Ana Birchall anunta dezastrul economic al României

Ana-birchall-_top

Intrigată de „perfecţiunea” Guvernului Boc, potrivit afirmaţiilor ministrului Economiei, Adriean Videanu, social-democrata Ana Birchall a studiat datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), le-a comparat, le-a compilat şi a ajuns la concluzia că România se îndreaptă spre dezastru.
În timp ce FMI ne anunţa săptămâna trecută că o vom duce bine, evident cu condiţia să mai menţinem şi anul viitor măsurile de austeritate, datele Institutului Naţional de Statistică sunt dezarmante.


„Iau de bune spusele d-lui ministru Videanu şi am să consider drept ironică afirmaţia sa cu privire la perfecţiunea guvernului. Voi căuta însă să îi consolidez afirmaţia sa ironică scoţând în evidenţă o serie de imperfecţiuni ale guvernului (autoritar) Boc 4.
Nu voi da ca sursă presa deoarece aş putea fi acuzată de mogulizare. Am făcut apel la cifrele oferite de Institutul Naţional de Statistică în buletinul din luna mai 2010”, scrie Ana Birchall pe blogul său.

Preţurile au crescut

Nu este greu de observat că Ana Birchall are dreptate, dacă aruncăm o privire pe datele publicate de INS în buletinul din luna mai 2010.
Potrivit INS, preţurile de consum au crescut în luna mai anul acesta cu 0,2% pe total, cu 0,2% la mărfurile nealimentare şi cu 0,5% la tarifele serviciilor. În cadrul grupei de produse alimentare s-au înregistrat creşteri de preţuri la cartofi (+9,6%), legume şi conserve din legume (+1,6%), fructe şi conserve din fructe (+1,1%). Scăderi de preţuri s-au înregistrat la ouă (-10,8%), brânză (-1,1%), zahăr (-0,4%), lapte (-0,2%).
La mărfurile nealimentare, s-au înregistrat creşteri mici ale preţurilor la majoritatea grupelor, cele mai importante fiind la produse cultural-sportive (+0,8%), medicamente (+0,5%), combustibili (+0,4%).
Evoluţia tarifelor la servicii a fost influenţată de creşterea tarifelor la telefon (+1,1%), la apă, canal, salubritate (+0,6%), îngrijire medical (+0,2%).
Şi preţurile producţiei industriale au fost cu 1,3% mai mari, în luna mai, faţă de luna precedentă. Astfel, industria extractivă a înregistrat o scădere a preţurilor cu 1,2% faţă de luna precedentă, datorată micşorării preţurilor la extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (-2,7%), la alte activităţi extractive (-0,8%). În industria prelucrătoare, preţurile pe total au crescut cu 1,7% faţă de nivelul lunii aprilie 2010 datorită majorării preţurilor cu 5,3% la fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, cu 4,4% în industria metalurgică. Preţurile au crescut, de asemenea, cu 2,7% la fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, cu 1,6% la fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, cu 1,4% în industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii, cu 1,3% la prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite. Au crescut şi preţurile pentru captarea, tratarea şi distribuţia apei s-au majorat cu 0,9%.
Pe marile grupe industriale, în luna mai 2010 comparativ cu luna aprilie 2010, s-au înregistrat creşteri de preţuri cu 1,9% în industria bunurilor intermediare, cu 1,7% în industria energetică, cu 1,0% în industria bunurilor de folosinţă îndelungată, cu 0,6% în industria bunurilor de capital şi cu 0,4% în industria bunurilor de uz curent.

