Spaga la romani, un atu pentru reusita in viata

Grafic_raport_sondaj_top

Trei sferturi (75%) dintre români cred că în ultimii cinci ani corupţia din ţară a crescut şi aproape tot atâţia consideră că în România nu poţi reuşi fără să apelezi la mijloace mai puţin legitime, cum ar fi, mita sau traficul de influenţă, arată un sondaj efectuat de CSOP la cererea Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei (AID).
De asemenea, 13% dintre români admit că în ultimele 12 luni au dat şpagă. Valoarea cumulată a mitei dată de un individ, pe durata unui an, ajunge la 574 de lei.


Fenomenul corupţiei în România pare să fie în continuă creştere, fiindcă în opinia multor români, mita, şpaga este mijlocul prin care pot să îşi rezolve multe dintre problemele cu care ei se confruntă. Cel puţin asta relevă un sondaj realizat de CSOP, la comanda AID, în perioada 25 mai – 5 iunie 2010.
Principalele obiective ale acestui sondaj realizat de CSOP au fost evaluarea percepţiei cetăţenilor asupra corupţiei şi evaluarea nivelului de încredere în administraţia publică şi a activităţii Centrului Naţional pentru Integritate (CNI).

Corupţia din România, una mare şi endemică

Trei sferturi (75%) dintre români cred că în ultimii cinci ani a crescut corupţia în România, 6% cred că s-a redus iar 13% că nivelul corupţiei nu s-a modificat, relevă sondajul CSOP. De asemenea, se constată faptul că un procent mai redus de tineri (68% faţă de 75% media eşantionului) apreciază că nivelul corupţiei a crescut. Aceeaşi tendinţă se constată şi pentru locuitorii Bucureştiului (67%) şi grupurile etnice minoritare principale (65% pentru romi şi 66% la maghiari). De asemenea, respondenţii cu studii superioare (11%) şi cei din Bucureşti (15%) sunt mai numeroşi în a aprecia că a fost redus nivelul corupţiei.
Alexandru Cumpănaşu, într-un interviu acordat cotidianului Puterea, spune că dincolo de faptul că „România chiar are o problemă cu corupţia, şi este una mare şi endemică”, este vorba şi de percepţia populaţiei asupra acestui fenomen. „În România, cetăţenii îşi culeg informaţia în mare parte din mass-media, indiferent că vorbim despre televiziune sau despre presă. În mass-media, cel puţin în ultimii 10 ani, corupţia a constituit un subiect permanent de dezbatere, însă nu atât la solicitarea presei, cât mai ales datorită clasei politice care foloseşte acuzaţiile de corupţie fie pentru a plăti poliţe în interiorul partidelor sau afară, fie pentru a câştiga simpatia cetăţenilor, care sunt sensibili la acest subiect”, a afirmat Cumpănaşu.

