Favoritul lui Basescu: Augustin Zegrean, ales preşedinte al Curtii Constitutionale

Zegrean_top

Noul preşedinte al Curţii Constituţionale a României (CCR) este Augustin Zegrean. El a fost ales, săptămâna trecută, cu cinci voturi pro, din totalul de nouă. Noul preşedinte este judecător la CCR din 2007, pentru un mandat de nouă ani, Zegrean fiind desemnat de însuşi preşedintele Traian Băsescu.
Trecutul lui Augustin Zegrean este umbrit de câteva conflicte, reflectate la acea vreme şi de Gazeta de Bistriţa. Anul acesta el a fost luat în vizor de Agenţia Naţională de Integritate, alături de alţi şase judecători ai CCR.


Augustin Zegrean îl urmează la şefia Curţii Constituţionale a României pe Ion Vida, al cărui mandat a expirat de curând. Odată cu mandatul lui Vida a expirat şi mandatul lui Nicolae Cochinescu, iar în locul celor doi au fost desemnaţi, după o lungă dezbatere şi discuţii aprinse în Parlamentul României, Iulia Motoc şi Ştefan Minea.
Pentru alegerea preşedintelui CCR, fiecare grupă de judecători numiţi de Camera Deputaţilor, de Senat şi de Preşedintele României a propus o singură candidatură. Operaţiunile de alegere au fost conduse de judecătorul cel mai în vârstă, Ion Predescu (83 de ani), care a asigurat interimatul până la desemnarea noului şef al CCR.
În 2007, anul în care a ajuns la CCR, Augustin Zegrean era membru marcant al Partidului Democrat (PD) şi deputat de Bistriţa-Năsăud.

De ce le e teamă, nu scapă

Alegerea lui Augustin Zegrean în fruntea CCR, dar şi a altor două persoane ca judecători la această Curte – Iulia Motoc şi Ştefan Minea, care i-au înlocuit pe Nicolae Cochinescu şi Ion Vida (fostul preşedinte), ale căror mandate au expirat – au provocat un adevărat scandal politic, în contextul în care moţiunea de cenzură depusă împotriva măsurilor de austeritate promovate de Guvernul Boc a căzut şi parlamentarii Opoziţiei urmează să depună o contestaţie pentru ca acestea să fie declarate neconstituţionale. În condiţiile în care Augustin Zegrean, Iulia Motoc, Ştefan Minea, dar şi Petre Lăzăroiu sunt oamenii promovaţi de PDL, există voci care susţin că măsurile de neconstituţionalitate nu vor fi considerate neconstituţionale. Astfel, senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu a declarat, săptămâna trecută, că noul preşedinte ales al CCR, Augustin Zegrean, este unul „dintre cei mai vajnici soldaţi ai preşedintelui Traian Băsescu şi a fost unul dintre cei mai activi parlamentari ai PDL”.
„De ce ne era teamă n-am scăpat, adică preşedinte la CCR a fost ales domnul Augustin Zegrean, care este unul dintre cei mai credincioşi soldaţi ai lui Traian Băsescu. Mai mult decât atât, la CCR sunt acum cinci oameni ai puterii. Din nou asta înseamnă că va trebui să fim pesimişti. (...) Vom vedea dacă avem o Curte care va apăra democraţia şi tratatele internaţionale la care am aderat sau dacă vom avea o Curte care să-l apere pe Traian Băsescu după decizia care se va da în cazul contestaţiilor PSD. (...) Nu pot să spun nici că sunt optimistă, nici că sunt pesimistă, eu aştept ca acei oameni să respecte democraţia din România şi să nu facă ce le dictează Traian Băsescu', a declarat într-o conferinţă de presă Lia Olguţa Vasilescu, citată de Agerpres. Ea a mai precizat că juriştii PSD sunt convinşi că, dacă asupra Curţii nu se vor exercita presiuni politice, decizia CCR va fi în favoarea PSD.

Primii paşi

Noul preşedinte al CCR, judecătorul Augustin Zegrean a făcut primii paşi în politică în sânul FSN, iar după apariţia Partidului Democrat a devenit membru al acestei formaţiuni politice.
În perioada 1990 – 1992, pe atunci avocatul Augustin Zegrean a fost senator, ales pe lista FSN, vicepreşedinte al Comisiei juridice a Senatului, membru al Comisiei de redactare a Constituţiei. A revenit în Parlament în legislatura 2004 – 2008, ca deputat, ales pe lista PD, şi a rămas până în iulie 2007, când a fost ales ca judecător la Curtea Constituţională, la propunerea lui Traian Băsescu. În aceeaşi legislatură 2004 – 2008, Zegrean a fost şi membru al Comisiei juridice de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor.

Ochit de ANI

Norii s-au abătut şi asupra activităţii politice a lui Augustin Zegrean, presa relatând de-a lungul vremii anumite scandaluri în care a fost implicat numele acestuia, reliefând interesele de partid şi cele personale. Nici anul acesta Zegrean nu a avut multă linişte, el numărându-se printre cei şapte judecători ai Curţii Constituţionale luaţi la puricat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI). În cazul său au existat anumite indicii de nerespectare a anumitor norme de integritate. Mai precis, Augustin Zegrean era acuzat că prin deţinerea de acţiuni la anumite societăţi comerciale, aspect incompatibil cu funcţia sa de judecător, îşi rotunjeşte veniturile. Legea interzice magistraţilor să fie acţionari la societăţi comerciale.
Conform ultimei sale declaraţii de avere, postată pe site-ul CCR, el este acţionar la SC RAAL Bistriţa, de unde în 2008 a obţinut dividende în valoare de 9.200 de lei. De la aceeaşi societate, în 2007, Zegrean a încasat dividende în valoare de 8.000 de lei, iar în 2006, 4.000 de lei.
De asemenea, Zegrean deţine şi două terenuri, patru imobile - la unul dintre imobile nu a declarat valoarea de impozitare -, un autoturism şi patru depozite bancare în lei - 60.000 - şi euro - 40.000 - şi are datorii la bănci de 10.000 de euro şi 60.000 de lei.
În 2005, Gazeta de Bistriţa scria că Augustin Zegrean era slujitorul intereselor RAAL. Acesta, ca reprezentant juridic, dar şi ca acţionar al SC RAAL, a fost implicat într-un proces împotriva Primăriei Dumitra şi Prefecturii Bistriţa - Năsăud, moştenitorii contestând anularea procesului-verbal de punere în posesie.

Şi totuşi a fost de partea ANI

Cu toate că a fost luat în vizor de ANI, Zegrean a fost unul dintre cei trei judecători care au făcut opinie separată în cazul desfiinţării Agenţiei Naţionale de Integritate. Augustin Zegrean, alături de Nicolae Cochinescu şi Petre Lăzăroiu, susţinea că CCR nu avea dreptul extindă controlul de neconstituţionalitate la capitole din Legea ANI, atribuţiile Agenţiei - de verificare a averii şi existentei unor conflicte de interese - nu exced cadrul constituţional, nu se încalcă prezumţia de dobândire licită a averii, iar Agenţia nu poate fi considerată organ jurisdicţional. Practic, cei trei judecători au votat, pe 14 aprilie a. c., împotriva deciziei CCR, care spunea că mai multe articole ale Legii ANI erau neconstituţionale.
Astfel, într-un document, publicat de HotNews, judecătorii Nicolae Cochinescu, Petre Lăzăroiu şi Augustin Zegrean şi-au prezentat motivele pentru care au făcut opinie separată cu privire la neconstituţionalitatea Legii de funcţionare a ANI. „(…) potrivit art. 31 alin.(2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea poate să extindă controlul şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, numai în caz de admitere a excepţiei şi numai dacă acestea, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile neconstituţionale menţionate în sesizare. (…) Celelalte dispoziţii legale care, potrivit opiniei majoritare, sunt neconstituţionale, şi anume cele cuprinse în art.1, art.2, art.3, art.4, art.5, art.6, art.9, art.11 lit. e), f) şi g), art.12 alin.(2), art. 42 alin.(2), (3) şi (4), art.46, art.47, art.48 art.49 şi art.50 din actul normativ atacat, nu au fost menţionate în actul de sesizare şi nu sunt în mod necesar şi evident indisociabile de cele declarate neconstituţionale şi menţionate în acul de sesizare. În consecinţă, Curtea Constituţională nu avea dreptul să-şi extindă controlul şi asupra acestor dispoziţii legale şi să constate neconstituţionalitatea lor”, se menţiona în document la punctul 1.
La punctul 2 se motiva: „(…) Luând în considerare obligaţia generală de respectare a legilor, prevăzută în art. 1 alin.(5) din Constituţie şi obligaţia de exercitare a drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă, prevăzută în art. 57 din Legea fundamentala, opinăm că atribuţiile Agenţiei şi ale inspectorilor de integritate, de verificare prin probe a caracterului licit de dobândire a averii şi a existenţei unor conflicte de interese şi incompatibilităţi, reglementate prin textele analizate, nu exced cadrul constituţional”.
La cel de-al treilea punct al motivării opiniei separate faţă de decizia CCR, cei trei judecători menţionau că ei nu împărtăşesc nici soluţia constatare a neconstituţionalităţii art. 46 din lege, adoptată cu majoritatea voturilor membrilor Curţii. În opinia judecătorilor, textul nu încălca prezumţia de dobândire licită a averii, consacrată prin art. 44 alin.(8) din Constituţie, în condiţiile în care textul de lege analizat prevede că Agenţia întocmeşte actul de constatare pe care îl trimite instanţei competente, pe baza probelor aflate la dosar. De asemenea, din textul analizat, spuneau cei trei judecători, nu rezultă obligaţia persoanei a cărei avere este verificată de a face dovada caracterului licit al dobândirii bunurilor, aceasta obligaţie revenind în exclusivitate Agenţiei, prin probele administrate în condiţiile legii, iar persoana în cauză are posibilitatea să combată aceste probe atât în fata organelor Agenţiei cât şi în faţa instanţei de judecată şi să infirme constatarea că „între averea dobândită pe parcursul exercitării funcţiei şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă sunt diferenţe vădite, iar dobândirea unei cote-părţi din avere sau a anumitor bunuri determinate nu este justificată”. „În aceeaşi ordine de idei, luând în considerare dispoziţiile art. 44 alin.(8) din Constituţie, în conformitate cu care numai averea dobândită licit nu poate fi confiscată, opinăm că legiuitorul este liber să instituie măsura confiscării în toate cazurile de dobândire ilicită de bunuri”, se mai menţiona în document.
De asemenea, la punctul 4 se motiva: „În sfârşit, nu ne însuşim teza majoritară că activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate este jurisdicţională. Funcţia jurisdicţională se caracterizează prin instituirea puterii organului de jurisdicţie de a spune dreptul (juris dico) şi de a soluţiona prin hotărâre cu autoritate de lucru judecat un conflict cu privire la existenţa ori întinderea unor drepturi subiective, de a constata o situaţie juridică (prin hotărâre de expedient) sau de a dispune, în condiţiile legii, o măsură restrictivă de drepturi. Cel care judecă, judecătorul sau organul de jurisdicţie permis de Constituţie, este independent şi se supune numai legii. Pe de altă parte, activitatea jurisdicţională nu se exercită decât la cerere (judex non procedat ex officio), spre deosebire de activitatea executivă-administrativă care acţionează nu numai la cerere ci şi din oficiu. De asemenea, activitatea jurisdicţională se desfăşoară în cadrul unei proceduri formale, caracterizată prin publicitate, contradictorialitate, oralitate. Niciunul din aceste elemente de esenţa activităţii de judecată nu se regăsesc în structura organică, funcţională şi formală a Agenţiei Naţionale de Integritate”.
„Deosebit de considerentele expuse mai sus, divergente în raport cu soluţia adoptată prin votul majoritar, admitem că unele dispoziţii ale legii – examinate de Curte dar care nu fac obiectul analizei noastre - sunt susceptibile de critică din punct de vedere constituţional. Având însă în vedere că instanţa de contencios constituţional nu se poate sesiza din oficiu, exprimăm punctul de vedere că aceste dispoziţii legale urmau a fi examinate numai după ce Curtea va fi fost sesizată în condiţiile prevăzute de lege”, se menţiona în finalul documentului.

Împotriva modificărilor Legii caselor naţionalizate

Într-un alt caz, pe 10 decembrie 2008, judecătorii Curţii Constituţionale au decis cu cinci voturi „pentru” şi patru „împotrivă” că modificările aduse legii privind casele naţionalizate sunt constituţionale, respingând contestaţia semnată de 55 de deputaţi, respectiv 63 de deputaţi din PDL. Printre cei patru judecători ai CCR care au votat „împotrivă” s-a aflat şi Augustin Zegrean, alături de colegii săi, judecătorii Puskás Valentin Zoltán, Petre Lăzăroiu şi Tudorel Toader. Cei patru au susţinut că modificările Legii caselor naţionalizate sunt neconstituţionale şi au invocat jurisprudenţa acestei Curţi care a statuat că proprietarii imobilelor preluate de stat fără titlu şi-au păstrat titlul de proprietate asupra clădirilor. Aceştia au mai subliniat faptul că în jurisprudenţa Curţii Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg este statuat că intervenţia legiuitorului pe parcursul derulării unei proceduri administrative sau juridice, prin măsuri care să avantajeze una dintre părţi, influenţând soluţia pe fond a litigiului, este de natură să creeze un climat general de incertitudine şi nesiguranţă juridică.
Cei patru judecători apreciau - în opoziţie cu susţinerile preşedintelui CCR Ioan Vida şi ale judecătorilor Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Ion Predescu - că sesizările de neconstituţionalitate a prevederilor art.1 pct.2 şi următoarele din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sunt întemeiate, dispoziţiile legale criticate încălcând dispoziţiile constituţionale la care se referă autorii sesizării, nimeni alţii decât parlamentarii PDL, opiniile lor fiind împărtăşite ulterior şi de preşedintele Traian Băsescu.

Nu a fost de acord cu privilegiile magistraţilor

Pe vremea când Augustin Zegrean mai era deputat PD şi membru al Comisiei, în 15 iunie 2007, cu aproximativ o lună înainte de a-şi intra în atribuţii la Curtea Constituţională, el s-a pronunţat în privinţa discrepanţelor între salariile bugetarilor. Zegrean susţinea atunci că discrepanţele cu pricina pot fi rezolvate printr-o lege-cadru şi că nu este corect ca fiecare profesie să aibă legea ei de salarizare. „Din păcate, în opinia mea cel puţin, este total greşit să se adopte legi pentru fiecare categorie de salariaţi în parte. În România sunt peste 200 de legi de salarizare. Ar trebui odată Guvernul să ia problema în serios şi să adopte o singură lege-cadru pentru salarizarea personalului angajat la stat, funcţionar publici şi personal contractual. Nu este corect ca fiecare profesie să aibă legea ei de salarizare, fiindcă de aici apar discrepanţe între salariaţi. Sunt situaţii în care un om cu studii medii dintr-un domeniu să aibă salariu mult mai mare decât un doctor de la spitalul de urgenţă”, spunea actualul preşedinte al CCR.
În 2006, Augustin Zegrean se opunea acordării unor privilegii pentru magistraţi la votarea legii privind salarizarea acestora. „S-au câştigat nişte drepturi care mie îmi par mai mult nişte privilegii decât nişte drepturi. De exemplu, în legea privind salarizarea magistraţilor este un articol care spune că familia magistratului decedat va primi încă trei luni salariu de magistrat şi mai sunt şi alte exagerări de felul acesta. Sigur, mereu ni se spune că sunt nişte drepturi câştigate şi nu putem să le luăm, dar dacă sunt câştigate pe nedrept nu poţi să invoci asta la nesfârşit. Sunt de acord să li se acorde salariul corespunzător, dar nu sunt de acord să li se acorde privilegii”, mai declara atunci Zegrean.