Date dezarmante

În comparaţie cu anul precedent indicii înregistraţi în multe ramuri ale economiei naţionale sunt în scădere anul acesta. După cum a observat şi Ana Birchall, transportul, indiferent că vorbim de cel pe căile ferate, pe şosele sau aerian este în scădere în ceea ce priveşte numărul de călători. „Nu mai vorbesc de transportul maritim unde lucrurile stau din ce în ce mai prost. Cifrele sunt descendente şi în ceea ce priveşte transportul de mărfuri.
Să mai vorbesc de construcţia de autostrăzi? S-ar impune având în vedere că în ultimii 20 de ani performanţa noastră este o singură autostradă… şi aia neterminată! Nici Ministerul Transporturilor, asemeni multor altor ministere, nu a reuşit să atragă fonduri europene pentru că nu a venit cu proiecte.
Turismul. Este în scădere. Chiar dacă scăderea nu este importantă pe ansamblu observăm tendinţa descendentă:
«Sosirile vizitatorilor străini în România în luna mai 2010 au fost în scădere cu 4,1% faţă de luna mai 2009. […]Plecările vizitatorilor români în străinătate au fost în scădere cu 12,2%, comparativ cu luna mai 2009.»
Scăderi s-au înregistrat în industria bunurilor de uz curent (-4,0%) şi în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-3,4%). Cele mai mari scăderi s-au înregistrat în ramurile: fabricarea altor mijloace de transport (-39,8%), fabricarea produselor din tutun (-31,4%), alte activităţi industriale n.c.a. (-20,8%), fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a. (-19,8%), fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice (-17,7%), fabricarea altor produse din minerale nemetalice (-16,6%), tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor (-15,6%), industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii (-15,3%), fabricarea de mobilă (-11,5%), fabricarea băuturilor (-11,4%), fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (-7,7%), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice (-7,0%), fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (-5,8%), industria alimentară (-5,6%).
Exportul de energie electrică a scăzut cu 74,5%. Teoretic acest domeniu ţine de ministerul dvs. d-le Videanu…
Mediul de afaceri şi protecţia sociala - «În luna mai 2010, efectivul salariaţilor a fost de 4278,0 mii persoane, cu 12,1 mii persoane mai mic decât în luna aprilie 2010. […] Rata şomajului înregistrat în luna mai 2010 a fost de 7,7% în raport cu populaţia activă civilă totală (5,8% în luna mai 2009).»
Potrivit datelor furnizate de Agenţia Naţională Pentru Ocuparea Forţei de Muncă, numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii mai 2010 era de 701,9 mii persoane. Comparativ cu luna mai din anul 2009, numărul şomerilor înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă a fost mai mare cu 175,1 mii persoane.
În luna mai 2010, lucrările de construcţii au înregistrat o scădere cu 20,1% faţă de luna mai 2009, scădere constatată, pe elemente de structură, la lucrări de construcţii noi (-24,9%), la lucrări de întreţinere şi reparaţii curente (-20,2%).
La lucrările de reparaţii capitale s-a înregistrat o creştere de 5,4%. Pe tipuri de construcţii s-au înregistrat scăderi la clădiri rezidenţiale (-39,9%), la clădiri nerezidenţiale (-12,7%) şi la clădiri inginereşti (-16,1%).
Desigur, raportul indică şi o serie de creşteri şi nu vreau să se creadă că nu recunosc asta. Au crescut productivitatea muncii şi indicele cifrei de afaceri. Lucru de lăudat. Însă exportăm bunuri şi servicii în valoare de 10.811,5 milioane euro şi importam de 13.624,7 milioane euro import.
Concluzia: Nu reuşim să vindem nici măcar la aceeaşi valoare la care cumpăram. Ca să nu sper cumva că vom schimba cumva raportul dintre cele două cifre”, mai scrie pe blogul său Ana Birchall. Ea mai observă că Guvernul Boc, „în timp ce a mărit TVA, a scăzut o serie de salarii, nu a acţionat asupra celui mai important domeniu din administraţie: achiziţiile publice - buba sub care se află puroiul!”.
Cifrele sunt seci, dar dureroase şi reflectă un traiect descendent al economiei româneşti.


Liana Mureşan

Scorul actual:
3.1/5 Stele. (30 voturi)



Imagini:


Ana-birchall-_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Radu Moldovan Liviu Rusu



Articol vizualizat de 586 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria