Pensiile speciale bistritene, recalculate: Mai putini bani la parlamentari, pensii babane la magistrati

Terente_ciui_top

Pensionarii cu statut special din judeţul Bistriţa-Năsăud au intrat şi ei pe lista recalculării sumelor mari pe care le primeau lunar, după ce Guvernul României a dat o hotărâre prin care aceste persoane să primească mai puţin bani începând cu 1 septembrie.
Din cele aproape 80 de pensii speciale existente în Bistriţa – Năsăud, angajaţii Casei Judeţene de Pensii au recalculat 50 de venituri lunare aparţinând foştilor deputaţi şi senatori, funcţionari parlamentari, foşti angajaţi ai Curţii de Conturi sau aviatori. Cu ce sume au rămas în mână aceşti oameni, rămâne încă o enigmă. Cât priveşte pensia maximă din judeţ, de peste 110 milioane de lei vechi, aici „nici o zgârietură”.


Premierul României, Emil Boc, a anunţat în luna iulie a acestui an că până la data de 1 septembrie vor fi recalculate toate pensiile speciale, cu excepţia celor încasate de foştii magistraţi ai Curţii Constituţionale. Conform hotărârii de guvern dată în luna iulie a acestui an „recalcularea pensiilor de serviciu, prin determinarea punctajului mediu anual, se face pe baza documentelor existente în dosarele de pensii”.
La nivel naţional, există în prezent 6.250 de pensii speciale ale parlamentarilor, funcţionarilor parlamentari, personalului diplomatic şi consular, personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă, a personalului Curţii de Conturi, pensii de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea. Recalcularea tuturor acestor pensii speciale trebuie finalizată până la data de 1 septembrie. Pensiile militare de stat (fără a le lua în calcul pe cele mai mici de 3.000 de lei), pensiile poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor vor fi recalculate şi ele până la sfârşitul anului, în acest caz fiind vorba despre circa 168.000 de pensii în întreaga ţară. Drepturile în cuantumurile rezultate din recalcularea pensiilor militare vor intra însă în plată abia din ianuarie 2011.
Situaţia recalculării acestor pensii speciale s-a făcut resimţită şi la nivelul judeţului Bistriţa – Năsăud. În urmă cu aproximativ două săptămâni, angajaţii Casei Judeţene de Pensii Bistriţa – Năsăud (CJP BN) au finalizat recalcularea a 50 de pensii aparţinând persoanele încadrate special. Aceşti pensionari vor lua din 1 septembrie mai puţini bani faţă de cât beneficiau înainte. Cea mai mare pensie din Bistriţa –Năsăud a rămas însă neschimbată în cuantum, ea aparţinând unui fost magistrat al Curţii Constituţionale care încasează în continuare lunar prin Casa Judeţeană de Pensii, o sumă de peste 110 milioane de lei vechi.

Cea mai mare pensie din judeţ a rămas neatinsă !

La ora actuală, în judeţul Bistriţa – Năsăud există 78 de pensii speciale de serviciu, din care 50 intră sub incidenţa Legii 109/2010, pentru modificarea Legii 19/2000. Pensiile speciale din judeţ au fost recalculate recent în baza Hotărârii de Guvern 737 din data de 21 iulie 2010. Potrivit datelor centralizate de Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa –Năsăud, în baza legilor speciale, cei 78 de pensionari au primit lunar până acum sume cuprinse între 3.000 şi 11.405 lei. Este vorba de foşti parlamentari, judecători, procurori, angajaţi ai Curţii de Conturi, dar şi doi aviatori, oameni cu pensii foarte mari, plătite prin Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa – Năsăud. Cea mai mare pensie din judeţ acordată în baza legilor speciale ajunge în prezent la 11. 405 lei, adică peste 114 milioane de lei vechi şi intră în buzunarul unui fost magistrat. În acest caz nu s-a făcut recalcularea. „Din cele 78 de pensii speciale de la noi din judeţ, 28 aparţin magistraţilor şi nu ele nu intră la recalculare datorită unei decizii a Curţii Constituţionale”, a explicat directorul adjunct al CJP BN, Terente Ciui. Cea mai mică pensie din Bistriţa – Năsăud din categoria „special” a fost până acum de 3.000 de lei lunar şi a fost încasată de 39 de persoane.

Primesc pensii mari mai mici. Calculaţi!

Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa – Năsăud a finalizat recent recalcularea a 50 de pensii speciale, din cele aproape 80 câte există în prezent în judeţ. Noua conducere a CJP BN susţine că cele 50 de persoane încadrate special vor primi din 1 septembrie mai puţin bani, dar nu poate face publice sumele diminuate ale unor pensii babane. „Deci am recalculat 50 de pensii speciale din cele 78, restul fiind ale magistraţilor. Din cele recalculate de noi avem 29 de pensii de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate a instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor, o singură pensie de serviciu la capitolul funcţionari publici parlamentari, mai sunt şapte pensii de serviciu ale deputaţilor şi senatorilor, două pensii ale personalului aeronautic şi 11 pensii ale personalului Curţii de Conturi. Oricum, pensiile au scăzut mult faţă de ce era înainte. Nu pot să vă spun sume. Se va face o statistică şi la nivel naţional, şi pe judeţe… Noi am trimis deja datele la Bucureşti, dar nu vă pot spune cam cu ce sume au rămas acum. Oricum este foarte simplu, faceţi un calcul şi dumneavoastră!”, ne-a spus directorul adjunct al CJP BN, Terente Ciui.
Ca să nu piardă timpul cu calculele, redacţia Gazeta de Bistriţa a urmărit statisticile date şi de alte Case Judeţene de Pensii din ţară. De exemplu, la Vrancea, unde au fost recalculate 41 de pensii speciale, directorul acestei instituţii oferă public date concrete. „Unii pensionari încadraţi la pensiile speciale au pierdut câteva sute de lei la pensia iniţială, de la 2.500 de lei ajungând şi la 1.400 de lei. Am înregistrat un singur caz în care pensia a crescut cu 20 de lei în urma recalculării”, a declarat în mass – media, Adrian Juravle, directorul executiv al CJP Vrancea.
Potrivit ministrului Muncii, Mihai Şeitan, prin recalcularea pensiile speciale se vor realiza economii la bugetul de stat de aproximativ 300 de milioane de lei lunar, adică aproximativ 90 de milioane de euro. Recalcularea pensiilor speciale a fost programată să se desfăşoare în două etape. În prima parte au intrat pensiile diplomaţilor, ale parlamentarilor şi ale foştilor angajaţi din aviaţie, cu termen de finalizare până la 1 septembrie. Cea de-a doua etapă vizează recalcularea pensiilor din armată, poliţie şi servicii speciale, urmând a se finaliza până la sfârşitul anului. Reprezentanţii Guvernului se aşteaptă ca economiile făcute prin recalcularea pensiilor speciale să mai crească din 2011, după ce vor fi recalculate şi pensiile din armată, poliţie şi servicii speciale.


Iulia Stupinean

Scorul actual:
3.3/5 Stele. (26 voturi)



Imagini:


Terente_ciui_thumb Casa_judetea_de_pensii_bn_thumb Bani_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Bistrita politie



Articol vizualizat de 886 ori



Comentarii

MIHAI GEORGEVICI a postat la 07-09-2010 05:50
MILIOANE DE OAMENI AU OBOSIT “DE VIAŢĂ”. Chiar de la începutul anului 2010 am scris un articol: MILITARII NU MAI STAU NICI EI…PE LOC REPAUS ! (ORDONANŢA 230 / Apel la preşedinte). http://meritulcetateanuluiputernic.ning.com/profiles/blog/list În aceast sens, deja au fost semnalate unele aspecte ale realităţii în Jurnalul National, în data de 14.01.2009, sub următoarea formă: „Un grup de cadre militare în rezervă a trimis ieri o scrisoare deschisă către preşedintele Traian Băsescu pentru a-i cere sprijinul în actuala situaţie de criză, accentuată prin Ordonanţa 230/2008, care interzice cumulul pensie-salariu. Militarii au preferat să rămână în anonimat, temându-se de eventuale “represalii de la nivel înalt” de care, spun aceştia, au mai avut parte de-a lungul carierei profesionale”. După nu mult timp, în mass-media, dar în special pe Internet, aceste nemulţumiri ale militarilor, dar în special ale celor în rezervă, se amplifică tot mai mult. Iată cum se încheie un material intitulat: „SCRISOARE CĂTRE UN VIITOR MAREŞAL”, scris pe site-ul: http://viitorul.wordpress.com/2010/05/09/apel-catre-armata-faceti-va-datoria “Ţara este la acel moment de criză când numai Armata o mai poate salva, ţara are nevoie de adevăraţi bărbaţi de stat şi nu de păpuşi mecanice, marionete dirijate din spate, papagali cu megafoane şi ciocli naţionali cu mănuşi de import, ţara are nevoie de un real bărbat de stat, de un general Franco, general, colonel sau sublocotenent, care însă dacă vor scoate ţara din această cumplită nenorocire, va primi de la patrie cel mai înalt onor posibil, va fi, nu ridicat, ci înălţat la gradul de MAREŞAL”. La începutul lunii septembrie a.c. distinsul prof. dr. generalul în rezervă Mircea Chelaru, a fost invitat la Televiziunea Poporului de către directorul acesteia, domnul Dan Diaconescu. Cu acest prilej, fostul comandant al Armatei Române a relatat telespectatorilor OTV-lui faptul că starea naţiunii este deosebită, că cetăţenii României au obosit “de viaţă”. La întrebarea moderatorului postului de televiziune OTV, Dan Diaconescu: „ce soluţii găsim pentru ca oamenii să nu ne mai moară cu zilele”, distinsul invitat a răspuns: “Nimeni nu a reuşit de la Carol I să se atingă de instituţia militară, dar, totuşi, acum putem spune adevărul în faţă, bazându-ne pe articolul 30 (din Constituţia României), dreptul la libera exprimare. Video Ne aflăm într-o stare de calamitate publică şi am mandatul generaţiei mele, să-i atrag atenţia domnului Boc că: NE VOM LUA REVANŞA ! Video Erorile istoriei la nivelul unei naţiuni nu se repară cu schimbarea guvernelor. Există în prezent o dezordine fără sfârşit, este nevoie de o nouă orânduială. Video Atenţie la modelul de moralitate creştină, pentru a preântâmpina abaterile de la regula comportamentului moral public. După cum ştim, în acest moment biserica şi armata sunt singurele instituţii credibile cetăţenilor şi de aceea, consider că şi biserica trebuie să se implice activ în viaţa obştei.” Video http://milioanedeoameniauobositdevia.blogspot.com Sursă: MCP Press Agency, Mihai Georgevici
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Credeti ca Liviu Rusu a luat mita de la firmele de deszapezire?


Da
Nu
Cu siguranta
Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Logo_tonight_pt_site_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Guvern international Sport Bistrita politie Consiliul Judetean furt calificat IPJ BN PDL parlament Theodor Paleologu mandat inchisoare omor alcool soferi Mititei Spitalul Judetean angajari asistente burse primarie bani ANAD substante dopante fitness elevi meditatii proiect liberali Oltean bolsevic bataie amenda Iasi CJ BN Liviu Rusu Curtea de Conturi investiti scoli investitii restante ISJ BN Gloria datorii finantare primaria bistrita Feldru Stefan Sangeorzan DJCCP BN Alexandru Uiuiu monumente constructii autorizatii Bistrita-Nasaud BNR credite lei valuta Borcea copii Miami Cioaca Elodia avocati accident Unirea beat furt livada HIV SIDA decese bolnavi kiril raskov conflict intre bulgari si tigani PNL PSD USL Bingo Metropolis Camera deputatilor Loteria Nationala fetita padure copac deces Halmasau conflict minora Singeorz Bai inghet Harghita minime absenteism scolar ordine publica CE UE cofinantare fonduri europene agresiune minori jandarmi montani Piatra Fantanele Ioan Nelu Botis DNA DLAF seism Vrancea Romania IJJ BN amenzi instanta bloc prabusire Italia batrani Cretu premii aspirina studiu internat Infoel inaugurare Leonard Orban Ministerul Afacerilor Europene Schengen carti donatie TNL magazin flori comert paracetamol fotbalist pieton ucidere penitenciar accident munca ITM magistrala EBA Funeriu Marcel Pavel Taj Mahal India Agra indecent liceu emigranti imigranti orbire China Rusia spionaj Marian Oprisan Victor Ponta Cristian Florian infractionalitate panouri solare iluminat eco Lechinta fantani arteziene buget Holocaust recital bicicleta portiera jandarmi politisti PC cadre didactice Pintican BCCO Cluj Dobocan SIPA ICCJ fraude Ovidiu Cretu Centura de Sud Daniel Suciu Rosia Montana ACD cutremur Japonia Tokyo Demi Moore divort casnicie Dinamo permis auto genunchi Marea Britanie autoritati coroane zona euro targ Floris ponei ajutoare incalzire formulare canabis hoti biciclete boxer Iulia Timosenko Ucraina abuz Gigi Becali moda de lux arest preventiv Grecia FMI tineri Sighet Marea Neagra Bulgaria Simona Sensual pedeapsa gelozie mesaje Sant scoala cursuri 112 apeluri false inselaciune ghicitoare lantisor masina Grigore Moisil chirie Cristian Tudor birouri licitatie Emil Nistor top firme examen barou Pompiliu Bota Facultatea de Drept Cluj Timoc recensamant Monica Macovei Justitie imunitatea parlamentara Nuseni proiecte Ioan Muresan ITRSV material lemnos urbanism disciplina in constructii SUA profesori procese coruptie Biblia Torah CNSLR FRATIA Marius Petcu ANI evaziune stat administrator stanca UPU viol local arest Sinagoga concert program PRM Ioan Pop Dorina Soldoae Sulfina Barbu Andreea Paul Vass lemn autoutilitara dosar penal sabie banca jaf Sieu Odorhei Viorel Chirlejan Paul Everac Crinuta Dumitrean ANRP Carla Bruni mamica viroze pneumonii spital Reteag suspect spanzurat Tureac 15 ani izolare termica Cetin miliardari Forbes Milut Bagiu Paul Rus Cezar Preda deputat PDL SRI Ovidiu Ohanesian copil Moldovan CNP pensii impozite primarii paduri defrisari MECTS Mihai Muresan Curtea de Apel Bucuresti Ministerul Justitiei magistrati mafia italiana Judecatoria Cluj Napoca indexare droguri hot fiica romi etnie Lacatus prejudiciu Huidu emisiune retragere Liviu Ciulei Brigada 81 Mecanizata Ziua Armatei Institutia Prefectului pietoni norme frati acte biserica vizitatori Rasdaq Pinte Fimaro Bojita U Cluj Paskany Vuza Bene afaceristi clujeni Gabriela Barsan piata valutara Forex broker Beclean scara bar razie jocuri instante de judecata criminalitate Dumcor dosar Tribunal strut mascota turism campus ecologisti Curtea de Apel Cluj conflict de interese Cornel Moisil Vasile Dologa retete compensate CJAS BN disponibilzari Tribunalul BN Ministerul Agriculturii terenuri agricole Vasile Astarastoae Colegiul Medicilor sistem sanitar salarii Ministerul Finantelor Gheorghe Ialomitianu OT PDL BN ecologizare Colegiul National Liviu Rebreanu Grup Taurus studii de fezabilitate Szeged Ungaria somaj INS BIM sedinta CJ arsuri Nasaud telefon PD-L infarct Matei batrana anvelope iarna minor minciuna Andreea Tudor despartire cercetari actiune fata maimuta Vasile Jimborean sala detinuti filme caruta batran bugetari buget 2012 Andrei Saguna Rares Criste Alin Ardelean Gevco Prigoana energie electrica CJPC BN sanctiuni contraventionale Dina Suciu faliment ISU BN SMURD Sangeorz Bai centura Sibiu centura Cluj Pantelimon DRDP DP Consult Emil Boc Basescu Radu Golban datoria Germaniei Senat sosele zone urbane locuinte monument Apollo fundatie formular E112 hora Prund invitati lant autobus traseu lucrari Consiliul Judetean Cluj Cheile Turzii arii protejate Muntii Rodnei diminuari AMR Traian Basescu judecatori Uniunea Europeana Nokia Mihai Bumbu Dorin Popescu COA Ioan Oltean Mircea Geoana radu bica stadion gheorghe olteanu sediul dna Big Brother Ministerul Comunicatiilor Francisc Trombitas alegeri liste tigari captura coma doi ani submarin necropsie tenis de masa SOV Liviu Luca Petrom Service sanctiuni delict chiosc transsexual parlamentar femeie Dan Stefanescu mita parchet Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril PICCJ DNA la Primaria Cluj Giorgios Papandreou demisie Ioan OlteanSorin Apostu Sorin Apostu Cluj perchezitii Ritli Ladislau Ministerul Sanatatii Andrei conferinta Babes Clooney sinucidere Mihaela tango Logan Rio criza euro Telecomunicatii Valerian Vreme interceptari telefoane Lucas Papademos Dan Ilie Morega concedii medici Codrin Rebeleanu parcometre Ilie Avram abuz in serviciu rechini pasageri Serviciul Roman de Informatii procurori deputati cheltuieli Rusu Bargaului incendiu hectare apa educatie cetateni banci ANAF sechestru Comisia europeana Ion Ariton oameni de afaceri Radu Moldovan Luca Iancu Bruxelles stalp pasune barbat minore disparute festival Ada Milea persoane nevoiase dizabiltati coalitie UDMR Politia Rurarla SIF PIB criza BERD FSLI Ministerul Educatiei sindicate card PIN portmoneu hoata morti cherestea fotografie expozitie Art Galeria Curtea Constitutionala suspendare permis tutun Lacrima Gala folk verisor 7 ani alocatii Tarpiu arhivele nationale Aspazia Droniuc RATUC groapa ecologica Jean Padureanu Gloria Bistrita FRF LPF Dumitru Dragomir Mircea Sandu Paszkany Elena Botezan DNA Cluj arestarea lui Sorin Apostu Energy Holding Republica Moldova AIE Geoana RAAPPS case ieftine Hotel Victoria tractor radio elev calorifer spargere teatru Scufita Rosie Casa de Cultura biciclist balustrada victima Richter Elena Udrea Tribunalul Bucuresti Tribunalul Bistrita-Nasaud Judecatoria Beclean licitatii caini comunitari consilii locale Garda Financiara excludere revocare reciclare patrula Andrei Muresanu Creativ Group Tariceanu certificate emisii carbon Kyoto grand hotel italia Protectia Consumatorului Radu Mazare raspunderea magistratilor CSM declaratii de avere APIA BN Emil Scurtu declaratie de avere Danut Prunea Serbia locuinte modulare Andrei Rusu Daniel Morar alegeri 2012 legea asistentei sociale Roberta Anastase Strabag CNADNR UNPR salariul minim pe economie Cartel Alfa RAFO Marian Iancu Politehnica Timisoara Vasile Blaga Titus Corlatean Daniel Constantin PC; PNL Radu Moldovan PSD cel mai prost profesor bistritean cel mai prost profesor prostul bistritei justitia clujeana Becali Bivolaru Electrica CCR Augustin Zegrean Securitate Dorin Cocos Ohanesian Boc APIA Cluj Gheorghe Serban afaceri de familie Marius Nicoara 1 decembrie Larry Wats accize motorina fermieri comasare Virgil Sotropa Doris Moldovan AJOFM BN Ministerul Economiei Wonderland MApN SCCO bancnota fals Hidroelectrica Buzoianu Enel Grup Cozmin Gusa Sorin Ovidiu Vantu luptatori anticomunisti despagubiri politice Lidia Barac politie locala vetruia moldovan achitata MDRT indicatoare turistice Partida Romilor diicot procurori bistrita Dorin Dobra Ioan Turc vasile lechintan arpad francisc pomi de Craciun marisu negrea POR Neia Lacatus referendum Craciun salariu minim pe economie lansare de carte muzeu CNAM reabilitare comasarea alegerilor ORNISS inchisorile CIA Catalin Predoiu Zamfirescu Racoti Predoiu executare silita PUG Cluj Dambu Rotund Adrian Borda UTCN Dana Garbovan Legea raspunderii magistratilor Predoiu abuzuri in justitie Transnistria Igor Smirnov PNL BN Ioan Tintean Virgil Pop Crin antonescu SC Electrica Tetarom disponibilizari MAI salarii bugetari PDL BN Hospital Clinic Dr. Filip Teaca Damian Muntean daune Dan Molnar Florin Gaurean Ministerul Muncii pasapoarte Dumitru Muresan Coreea de Nord Kim Jong Il atac de cord Centrul Municipal de Cultura Maria Marginean angajari stat APIA Rompan licitatii agricultura Romsys Gauss CEDO Fanel Pavalache Revolutia de la Cluj TVR Kim Jong-Il Gaddafi DIA revolutia tarife Ioan Denes Teraplast Valea Timocului Viorel Badea Danile Suciu DSVSA BN Colegiul National George Cosbuc DGFP BN declaratii fiscale ITM BN angajatori DIICOT Cluj Gansca Hrudei Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Horatiu Dumbrava Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan Hugo Chavez credit bancar credite bancare conturi consilieri centura Bistritei proteste sanatate Raed Arafat Volksbank oug 50/2010 plangere penala Garbovan aeroportul Cluj politist bataus marius coldea CODEC radare fixe politia rutiera legea sanatatii lege Dinu Patriciu bursa Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI Banca Mondiala Iosf Redl avere Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei contecios administrativ avalansa ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu condamnare UMF Cluj Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci parc municipal APM BN prim procuror selgross Cristian Preda inflatie proxenetism trafic de minori Miron Mitrea Mihai Razvan Ungureanu Grup Scolar Forestier trafic de persoane