp pasune barbat minore disparute festival Ada Milea persoane nevoiase dizabiltati coalitie UDMR Politia Rurarla SIF PIB criza BERD FSLI Ministerul Educatiei sindicate card PIN portmoneu hoata morti cherestea fotografie expozitie Art Galeria Curtea Constitutionala suspendare permis tutun Lacrima Gala folk verisor 7 ani alocatii Tarpiu arhivele nationale Aspazia Droniuc RATUC groapa ecologica Jean Padureanu Gloria Bistrita FRF LPF Dumitru Dragomir Mircea Sandu Paszkany Elena Botezan DNA Cluj arestarea lui Sorin Apostu Energy Holding Republica Moldova AIE Geoana RAAPPS case ieftine Hotel Victoria tractor radio elev calorifer spargere teatru Scufita Rosie Casa de Cultura biciclist balustrada victima Richter Elena Udrea Tribunalul Bucuresti Tribunalul Bistrita-Nasaud Judecatoria Beclean licitatii caini comunitari consilii locale Garda Financiara excludere revocare reciclare patrula Andrei Muresanu Creativ Group Tariceanu certificate emisii carbon Kyoto grand hotel italia Protectia Consumatorului Radu Mazare raspunderea magistratilor CSM declaratii de avere APIA BN Emil Scurtu declaratie de avere Danut Prunea Serbia locuinte modulare Andrei Rusu Daniel Morar alegeri 2012 legea asistentei sociale Roberta Anastase Strabag CNADNR UNPR salariul minim pe economie Cartel Alfa RAFO Marian Iancu Politehnica Timisoara Vasile Blaga Titus Corlatean Daniel Constantin PC; PNL Radu Moldovan PSD cel mai prost profesor bistritean cel mai prost profesor prostul bistritei justitia clujeana Becali Bivolaru Electrica CCR Augustin Zegrean Securitate Dorin Cocos Ohanesian Boc APIA Cluj Gheorghe Serban afaceri de familie Marius Nicoara 1 decembrie Larry Wats accize motorina fermieri comasare Virgil Sotropa Doris Moldovan AJOFM BN Ministerul Economiei Wonderland MApN SCCO bancnota fals Hidroelectrica Buzoianu Enel Grup Cozmin Gusa Sorin Ovidiu Vantu luptatori anticomunisti despagubiri politice Lidia Barac politie locala vetruia moldovan achitata MDRT indicatoare turistice Partida Romilor diicot procurori bistrita Dorin Dobra Ioan Turc vasile lechintan arpad francisc pomi de Craciun marisu negrea POR Neia Lacatus referendum Craciun salariu minim pe economie lansare de carte muzeu CNAM reabilitare comasarea alegerilor ORNISS inchisorile CIA Catalin Predoiu Zamfirescu Racoti Predoiu executare silita PUG Cluj Dambu Rotund Adrian Borda UTCN Dana Garbovan Legea raspunderii magistratilor Predoiu abuzuri in justitie Transnistria Igor Smirnov PNL BN Ioan Tintean Virgil Pop Crin antonescu SC Electrica Tetarom disponibilizari MAI salarii bugetari PDL BN Hospital Clinic Dr. Filip Teaca Damian Muntean daune Dan Molnar Florin Gaurean Ministerul Muncii pasapoarte Dumitru Muresan Coreea de Nord Kim Jong Il atac de cord Centrul Municipal de Cultura Maria Marginean angajari stat APIA Rompan licitatii agricultura Romsys Gauss CEDO Fanel Pavalache Revolutia de la Cluj TVR Kim Jong-Il Gaddafi DIA revolutia tarife Ioan Denes Teraplast Valea Timocului Viorel Badea Danile Suciu DSVSA BN Colegiul National George Cosbuc DGFP BN declaratii fiscale ITM BN angajatori DIICOT Cluj Gansca Hrudei Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Horatiu Dumbrava Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan Hugo Chavez credit bancar credite bancare conturi consilieri centura Bistritei proteste sanatate Raed Arafat Volksbank oug 50/2010 plangere penala Garbovan aeroportul Cluj politist bataus marius coldea CODEC radare fixe politia rutiera legea sanatatii lege Dinu Patriciu bursa Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI Banca Mondiala Iosf Redl avere Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei contecios administrativ avalansa ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu condamnare UMF Cluj Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci parc municipal APM BN prim procuror selgross Cristian Preda inflatie proxenetism trafic de minori Miron Mitrea Mihai Razvan Ungureanu Grup Scolar Forestier trafic de persoane