Costumul popular romanesc cu tricolor naste ura la Utkonosovka
Cătălin F. Vărzaru
George Damian
Utkonosovka este denumirea în limba rusă pentru cel mai mare sat din raionul Izmail din regiunea Odesa. O localitate de vreo 4.400 de oameni care apare în cronicile de război ale lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Pe atunci se chema Erdec – Burnu, adică Cioc de raţă în limba turcă. Cronica unde e consemnată bătălia pe care Ştefan cel Mare a dus-o cu turcii este cunoascută în istorie drept lupta de la Cătălbuga. Denumirea vine de la cea a lacului pe malul căruia este aşezată Utkonosovka. Catalbuga. Un luciu de apă dulce care face legătura cu Dunărea lângă Izmir, ceea ce-i oferă satului Utkonosovka statutul de zonă cuprinsă în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Turcii îi ziceau Erdec-Burnu, pentru că satul este aşezat pe o limbă de pământ în formă de cioc de raţă. Anatol Popescu, unul din liderii românilor din Buceag, spicuieşte pe blogul său dedicat locului său de baştină, din câteva monografii vechi care făceau şi un recensământ al românilor care locuiau pe aceste meleguri cu mult înainte ca Ucraiana să apară fie măcar ca idee în mintea istoricilor vremii. Astfel, în Dicţionarul Geografic al Basarbiei, întocmit de profesorul Zamfir Arbore, la Bucureşti, în 1904, se consemna că „satul datează încă din 1752, însă în formaţia sa de astăzi a luat fiinţă în 1822, când peste vechii locuitori au mai venit, de s’au mai aşezat încă 93 familii de moldoveni, una de ţigani şi una de bulgari. În 1867 s’a ridicat în piatră biserica „Sf.Mihail”. Astăzi satul se compune din 224 case, cu o populaţiune de 1920 locuitori. Rutenii s’au romanizat cu desăvârşire. Locuitorii posedă 199 cai, 480 vite mari, 570 oi; grădini şi vii; 4700 deseatini de pământ, mare parte dealungul lacului Catlabuh, precum şi dealungul golfului Taşbunar”, scria profesorul Arbore în 1904.
98% români
Şcoala din Utkonosovka are 28 de clase, organizate pe 11 ani de studiu, trei cicluri după legea ucraineană. Pentru fiecare an de studiu există câte două clase de limba română şi una de ucriaineană, în ciuda faptului că 98% din populaţie este de origine română. Limba maternă, româna, se foloseşte doar la Cabinetele de chimie, matematică, biologie şi evident literatură română, în rest materiile se predau în limba rusă. Rezultatele la clasele de limbă ucraineană sunt foarte slabe pentru că nici profesorii nu ştiu prea bine “noua” limbă de stat, iar acasă părinţii vorbesc doar româneşte. Clasele de ucrianeană sunt mici, de 8-14 copii, şi au rezultate jalnice. Cu toatea acestea, părinţii insistă să-şi dea copiii la aceste clase în ideea că le va fi mai uşor să răzbească la Izmail, Odesa sau Kiev dacă ştiu limba de stat. Cu limba română nu se poate face prea mult, atâta vreme cât diplomele obţinute în România nu sunt recunoscute sau echivalate. Până în anul 2008, copiii puteau da examen de admitere la orice universitate în limba maternă şi erau admişi pentru că erau foarte bine pregătiţi. Din anul 2008, au fost introduse testele naţionale. Oficial acestea se pot susţine în limba maternă, însă, neoficial, se dau de obicei în limba ucraineană pe care puţini oameni din regiune o stăpânesc cum trebuie, cu atât mai puţin copiii. Limba română se poate studia doar la Facultatea de limbi străine a Universităţii din Izmail, unde există grupe de limbă română-engelză şi română-ucraineană. Pe vremea URSS, la Cetatea Albă existau un fel de şcoli tehnice cu predare în limba română care scoteau cadre în domeniul sanitar, pedagogic sau agronomic. Acum, românii din sat nu mai au nici măcar manuale după care să înveţe. Câtă vreme le mai veneau cărţi din România, au învăţat după acestea. Erau bine făcute, ne-au spus profesorii din şcoală. Acum, manualele vin de la Odesa şi sunt aceleaşi coşmaruri concepute de biologul Liuba Fetescu, soţia românofobului şi promoldoveanului Anatol Fetescu, răsplătit de autorităţile de la Kiev cu postul de viceguvernator al regiunii Odesa pentru lupta dusă în “stârpirea” românilor din zonă. Profesorii se plâng că noile manuale sunt foarte proaste, atât din punct de vedere al conţinutului cât şi a modului în care sunt redactate. În plus, suferă schimbări frecvente din cauza modificării periodice a legislaţiei educaţiei din Ucriana. Până în anul 2000, s-a studiat în limba română, însă de atunci a început “prostia” cu limba moldovenească, cum îi spun românii de aici “reformei” lingivistice pornite la Chişinău de fostul general sovietic de miliţie Victor Voronin. Oricum, acoliţii lui Voronin s-au mişcat foarte repede ţinând cont că în anul 2004 apăruseră deja primele manuale de limbă moldovenească. În plus, aceste manuale sunt şi gratuite.
Cărţi din România, numai via Chişinău
Materialele didactice de la Bucureşti sosesc foarte greu şi pe căi ocolitoare. Practic ele pot fi introduse în Ucriana numai dacă figurează ca fiind aduse de la Chişinău. Profesorii se plâng că Regiunea Odesa (sud) nu mai ţine contactul cu Cernăuţiul (nord), unde se învaţă în limba română. Această izolare are rezultate negative printre românii din zonă. Nu însă şi pentru autoarea de manuale de limbă şi literatură molodovenească, Liuba Fetescu, care îi adună periodic pe învăţătorii din satele din Buceag la Chişinău pentru a le explica „adevărul”. Ea i-a instruit pe tinerii dascăli că semenii lor din Regiunea Odesa habar nu au de nimic, că limba pe care o vorbesc de secole este moldovenească, nu română aşa cum ştiau din moşi-strămoşi. Ex-viceguvernatorul Anatol Fetescu a avut grijă ca la Odesa să se facă cursuri de perfecţionare în limba moldovenească cu profesori aduşi din Transnistria. O operaţiune de spălare de creiere, de reeducare prin noua cultură, pentru că profesorii tineri nu cunosc scriitorii de valoare, n-au avut de unde să-i înveţe, şi acceptă introducerea în programă a unor iluştrii necunoscuţi, dar care s-au remarcat pentru apetenţa lor pentru teoria moldovenismului, susţin profesorii români.
Andrei Kropotinskz, profesor la Universitatea din Tiraspol şi redactor-şef la Revista „Luceafărul” editată de Anatol Fetescu, se laudă la cursurile de perfecţionare cu scriitorii cu care a băut el. Şi asta îi este, se pare, de ajuns pentru a câştiga admiraţia sau măcar simpatiea tinerilor dascăli care, vorba aia, au în faţă o „legendă vie”. Kropotinskz a fost critic literar la Chişinău în perioada sovietică scormonind prin rahatul lăudătorilor comunismului după vreun trădător de ideologie. Acum, evident, face specializările de limbă moldovenească la Odesa.
Prima şcoală din sat a fost ridicată de Guvernul Românei în 1927. Acum în aceea clădire funcţionează grădiniţa din sat. Puterea sovietică a construit în 1968 un local nou, demn de măreaţa revoluţie culturală pe care se baza pentru a răsândi pe tot globul plaga inventată de Lenin. În şcoală, ca şi la intrarea în clădire, sunt amplasate inscripţii în limba română. În şcoală există internet, şi chiar cabinet de informatică, însă conexiunea este de viteză foarte slabă, ca de altfel în toată Regiunea Odesa, ceea ce face ca informaţia care poate fi acumulată de pe Google să fie greu de obţinut.
Casa de cultură din Utkonosova a fost ridicată în ultimii ani ai URSS, în 1986. Funcţionează în incinta ei o bibliotecă, însă pe rafturi nu există nici o carte în limba română.
