Triunghiul cu doua laturi

Deschidere_bn_mare_top

Dintre cei trei lideri politici ai judeţului nostru, toţi trei deputaţi aleşi în colegiile uninominale, doar doi au răspuns solicitării noastre de a participa la un mic „taifas” cu reguli simple şi de bun simţ.
Şeful liberalilor bistriţeni consideră „Gazeta de Bistriţa” o publicaţie care nu e demnă de deranjul propriu şi personal, fără să argumenteze decizia de a nu răspunde unor întrebări, ne consideră „non grata” din motive ştiute doar de dânsul.


Tema acestui material a fost discutată şi acceptată în prealabil cu şefii de cabinete ai celor trei lideri din judeţul nostru: Radu Moldovan – deputat în Colegiul 2, Ioan Oltean – deputat în Colegiul 3 şi Ioan Ţintean – deputat în Colegiul 4. Primii doi dintre subiecţi au acceptat şi au răspuns întrebărilor noastre, cu excepţia deputatului Ioan Ţintean, care, fără a da vreo explicaţie, a refuzat participarea în acest mic proiect.
Ajuns deputat prin latura obscură a sistemului uninominal de vot, după re-re distribuiri, cel mai slab deputat bistriţean – conform site-ului Camerei Deputaţilor, consideră prezenţa în paginile noastre (alături de alţi doi deputaţi, dar care au într-adevăr şi o prezenţă lucrativă mult mai prodigioasă decât a dânsului şi cu mult mai multe influenţe politice la nivel naţional) una fără sens şi importanţă. Probabil că munca din interiorul filialei bistriţene a liberalilor nu îi permite să piardă vremea răspunzând la nişte întrebări la fel ca şi onoraţii lui colegi, problemele de trădare din interiorul partidului fiind o căpuşă sub pielea deputatului finanţist şi nume ca Bumbu sau Găurean cântărind în balanţa timpului mult mai mult. Cu toate acestea, noi îi urăm multă sănătate domnului deputat Ţintean, spor la muncă dar după vacanţă, iar în vacanţă, dacă nu va fi plecat în ţări fără de jurnalişti, poate vom avea, totuşi, ocazia de a sta de vorbă cu dânsul, despre una... despre alta... .

Triunghiul politic bistriţean

Structura acestui articol este una foarte simplă. Colectivul redacţional al Gazetei de Bistriţa a pregătit un set de trei întrebări din trei domenii pentru cei trei deputaţi şi lideri locali ai principalelor formaţiuni politice.
Fiecare dintre aceştia trebuiau să răspundă la aceleaşi întrebări, fără să cunoască răspunsul celorlalţi, urmând ca fiecare să transmită o întrebare celorlalţi doi. Astfel rezulta un set de cinci întrebări pentru fiecare interlocutor, trei comune şi câte una din partea celorlalţi doi colegi de Cameră. Acest sistem a fost conceput pentru a vedea cele trei perspectivele – social-democrată, democrat-liberală şi liberală, pentru aceleaşi întrebări, fără a fi comentate şi analizate sau să fie influenţate într-un fel sau altul de răspunsul dat de partenerul de dialog (în cazul unui interviu live cu prezenţa celor trei invitaţi într-un studio TV sau radio – caz foarte rar întâlnit sau chiar deloc).
Cele trei întrebări au fost alese din domeniile politic, economic şi social, fără o înţelegere în prealabil cu partenerii de dialog. Aceştia au cunoscut întrebarea doar în momentul interviului, în cazul lui Radu Moldovan – la biroul parlamentar al acestuia, iar în cazul lui Ioan Oltean – telefonic, deputatul fiind în Bucureşti cu probleme pe linie de partid. Le mulţumim pe această cale celor doi deputaţi care şi-au răpit 5 minute pentru acest mic „joc” de dialog. Vom încerca în viitor să perfecţionăm acest sistem şi să repetăm „triunghiul” de discuţii, fiind transparenţi şi obiectivi în redarea răspunsurilor pe care le vom primi.
Ordinea redării răspunsurilor din ediţia de azi, este cea cronologică, primul care a răspuns întrebărilor fiind Ioan Oltean, urmat de Radu Moldovan.

Triunghiul pe latura politică

Întrebarea din partea redacţiei, din sfera politică a fost următoarea:

Cum comentaţi faptul că senatorii, în frunte cu Gyorgy Frunda, nu au fost de acord să-şi facă publice declaraţiile de avere?

Deputatul Ioan Oltean: „E un punct de vedere al senatorilor, noi deputaţii având alt punct de vedere. De altfel, în statutul parlamentarului, care este valabil şi pentru senatori, se precizează în mod clar că declaraţiile de avere se afişează pe site-ul celor două Camere. Avem o prevedere legală care este în vigoare, pe de o parte, pe de altă parte, voinţa senatorilor nu poate fi înfrântă de către voinţa deputaţilor. Senatul a fost cameră decizională în acest proiect de lege, de aceea n-aş vrea să caut argumentele pe care le-au avut în vedere. Este regretabil însă că un asemenea punct de vedere pune în dificultate România în faţa Uniunii Europene când e vorba de lupta împotriva corupţiei şi de implicarea în ultimă instanţă a demnitarilor în această acţiune de anvergură, raportul pe justiţie ar putea să fie influenţat negativ de modul în care Senatul a adoptat acest act normativ.”

Deputatul Radu Moldovan a răspuns la aceeaşi întrebare astfel: „Îmi vine greu să comentez eu ceea ce fac senatorii. Este decizia lor. Eu am votat legea într-un anumit mod la Camera Deputaţilor, şi chiar dacă decizia finală va fi ca declaraţiile de avere să nu fie publice, eu fac parte din parlamentarii care nu au nimic de ascuns şi o să o fac în continuare publică pe site-ul PSD Bistriţa-Năsăud şi pe site-ul personal, deci eu sunt pentru publicarea declaraţiilor de avere. Nu am nici cea mai mică reţinere, nici cea mai mică prolemă fiindcă nu am nimic de ascuns.”

Ioan Ţintean: ABSENT!

A doua latură a „triunghiului” – cea economică

Pentru latura economică întrebarea s-a raportat la situaţia actuală din domeniul fiscal, coroborată cu una din alternativele propuse pentru depăşirea situaţiei de criză, de această dată din iniţiativele rămase doar pe hârtie ale parlamentarului Varujan Pambuccian, care propunea, pentru relaxarea fiscală şi deblocarea fluxului monetar, colectarea TVA la momentul plăţii şi nu la momentul emiterii facturii, şi scăderea impozitului de la 16% la 4%, care ducea la creşterea veniturilor şi implicit la creşterea consumului. Ar fi rezultat astfel atât o compensare în urma reducerilor salariale şi a creşterii TVA resimţită pe piaţă, cât şi la o încurajare a circuitului fiscal.

Ioan Oltean: „La prima vedere, totul sună foarte frumos, pare atractivă această variantă. Eu nu am însă informaţiile şi cunoştinţele necesare în domeniu pentru a putea face o analiză pertinentă a avantajelor şi dezavantajelor care decurg prin adoptarea unor asemenea măsuri, de aceea aş lăsa acest aspect la latitudinea celor care pot să o facă. Mai adaug doar faptul că, atunci când s-a discutat la nivel de guvern implementarea măsurilor de austeritate, au fost luate în calcul şi aceste variante, dar specialiştii de la Finanţe şi din Ministerul Muncii au considerat că celelalte măsuri, care vizează diminuarea salariilor şi mărirea TVA la 24%, sunt de natură a aduce efectele pozitive pe care aceştia le au în vedere, evident, cu adoptarea unor măsuri complementare pe care guvernul le pregăteşte acum.”

Radu Moldovan: „Plata TVA la momentul încasării este o problemă care se discută în România din momentul introducerii acestei taxe – aşa ar trebui să se întâmple în mod normal şi corect. Vreau să reamintesc că domnul Varujan Pambuccian este membru al coaliţiei de guvernare care susţine acest guvern (n. r. – Guvernul Boc), în fiecare zi de luni participă la întâlnirile coaliţiei, fiind unul dintre liderii acesteia. Ar trebui ca acest domn Pambuccian să impună aceste măsuri, nu să iasă cu ele în presă! Să impună domnului Vlădescu şi domnului Boc modificarea sistemului de încasare al TVA la momentul încasării şi nu la momentul facturării, altfel să nu mai susţină Guvernul! Să nu mai arunce praf în ochi acest domn Pambuccian! Soluţia este într-adevăr una foarte bună! Sunt pe deplin de acord cu această soluţie. Referitor la reducerea impozitului de la 16 la 4%, domnul Pambuccian nu face altceva decât să susţină ceea ce spune PSD: impozitare diferenţiată sau impozit progresiv. Este mare nevoie de acest lucru. Ministrul Vlădescu a propus în şedinţele de guvern ca una din variantele alternative creşterii TVA la 24% să fie impozitarea diferenţiată. Nu cred că este corect ca unul ce primeşte pensie 400 de lei să plătească impozit 16% pentru că este imposibil să mai trăiască. Pentru cel care are pensie 1.000 de euro şi plăteşte impozit 16 % nici nu se simte, poate trăi liniştit. Îl afectează eventual la excursie! Am vorbit în nenumărate ocazii despre impozitarea diferenţiată, reducerea cheltuielilor cu bunurile şi serviciile, reducerea clientelei politice, reducerea şi restructurarea adevărată a sistemului bugetar, pentru că avem 40 de instituţii deconcentrate în fiecare judeţ, dacă nu mai multe – nu ştiu câte din ele îşi au într-adevăr rostul. Domnul Liviu Rusu are cinci consilieri, care să-l consilieze ce? E ascuns oricum şi nu-l vede nimeni! Prefectul are cinci consilieri în cabinetul Prefectului! Toţi aceştia sunt bani aruncaţi! Acest guvern împreună cu patronul spiritual, care este Traian Băsescu, aruncă acum vina creşterii TVA în Parlament. Nu Parlamentul a decis această măsură, ci Boc şi Băsescu împreună cu Pambuccian, Marko Bella, UNPR şi clica pedelistă! Aceştia sunt oamenii care decid şi care vin şi ne propun nouă soluţii prin presă, acolo unde ar trebui să propună Opoziţia, că nu are unde să propună altundeva! Este imoral, este demagogic şi populist ca tu să fi la guvernare, să deţii pârghiile necesare pentru a implementa măsuri şi politici, căci pentru asta ne războim fiecare – să ajungă la guvernare pentru a-şi putea implementa politici şi măsuri, dar nu le faci şi le spui doar în presă! Domnul Pambuccian trebuie să cânte la altă masă!”

Ioan Ţintean: ABSENT!

Ultima latură, cea mai dureroasă – socialul

Pentru latura socială a interviului, i-am rugat pe domnii deputaţi să dea variante de supravieţuire sau sfaturi pentru un cuplu bistriţean aflat în următoarea situaţie: El – anjagat în sistemul privat cu un salar de 650 lei lunar. Ea – bugetară, după aplicarea reducerilor rămâne în mână cu 600 lei. Tot ea suferă şi de diabet, cu complicaţii ulterioare. Acest cuplu locuieşte în chirie şi cei doi plătesc pentru garsonieră suma de 450 lei lunar, la care se adaugă, pe timp de vară încă 250 lei cheltuieli cu facturile la gaz, apă, energie electrică şi cablu TV. Au o rată la bancă de 150 lei şi medicamentaţie necesară şi costuri de tratament de încă 150 lei. După scăderea tuturor cheltuielilor enumerate mai sus, rămân cu 250 lei în buzunar. Cazul este real, nu este unic şi nici cel mai nefericit. La ce îi sfătuiţi să renunţe sau ce sfat puteţi da acestui cuplu pentru a subzista?

Ioan Oltean: Sunt convins că acest caz nu este singular şi cu siguranţă avem cazuri cu venituri chiar mai mici decât în cazul prezentat. Nu ştiu care sunt priorităţile acestei familii ca să le pot recomanda ce să facă şi ce anume nu. Fiecare familie îşi cunoaşte propriile dificultăţi şi propriile neajunsuri. Ceea ce pot să recomand este să îşi drămăluiască cât mai bine banii, cu speranţa că până la 1 ianuarie, Guvernul, prin măsurile complementare pe care le va adopta, va crea situaţia prin care să revină asupra acestei măsuri de diminuare a salariilor, pentru ca această familie şi mulţi alţii ca ei, să revină la veniturile care să le permită să-şi menţină mica avuţie.”

Radu Moldovan: „Din păcate, acesta este un exemplu crud al rezultatului guvernării de dreapta de 6 ani, a alianţei D.A. şi a patronatului lui Traian Băsescu. Aceşti oameni au ajuns în această situaţie pentru că statul român este condus în momentul de faţă de către o clică de borfaşi şi de hoţi, care nu au nici o măsură socială pentru astfel de tipuri şi cazuri de familii. Din păcate, cazurile de acest gen sunt multiple, nu numai la tineri, dar şi la persoane vârstnice. Uşa cabinetului meu a fost în ultima perioadă deschisă în proporţie de 90% de către oameni aflaţi în astfel de situaţii. Sunt oameni disperaţi. Aşa cum în Europa există un program intitulat Europa Socială, şi statul român ar trebui să aibă grijă de cetăţenii lui. Statul român ar trebui să ofere soluţii pentru astfel de cazuri, dar din păcate soluţiile oferite de statul român sunt pentru domnul Videanu şi toţi acoliţii lui care primesc la diferite regii din subordine sute de milioane de lei vechi, domnul Berceanu ai cărui subordonaţi au venituri de peste 10.000 de euro pe lună, şi doamna Udrea care la inundaţii vorbeşte de brandurile turistice ale României. Este trist că s-a ajuns în această situaţie! Acesta este rezultatul voinţei majorităţii românilor, a celor care au votat Traian Băsescu la ultimele alegeri. Trăim într-un stat democratic, am respectat decizia alegerilor, chiar dacă acestea au fost fraudate, şi îmi doresc foarte mult ca oamenii să înţeleagă că înainte de a vota, trebuie să cântărească programele electorale nu plasele cu ulei şi zahăr, să vadă ce oferte face o echipă şi ce oferte face altă echipă. Este foarte greu, este chiar imposibil ca la o astfel de familie să poţi să dai un sfat! Mă rog să aibă sănătate aceşti oameni şi să-şi găsească puterea să treacă peste astfel de probleme şi să nu-şi piardă speranţa! Bunul Dumnezeu va aduce o rază de soare în casele fiecăruia!”

Ioan Ţintean: ABSENT!

În loc de epilog

Ultima parte a interviului realizat cu deputaţii de Bistriţa, ar fi trebuit să conţină întrebări adresate reciproc. Ioan Oltean nu au avut de adresat nicio întrebare lui Radu Moldovan, ca de altfel nici Radu Moldovan nu a avut vreo întrebare pentru Ioan Oltean. Cu toate că a refuzat invitaţia făcută de săptămânalul nostru, Ioan Ţintean a primit o întrebare din partea deputatului PSD Radu Moldovan. Noi ne facem datoria şi o publicăm, iar răspunsul deputatului Ţintean, probabil că îl vom afla la una din conferinţele de presă ale dânsului, evident prin intermediul colegilor noştri din media locală, întrucât Gazeta de Bistriţa nu mai este invitată de mult timp. Supărarea liderului liberal vine în urma unui material publicat în săptămânalul nostru cu privire la banii pe care acesta i-a încasat de la Camera Deputaţilor pentru chiria cabinetului său parlamentar, care la acea dată figura pe adresa de domiciliu.

Întrebarea domnului Radu Moldovan pentru liberalul Ioan Ţintean: „Ţinând cont că sunteţi un specialist în finanţe, dacă azi aţi fi Ministrul Finanţelor, ce aţi alege – creşterea TVA sau impozitarea diferenţiată a veniturilor?”



Eugen Farcaşiu

Scorul actual:
3.4/5 Stele. (46 voturi)



Imagini:


Deschidere_bn_mare_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Bistrita international politie



Articol vizualizat de 546 ori



Comentarii

cristian a postat la 12-07-2010 19:44
Da! Si uite asa am iesit din criza! Chestia cu impozitarea progresiva si plata TVA la incasarea facturii , masuri trambitate de unii alesi ,sunt frectii la oicior de lemn. Ca sa fiu mai clar : Cel care munceste 12-14 ore pe zi , care s-a perfectionat, care studiaza continuu , care se trezeste dimineata la ora 5 si pune capul pe perna la ora 23 cel care lucreaza 7 zile din 7 este pedepsit prin aceasta impozitare progresiva! . Inteleg solidaritatea dar nu cu cei care muncesc de la noua la doua!.In ce priveste plata TVA la plata facturii ar fi corect intr-o tara normala! Aplicarea acestei masuri ar falimenta aceasta tara in mai putin de 12 luni!( Ganditi-va la perioada de decontare a facturilor). Nimeni nu spune nimic de salariile de mizerie , atat la stat, cat si in privat,in timp ce asa asa zisii patroni i-si umfla conturile i-si construiesc viloaie se plimba numai in Q7... si se plang tot timpul ca nu au bani. Pai masa mare a salariatilor au salarii de mizerie( care se mai reduc) si atunci contributiile pentru pensii sanatate... sunt de mizerie. Oare nu credeti ca daca s-ar reduce profitul (te ia ameteala cand auzi ce profituri inregistreaza unii) in detrimentul unei salarizari decente ar creste baza de impozitare?!
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Credeti ca Liviu Rusu a luat mita de la firmele de deszapezire?


Da
Nu
Cu siguranta
Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Logo_tonight_pt_site_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Guvern international Sport Bistrita politie Consiliul Judetean furt calificat IPJ BN PDL parlament Theodor Paleologu mandat inchisoare omor alcool soferi Mititei Spitalul Judetean angajari asistente burse primarie bani ANAD substante dopante fitness elevi meditatii proiect liberali Oltean bolsevic bataie amenda Iasi CJ BN Liviu Rusu Curtea de Conturi investiti scoli investitii restante ISJ BN Gloria datorii finantare primaria bistrita Feldru Stefan Sangeorzan DJCCP BN Alexandru Uiuiu monumente constructii autorizatii Bistrita-Nasaud BNR credite lei valuta Borcea copii Miami Cioaca Elodia avocati accident Unirea beat furt livada HIV SIDA decese bolnavi kiril raskov conflict intre bulgari si tigani PNL PSD USL Bingo Metropolis Camera deputatilor Loteria Nationala fetita padure copac deces Halmasau conflict minora Singeorz Bai inghet Harghita minime absenteism scolar ordine publica CE UE cofinantare fonduri europene agresiune minori jandarmi montani Piatra Fantanele Ioan Nelu Botis DNA DLAF seism Vrancea Romania IJJ BN amenzi instanta bloc prabusire Italia batrani Cretu premii aspirina studiu internat Infoel inaugurare Leonard Orban Ministerul Afacerilor Europene Schengen carti donatie TNL magazin flori comert paracetamol fotbalist pieton ucidere penitenciar accident munca ITM magistrala EBA Funeriu Marcel Pavel Taj Mahal India Agra indecent liceu emigranti imigranti orbire China Rusia spionaj Marian Oprisan Victor Ponta Cristian Florian infractionalitate panouri solare iluminat eco Lechinta fantani arteziene buget Holocaust recital bicicleta portiera jandarmi politisti PC cadre didactice Pintican BCCO Cluj Dobocan SIPA ICCJ fraude Ovidiu Cretu Centura de Sud Daniel Suciu Rosia Montana ACD cutremur Japonia Tokyo Demi Moore divort casnicie Dinamo permis auto genunchi Marea Britanie autoritati coroane zona euro targ Floris ponei ajutoare incalzire formulare canabis hoti biciclete boxer Iulia Timosenko Ucraina abuz Gigi Becali moda de lux arest preventiv Grecia FMI tineri Sighet Marea Neagra Bulgaria Simona Sensual pedeapsa gelozie mesaje Sant scoala cursuri 112 apeluri false inselaciune ghicitoare lantisor masina Grigore Moisil chirie Cristian Tudor birouri licitatie Emil Nistor top firme examen barou Pompiliu Bota Facultatea de Drept Cluj Timoc recensamant Monica Macovei Justitie imunitatea parlamentara Nuseni proiecte Ioan Muresan ITRSV material lemnos urbanism disciplina in constructii SUA profesori procese coruptie Biblia Torah CNSLR FRATIA Marius Petcu ANI evaziune stat administrator stanca UPU viol local arest Sinagoga concert program PRM Ioan Pop Dorina Soldoae Sulfina Barbu Andreea Paul Vass lemn autoutilitara dosar penal sabie banca jaf Sieu Odorhei Viorel Chirlejan Paul Everac Crinuta Dumitrean ANRP Carla Bruni mamica viroze pneumonii spital Reteag suspect spanzurat Tureac 15 ani izolare termica Cetin miliardari Forbes Milut Bagiu Paul Rus Cezar Preda deputat PDL SRI Ovidiu Ohanesian copil Moldovan CNP pensii impozite primarii paduri defrisari MECTS Mihai Muresan Curtea de Apel Bucuresti Ministerul Justitiei magistrati mafia italiana Judecatoria Cluj Napoca indexare droguri hot fiica romi etnie Lacatus prejudiciu Huidu emisiune retragere Liviu Ciulei Brigada 81 Mecanizata Ziua Armatei Institutia Prefectului pietoni norme frati acte biserica vizitatori Rasdaq Pinte Fimaro Bojita U Cluj Paskany Vuza Bene afaceristi clujeni Gabriela Barsan piata valutara Forex broker Beclean scara bar razie jocuri instante de judecata criminalitate Dumcor dosar Tribunal strut mascota turism campus ecologisti Curtea de Apel Cluj conflict de interese Cornel Moisil Vasile Dologa retete compensate CJAS BN disponibilzari Tribunalul BN Ministerul Agriculturii terenuri agricole Vasile Astarastoae Colegiul Medicilor sistem sanitar salarii Ministerul Finantelor Gheorghe Ialomitianu OT PDL BN ecologizare Colegiul National Liviu Rebreanu Grup Taurus studii de fezabilitate Szeged Ungaria somaj INS BIM sedinta CJ arsuri Nasaud telefon PD-L infarct Matei batrana anvelope iarna minor minciuna Andreea Tudor despartire cercetari actiune fata maimuta Vasile Jimborean sala detinuti filme caruta batran bugetari buget 2012 Andrei Saguna Rares Criste Alin Ardelean Gevco Prigoana energie electrica CJPC BN sanctiuni contraventionale Dina Suciu faliment ISU BN SMURD Sangeorz Bai centura Sibiu centura Cluj Pantelimon DRDP DP Consult Emil Boc Basescu Radu Golban datoria Germaniei Senat sosele zone urbane locuinte monument Apollo fundatie formular E112 hora Prund invitati lant autobus traseu lucrari Consiliul Judetean Cluj Cheile Turzii arii protejate Muntii Rodnei diminuari AMR Traian Basescu judecatori Uniunea Europeana Nokia Mihai Bumbu Dorin Popescu COA Ioan Oltean Mircea Geoana radu bica stadion gheorghe olteanu sediul dna Big Brother Ministerul Comunicatiilor Francisc Trombitas alegeri liste tigari captura coma doi ani submarin necropsie tenis de masa SOV Liviu Luca Petrom Service sanctiuni delict chiosc transsexual parlamentar femeie Dan Stefanescu mita parchet Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril PICCJ DNA la Primaria Cluj Giorgios Papandreou demisie Ioan OlteanSorin Apostu Sorin Apostu Cluj perchezitii Ritli Ladislau Ministerul Sanatatii Andrei conferinta Babes Clooney sinucidere Mihaela tango Logan Rio criza euro Telecomunicatii Valerian Vreme interceptari telefoane Lucas Papademos Dan Ilie Morega concedii medici Codrin Rebeleanu parcometre Ilie Avram abuz in serviciu rechini pasageri Serviciul Roman de Informatii procurori deputati cheltuieli Rusu Bargaului incendiu hectare apa educatie cetateni banci ANAF sechestru Comisia europeana Ion Ariton oameni de afaceri Radu Moldovan Luca Iancu Bruxelles stalp pasune barbat minore disparute festival Ada Milea persoane nevoiase dizabiltati coalitie UDMR Politia Rurarla SIF PIB criza BERD FSLI Ministerul Educatiei sindicate card PIN portmoneu hoata morti cherestea fotografie expozitie Art Galeria Curtea Constitutionala suspendare permis tutun Lacrima Gala folk verisor 7 ani alocatii Tarpiu arhivele nationale Aspazia Droniuc RATUC groapa ecologica Jean Padureanu Gloria Bistrita FRF LPF Dumitru Dragomir Mircea Sandu Paszkany Elena Botezan DNA Cluj arestarea lui Sorin Apostu Energy Holding Republica Moldova AIE Geoana RAAPPS case ieftine Hotel Victoria tractor radio elev calorifer spargere teatru Scufita Rosie Casa de Cultura biciclist balustrada victima Richter Elena Udrea Tribunalul Bucuresti Tribunalul Bistrita-Nasaud Judecatoria Beclean licitatii caini comunitari consilii locale Garda Financiara excludere revocare reciclare patrula Andrei Muresanu Creativ Group Tariceanu certificate emisii carbon Kyoto grand hotel italia Protectia Consumatorului Radu Mazare raspunderea magistratilor CSM declaratii de avere APIA BN Emil Scurtu declaratie de avere Danut Prunea Serbia locuinte modulare Andrei Rusu Daniel Morar alegeri 2012 legea asistentei sociale Roberta Anastase Strabag CNADNR UNPR salariul minim pe economie Cartel Alfa RAFO Marian Iancu Politehnica Timisoara Vasile Blaga Titus Corlatean Daniel Constantin PC; PNL Radu Moldovan PSD cel mai prost profesor bistritean cel mai prost profesor prostul bistritei justitia clujeana Becali Bivolaru Electrica CCR Augustin Zegrean Securitate Dorin Cocos Ohanesian Boc APIA Cluj Gheorghe Serban afaceri de familie Marius Nicoara 1 decembrie Larry Wats accize motorina fermieri comasare Virgil Sotropa Doris Moldovan AJOFM BN Ministerul Economiei Wonderland MApN SCCO bancnota fals Hidroelectrica Buzoianu Enel Grup Cozmin Gusa Sorin Ovidiu Vantu luptatori anticomunisti despagubiri politice Lidia Barac politie locala vetruia moldovan achitata MDRT indicatoare turistice Partida Romilor diicot procurori bistrita Dorin Dobra Ioan Turc vasile lechintan arpad francisc pomi de Craciun marisu negrea POR Neia Lacatus referendum Craciun salariu minim pe economie lansare de carte muzeu CNAM reabilitare comasarea alegerilor ORNISS inchisorile CIA Catalin Predoiu Zamfirescu Racoti Predoiu executare silita PUG Cluj Dambu Rotund Adrian Borda UTCN Dana Garbovan Legea raspunderii magistratilor Predoiu abuzuri in justitie Transnistria Igor Smirnov PNL BN Ioan Tintean Virgil Pop Crin antonescu SC Electrica Tetarom disponibilizari MAI salarii bugetari PDL BN Hospital Clinic Dr. Filip Teaca Damian Muntean daune Dan Molnar Florin Gaurean Ministerul Muncii pasapoarte Dumitru Muresan Coreea de Nord Kim Jong Il atac de cord Centrul Municipal de Cultura Maria Marginean angajari stat APIA Rompan licitatii agricultura Romsys Gauss CEDO Fanel Pavalache Revolutia de la Cluj TVR Kim Jong-Il Gaddafi DIA revolutia tarife Ioan Denes Teraplast Valea Timocului Viorel Badea Danile Suciu DSVSA BN Colegiul National George Cosbuc DGFP BN declaratii fiscale ITM BN angajatori DIICOT Cluj Gansca Hrudei Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Horatiu Dumbrava Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan Hugo Chavez credit bancar credite bancare conturi consilieri centura Bistritei proteste sanatate Raed Arafat Volksbank oug 50/2010 plangere penala Garbovan aeroportul Cluj politist bataus marius coldea CODEC radare fixe politia rutiera legea sanatatii lege Dinu Patriciu bursa Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI Banca Mondiala Iosf Redl avere Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei contecios administrativ avalansa ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu condamnare UMF Cluj Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci parc municipal APM BN prim procuror selgross Cristian Preda inflatie proxenetism trafic de minori Miron Mitrea