Nu poţi reuşi fără să dai mită

Potrivit aceluiaşi sondaj CSOP, 13% din populaţia României cu vârste peste 18 ani (adică în jur de 2.300.000) admite că a dat mită în ultimele 12 luni în timp ce 80% nu au oferit. „Procentul celor care au dat mită este mai ridicat în Bucureşti şi mai scăzut în rural precum şi categoriile cu venituri mai reduse şi minorităţi etnice. Valoarea cumulată medie a şpăgilor pe individ este de 574 de RON pe o perioadă de 12 luni”, se mai precizează în studiul CSOP.
Totodată, aproape trei sferturi (73%) din populaţia ţării crede că nu poţi reuşi în România fără să apelezi la mijloace mai puţin legitime, cum ar fi, mita sau traficul de influenţă în timp ce 27% cred că se poate. „Există procente mai ridicate de «optimişti» printre cei cu venituri mari (peste 2500 RON pe lună pe gospodărie), de altă etnie decât română, dar şi cei cu veniturile cele mai mici (sub 600 RON)”, relevă sondajul.
Legat de această convingere a românilor că în România nu se poate reuşi fără a apela la mijloace mai puţin „ortodoxe”, directorul ADI este de părere că „cele 73 de procente sunt reflecţia întâlnirii cetăţeanului cu ghişeul, cu poliţistul, cu doctorul, cu vamă, frontieră etc.”. „Aici eu cred că procentul reflectă mai degrabă experienţa de viaţă a românului, ale cărui nevoi personale se lovesc de instituţiile la care trebuie să lase un plic, cafea sau alte semne de «bunăvoinţă», la care se adaugă, desigur, şi o exploatare a acestor cazuri în spaţiul public, lucru care creează impresia că altfel nu se poate şi că toţi funcţionarii acelei branşe sunt la fel. Acest lucru se datorează şi modului în care branşa sau instituţia respectivă reacţionează faţă de aceste cazuri, nu de puţine ori categorii profesionale apelând la spiritul de castă pentru protejarea acestora. Este însă incorect să credem că toţi funcţionarii sunt corupţi, iar procentul de 73% cam asta sugerează, mulţi dintre ei neavând nici măcar interacţiune cu cetăţeanul”, explică Alexandru Cumpănaşu pentru cotidianul Puterea.
Cât priveşte cuantumul sumei oferită drept şpagă anual de români, directorul ADI este convins că acesta va creşte, ca de altfel fenomenul corupţiei din România. În opinia sa, vina o poartă în primul rând reducerea cu 25% a salariilor şi creşterea TVA, care nu fac altceva decât să ducă la scăderea puterii de cumpărare. „… nu am nicio îndoială că va creşte corupţia funcţionarilor. Imaginaţi-vă că avem de-a face cu o familie cu doi bugetari, care vor primi cu 25% mai puţin fiecare şi care au în faţă o tentaţie mare. Dacă lucrează la fisc, poliţie, vamă, frontieră, ce credeţi că vor face? M-aş bucura să refuze, însă mă îndoiesc, mai ales dacă respectivii au făcut credite în condiţii foarte proaste şi cu rate foarte mari din anii trecuţi”, a adăugat el.

Armata rămâne cea mai de încredere instituţie a statului

Acelaşi sondaj CSOP relevă gradul de încredere al românilor la ora actuală în instituţiile statului.
Astfel, mai bine de jumătate dintre respondenţi – 51% -  se încred cel mai mult în Armată şi 43% în instituţiile de educaţie. De asemenea, 39 de procente dintre români au încredere în primării, 31% în instituţiile de sănătate publică, 26% în Consiliul Judeţean, iar 25% în Prefectură. De cea mai mică rată de încredere din partea românilor se bucură Parlamentul, care figurează cu puţin peste 11 procente.
Totodată, peste jumătate, 55%, dintre intervievaţi apreciază ca fiind necesară funcţionarea Centrului Naţional de Integritate. „Mai convinşi sunt bărbaţii, cei cu studii medii, locuitorii din oraşele de provincie, cu venituri medii sau mari. De asemenea, şi cei care au dat mită în ultimele 12 luni apreciază, peste medie, că funcţionarea CNI este necesară şi utilă”, se precizează în studiu.

Măsuri de prevenire: camere de supraveghere şi o materie nouă în şcoală

Ca măsură anticorupţie, 74% dintre respondenţi sunt de acord cu instalarea camerelor de supraveghere video pe maşinile de poliţie, în timp ce 15% sunt împotrivă, relevă sondajul CSOP. Acordul cu această măsură este apreciat în foarte mare măsură mai ales de bărbaţi - mai expuşi controlului poliţiei rutiere - persoanele cu vârste cuprinse între 30 şi 49 de ani, cu studii superioare, locuitorii din Bucureşti, cu venituri ridicate. De asemenea, se constată corelarea acordului cu instalarea sistemelor de supraveghere cu darea de mită şi cu necesitatea existenţei CNI.
Aproape jumătate (48%) dintre respondenţi agreează introducerea materiei privind integritatea şi cetăţenia activă la gimnaziu. „Se constată rate mai ridicate ale acordului cu această măsură preventivă în rândul persoanelor cu studii medii sau superioare, locuitorii din oraşele de provincie, cei cu venituri medii şi mari. De cealaltă parte, nu par foarte încântaţi de idee persoanele din mediul rural, cu educaţie scăzută, cu venituri reduse şi nici respondenţii aparţinând minorităţilor naţionale”, se precizează în document.
Tot legat de educaţie şi de cadrele didactice, aproape jumătate (49%) dintre români cred că veniturile profesorilor care dau meditaţii în afara orelor de curs ar trebui impozitate. Ca şi profil demografic, aceştia sunt mai degrabă locuitori din mediul urban din provincie, cu venituri medii, etnicii maghiari. La polul opus, respondenţii din Bucureşti nu cred că aceste măsuri împotriva cadrelor didactice sunt necesare, doar 25% din bucureşteni - comparativ cu 49% media naţională - sunt în favoarea acestor măsuri.
Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.122 de respondenţi cu vârste de peste 17 ani, din diferite regiuni ale ţării, din mediul urban şi rural deopotrivă, având o marjă de eroare este de 2,9% la un nivel de încredere de 95%.


Liana Mureşan

Scorul actual:
3.1/5 Stele. (29 voturi)



Imagini:


Grafic_raport_sondaj_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Consiliul Judetean



Articol vizualizat de 424 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Credeti ca Liviu Rusu a luat mita de la firmele de deszapezire?


Da
Nu
Cu siguranta
Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Logo_tonight_pt_site_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Guvern international Sport Bistrita politie Consiliul Judetean furt calificat IPJ BN PDL parlament Theodor Paleologu mandat inchisoare omor alcool soferi Mititei Spitalul Judetean angajari asistente burse primarie bani ANAD substante dopante fitness elevi meditatii proiect liberali Oltean bolsevic bataie amenda Iasi CJ BN Liviu Rusu Curtea de Conturi investiti scoli investitii restante ISJ BN Gloria datorii finantare primaria bistrita Feldru Stefan Sangeorzan DJCCP BN Alexandru Uiuiu monumente constructii autorizatii Bistrita-Nasaud BNR credite lei valuta Borcea copii Miami Cioaca Elodia avocati accident Unirea beat furt livada HIV SIDA decese bolnavi kiril raskov conflict intre bulgari si tigani PNL PSD USL Bingo Metropolis Camera deputatilor Loteria Nationala fetita padure copac deces Halmasau conflict minora Singeorz Bai inghet Harghita minime absenteism scolar ordine publica CE UE cofinantare fonduri europene agresiune minori jandarmi montani Piatra Fantanele Ioan Nelu Botis DNA DLAF seism Vrancea Romania IJJ BN amenzi instanta bloc prabusire Italia batrani Cretu premii aspirina studiu internat Infoel inaugurare Leonard Orban Ministerul Afacerilor Europene Schengen carti donatie TNL magazin flori comert paracetamol fotbalist pieton ucidere penitenciar accident munca ITM magistrala EBA Funeriu Marcel Pavel Taj Mahal India Agra indecent liceu emigranti imigranti orbire China Rusia spionaj Marian Oprisan Victor Ponta Cristian Florian infractionalitate panouri solare iluminat eco Lechinta fantani arteziene buget Holocaust recital bicicleta portiera jandarmi politisti PC cadre didactice Pintican BCCO Cluj Dobocan SIPA ICCJ fraude Ovidiu Cretu Centura de Sud Daniel Suciu Rosia Montana ACD cutremur Japonia Tokyo Demi Moore divort casnicie Dinamo permis auto genunchi Marea Britanie autoritati coroane zona euro targ Floris ponei ajutoare incalzire formulare canabis hoti biciclete boxer Iulia Timosenko Ucraina abuz Gigi Becali moda de lux arest preventiv Grecia FMI tineri Sighet Marea Neagra Bulgaria Simona Sensual pedeapsa gelozie mesaje Sant scoala cursuri 112 apeluri false inselaciune ghicitoare lantisor masina Grigore Moisil chirie Cristian Tudor birouri licitatie Emil Nistor top firme examen barou Pompiliu Bota Facultatea de Drept Cluj Timoc recensamant Monica Macovei Justitie imunitatea parlamentara Nuseni proiecte Ioan Muresan ITRSV material lemnos urbanism disciplina in constructii SUA profesori procese coruptie Biblia Torah CNSLR FRATIA Marius Petcu ANI evaziune stat administrator stanca UPU viol local arest Sinagoga concert program PRM Ioan Pop Dorina Soldoae Sulfina Barbu Andreea Paul Vass lemn autoutilitara dosar penal sabie banca jaf Sieu Odorhei Viorel Chirlejan Paul Everac Crinuta Dumitrean ANRP Carla Bruni mamica viroze pneumonii spital Reteag suspect spanzurat Tureac 15 ani izolare termica Cetin miliardari Forbes Milut Bagiu Paul Rus Cezar Preda deputat PDL SRI Ovidiu Ohanesian copil Moldovan CNP pensii impozite primarii paduri defrisari MECTS Mihai Muresan Curtea de Apel Bucuresti Ministerul Justitiei magistrati mafia italiana Judecatoria Cluj Napoca indexare droguri hot fiica romi etnie Lacatus prejudiciu Huidu emisiune retragere Liviu Ciulei Brigada 81 Mecanizata Ziua Armatei Institutia Prefectului pietoni norme frati acte biserica vizitatori Rasdaq Pinte Fimaro Bojita U Cluj Paskany Vuza Bene afaceristi clujeni Gabriela Barsan piata valutara Forex broker Beclean scara bar razie jocuri instante de judecata criminalitate Dumcor dosar Tribunal strut mascota turism campus ecologisti Curtea de Apel Cluj conflict de interese Cornel Moisil Vasile Dologa retete compensate CJAS BN disponibilzari Tribunalul BN Ministerul Agriculturii terenuri agricole Vasile Astarastoae Colegiul Medicilor sistem sanitar salarii Ministerul Finantelor Gheorghe Ialomitianu OT PDL BN ecologizare Colegiul National Liviu Rebreanu Grup Taurus studii de fezabilitate Szeged Ungaria somaj INS BIM sedinta CJ arsuri Nasaud telefon PD-L infarct Matei batrana anvelope iarna minor minciuna Andreea Tudor despartire cercetari actiune fata maimuta Vasile Jimborean sala detinuti filme caruta batran bugetari buget 2012 Andrei Saguna Rares Criste Alin Ardelean Gevco Prigoana energie electrica CJPC BN sanctiuni contraventionale Dina Suciu faliment ISU BN SMURD Sangeorz Bai centura Sibiu centura Cluj Pantelimon DRDP DP Consult Emil Boc Basescu Radu Golban datoria Germaniei Senat sosele zone urbane locuinte monument Apollo fundatie formular E112 hora Prund invitati lant autobus traseu lucrari Consiliul Judetean Cluj Cheile Turzii arii protejate Muntii Rodnei diminuari AMR Traian Basescu judecatori Uniunea Europeana Nokia Mihai Bumbu Dorin Popescu COA Ioan Oltean Mircea Geoana radu bica stadion gheorghe olteanu sediul dna Big Brother Ministerul Comunicatiilor Francisc Trombitas alegeri liste tigari captura coma doi ani submarin necropsie tenis de masa SOV Liviu Luca Petrom Service sanctiuni delict chiosc transsexual parlamentar femeie Dan Stefanescu mita parchet Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril PICCJ DNA la Primaria Cluj Giorgios Papandreou demisie Ioan OlteanSorin Apostu Sorin Apostu Cluj perchezitii Ritli Ladislau Ministerul Sanatatii Andrei conferinta Babes Clooney sinucidere Mihaela tango Logan Rio criza euro Telecomunicatii Valerian Vreme interceptari telefoane Lucas Papademos Dan Ilie Morega concedii medici Codrin Rebeleanu parcometre Ilie Avram abuz in serviciu rechini pasageri Serviciul Roman de Informatii procurori deputati cheltuieli Rusu Bargaului incendiu hectare apa educatie cetateni banci ANAF sechestru Comisia europeana Ion Ariton oameni de afaceri Radu Moldovan Luca Iancu Bruxelles stalp pasune barbat minore disparute festival Ada Milea persoane nevoiase dizabiltati coalitie UDMR Politia Rurarla SIF PIB criza BERD FSLI Ministerul Educatiei sindicate card PIN portmoneu hoata morti cherestea fotografie expozitie Art Galeria Curtea Constitutionala suspendare permis tutun Lacrima Gala folk verisor 7 ani alocatii Tarpiu arhivele nationale Aspazia Droniuc RATUC groapa ecologica Jean Padureanu Gloria Bistrita FRF LPF Dumitru Dragomir Mircea Sandu Paszkany Elena Botezan DNA Cluj arestarea lui Sorin Apostu Energy Holding Republica Moldova AIE Geoana RAAPPS case ieftine Hotel Victoria tractor radio elev calorifer spargere teatru Scufita Rosie Casa de Cultura biciclist balustrada victima Richter Elena Udrea Tribunalul Bucuresti Tribunalul Bistrita-Nasaud Judecatoria Beclean licitatii caini comunitari consilii locale Garda Financiara excludere revocare reciclare patrula Andrei Muresanu Creativ Group Tariceanu certificate emisii carbon Kyoto grand hotel italia Protectia Consumatorului Radu Mazare raspunderea magistratilor CSM declaratii de avere APIA BN Emil Scurtu declaratie de avere Danut Prunea Serbia locuinte modulare Andrei Rusu Daniel Morar alegeri 2012 legea asistentei sociale Roberta Anastase Strabag CNADNR UNPR salariul minim pe economie Cartel Alfa RAFO Marian Iancu Politehnica Timisoara Vasile Blaga Titus Corlatean Daniel Constantin PC; PNL Radu Moldovan PSD cel mai prost profesor bistritean cel mai prost profesor prostul bistritei justitia clujeana Becali Bivolaru Electrica CCR Augustin Zegrean Securitate Dorin Cocos Ohanesian Boc APIA Cluj Gheorghe Serban afaceri de familie Marius Nicoara 1 decembrie Larry Wats accize motorina fermieri comasare Virgil Sotropa Doris Moldovan AJOFM BN Ministerul Economiei Wonderland MApN SCCO bancnota fals Hidroelectrica Buzoianu Enel Grup Cozmin Gusa Sorin Ovidiu Vantu luptatori anticomunisti despagubiri politice Lidia Barac politie locala vetruia moldovan achitata MDRT indicatoare turistice Partida Romilor diicot procurori bistrita Dorin Dobra Ioan Turc vasile lechintan arpad francisc pomi de Craciun marisu negrea POR Neia Lacatus referendum Craciun salariu minim pe economie lansare de carte muzeu CNAM reabilitare comasarea alegerilor ORNISS inchisorile CIA Catalin Predoiu Zamfirescu Racoti Predoiu executare silita PUG Cluj Dambu Rotund Adrian Borda UTCN Dana Garbovan Legea raspunderii magistratilor Predoiu abuzuri in justitie Transnistria Igor Smirnov PNL BN Ioan Tintean Virgil Pop Crin antonescu SC Electrica Tetarom disponibilizari MAI salarii bugetari PDL BN Hospital Clinic Dr. Filip Teaca Damian Muntean daune Dan Molnar Florin Gaurean Ministerul Muncii pasapoarte Dumitru Muresan Coreea de Nord Kim Jong Il atac de cord Centrul Municipal de Cultura Maria Marginean angajari stat APIA Rompan licitatii agricultura Romsys Gauss CEDO Fanel Pavalache Revolutia de la Cluj TVR Kim Jong-Il Gaddafi DIA revolutia tarife Ioan Denes Teraplast Valea Timocului Viorel Badea Danile Suciu DSVSA BN Colegiul National George Cosbuc DGFP BN declaratii fiscale ITM BN angajatori DIICOT Cluj Gansca Hrudei Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Horatiu Dumbrava Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan Hugo Chavez credit bancar credite bancare conturi consilieri centura Bistritei proteste sanatate Raed Arafat Volksbank oug 50/2010 plangere penala Garbovan aeroportul Cluj politist bataus marius coldea CODEC radare fixe politia rutiera legea sanatatii lege Dinu Patriciu bursa Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI Banca Mondiala Iosf Redl avere Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei contecios administrativ avalansa ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu condamnare UMF Cluj Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci parc municipal APM BN prim procuror selgross Cristian Preda inflatie proxenetism trafic de minori Miron Mitrea Mihai Razvan Ungureanu