Liana Mureşan




Componenţa actuală a CCR

•    Ştefan Minea, numit pe 15 iunie, de Camera Deputaţilor, în locul fostului preşedinte CC, Ioan Vida;
•    Iulia Motoc, numită de Senat, după ce mandatul lui Nicolae Cochinescu a expirat;
•    Ion Predescu, numit în 2004, pentru un mandat de 9 ani, de Senat;
•    Valentin Zoltan Puskas, numit de Senat, în 2007, pentru un mandat de 9 ani;
•    Aspazia Cojocaru, numită de Camera Deputaţilor, în 2004, pentru un mandat de 9 ani, la propunerea PSD;
•    Tudorel Toader, numit de Camera Deputaţilor, în 2007, la propunerea PNL, pentru un mandat care expiră în 2016;
•    Acsinte Gaspar, numit la CC din 2004, de către preşedintele Ion Iliescu;
•    Augustin Zegrean, desemnat de către preşedintele Traian Băsescu, în 2007, pentru un mandat de nouă ani. Zegrean l-a înlocuit pe Viorel Stănoiu, soţului Rodicăi Stănoiu, care fusese numit de Ion Iliescu în 2001;
•    Petre Lăzăroiu, numit de către preşedintele Traian Băsescu în 2008, pentru un mandat care expiră în 2010.


Scorul actual:
3.2/5 Stele. (34 voturi)



Imagini:


Zegrean_thumb Curtea_constitutionala_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

international Consiliul Judetean



Articol vizualizat de 683 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Credeti ca Liviu Rusu a luat mita de la firmele de deszapezire?


Da
Nu
Cu siguranta
Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Logo_tonight_pt_site_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Guvern international Sport Bistrita politie Consiliul Judetean furt calificat IPJ BN PDL parlament Theodor Paleologu mandat inchisoare omor alcool soferi Mititei Spitalul Judetean angajari asistente burse primarie bani ANAD substante dopante fitness elevi meditatii proiect liberali Oltean bolsevic bataie amenda Iasi CJ BN Liviu Rusu Curtea de Conturi investiti scoli investitii restante ISJ BN Gloria datorii finantare primaria bistrita Feldru Stefan Sangeorzan DJCCP BN Alexandru Uiuiu monumente constructii autorizatii Bistrita-Nasaud BNR credite lei valuta Borcea copii Miami Cioaca Elodia avocati accident Unirea beat furt livada HIV SIDA decese bolnavi kiril raskov conflict intre bulgari si tigani PNL PSD USL Bingo Metropolis Camera deputatilor Loteria Nationala fetita padure copac deces Halmasau conflict minora Singeorz Bai inghet Harghita minime absenteism scolar ordine publica CE UE cofinantare fonduri europene agresiune minori jandarmi montani Piatra Fantanele Ioan Nelu Botis DNA DLAF seism Vrancea Romania IJJ BN amenzi instanta bloc prabusire Italia batrani Cretu premii aspirina studiu internat Infoel inaugurare Leonard Orban Ministerul Afacerilor Europene Schengen carti donatie TNL magazin flori comert paracetamol fotbalist pieton ucidere penitenciar accident munca ITM magistrala EBA Funeriu Marcel Pavel Taj Mahal India Agra indecent liceu emigranti imigranti orbire China Rusia spionaj Marian Oprisan Victor Ponta Cristian Florian infractionalitate panouri solare iluminat eco Lechinta fantani arteziene buget Holocaust recital bicicleta portiera jandarmi politisti PC cadre didactice Pintican BCCO Cluj Dobocan SIPA ICCJ fraude Ovidiu Cretu Centura de Sud Daniel Suciu Rosia Montana ACD cutremur Japonia Tokyo Demi Moore divort casnicie Dinamo permis auto genunchi Marea Britanie autoritati coroane zona euro targ Floris ponei ajutoare incalzire formulare canabis hoti biciclete boxer Iulia Timosenko Ucraina abuz Gigi Becali moda de lux arest preventiv Grecia FMI tineri Sighet Marea Neagra Bulgaria Simona Sensual pedeapsa gelozie mesaje Sant scoala cursuri 112 apeluri false inselaciune ghicitoare lantisor masina Grigore Moisil chirie Cristian Tudor birouri licitatie Emil Nistor top firme examen barou Pompiliu Bota Facultatea de Drept Cluj Timoc recensamant Monica Macovei Justitie imunitatea parlamentara Nuseni proiecte Ioan Muresan ITRSV material lemnos urbanism disciplina in constructii SUA profesori procese coruptie Biblia Torah CNSLR FRATIA Marius Petcu ANI evaziune stat administrator stanca UPU viol local arest Sinagoga concert program PRM Ioan Pop Dorina Soldoae Sulfina Barbu Andreea Paul Vass lemn autoutilitara dosar penal sabie banca jaf Sieu Odorhei Viorel Chirlejan Paul Everac Crinuta Dumitrean ANRP Carla Bruni mamica viroze pneumonii spital Reteag suspect spanzurat Tureac 15 ani izolare termica Cetin miliardari Forbes Milut Bagiu Paul Rus Cezar Preda deputat PDL SRI Ovidiu Ohanesian copil Moldovan CNP pensii impozite primarii paduri defrisari MECTS Mihai Muresan Curtea de Apel Bucuresti Ministerul Justitiei magistrati mafia italiana Judecatoria Cluj Napoca indexare droguri hot fiica romi etnie Lacatus prejudiciu Huidu emisiune retragere Liviu Ciulei Brigada 81 Mecanizata Ziua Armatei Institutia Prefectului pietoni norme frati acte biserica vizitatori Rasdaq Pinte Fimaro Bojita U Cluj Paskany Vuza Bene afaceristi clujeni Gabriela Barsan piata valutara Forex broker Beclean scara bar razie jocuri instante de judecata criminalitate Dumcor dosar Tribunal strut mascota turism campus ecologisti Curtea de Apel Cluj conflict de interese Cornel Moisil Vasile Dologa retete compensate CJAS BN disponibilzari Tribunalul BN Ministerul Agriculturii terenuri agricole Vasile Astarastoae Colegiul Medicilor sistem sanitar salarii Ministerul Finantelor Gheorghe Ialomitianu OT PDL BN ecologizare Colegiul National Liviu Rebreanu Grup Taurus studii de fezabilitate Szeged Ungaria somaj INS BIM sedinta CJ arsuri Nasaud telefon PD-L infarct Matei batrana anvelope iarna minor minciuna Andreea Tudor despartire cercetari actiune fata maimuta Vasile Jimborean sala detinuti filme caruta batran bugetari buget 2012 Andrei Saguna Rares Criste Alin Ardelean Gevco Prigoana energie electrica CJPC BN sanctiuni contraventionale Dina Suciu faliment ISU BN SMURD Sangeorz Bai centura Sibiu centura Cluj Pantelimon DRDP DP Consult Emil Boc Basescu Radu Golban datoria Germaniei Senat sosele zone urbane locuinte monument Apollo fundatie formular E112 hora Prund invitati lant autobus traseu lucrari Consiliul Judetean Cluj Cheile Turzii arii protejate Muntii Rodnei diminuari AMR Traian Basescu judecatori Uniunea Europeana Nokia Mihai Bumbu Dorin Popescu COA Ioan Oltean Mircea Geoana radu bica stadion gheorghe olteanu sediul dna Big Brother Ministerul Comunicatiilor Francisc Trombitas alegeri liste tigari captura coma doi ani submarin necropsie tenis de masa SOV Liviu Luca Petrom Service sanctiuni delict chiosc transsexual parlamentar femeie Dan Stefanescu mita parchet Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril PICCJ DNA la Primaria Cluj Giorgios Papandreou demisie Ioan OlteanSorin Apostu Sorin Apostu Cluj perchezitii Ritli Ladislau Ministerul Sanatatii Andrei conferinta Babes Clooney sinucidere Mihaela tango Logan Rio criza euro Telecomunicatii Valerian Vreme interceptari telefoane Lucas Papademos Dan Ilie Morega concedii medici Codrin Rebeleanu parcometre Ilie Avram abuz in serviciu rechini pasageri Serviciul Roman de Informatii procurori deputati cheltuieli Rusu Bargaului incendiu hectare apa educatie cetateni banci ANAF sechestru Comisia europeana Ion Ariton oameni de afaceri Radu Moldovan Luca Iancu Bruxelles stalp pasune barbat minore disparute festival Ada Milea persoane nevoiase dizabiltati coalitie UDMR Politia Rurarla SIF PIB criza BERD FSLI Ministerul Educatiei sindicate card PIN portmoneu hoata morti cherestea fotografie expozitie Art Galeria Curtea Constitutionala suspendare permis tutun Lacrima Gala folk verisor 7 ani alocatii Tarpiu arhivele nationale Aspazia Droniuc RATUC groapa ecologica Jean Padureanu Gloria Bistrita FRF LPF Dumitru Dragomir Mircea Sandu Paszkany Elena Botezan DNA Cluj arestarea lui Sorin Apostu Energy Holding Republica Moldova AIE Geoana RAAPPS case ieftine Hotel Victoria tractor radio elev calorifer spargere teatru Scufita Rosie Casa de Cultura biciclist balustrada victima Richter Elena Udrea Tribunalul Bucuresti Tribunalul Bistrita-Nasaud Judecatoria Beclean licitatii caini comunitari consilii locale Garda Financiara excludere revocare reciclare patrula Andrei Muresanu Creativ Group Tariceanu certificate emisii carbon Kyoto grand hotel italia Protectia Consumatorului Radu Mazare raspunderea magistratilor CSM declaratii de avere APIA BN Emil Scurtu declaratie de avere Danut Prunea Serbia locuinte modulare Andrei Rusu Daniel Morar alegeri 2012 legea asistentei sociale Roberta Anastase Strabag CNADNR UNPR salariul minim pe economie Cartel Alfa RAFO Marian Iancu Politehnica Timisoara Vasile Blaga Titus Corlatean Daniel Constantin PC; PNL Radu Moldovan PSD cel mai prost profesor bistritean cel mai prost profesor prostul bistritei justitia clujeana Becali Bivolaru Electrica CCR Augustin Zegrean Securitate Dorin Cocos Ohanesian Boc APIA Cluj Gheorghe Serban afaceri de familie Marius Nicoara 1 decembrie Larry Wats accize motorina fermieri comasare Virgil Sotropa Doris Moldovan AJOFM BN Ministerul Economiei Wonderland MApN SCCO bancnota fals Hidroelectrica Buzoianu Enel Grup Cozmin Gusa Sorin Ovidiu Vantu luptatori anticomunisti despagubiri politice Lidia Barac politie locala vetruia moldovan achitata MDRT indicatoare turistice Partida Romilor diicot procurori bistrita Dorin Dobra Ioan Turc vasile lechintan arpad francisc pomi de Craciun marisu negrea POR Neia Lacatus referendum Craciun salariu minim pe economie lansare de carte muzeu CNAM reabilitare comasarea alegerilor ORNISS inchisorile CIA Catalin Predoiu Zamfirescu Racoti Predoiu executare silita PUG Cluj Dambu Rotund Adrian Borda UTCN Dana Garbovan Legea raspunderii magistratilor Predoiu abuzuri in justitie Transnistria Igor Smirnov PNL BN Ioan Tintean Virgil Pop Crin antonescu SC Electrica Tetarom disponibilizari MAI salarii bugetari PDL BN Hospital Clinic Dr. Filip Teaca Damian Muntean daune Dan Molnar Florin Gaurean Ministerul Muncii pasapoarte Dumitru Muresan Coreea de Nord Kim Jong Il atac de cord Centrul Municipal de Cultura Maria Marginean angajari stat APIA Rompan licitatii agricultura Romsys Gauss CEDO Fanel Pavalache Revolutia de la Cluj TVR Kim Jong-Il Gaddafi DIA revolutia tarife Ioan Denes Teraplast Valea Timocului Viorel Badea Danile Suciu DSVSA BN Colegiul National George Cosbuc DGFP BN declaratii fiscale ITM BN angajatori DIICOT Cluj Gansca Hrudei Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Horatiu Dumbrava Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan Hugo Chavez credit bancar credite bancare conturi consilieri centura Bistritei proteste sanatate Raed Arafat Volksbank oug 50/2010 plangere penala Garbovan aeroportul Cluj politist bataus marius coldea CODEC radare fixe politia rutiera legea sanatatii lege Dinu Patriciu bursa Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI Banca Mondiala Iosf Redl avere Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei contecios administrativ avalansa ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu condamnare UMF Cluj Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci parc municipal APM BN prim procuror selgross Cristian Preda inflatie proxenetism trafic de minori Miron Mitrea Mihai Razvan Ungureanu Grup Scolar Forestier trafic de persoane