Citeşte mai multe pe ziuaveche.ro
George Damian
Utkonosovka este denumirea în limba rusă pentru cel mai mare sat din raionul Izmail din regiunea Odesa. O localitate de vreo 4.400 de oameni care apare în cronicile de război ale lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Pe atunci se chema Erdec – Burnu, adică Cioc de raţă în limba turcă. Cronica unde e consemnată bătălia pe care Ştefan cel Mare a dus-o cu turcii este cunoascută în istorie drept lupta de la Cătălbuga. Denumirea vine de la cea a lacului pe malul căruia este aşezată Utkonosovka. Catalbuga. Un luciu de apă dulce care face legătura cu Dunărea lângă Izmir, ceea ce-i oferă satului Utkonosovka statutul de zonă cuprinsă în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Turcii îi ziceau Erdec-Burnu, pentru că satul este aşezat pe o limbă de pământ în formă de cioc de raţă. Anatol Popescu, unul din liderii românilor din Buceag, spicuieşte pe blogul său dedicat locului său de baştină, din câteva monografii vechi care făceau şi un recensământ al românilor care locuiau pe aceste meleguri cu mult înainte ca Ucraiana să apară fie măcar ca idee în mintea istoricilor vremii. Astfel, în Dicţionarul Geografic al Basarbiei, întocmit de profesorul Zamfir Arbore, la Bucureşti, în 1904, se consemna că „satul datează încă din 1752, însă în formaţia sa de astăzi a luat fiinţă în 1822, când peste vechii locuitori au mai venit, de s’au mai aşezat încă 93 familii de moldoveni, una de ţigani şi una de bulgari. În 1867 s’a ridicat în piatră biserica „Sf.Mihail”. Astăzi satul se compune din 224 case, cu o populaţiune de 1920 locuitori. Rutenii s’au romanizat cu desăvârşire. Locuitorii posedă 199 cai, 480 vite mari, 570 oi; grădini şi vii; 4700 deseatini de pământ, mare parte dealungul lacului Catlabuh, precum şi dealungul golfului Taşbunar”, scria profesorul Arbore în 1904.
98% români
Şcoala din Utkonosovka are 28 de clase, organizate pe 11 ani de studiu, trei cicluri după legea ucraineană. Pentru fiecare an de studiu există câte două clase de limba română şi una de ucriaineană, în ciuda faptului că 98% din populaţie este de origine română. Limba maternă, româna, se foloseşte doar la Cabinetele de chimie, matematică, biologie şi evident literatură română, în rest materiile se predau în limba rusă. Rezultatele la clasele de limbă ucraineană sunt foarte slabe pentru că nici profesorii nu ştiu prea bine “noua” limbă de stat, iar acasă părinţii vorbesc doar româneşte. Clasele de ucrianeană sunt mici, de 8-14 copii, şi au rezultate jalnice. Cu toatea acestea, părinţii insistă să-şi dea copiii la aceste clase în ideea că le va fi mai uşor să răzbească la Izmail, Odesa sau Kiev dacă ştiu limba de stat. Cu limba română nu se poate face prea mult, atâta vreme cât diplomele obţinute în România nu sunt recunoscute sau echivalate. Până în anul 2008, copiii puteau da examen de admitere la orice universitate în limba maternă şi erau admişi pentru că erau foarte bine pregătiţi. Din anul 2008, au fost introduse testele naţionale. Oficial acestea se pot susţine în limba maternă, însă, neoficial, se dau de obicei în limba ucraineană pe care puţini oameni din regiune o stăpânesc cum trebuie, cu atât mai puţin copiii. Limba română se poate studia doar la Facultatea de limbi străine a Universităţii din Izmail, unde există grupe de limbă română-engelză şi română-ucraineană. Pe vremea URSS, la Cetatea Albă existau un fel de şcoli tehnice cu predare în limba română care scoteau cadre în domeniul sanitar, pedagogic sau agronomic. Acum, românii din sat nu mai au nici măcar manuale după care să înveţe. Câtă vreme le mai veneau cărţi din România, au învăţat după acestea. Erau bine făcute, ne-au spus profesorii din şcoală. Acum, manualele vin de la Odesa şi sunt aceleaşi coşmaruri concepute de biologul Liuba Fetescu, soţia românofobului şi promoldoveanului Anatol Fetescu, răsplătit de autorităţile de la Kiev cu postul de viceguvernator al regiunii Odesa pentru lupta dusă în “stârpirea” românilor din zonă. Profesorii se plâng că noile manuale sunt foarte proaste, atât din punct de vedere al conţinutului cât şi a modului în care sunt redactate. În plus, suferă schimbări frecvente din cauza modificării periodice a legislaţiei educaţiei din Ucriana. Până în anul 2000, s-a studiat în limba română, însă de atunci a început “prostia” cu limba moldovenească, cum îi spun românii de aici “reformei” lingivistice pornite la Chişinău de fostul general sovietic de miliţie Victor Voronin. Oricum, acoliţii lui Voronin s-au mişcat foarte repede ţinând cont că în anul 2004 apăruseră deja primele manuale de limbă moldovenească. În plus, aceste manuale sunt şi gratuite.
Cărţi din România, numai via Chişinău
Materialele didactice de la Bucureşti sosesc foarte greu şi pe căi ocolitoare. Practic ele pot fi introduse în Ucriana numai dacă figurează ca fiind aduse de la Chişinău. Profesorii se plâng că Regiunea Odesa (sud) nu mai ţine contactul cu Cernăuţiul (nord), unde se învaţă în limba română. Această izolare are rezultate negative printre românii din zonă. Nu însă şi pentru autoarea de manuale de limbă şi literatură molodovenească, Liuba Fetescu, care îi adună periodic pe învăţătorii din satele din Buceag la Chişinău pentru a le explica „adevărul”. Ea i-a instruit pe tinerii dascăli că semenii lor din Regiunea Odesa habar nu au de nimic, că limba pe care o vorbesc de secole este moldovenească, nu română aşa cum ştiau din moşi-strămoşi. Ex-viceguvernatorul Anatol Fetescu a avut grijă ca la Odesa să se facă cursuri de perfecţionare în limba moldovenească cu profesori aduşi din Transnistria. O operaţiune de spălare de creiere, de reeducare prin noua cultură, pentru că profesorii tineri nu cunosc scriitorii de valoare, n-au avut de unde să-i înveţe, şi acceptă introducerea în programă a unor iluştrii necunoscuţi, dar care s-au remarcat pentru apetenţa lor pentru teoria moldovenismului, susţin profesorii români.
Andrei Kropotinskz, profesor la Universitatea din Tiraspol şi redactor-şef la Revista „Luceafărul” editată de Anatol Fetescu, se laudă la cursurile de perfecţionare cu scriitorii cu care a băut el. Şi asta îi este, se pare, de ajuns pentru a câştiga admiraţia sau măcar simpatiea tinerilor dascăli care, vorba aia, au în faţă o „legendă vie”. Kropotinskz a fost critic literar la Chişinău în perioada sovietică scormonind prin rahatul lăudătorilor comunismului după vreun trădător de ideologie. Acum, evident, face specializările de limbă moldovenească la Odesa.
Prima şcoală din sat a fost ridicată de Guvernul Românei în 1927. Acum în aceea clădire funcţionează grădiniţa din sat. Puterea sovietică a construit în 1968 un local nou, demn de măreaţa revoluţie culturală pe care se baza pentru a răsândi pe tot globul plaga inventată de Lenin. În şcoală, ca şi la intrarea în clădire, sunt amplasate inscripţii în limba română. În şcoală există internet, şi chiar cabinet de informatică, însă conexiunea este de viteză foarte slabă, ca de altfel în toată Regiunea Odesa, ceea ce face ca informaţia care poate fi acumulată de pe Google să fie greu de obţinut.
Casa de cultură din Utkonosova a fost ridicată în ultimii ani ai URSS, în 1986. Funcţionează în incinta ei o bibliotecă, însă pe rafturi nu există nici o carte în limba română.
Citeşte mai multe pe ziuaveche.ro
Imagini:
Alte articole pe aceeaşi temă
- Ramane cum am stabilit... S-a rezolvat: nu se poate! publicat în data de 21-02-2010
- Un militar roman a murit in Afganistan, iar un altul a fost ranit publicat în data de 23-02-2010
- Planul scutului antiracheta nu este un motiv de ingrijorare pentru rusi publicat în data de 09-03-2010
- CSM - LPS Bistrita se justifica publicat în data de 03-03-2010
- Ladislau Boloni pasibil de inchisoare publicat în data de 02-03-2010
Tag-uri
Articol vizualizat de 486 ori
Înapoi
Reportaje video
Cel mai prost profesor din Bistrita
Deputaţii europeni dezbat reacția la criza refugiaților mediteraneeni
First Orbit , filmul care il celebreaza pe Gagari
Gazeta întreabă
Caută în gazetă
Fata săptămânii
ALL MODELS - Simona
- Nume: Simona
- Anul naşterii: 1986
- Înălţime: 166 cm
- Greutate: 50 kg
- Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa
Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.
Comentarii
Nici un comentariu nu a fost postat încă.