Agentii diavolului! Cinci proxeneti din Bistrita au exploatat minore timp de sase ani

Prostituate_1_top

Cinci persoane, suspectate că au recrutat şi găzduit mai multe minore din judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud, în scopul practicării prostituţiei, au fost reţinute, pe 29 iulie, de poliţiştii din Bistriţa-Năsăud.
O zi mai târziu, Marcela C., Elisei L., Francisc H., Ilie L., şi Vasile T. au fost înaintaţi Tribunalului Bistriţa-Năsăud cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub acuzaţia de trafic de minori, instanţa a aprobând cererea procurorilor. Cercetările continuă, iar dacă vor fi trimişi în faţa instanţei şi vor fi găsiţi vinovaţi cei cinci riscă pedepse cu închisoare mai mari de patru ani.


„Pe parcursul anului 2010, ofiţeri ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud, cu sprijinul de specialitate al D.G.I.P.I., sub supravegherea procurorilor D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud, au documentat activitatea infracţională a cinci persoane din judeţul Bistriţa-Năsăud, suspectate că, în intervalul 2004 - 2010, au recrutat şi găzduit mai multe minore din judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud, în scopul practicării prostituţiei”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului General a Poliţiei Române (IGPR).
Potrivit documentului citat, pe 29 iulie, poliţiştii au efectuat cinci percheziţii la locuinţele suspecţilor (una în municipiul Bistriţa şi patru în comuna Lechinţa), în urma cărora au depistat trei dintre minorele exploatate de aceştia.

De şase ani în activitate

Deşi anchetatorii i-au luat în vizor mai profund pe cei cinci proxeneţi la începutul acestuia an, se pare că aceştia acţionau în mod organizat din anul 2004. Timp de şase ani, cei cinci au racolat minore pe care le obligau să se prostitueze. Raza de acţiune a fetelor era în mod special zona de Centură a Bistriţei, unde traficul rutier este intens, dar erau trimise „la nevoie” şi în locaţii anume indicate de clienţii proxeneţilor.
Numărul clienţilor pe care fetele îi satisfăceau zilnic se pare că nu era unul chiar de ici de colo, având în vedere că acesta varia între 10 şi 15. Conta, bineînţeles şi durata unui raport sexual, dar şi opţiunile clienţilor, în funcţie de care se aplica şi tariful serviciului prestat. În general, sumele variau între 20 şi 50 de lei, per client. La un calcul simplu, o fată ajungea să strângă, lejer, într-o singură zi cel puţin 200 de lei. Banii rezultaţi din „afacere” erau folosiţi de cei cinci pentru a se întreţine, şi o mică parte pentru a le asigura fetelor transportul la „locul de muncă”.

Marcela, matroană bistriţeană

Unul din cei cinci proxeneţi este o femeie – Marcela Petruţa C. – cu domiciliul în Bistriţa. Anchetatorii au stabilit, potrivit unor surse neoficiale apropiate investigaţiei, că matroana Marcela a recrutat în perioada ianuarie –iulie anul acesta trei fete, toate minore – Petruţa P., Georgiana Iulia P. şi Ana Maria V -, în scopul exploatării lor prin practicarea prostituţiei. Femeie cu inima largă, Marcela le-a asigurat fetelor chiar şi un acoperiş deasupra capului, în sensul că le-a găzduit în apartamentul bunicii sale. Şi pentru ca fetele să simtă cum e faza cu munca, indiferent că se presta la „domiciliu” sau în deplasare, în anumite hoteluri sau alte locaţii, Marcela le-a asigurat şi obiectul – adică le asigura acestora clienţii pentru a întreţine raporturi sexuale, contra-cost evident. Cea mai mare parte din banii câştigaţi de fetele a revenit, bineînţeles, Marcelei. Cele trei nu sunt singurele fete care au prestat în folosul matroanei, anchetatorii identificând şi alte nume.

Lolo a intrat în afacere în 2008

„Lolo”, pe numele său adevărat Elisei L., din Lechinţa de loc, a fost ceva mai harnic decât „colega” de trupa, Marcela. Acesta a început ceva mai devreme să recruteze „tinerele talente” pentru a practica meseria veche de când lumea – prostituţia. Astfel, în 2008, Elisei a recrutat-o pe Ana Maria T., pe care, timp de doi ani, a găzduit-o ca şi în cazul mai sus amintit, în locuinţa sa din Lechinţa. Şi ca „angajata” să nu se plângă prea tare şi să dea un randament bun, Elisei a avut grijă să îi asigure fetei transportul – cu taxiul sau cu trenul, Lechinţa-Bistriţa şi retur - la locul de muncă, mai precis pe Centura Bistriţei. Odată ajunsă aici, fata racola clienţii, amatori de plăceri carnale, fie ele şi de scurtă durată. Totul, evident, contra cost. Şi în acest caz, banii au fost însuşiţi de „protectorul” fetei, adică de Elisei.î

„Peşte” cu vechime

Francisc H. este cel mai cu experienţă dintre tartori, acesta racolând încă din 2004 pe Amalia C., pe atunci în vârstă de doar 14 ani. Timp de patru ani, fata l-a avut drept gazdă pe Francisc, în locuinţa acestuia din satul Chiraleş, comuna Lechinţa. În tot acest interval de timp, adică din 2004 până în iulie 2010, când a fost arestat Francisc, fata şi-a făcut veacul pe drumul de centură a Bistriţei, în căutare de clienţi. Şi ca să fie sigur că Amalia ajunge la „locul de muncă”, şi Francisc i-a asigurat acesteia transportul de la locuinţa sa până în municipiu şi retur, fie cu trenul, fie cu taxiul. Amalia nu a fost însă unica fată exploatată pentru prostituţie de Francisc H. În 2008, acesta a pus mâna pe Georgiana P, pe atunci în vârstă de doar 15 ani, căreia i-a oferit de asemenea „protecţie şi acoperiş”. Fata îşi agăţa clienţii tot în zona de centură a Bistriţei, mai precis în zona Rombat. Este de la sine înţeles că banii încasaţi de fete au fost însuşiţi de Francisc H.

Le ajuta să-şi găsească clienţi

Petru L., cel de-al patrulea „peşte”, a avut în subordine alte două minore, cel puţin în cursul acestui an. Astfel, în luna martie 2010, el le-a recrutat pe Maria Ghizela F. şi pe Minodora Simina K, în scopul practicării prostituţiei. Şi el le-a găzduit pe cele două fete în locuinţa personală din comuna Lechinţa, asigurându-le transportul, fie cu trenul, fie cu taxiul, spre şi de la „locul de muncă” – Centura Bistriţei, unde fetele atrăgeau în mrejele lor pe cei dornici de zbânţuială. Ba mai mult decât atât, Petru nu pregeta să le ajute în munca lor, procurându-le clienţi, cu care, evident fetele întreţineau raporturi sexuale contra-cost. Ca şi în cazurile precedente, proxenetul îşi însuşea rezultatele trudei fetelor, adică sumele de bani încasate în fiecare zi.

Precum colegii de gaşcă

Vasile T. este cel de-al cincilea component al grupării infracţionale care s-a ocupat de exploatarea unor minore în vederea întreţinerii de raporturi sexuale contra cost. Vasile, locuitor al comunei Lechinţa, a recrutat-o, în vara anului 2009, pe Larisa C. pentru practicarea prostituţiei. Bineînţeles, şi el a găzduit fata în locuinţa sa din comuna Lechinţa. Timp de un an de zile, Petru i-a asigurat fetei, pe modelul deja consacrat al colegilor de gaşcă, transportul în şi dinspre municipiul Bistriţa, unde aceasta presta, tot pe drumul de centură. Banii, după încasare, erau predaţi de Larisa lui Petru.

Liana Mureşan

Scorul actual:
3.5/5 Stele. (20 voturi)



Imagini:


Prostituate_1_thumb Maini_cu_catuse_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Bistrita politie Consiliul Judetean



Articol vizualizat de 997 ori



Comentarii

vali a postat la 02-12-2011 22:07
dracu sa te suga mata si tatato de nesimtita
marcela a postat la 28-11-2011 09:51
sa ma sugeti toti uite ca sunt libera si nu am facut puscarie cum ati vrut voi:P:Psi legat de fete ele de buna voie se duceau cu clientii
DIANA a postat la 04-11-2011 21:51
diana merti sa stai la puscarie ca in libertate nu ai ce cauta ca tu vei face avelas lucru sa se culce ea cu toti barbati daca vrea bani sa putrezeasca acolo
anonim a postat la 29-10-2011 11:37
trbuia sa se gandeasca de 10 ori la ce ia ce face
anonim a postat la 12-08-2011 05:01
asa merita dar trebuia si sotul ei sa imparta puscaria eu cred ca au fost pe o mana o nemernica si o ordinara merita acolo unde ai nu mi mila de ea
JMEKERU LEON a postat la 22-02-2011 03:07
NU POT SA CRED DE CE I IN STARE MARCELA SA FACA NU O CREDEAM ASA I EA DARNIKA KA AM FOST IMPREUNA DA NICI CHIAR ASA....AM FOST IMPREUNA PUTIN TIMP CA EA AVEA BARBAT SI 2 COPII DAR STYE MESERIE...BUNA FEMEIA CAM ROTUNDA IN ULTIMA VREME DA NAAA BINE SI ASA
OGNYR a postat la 22-02-2011 03:05
DOAME FERESTE OAMENI FARA SUFLET..... SUNT BARBAT DAR NU AS STA CU O FEMEIE CA AIA CUM SA POTY AVEA COPII KU O ASEMENEA CREEATURA CARE DISTRUGE VIETII SI NU NUMAI DUTE LA LUKRU TU.........AR MERITA INKISA PE VIATA....OGNYR
DENISA a postat la 22-02-2011 03:03
DOMNE FERESTE CE OAMENI FARA SUFLET MAI ALES TARFA AIA DE FEMEIE CUM POATE SA FACA ASA CEVA:@:@:@:@AR MERITA PUSA LA ACEIASI TREABA CONDAMNATA PE VIATA
anonimatus a postat la 22-02-2011 03:01
doamne ce muista fara suflet............ acolo sa putrezeasca.
zicumtenumesti! a postat la 22-02-2011 03:00
of doamne cata bataye de cap si cu astya:)):)):)):))dauar domnu ka femeia aia fara suflet sa nu mai iasa de acolo niciodata nu se gandeste ca e femeie sa se vanda pe ea nu pe altele si plus de asta si minore:@:@:@:@as kinuio pana kand ar recunoaste tot.....plus de as fi barbat as calcao in picioare si aia merita respectata:@:@:@ mi se face rau curve penale
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Credeti ca Liviu Rusu a luat mita de la firmele de deszapezire?


Da
Nu
Cu siguranta
Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Logo_tonight_pt_site_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Guvern international Sport Bistrita politie Consiliul Judetean furt calificat IPJ BN PDL parlament Theodor Paleologu mandat inchisoare omor alcool soferi Mititei Spitalul Judetean angajari asistente burse primarie bani ANAD substante dopante fitness elevi meditatii proiect liberali Oltean bolsevic bataie amenda Iasi CJ BN Liviu Rusu Curtea de Conturi investiti scoli investitii restante ISJ BN Gloria datorii finantare primaria bistrita Feldru Stefan Sangeorzan DJCCP BN Alexandru Uiuiu monumente constructii autorizatii Bistrita-Nasaud BNR credite lei valuta Borcea copii Miami Cioaca Elodia avocati accident Unirea beat furt livada HIV SIDA decese bolnavi kiril raskov conflict intre bulgari si tigani PNL PSD USL Bingo Metropolis Camera deputatilor Loteria Nationala fetita padure copac deces Halmasau conflict minora Singeorz Bai inghet Harghita minime absenteism scolar ordine publica CE UE cofinantare fonduri europene agresiune minori jandarmi montani Piatra Fantanele Ioan Nelu Botis DNA DLAF seism Vrancea Romania IJJ BN amenzi instanta bloc prabusire Italia batrani Cretu premii aspirina studiu internat Infoel inaugurare Leonard Orban Ministerul Afacerilor Europene Schengen carti donatie TNL magazin flori comert paracetamol fotbalist pieton ucidere penitenciar accident munca ITM magistrala EBA Funeriu Marcel Pavel Taj Mahal India Agra indecent liceu emigranti imigranti orbire China Rusia spionaj Marian Oprisan Victor Ponta Cristian Florian infractionalitate panouri solare iluminat eco Lechinta fantani arteziene buget Holocaust recital bicicleta portiera jandarmi politisti PC cadre didactice Pintican BCCO Cluj Dobocan SIPA ICCJ fraude Ovidiu Cretu Centura de Sud Daniel Suciu Rosia Montana ACD cutremur Japonia Tokyo Demi Moore divort casnicie Dinamo permis auto genunchi Marea Britanie autoritati coroane zona euro targ Floris ponei ajutoare incalzire formulare canabis hoti biciclete boxer Iulia Timosenko Ucraina abuz Gigi Becali moda de lux arest preventiv Grecia FMI tineri Sighet Marea Neagra Bulgaria Simona Sensual pedeapsa gelozie mesaje Sant scoala cursuri 112 apeluri false inselaciune ghicitoare lantisor masina Grigore Moisil chirie Cristian Tudor birouri licitatie Emil Nistor top firme examen barou Pompiliu Bota Facultatea de Drept Cluj Timoc recensamant Monica Macovei Justitie imunitatea parlamentara Nuseni proiecte Ioan Muresan ITRSV material lemnos urbanism disciplina in constructii SUA profesori procese coruptie Biblia Torah CNSLR FRATIA Marius Petcu ANI evaziune stat administrator stanca UPU viol local arest Sinagoga concert program PRM Ioan Pop Dorina Soldoae Sulfina Barbu Andreea Paul Vass lemn autoutilitara dosar penal sabie banca jaf Sieu Odorhei Viorel Chirlejan Paul Everac Crinuta Dumitrean ANRP Carla Bruni mamica viroze pneumonii spital Reteag suspect spanzurat Tureac 15 ani izolare termica Cetin miliardari Forbes Milut Bagiu Paul Rus Cezar Preda deputat PDL SRI Ovidiu Ohanesian copil Moldovan CNP pensii impozite primarii paduri defrisari MECTS Mihai Muresan Curtea de Apel Bucuresti Ministerul Justitiei magistrati mafia italiana Judecatoria Cluj Napoca indexare droguri hot fiica romi etnie Lacatus prejudiciu Huidu emisiune retragere Liviu Ciulei Brigada 81 Mecanizata Ziua Armatei Institutia Prefectului pietoni norme frati acte biserica vizitatori Rasdaq Pinte Fimaro Bojita U Cluj Paskany Vuza Bene afaceristi clujeni Gabriela Barsan piata valutara Forex broker Beclean scara bar razie jocuri instante de judecata criminalitate Dumcor dosar Tribunal strut mascota turism campus ecologisti Curtea de Apel Cluj conflict de interese Cornel Moisil Vasile Dologa retete compensate CJAS BN disponibilzari Tribunalul BN Ministerul Agriculturii terenuri agricole Vasile Astarastoae Colegiul Medicilor sistem sanitar salarii Ministerul Finantelor Gheorghe Ialomitianu OT PDL BN ecologizare Colegiul National Liviu Rebreanu Grup Taurus studii de fezabilitate Szeged Ungaria somaj INS BIM sedinta CJ arsuri Nasaud telefon PD-L infarct Matei batrana anvelope iarna minor minciuna Andreea Tudor despartire cercetari actiune fata maimuta Vasile Jimborean sala detinuti filme caruta batran bugetari buget 2012 Andrei Saguna Rares Criste Alin Ardelean Gevco Prigoana energie electrica CJPC BN sanctiuni contraventionale Dina Suciu faliment ISU BN SMURD Sangeorz Bai centura Sibiu centura Cluj Pantelimon DRDP DP Consult Emil Boc Basescu Radu Golban datoria Germaniei Senat sosele zone urbane locuinte monument Apollo fundatie formular E112 hora Prund invitati lant autobus traseu lucrari Consiliul Judetean Cluj Cheile Turzii arii protejate Muntii Rodnei diminuari AMR Traian Basescu judecatori Uniunea Europeana Nokia Mihai Bumbu Dorin Popescu COA Ioan Oltean Mircea Geoana radu bica stadion gheorghe olteanu sediul dna Big Brother Ministerul Comunicatiilor Francisc Trombitas alegeri liste tigari captura coma doi ani submarin necropsie tenis de masa SOV Liviu Luca Petrom Service sanctiuni delict chiosc transsexual parlamentar femeie Dan Stefanescu mita parchet Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril PICCJ DNA la Primaria Cluj Giorgios Papandreou demisie Ioan OlteanSorin Apostu Sorin Apostu Cluj perchezitii Ritli Ladislau Ministerul Sanatatii Andrei conferinta Babes Clooney sinucidere Mihaela tango Logan Rio criza euro Telecomunicatii Valerian Vreme interceptari telefoane Lucas Papademos Dan Ilie Morega concedii medici Codrin Rebeleanu parcometre Ilie Avram abuz in serviciu rechini pasageri Serviciul Roman de Informatii procurori deputati cheltuieli Rusu Bargaului incendiu hectare apa educatie cetateni banci ANAF sechestru Comisia europeana Ion Ariton oameni de afaceri Radu Moldovan Luca Iancu Bruxelles stalp pasune barbat minore disparute festival Ada Milea persoane nevoiase dizabiltati coalitie UDMR Politia Rurarla SIF PIB criza BERD FSLI Ministerul Educatiei sindicate card PIN portmoneu hoata morti cherestea fotografie expozitie Art Galeria Curtea Constitutionala suspendare permis tutun Lacrima Gala folk verisor 7 ani alocatii Tarpiu arhivele nationale Aspazia Droniuc RATUC groapa ecologica Jean Padureanu Gloria Bistrita FRF LPF Dumitru Dragomir Mircea Sandu Paszkany Elena Botezan DNA Cluj arestarea lui Sorin Apostu Energy Holding Republica Moldova AIE Geoana RAAPPS case ieftine Hotel Victoria tractor radio elev calorifer spargere teatru Scufita Rosie Casa de Cultura biciclist balustrada victima Richter Elena Udrea Tribunalul Bucuresti Tribunalul Bistrita-Nasaud Judecatoria Beclean licitatii caini comunitari consilii locale Garda Financiara excludere revocare reciclare patrula Andrei Muresanu Creativ Group Tariceanu certificate emisii carbon Kyoto grand hotel italia Protectia Consumatorului Radu Mazare raspunderea magistratilor CSM declaratii de avere APIA BN Emil Scurtu declaratie de avere Danut Prunea Serbia locuinte modulare Andrei Rusu Daniel Morar alegeri 2012 legea asistentei sociale Roberta Anastase Strabag CNADNR UNPR salariul minim pe economie Cartel Alfa RAFO Marian Iancu Politehnica Timisoara Vasile Blaga Titus Corlatean Daniel Constantin PC; PNL Radu Moldovan PSD cel mai prost profesor bistritean cel mai prost profesor prostul bistritei justitia clujeana Becali Bivolaru Electrica CCR Augustin Zegrean Securitate Dorin Cocos Ohanesian Boc APIA Cluj Gheorghe Serban afaceri de familie Marius Nicoara 1 decembrie Larry Wats accize motorina fermieri comasare Virgil Sotropa Doris Moldovan AJOFM BN Ministerul Economiei Wonderland MApN SCCO bancnota fals Hidroelectrica Buzoianu Enel Grup Cozmin Gusa Sorin Ovidiu Vantu luptatori anticomunisti despagubiri politice Lidia Barac politie locala vetruia moldovan achitata MDRT indicatoare turistice Partida Romilor diicot procurori bistrita Dorin Dobra Ioan Turc vasile lechintan arpad francisc pomi de Craciun marisu negrea POR Neia Lacatus referendum Craciun salariu minim pe economie lansare de carte muzeu CNAM reabilitare comasarea alegerilor ORNISS inchisorile CIA Catalin Predoiu Zamfirescu Racoti Predoiu executare silita PUG Cluj Dambu Rotund Adrian Borda UTCN Dana Garbovan Legea raspunderii magistratilor Predoiu abuzuri in justitie Transnistria Igor Smirnov PNL BN Ioan Tintean Virgil Pop Crin antonescu SC Electrica Tetarom disponibilizari MAI salarii bugetari PDL BN Hospital Clinic Dr. Filip Teaca Damian Muntean daune Dan Molnar Florin Gaurean Ministerul Muncii pasapoarte Dumitru Muresan Coreea de Nord Kim Jong Il atac de cord Centrul Municipal de Cultura Maria Marginean angajari stat APIA Rompan licitatii agricultura Romsys Gauss CEDO Fanel Pavalache Revolutia de la Cluj TVR Kim Jong-Il Gaddafi DIA revolutia tarife Ioan Denes Teraplast Valea Timocului Viorel Badea Danile Suciu DSVSA BN Colegiul National George Cosbuc DGFP BN declaratii fiscale ITM BN angajatori DIICOT Cluj Gansca Hrudei Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Horatiu Dumbrava Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan Hugo Chavez credit bancar credite bancare conturi consilieri centura Bistritei proteste sanatate Raed Arafat Volksbank oug 50/2010 plangere penala Garbovan aeroportul Cluj politist bataus marius coldea CODEC radare fixe politia rutiera legea sanatatii lege Dinu Patriciu bursa Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI Banca Mondiala Iosf Redl avere Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei contecios administrativ avalansa ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu condamnare UMF Cluj Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci parc municipal APM BN prim procuror selgross Cristian Preda inflatie proxenetism trafic de minori Miron Mitrea Mihai Razvan Ungureanu Grup Scolar Forestier trafic de persoane