Ioan Botiş:Salariile vor creşte cu 46% până în 2015

Ioan_nelu_botis_top

Ministrul Muncii, Ioan Botiş a acordat un interviu Gazetei de Cluj în care explică care sunt prevederile noii legi a salarizării bugetarilor, cum va evolua şomajul anul viitor şi dacă se vor debloca posturile în sistem.

Reporter: Care vor fi beneficiile pe care le vor simţi bugetarii în urma adaptării noii legi a salarizării?
Ioan Botiş: În primul rând vor fi creşterile salariale cu 15%, începând cu 1 ianuarie 2011. Va fi o recuperare integrala până în 2012 şi apoi o creştere progresivă până în 2015, când legea se va aşeza în totalitate faţă de prevederile ei de astăzi.
Reporter: În 2015, cât vor fi creşterile salariale?
Ioan Botiş: Pot să vorbesc de o anvelopă totală care creşte cu 46,3% până în 2015.
Rep.: Luând în calcul inflaţia?
Ioan Botiş: Vorbesc despre o valoare absolută de creştere, dar trebuie să fac o remarcă în funcţie de posibilităţile pe care le are România: in funcţie de evoluţia economică din următorii ani putem creşte mai mult sau mai puţin.  Noi pe prognozele respective avem această creştere.
Rep.: V-aţi înţeles cu sindicatele la negocieri?
Ioan Botiş: Noi am negociat şi chiar am făcut o analiză. Am avut 48 de întâlniri pe legea salarizării şi ni s-a spus că am exagerat. Noi am negociat cu absolut  toate sindicatele, vorbesc despre cele care au dorit să vină la negocieri. Nu numai cu cele de reprezentativa naţională, ci şi cu cele locale.
Rep.: Câţi bugetari se vor concedia anul viitor?
Ioan Botiş: Nu se fac plecări, vor fi doar plecări naturale, adică ieşiri din sistem.
Rep.: Cu asumarea răspunderii ce şanse credeţi că aveţi?
Ioan Botiş: Vom depune miine legile în Parlament şi vom avea o angajare a răspunderii în următoarea săptămână. Depinde ce stabilesc birourile celor două camere.
Rep.: Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional sunt mulţumiţi de noua formulă a legii salarizării unitare?
Ioan Botiş: Nu-i vorba de o mulţumire. Nu am făcut legea ca să îi mulţumim pe cei de la FMI. Am negociat cu ei şi s-a obţinut “ok-ul”. Vreau să fiu foarte clar: nu am făcut legea ca să mulţumim pe cineva. Noi suntem un stat şi statul nu trebuie să mulţumească pe nimeni -  negociază. În cel mai rău caz poţi să spui lucrul acesta, dar nu că am mulţumit sau nemulţumit pe cineva.
Rep.: Există posibilitatea ca cei de la FMI să nu acorde următoarea tranşă având în vedere actuala formulă a legii?
Ioan Botiş: Nu. Pe negocieri s-a obţinut ok şi nu sunt observaţii din partea lor.
Rep.: Deblocarea posturilor va fi posibilă anul viitor?
Ioan Botiş: Va fi posibilă în măsura în care la şapte plecări va fi un post liber.
Rep.: În domeniul sanitar sau în alte sectoare vor fi făcute mai multe angajări?
Ioan Botiş: Sunt cazuri în care prin memorandum se pot aproba mai multe posturi, dar încă odată vă spun  în măsura în care  avem posturi libere în tot sistemul bugetar. Acele posturi vor fi suplimentare faţă de ce avem noi ca target: 1.290.000 de bugetari în sistemul public.
Rep.: Aceste angajări vor fi doar pe baza celor care pleacă din sistem, nu?
Ioan Botiş: Da. Am explicat. La şapte plecări din sistem un post se ocupă.
Rep.: S-a vehiculat varianta ca anumiţi bugetari mai performanţi să primească salarii mai mari, sau cei care au salarii mai mici să primească o compensaţie mai mare?
Ioan Botiş: Nu, este un fond de stimulare a performanţei de 2%.
Rep.: Şi în funcţie de cum îşi face fiecare bugetar treaba îşi va primi bani în plus?
Ioan Botiş: Ordonatorul principal de credite stabileşte cine primeşte, şi cine nu. Dar pentru 2011 este suspedat acest drept. Pentru 2011 vor primi numai 30% pe totalul ordonatorilor de credite.
Rep.: Cum credeţi că va fi şomajul anul viitor?
Ioan Botiş: Acuma sunt nişte evaluări pozitive. Din ce am văzut eu pe EUROSTAT se pare că industria îşi revine foarte bine. Asta înseamnă locuri de muncă ,şi cred că vom rămâne pe aceeaşi plajă. Fiind un tip extrem de optimist pot să garantez că o mică scădere a şomajului vom avea.
Rep.: O mică scădere cam cât ar însemna în procente?
Ioan Botiş: 0,5 % este o medie.
Rep.: Intenţionaţi să derulaţi şi alte ajutoare pentru şomaj?
Ioan Botiş: Nu. Eu sunt un tip care vede lucrurile în felul următor:stimulez întoarcerea pe piaţa muncii ,sau inserţia pe piaţa muncii. Deci este principiul meu fundamental. Oamenii trebuie să meargă să muncească.
Rep.: Dar dacă nu sunt locuri de muncă nu au unde să lucreze…?
Ioan Botiş: Locurile de muncă se crează dacă există presiune pe piaţa muncii ,şi în condiţiile în care vom avea creştere economică acest lucru se traduce prin creeare de noi locuri de muncă.
Rep.: Credeţi că misiunea dumneavoastră ca ministru este una dificilă? Vă consideraţi unul dintre cei mai încercaţi miniştrii?
Ioan Botiş: Nu, mă consider un om onest care vrea să îşi ducă la capăt reformele propuse. Eu cred că am o misiune pe care mi-am asumat-o, şi sper ca peste această perioadă să trecem cu bine.


Tiberiu Hrihorciuc

Scorul actual:
3.1/5 Stele. (28 voturi)



Imagini:


Ioan_nelu_botis_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Bistrita Ioan Oltean Liviu Rusu



Articol vizualizat de 515 ori



Comentarii

eu a postat la 30-11-2010 10:37
de unde pizda lu mata cresti tu salarii cand nu ai nici bani de pensii te'n pizda matii de habarnist
eu a postat la 30-11-2010 10:29
sa-i futem in gura pe pd-listi !!
...un cetatean a postat la 30-11-2010 02:36
...du-te frecati-o de-o cioata cu minciunile voastre pdl-iste
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria