Tinerii antreprenori se vor finanta de la stat

Andreea_vass_top

Şeful Guvernului a anunţat săptămâna trecută o iniţiativă de sprijinire a tinerilor care vor să se lanseze în afaceri. Aceştia ar urma să primească un sprijin nerambursabil de până la 10.000 de euro, sumă care trebuie însă să reprezinte doar o parte din valoarea proiectului. Tinerii antreprenori vor beneficia de o serie de facilităţi, vor fi scutiţi de la plata anumitor taxe şi vor primi consultanţă gratuită. În schimb, sunt obligaţi să investească continuu şi să realizeze profit.


Premierul Emil Boc a anunţat intenţia Guvernului de a investi un milion de euro în iniţiativele tinerilor oameni de afaceri din România. Cei care pot beneficia de finanţarea din partea statului sunt tinerii între 18 şi 35 de ani care doresc să-şi deschidă o afacere. Proiectul de ordonanţă va fi prezentat în dezbatere publică şi adoptat ulterior, împreună cu normele metodologice de aplicare, a anunţat premierul Emil Boc, la finalul şedinţei de miercuri, 6 octombrie, a Guvernului. Normele de aplicare ale proiectului pentru tinerii antreprenori vor intra în vigoare în 15 zile de la data la care va fi adoptată ordonanţa, iar banii pentru finanţarea lor va fi alocată în bugetul Ministerului Economiei, în Fondul de Garantare pentru IMM-uri.

Ajutor nerambursabil de 10.000 de euro

“Vom adopta în şedinţa următoare un act normativ pentru sprijinirea tinerilor care fac firme. Tinerii până în 35 de ani vor beneficia din partea statului de ajutor financiar în următoarele forme: pe de o parte prin garanţii de stat pentru obţinerea de credite pentru dezvoltarea afacerii şi pe de altă parte ajutor de stat nerambursabil pentru dezvoltarea afacerii, dar nu mai mult de 10.000 de euro”, a declarat premierul Emil Boc presei la Palatul Victoria, după întâlnirea sa cu reprezentanţii Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România. Tot atunci, premierul a explicat că principalele resurse financiare ale statului vor fi îndreptate către locurile de muncă şi absorbţia fondurilor europene, iar iniţiativa de sprijinire a tinerilor antreprenori reprezintă o măsură de sprijinire a mediului de afaceri.
Publicaţia financiară on-line Wall-Street a cerut consilierului personal al primului-ministru, Andreea Paul-Vass, mai multe detalii despre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească tinerii antreprenori. În primul rând, este vorba de tineri care nu au mai avut niciodată o firmă sau acţiuni într-o altă companie. Firma înfiinţată cu acest ajutor din partea statului trebuie să aibă asociat unic sau maxim cinci asociaţi, însă toţi aceştia trebuie să fie pentru prima dată acţionari la o firmă.

Firmele trebuie să aibă minim doi angajaţi

Tinerii pot obţine garanţii de stat pentru a obţine credite şi ajutoare de stat nerambursabile în valoare de maximum 10.000 de euro. “Vor avea de câştigat proiectele care aduc valoare adăugată şi creează noi locuri de muncă. De altfel, unul din criteriile de acordare a finanţării tinerilor antreprenori este acela ca firma nou lansată să aibă minim doi angajaţi. O altă facilitate o constituie scutirea de la plata CAS-ului datorat de angajator pentru maximum patru salariaţi”, a explicat consilierul premierului. Tinerii antreprenori vor fi scutiţi şi de la plata taxelor pentru operaţiuni efectuate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi de oficiile Registrului Comerţului de pe lângă tribunale.
Alte facilităţi sunt accesul prioritar la închirierea spaţiilor pentru desfăşurarea activităţii în cadrul structurilor de sprijinire a afacerilor - incubatoare de afaceri, parcuri tehnologice şi de software, iar angajaţii şi asociaţii lor vor putea accesa orice formă de instruire, informare şi documentare în domeniul afacerilor, organizată de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi de unităţile din subordinea sau în coordonarea acestuia.
De asemenea, tinerii antreprenori vor primi consultanţă generală şi de specialitate, pe baza co-finanţării cheltuielilor aferente, din fonduri proprii şi atrase şi vor putea obţine credite bancare cu perioadă de graţie sau de alte forme de finanţare pe baza accesului la garanţii acordate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat pentru împrumuturile destinate realizării producţiei pentru export şi investiţiilor pentru extinderea şi dezvoltarea propriei activităţi.

Fondurile sunt limitate

Însă aceşti cel mult 10.000 de euro primiţi ca ajutor financiar nerambursabil din partea statului pot să reprezinte maximum 30% din valoarea proiectului, subliniază Andreea Vass. “Pentru restul de bani necesari sunt două variante - fie se vine cu resurse proprii, fie este nevoie de un credit bancar. Pentru a facilita accesul, statul va garanta maxim 80% din valoarea creditului, dar nu mai mult de 80.000 euro”, a declarat aceasta.
Şi vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a subliniat că bugetul alocat pentru susţinerea tinerilor este limitat. “Vor fi câteva sute de firme susţinute în acest an şi câteva mii de firme vor fi sprijinite anul viitor. Ca schemă de finanţare este un plafon maxim de 100 mii de euro, până la 8% să beneficieze de garanţii de la Fondul naţional de garantare a IMM”, a declarat acesta după şedinţa de Guvern de miercuri.
Fiind vorba de un ajutor primit de la stat, sunt excluse câteva domenii de activitate în care pot fi deschis business-uri, cum ar fi afacerile care presupun tranzacţii imobiliare sau vizează activităţi din domeniul finanţării sau asigurărilor, precum şi cele de consultanţă sau jocuri de noroc. Tinerii oameni de afaceri pot să piardă toate facilităţile dacă timp de trei ani se vând sau se cesionează o parte din acţiuni altor persoane decât unor tineri antreprenori care nu au mai avut propria afacere. În acest caz, trebuie să returneze toţi banii.

Antreprenorii trebuie să raporteze semestrial

Printre obligaţiile pe care le au tinerii antreprenori după primirea banilor se numără raportul semestrial la Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri (ANIPPIMM), care va asigura managementul şi implementarea proiectului, prin care să fie monitorizată activitatea firmei respective. Totodată, aceştia trebuie să reinvestească integral profitul realizat în anul fiscal precedent şi totodată, să capitalizeze profitul astfel încât, la data de 31 decembrie a anului în care se împlinesc trei ani de la data înregistrării, capitalul social al societăţii să atingă echivalentul în lei al sumei de 1.000 euro.
“Estimăm că proiectul va începe efectiv la începutul lunii noiembrie şi că vor beneficia de ajutorul de stat între 200 şi 400 de tineri, întrucât nu toţi vor avea nevoie sau se vor încadra pentru obţinerea sumei fixe de 10.000 euro. Vor exista şi falimente, dar ăsta este riscul afacerii; unele proiecte vor avea cu siguranţă succes, iar altele este posibil să dea greş”, a mai precizat Andreea Vass pentru publicaţia financiară.

Proiect necesar, dar puţin probabil?

Viceprimarul Radu Moisin, preşedintele organizaţiei judeţene de tineret PDL, este de părere că iniţiativa Guvernului îi va încuraja pe tineri să se implice mai mult. “Susţinerea mediului privat a fost o preocupare constantă a Guvernului Boc, iar cel mai bun exemplu este programul «START» de sprijinire a microîntreprinderilor, unde clujenii au trimis cele mai multe proiecte. Consider că noile măsuri îi vor ajuta pe tineri să se implice şi mai mult în mediul privat, care este motorul economiei. Mulţi tineri au fost în străinătate şi au deprins tehnici antreprenoriale, dar n-au capital pentru începerea unei afaceri. Cu 10.000 de euro pot începe o afacere în domeniul calculatoarelor, agriculturii sau confecţionării de obiecte artizanale. Sunt convins că nu toţi tinerii vor solicita aceşti bani. Vor exista aceste fonduri pentru că banii se vor întoarce statului sub formă de impozite, deci aceşti bani pot fi priviţi ca o investiţie”, a declarat Moisin pentru Ziua de Cluj.
Wall-Street.ro a realizat un sondaj on-line la nivel naţional, pe un eşantion de peste 2.200 de respondenţi, care relevă faptul că mai bine de trei sferturi dintre tineri sunt dispuşi să lanseze o afacere pentru a beneficia de fondurile promise de Guvern.
69,9% dintre respondenţi sunt de părere că acest program ar fi util pentru susţinerea mediului antreprenoriale şi a pieţei locurilor de muncă, dar mai puţin de o treime au încredere că proiectul va fi concretizat de Guvern, iar tinerii oameni de afaceri îşi vor primi banii la început. De asemenea, potrivit sondajului, suma pusă la bătaie, de 1 milion de euro, nu este suficientă pentru ca proiectul să aibă un efect real în economie şi în sectorul IMM-urilor.


Diana Gabor
Scorul actual:
3.0/5 Stele. (30 voturi)



Imagini:


Andreea_vass_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Radu Moldovan Liviu Rusu



Articol vizualizat de 669 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria