Bistrita – Nasaud, in topul neregulilor la acordarea concediilor medicale!

Silvia_rusu_3__top

Aplicarea noii legi privind verificarea concediilor de boală la domiciliul pacientului a scos la iveală o serie de nereguli în judeţul Bistriţa – Năsăud, în special în rândul medicilor care au fost doar avertizaţi, scăpând de amenzi, cel puţin deocamdată.
Nici bistriţenii nu se mai înghesuie să chiulească de la muncă pentru o răceală reală sau virtuală, ca alte dăţi. Dovadă stau datele centralizate de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Bistriţa – Năsăud (CJAS BN), potrivit cărora, în luna iunie a acestui an, numărul concediilor de boală s-a redus la jumătate faţă de aceeaşi perioadă din 2009.




În 16 iunie, Senatul a adoptat tacit Ordonanţa de Urgenţă cu nr. 36/2010 pentru modificarea şi completarea O.U.G 158/2005, privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate. Potrivit noilor prevederi legislative, persoanele care îşi iau concediu medical sunt verificate la domiciliu de reprezentanţi ai angajatorilor, ai Casei de Asigurări de Sănătate şi ai poliţiei. Dacă nu sunt găsiţi acasă, „bolnavii” nu mai primesc indemnizaţia de asigurări sociale aferentă concediului respectiv. Noul sistem mai impune pacientului să completeze şi o declaraţie pe propria răspundere, prin care se obligă să indice adresa la care poate fi vizitat, între 8.00 şi 20.00, pe toată perioada concediului. De asemenea, prin noul sistem a crescut cuantumul amenzilor pentru cei care nu respectă prevederile legale în acordarea concediilor medicale. Astfel, refuzul nejustificat de plată a indemnizaţiilor, calculul şi plata eronată a acestora se sancţionează cu amenzi cuprinse între 2.500 şi 5.000 lei. Eliberarea certificatelor de concedii medicale cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare se sancţionează cu amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei. Noua ordonanţă de urgenţă prevede, totodată, că durata cumulată a concediilor medicale acordate de medicul de familie pentru un asigurat nu poate depăşi 30 de zile calendaristice în ultimul an, faţă de 45 de zile cât era până acum. Prin introducerea noilor prevederi, Ministerul Sănătăţii urmăreşte reducerea drastică a numărului celor care fraudează sistemul de acordare a concediilor medicale, astfel încât, de acestea să poată beneficia numai cei care au într-adevăr nevoie de îngrijiri medicale. În perioada mai – iunie, la nivel naţional a avut loc o verificare la sânge a concediilor medicale, control care s-a lăsat cu avertismente, amenzi şi alte sancţiuni drastice.
Bistriţa – Năsăud s-a clasat printre judeţele cu cele mai multe nereguli, fiind date peste 50 de avertismente şi o amendă.
Anul trecut, la nivel naţional, 6% din fondul asigurărilor de sănătate a mers către plata concediilor medicale, suma plătită fiind de circa 923 de milioane de lei, dublu faţă de 2006 când s-au plătit 482 milioane de lei. În 2009, românii şi-au luat 292 de ani de concediu medical, ca număr cumulat de zile nelucrătoare, o cifră demnă de Cartea Recordurilor.

În BN, 53 de avertismente

Potrivit Ministerului Sănătăţii (MS), până la începutul lunii iunie, în judeţul Botoşani au fost descoperite cele mai multe nereguli în ceea ce priveşte absenţa de la domiciliu. Aici, din 19 persoane controlate, nouă au lipsit de acasă.
Cele mai multe nereguli la acordarea concediilor medicale au fost găsite însă în judeţul Bistriţa - Năsăud. Aici, potrivit MS, la primele verificări, toţi cei trei medici controlaţi nu au respectat prevederile legale privind completarea documentelor. Cu toate că au primit dispoziţii clare de corectare a abaterilor identificate, la a doua fază a controlului, alţi 22 medici controlaţi au primit avertismente din cauza nerespectării legislaţiei. „Au fost aproximativ 77 de controale, în urma cărora s-au dat 53 de avertismente şi o amendă. Controlul, demarat la nivel naţional, a durat mai bine de două săptămâni şi s-a încheiat la începutul lunii iulie”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, Silvia Rusu, directorul executiv Management şi Economic din cadrul CJAS BN. De asemenea, doi bistriţeni care se aflau în concediu medical, nu au fost găsiţi la domiciliu, fapt pentru care li s-a sistat plata concediului de boală, a doua zi, aşa cum prevede noua legislaţie în vigoare.   

Mai lejer cu concediile medicale

În Bistriţa –Năsăud, numărul concediilor medicale a scăzut semnificativ în primul semestru al acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Reprezentanţii CJAS BN recunosc că şi controlul bolnavului la domiciliu a fost un factor important de diminuare a concediilor de boală, însă nu a fost singurul. „La noi în judeţ, anul acesta, numărul concediilor medicale a scăzut de la o lună la alta, faţă de aceeaşi perioadă din 2009. Acest control nu este singurul factor care influenţează, dar este adevărat că şi această verificare are o influenţă. Dar mai sunt şi alţi factori, de exemplu şomajul… În iunie 2010, la nivel de judeţ, medicii au eliberat 1.669 de concedii medicale, iar în iunie 2009, au fost în jur de 3.300 de concedii medicale”, a explicat Silvia Rusu. Potrivit acesteia, în perioada următoare, controalele continuă la nivel de judeţ ca orice activitate curentă de furnizor de serviciu, şi nu ca tip de acţiune specială.

Un milion de lei, în doar trei săptămâni

În doar trei săptămâni de la intrarea în vigoare a legii privind verificarea concediilor de boală, Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate a fost suplimentat cu peste 900.000 de lei din amenzile aplicate şi sumele încasate ca urmare a respingerii de la plată a concediilor medicale care au fost eliberate ilegal.
La cererea ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, în perioada 19 mai - 4 iunie, reprezentanţii Caselor de Asigurări de Sănătate au efectuat acţiuni speciale de control ce au vizat modul de acordare a concediilor medicale, dar şi eliberarea certificatelor de concediu medical. Dacă în primă fază, până în jurul datei de 28 mai, a fost mai mult o verificare de informare, în cea de-a doua fază a fost un control temeinic, pe lege, în care s-au aplicat sancţiuni drastice pentru cei găsiţi în ilegalitate.
Timp de trei săptămâni au fost verificaţi, la nivel naţional, 1.540 de medici care au eliberat certificate de concediu medical, identificându-se abateri de la legislaţia în vigoare în cazul a 336 dintre aceştia. Spre exemplu, la fişa pacientului nu au fost anexate declaraţiile acestuia privind locul ales pentru verificare, lipsea declaraţia prin care se dovedea plata asigurărilor de sănătate sau nu exista ataşată adeverinţa de la angajator din care să reiasă numărul zilelor de concediu de care pacientul a beneficiat în ultimele 12 luni. De asemenea, au existat certificate completate cu coduri greşite sau certificate medicale care nu erau semnate de beneficiar. Ca urmare, au fost aplicate 222 amenzi contravenţionale în valoare de 859.250 de lei, iar 73 de medici au primit avertismente (n. r - 53 din Bistriţa – Năsăud). Pentru 31 medici, valoarea garantată a punctului a fost diminuată cu 10%. De asemenea, reprezentanţii Caselor de Asigurări de Sănătate au reziliat 28 de convenţii pentru acordarea şi eliberarea certificatelor de concediu medical şi au fost sesizate comisiile de disciplină ale Colegiului Medicilor pentru 10 dintre cadrele medicale găsite în culpă. Au fost respinse/suspendate de la plată 51 certificate medicale, 30 dintre acestea având ca şi consecinţă nerespectarea legislaţiei în vigoare. Restul de 21, au fost cazuri în care bolnavul nu a fost găsit la domiciliu.
Centralizarea făcută de Ministerul Sănătăţii arată că cele mai usturătoare amenzi le-au încasat medicii din judeţul Timiş. În prima fază de verificări, şase medici au fost amendaţi cu 11. 000 lei pentru nerespectarea legislaţiei iar  cea de-a doua fază, din 29 medici verificaţi, 16 au primit amenzi în cuantum de 72.500 de lei. Şi medicii din Alba, la primul control au primit avertismente, iar la cea de-a doua verificare, 10 din 24 de medici controlaţi au primit amenzi de 50.000 de lei. Judeţul Bistriţa – Năsăud, „a scăpat” cu o singură amendă.
Ministerul Sănătăţii estimează că aplicarea noilor prevederi va duce la reducerea cu 20% a cheltuielilor, prin diminuarea numărului de certificate medicale eliberate, şi la economii de aproximativ 142.304, 6 mii de lei în acest an, şi peste 189.739, 5 mii lei, anual, în următorii patru ani la bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate.

Iulia Stupinean


Scorul actual:
3.2/5 Stele. (20 voturi)



Imagini:


Silvia_rusu_3__thumb Consultatie_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

international Consiliul Judetean



Articol vizualizat de 628 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Credeti ca Liviu Rusu a luat mita de la firmele de deszapezire?


Da
Nu
Cu siguranta
Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Logo_tonight_pt_site_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Guvern international Sport Bistrita politie Consiliul Judetean furt calificat IPJ BN PDL parlament Theodor Paleologu mandat inchisoare omor alcool soferi Mititei Spitalul Judetean angajari asistente burse primarie bani ANAD substante dopante fitness elevi meditatii proiect liberali Oltean bolsevic bataie amenda Iasi CJ BN Liviu Rusu Curtea de Conturi investiti scoli investitii restante ISJ BN Gloria datorii finantare primaria bistrita Feldru Stefan Sangeorzan DJCCP BN Alexandru Uiuiu monumente constructii autorizatii Bistrita-Nasaud BNR credite lei valuta Borcea copii Miami Cioaca Elodia avocati accident Unirea beat furt livada HIV SIDA decese bolnavi kiril raskov conflict intre bulgari si tigani PNL PSD USL Bingo Metropolis Camera deputatilor Loteria Nationala fetita padure copac deces Halmasau conflict minora Singeorz Bai inghet Harghita minime absenteism scolar ordine publica CE UE cofinantare fonduri europene agresiune minori jandarmi montani Piatra Fantanele Ioan Nelu Botis DNA DLAF seism Vrancea Romania IJJ BN amenzi instanta bloc prabusire Italia batrani Cretu premii aspirina studiu internat Infoel inaugurare Leonard Orban Ministerul Afacerilor Europene Schengen carti donatie TNL magazin flori comert paracetamol fotbalist pieton ucidere penitenciar accident munca ITM magistrala EBA Funeriu Marcel Pavel Taj Mahal India Agra indecent liceu emigranti imigranti orbire China Rusia spionaj Marian Oprisan Victor Ponta Cristian Florian infractionalitate panouri solare iluminat eco Lechinta fantani arteziene buget Holocaust recital bicicleta portiera jandarmi politisti PC cadre didactice Pintican BCCO Cluj Dobocan SIPA ICCJ fraude Ovidiu Cretu Centura de Sud Daniel Suciu Rosia Montana ACD cutremur Japonia Tokyo Demi Moore divort casnicie Dinamo permis auto genunchi Marea Britanie autoritati coroane zona euro targ Floris ponei ajutoare incalzire formulare canabis hoti biciclete boxer Iulia Timosenko Ucraina abuz Gigi Becali moda de lux arest preventiv Grecia FMI tineri Sighet Marea Neagra Bulgaria Simona Sensual pedeapsa gelozie mesaje Sant scoala cursuri 112 apeluri false inselaciune ghicitoare lantisor masina Grigore Moisil chirie Cristian Tudor birouri licitatie Emil Nistor top firme examen barou Pompiliu Bota Facultatea de Drept Cluj Timoc recensamant Monica Macovei Justitie imunitatea parlamentara Nuseni proiecte Ioan Muresan ITRSV material lemnos urbanism disciplina in constructii SUA profesori procese coruptie Biblia Torah CNSLR FRATIA Marius Petcu ANI evaziune stat administrator stanca UPU viol local arest Sinagoga concert program PRM Ioan Pop Dorina Soldoae Sulfina Barbu Andreea Paul Vass lemn autoutilitara dosar penal sabie banca jaf Sieu Odorhei Viorel Chirlejan Paul Everac Crinuta Dumitrean ANRP Carla Bruni mamica viroze pneumonii spital Reteag suspect spanzurat Tureac 15 ani izolare termica Cetin miliardari Forbes Milut Bagiu Paul Rus Cezar Preda deputat PDL SRI Ovidiu Ohanesian copil Moldovan CNP pensii impozite primarii paduri defrisari MECTS Mihai Muresan Curtea de Apel Bucuresti Ministerul Justitiei magistrati mafia italiana Judecatoria Cluj Napoca indexare droguri hot fiica romi etnie Lacatus prejudiciu Huidu emisiune retragere Liviu Ciulei Brigada 81 Mecanizata Ziua Armatei Institutia Prefectului pietoni norme frati acte biserica vizitatori Rasdaq Pinte Fimaro Bojita U Cluj Paskany Vuza Bene afaceristi clujeni Gabriela Barsan piata valutara Forex broker Beclean scara bar razie jocuri instante de judecata criminalitate Dumcor dosar Tribunal strut mascota turism campus ecologisti Curtea de Apel Cluj conflict de interese Cornel Moisil Vasile Dologa retete compensate CJAS BN disponibilzari Tribunalul BN Ministerul Agriculturii terenuri agricole Vasile Astarastoae Colegiul Medicilor sistem sanitar salarii Ministerul Finantelor Gheorghe Ialomitianu OT PDL BN ecologizare Colegiul National Liviu Rebreanu Grup Taurus studii de fezabilitate Szeged Ungaria somaj INS BIM sedinta CJ arsuri Nasaud telefon PD-L infarct Matei batrana anvelope iarna minor minciuna Andreea Tudor despartire cercetari actiune fata maimuta Vasile Jimborean sala detinuti filme caruta batran bugetari buget 2012 Andrei Saguna Rares Criste Alin Ardelean Gevco Prigoana energie electrica CJPC BN sanctiuni contraventionale Dina Suciu faliment ISU BN SMURD Sangeorz Bai centura Sibiu centura Cluj Pantelimon DRDP DP Consult Emil Boc Basescu Radu Golban datoria Germaniei Senat sosele zone urbane locuinte monument Apollo fundatie formular E112 hora Prund invitati lant autobus traseu lucrari Consiliul Judetean Cluj Cheile Turzii arii protejate Muntii Rodnei diminuari AMR Traian Basescu judecatori Uniunea Europeana Nokia Mihai Bumbu Dorin Popescu COA Ioan Oltean Mircea Geoana radu bica stadion gheorghe olteanu sediul dna Big Brother Ministerul Comunicatiilor Francisc Trombitas alegeri liste tigari captura coma doi ani submarin necropsie tenis de masa SOV Liviu Luca Petrom Service sanctiuni delict chiosc transsexual parlamentar femeie Dan Stefanescu mita parchet Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril PICCJ DNA la Primaria Cluj Giorgios Papandreou demisie Ioan OlteanSorin Apostu Sorin Apostu Cluj perchezitii Ritli Ladislau Ministerul Sanatatii Andrei conferinta Babes Clooney sinucidere Mihaela tango Logan Rio criza euro Telecomunicatii Valerian Vreme interceptari telefoane Lucas Papademos Dan Ilie Morega concedii medici Codrin Rebeleanu parcometre Ilie Avram abuz in serviciu rechini pasageri Serviciul Roman de Informatii procurori deputati cheltuieli Rusu Bargaului incendiu hectare apa educatie cetateni banci ANAF sechestru Comisia europeana Ion Ariton oameni de afaceri Radu Moldovan Luca Iancu Bruxelles stalp pasune barbat minore disparute festival Ada Milea persoane nevoiase dizabiltati coalitie UDMR Politia Rurarla SIF PIB criza BERD FSLI Ministerul Educatiei sindicate card PIN portmoneu hoata morti cherestea fotografie expozitie Art Galeria Curtea Constitutionala suspendare permis tutun Lacrima Gala folk verisor 7 ani alocatii Tarpiu arhivele nationale Aspazia Droniuc RATUC groapa ecologica Jean Padureanu Gloria Bistrita FRF LPF Dumitru Dragomir Mircea Sandu Paszkany Elena Botezan DNA Cluj arestarea lui Sorin Apostu Energy Holding Republica Moldova AIE Geoana RAAPPS case ieftine Hotel Victoria tractor radio elev calorifer spargere teatru Scufita Rosie Casa de Cultura biciclist balustrada victima Richter Elena Udrea Tribunalul Bucuresti Tribunalul Bistrita-Nasaud Judecatoria Beclean licitatii caini comunitari consilii locale Garda Financiara excludere revocare reciclare patrula Andrei Muresanu Creativ Group Tariceanu certificate emisii carbon Kyoto grand hotel italia Protectia Consumatorului Radu Mazare raspunderea magistratilor CSM declaratii de avere APIA BN Emil Scurtu declaratie de avere Danut Prunea Serbia locuinte modulare Andrei Rusu Daniel Morar alegeri 2012 legea asistentei sociale Roberta Anastase Strabag CNADNR UNPR salariul minim pe economie Cartel Alfa RAFO Marian Iancu Politehnica Timisoara Vasile Blaga Titus Corlatean Daniel Constantin PC; PNL Radu Moldovan PSD cel mai prost profesor bistritean cel mai prost profesor prostul bistritei justitia clujeana Becali Bivolaru Electrica CCR Augustin Zegrean Securitate Dorin Cocos Ohanesian Boc APIA Cluj Gheorghe Serban afaceri de familie Marius Nicoara 1 decembrie Larry Wats accize motorina fermieri comasare Virgil Sotropa Doris Moldovan AJOFM BN Ministerul Economiei Wonderland MApN SCCO bancnota fals Hidroelectrica Buzoianu Enel Grup Cozmin Gusa Sorin Ovidiu Vantu luptatori anticomunisti despagubiri politice Lidia Barac politie locala vetruia moldovan achitata MDRT indicatoare turistice Partida Romilor diicot procurori bistrita Dorin Dobra Ioan Turc vasile lechintan arpad francisc pomi de Craciun marisu negrea POR Neia Lacatus referendum Craciun salariu minim pe economie lansare de carte muzeu CNAM reabilitare comasarea alegerilor ORNISS inchisorile CIA Catalin Predoiu Zamfirescu Racoti Predoiu executare silita PUG Cluj Dambu Rotund Adrian Borda UTCN Dana Garbovan Legea raspunderii magistratilor Predoiu abuzuri in justitie Transnistria Igor Smirnov PNL BN Ioan Tintean Virgil Pop Crin antonescu SC Electrica Tetarom disponibilizari MAI salarii bugetari PDL BN Hospital Clinic Dr. Filip Teaca Damian Muntean daune Dan Molnar Florin Gaurean Ministerul Muncii pasapoarte Dumitru Muresan Coreea de Nord Kim Jong Il atac de cord Centrul Municipal de Cultura Maria Marginean angajari stat APIA Rompan licitatii agricultura Romsys Gauss CEDO Fanel Pavalache Revolutia de la Cluj TVR Kim Jong-Il Gaddafi DIA revolutia tarife Ioan Denes Teraplast Valea Timocului Viorel Badea Danile Suciu DSVSA BN Colegiul National George Cosbuc DGFP BN declaratii fiscale ITM BN angajatori DIICOT Cluj Gansca Hrudei Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Horatiu Dumbrava Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan Hugo Chavez credit bancar credite bancare conturi consilieri centura Bistritei proteste sanatate Raed Arafat Volksbank oug 50/2010 plangere penala Garbovan aeroportul Cluj politist bataus marius coldea CODEC radare fixe politia rutiera legea sanatatii lege Dinu Patriciu bursa Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI Banca Mondiala Iosf Redl avere Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei contecios administrativ avalansa ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu condamnare UMF Cluj Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci parc municipal APM BN prim procuror selgross Cristian Preda inflatie proxenetism trafic de minori Miron Mitrea Mihai Razvan Ungureanu Grup Scolar Forestier trafic de persoane