Ne pune UE mana in cap: Strategia europeana pentru Regiunea Dunarii

Dunarea_top

Comisia Europeană a prezentat joi propunerea de strategie a UE pentru regiunea Dunării şi cei 115 milioane de locuitori din zonă. Iniţiativa vizează dezvoltarea imensului potenţial economic şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu ale regiunii.
Comisia urmăreşte crearea unui cadru pentru cooperarea pe termen lung, care să permită îmbunătăţirea transportului, realizarea conexiunii între sistemele energetice, protecţia mediului, conservarea resurselor de apă şi stimularea climatului de afaceri.
 
Se creează a doua macroregiune a UE, după zona Baltică

Strategia va aduce valoare adăugată asigurând coerenţă între diferitele domenii politice şi o mai mare coordonare între statele participante. Chiar dacă nu vor fi alocate fonduri suplimentare, armonizarea programelor aplicate în regiune ar trebui să ducă la creşterea impactului celor 100 de miliarde de euro disponibili pentru regiune în actualul exerciţiu financiar.
Se urmăreşte crearea celei de-a doua macroregiuni a UE, după cea din zona Mării Baltice.
Comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, a declarat: „În cursul perioadei de consultare, statele din regiunea Dunării şi-au arătat angajamentul faţă de crearea unei noi macroregiuni la cel mai înalt nivel. Strategia şi planul de acţiune pe care le propunem au la bază peste 800 de contribuţii primite chiar din partea regiunii. Sunt convins că, insistând asupra celor mai importante aspecte, cum ar fi mobilitatea, energia, poluarea, locurile de muncă, securitatea, strategia va aduce o contribuţie reală la construirea unui viitor mai bun pentru această parte a Europei. Această a doua macroregiune a UE va avea un rol important în experimentarea acestei forme de cooperare. Sunt convins că abordarea macroregională poate oferi rezultate excelente, astfel cum vedem deja în regiunea Mării Baltice”

Slăbiciunile României sunt şi provocările proiectului UE

Regiunea Dunării cuprinde 14 ţări (dintre care 8 sunt state membre ale UE) din Germania la vest până în Ucraina la est. Ţările participante sunt cele care fac în prezent obiectul Procesului de Cooperare Dunăreană (dintre care opt sunt state membre ale UE): Germania (în special Baden-Württemberg şi Bavaria), Austria, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Bulgaria, România, Croaţia, Serbia, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Moldova şi Ucraina.
Printre provocările cu care se confruntă zona se numără potenţialul de transport naval nevalorificat, lipsa legăturilor rutiere şi feroviare, eforturile necoordonate în domeniul educaţiei, al cercetării şi al inovării şi ameninţările la adresa mediului.
Recentul dezastru legat de scurgerea de nămol toxic în Ungaria reprezintă o ilustrare clară a necesităţii colaborării transfrontaliere pentru a preveni răspândirea poluării şi a combate efectele unor astfel de catastrofe.

Strategia conţine un plan de acţiune detaliat bazat pe patru piloni:
- Conectarea regiunii Dunării (de exemplu, îmbunătăţirea mobilităţii, încurajarea energiei durabile şi promovarea culturii şi a turismului)
- Protecţia mediului în regiunea Dunării (de exemplu, refacerea calităţii apei, gestionarea riscurilor de mediu şi conservarea biodiversităţii)
- Asigurarea prosperităţii regiunii Dunării (de exemplu, dezvoltarea capacităţii de cercetare, a educaţiei şi a tehnologiilor informaţiei, sprijinirea competitivităţii întreprinderilor şi investiţii în competenţele populaţiei)
- Consolidarea regiunii Dunării (de exemplu, ameliorarea capacităţii institituţionale şi îmbunătăţirea cooperării în vederea combaterii crimei organizate)

Strategia are o durată nedeterminată, însă include câteva obiective limitate în timp, pentru a mobiliza eforturile, printre care se numără:
- creşterea cu 20% a transportului de marfă pe Dunăre până în 2020;
- reducerea până în 2020 a nutrienţilor pentru a readuce ecosistemele din Marea Neagră la nivelurile din 1960;
- garantarea accesului la internet în bandă largă de mare viteză pentru toţi cetăţenii UE din regiune până în 2013;
- asigurarea unei populaţii viabile de sturioni de Dunăre până în 2020.
În vederea îndeplinirii acestor obiective, strategia enumeră o serie de acţiuni care vor aduce, de asemenea, o contribuţie importantă la realizarea obiectivelor mai ample ale Strategiei 2020 pentru o creştere durabilă şi inteligentă.
Exemplele includ: modernizarea flotei de nave fluviale; construcţia a două poduri peste fluviu între România şi Bulgaria; promovarea regiunii Dunării ca destinaţie turistică; construirea de staţii de tratare a apelor reziduale dacă este necesar; înfiinţarea de centre comune de cercetare şi îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale comunităţilor rome.

Citeşte mai multe pe ziuaveche.ro


Matei Iliescu

Scorul actual:
3.1/5 Stele. (36 voturi)



Imagini:


Dunarea_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Radu Moldovan Liviu Rusu



Articol vizualizat de 442 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Video

Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni

Video

First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria