Noua judete “bogate” realizeaza jumatate din PIB-ul Romaniei

Pondere-in-pib_top

Nouă judeţe, alături de capitală, realizează jumătate din Produsul Intern Brut al României, existând unităţi administrative care nu ajung nici măcar la un procent din acesta. Evoluţia PIB depinde mult de creşterea din sectorarele-cheie, dar şi de gradul de ocupare al forţei de muncă, numărul de salariaţi dintr-un judeţ fiind strâns corelat cu contribuţia la acesta. În 2011 nu va creşte semnificativ decât dacă va creşte şi consumul intern, pentru că nici măcar domeniile care s-au dezvoltat anul trecut nu vor mai evolua spectaculos anul acesta, sunt de părere specialiştii.


Contribuţia judeţelor României la Produsul Intern Brut (PIB) este extrem de disparată, după cum arată harta salariilor realizată de Business Standard pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS). Astfel, o treime din populaţia ţării realizează venituri care reprezintă mai bine de jumătate din PIB. În nouă judeţe, alături de capitală, locuitorii au câştigat considerabil mai bine decât în restul ţării, iar ponderea lor din PIB este mai mare decât ponderea populaţiei lor în totalul populaţiei ţării.

Bucureştiul realizează 20% din PIB

Cea mai mare diferenţă în acest sens se regăseşte în Bucureşti. Capitala realizează o pondere de 20 de procente din PIB-ul României (având o populaţie care reprezintă 9% din populaţia ţării), fiind urmată de judeţele Timiş (4,7%), Constanţa, Prahova şi Cluj (4%). Bucureştenii au cele mai mari venituri, potrivit datelor prezentate de publicaţia financiară. Aceştia câştigă de două ori mai mult decât locuitorii judeţului Bihor, de exemplu. Situaţia este similară şi în împrejurimile capitalei: în judeţul Ilfov salariul mediu net anul trecut era de 1.500 de lei. Acesta este urmat, într-un clasament al judeţelor unde locuitorii au venituri mai mari decât restul ţării, de Constanţa, unde un cetăţean câştiga în medie 1.300 de lei pe lună. Numărul de companii prezente în aceste zone sunt principalul factor care determină diferenţele în distribuţia salariilor medii, arată specialiştii.
Cele mai sărace judeţe din acest punct de vedere se arată a fi Bihor, Călăraşi şi Harghita, unde salariile medii lunare nu au depăşit 900 de lei. Ca şi procent din PIB, judeţele Giurgiu, Călăraşi şi Tulcea sunt la coada clasamentului. Acestea realizează între 0,7% şi 0,8% din PIB şi au o populaţie totală de doar 840.000 de persoane. Diferenţa negativă cea mai mare între procentul din PIB şi cel din populaţia ţării este însă regăsită în Suceava, cu 3,3 procente din populaţie şi doar 2% din PIB.

În 2011 se vor înregistra creşteri salariale

O schimbare a clasamentului este puţin probabilă anul acesta, piaţa forţei de muncă aflându-se, în continuare, sub auspiciile crizei. Cu toate acestea, analiştii prevăd creşteri salariale în anumite zone, cum sunt Ilfov şi Prahova, unde salariul mediu ar putea creşte cu 13%, sau Bucureştiul, cu o creştere prognozată de 11,3%. Acesta din urmă va rămâne probabil, în continuare, în fruntea clasamentului, cu un venit mediu de aproape 1.900 de lei. În ceea ce priveşte judeţele cu venituri mici, acestea ar putea trece uşor pragul de 900 de lei, însă cu o creştere foarte slabă.
 
Un indicator-cheie al bunăstării oricărei ţări îl reprezintă PIB/capita. În România, nivelul mediu al acestuia a fost, în 2010, circa 5.500 de euro/capita. Diferenţa între judeţe din acest punct de vedere este, de asemenea, notabilă. În timp ce Bucureştiul are un PIB/capita de aproximativ 12.500 de euro, fiind urmat de judeţul Ilfov cu 11.000, Timiş cu 8.500, Constanţa, Cluj şi Braşov (cu cifre între 7.000 şi 7.500 de euro), la Vaslui sau Botoşani acesta are valori de cinci ori mai mici, în jur de 2.500 de euro.
 
Judeţele cu salarii mai mari au şi o pondere mai ridicată a salariaţilor în populaţie. Din totalul de aproximativ 4,5 milioane de salariaţi, 865.000 lucrează în Bucureşti, unde 44,5% din populaţie este angajată, acesta fiind cel mai mare procent din ţară. Timişul este pe locul doi, cu 29,17% din totalul populaţiei, urmat de Cluj cu un număr de salariaţi de 191.492, reprezentând 27,7% din populaţia judeţului. Judeţele cu cei mai puţini salariaţi se regăsesc şi în coada clasamentului potrivit valorii remuneraţiei. Astfel, în Giurgiu doar 11,2% din populaţie este salariată. Media la nivel naţional este de 21,3%, doar opt judeţe plus Bucureştiul situându-se peste acest nivel.

Suntem departe de media UE

Specialiştii arată că aceste cifre evidenţiază diferenţa dintre România şi alte ţări ale UE. În timp ce ţara noastră, chiar şi cu muncitorii la negru luaţi în considerare abia ajunge la 30% din totalul populaţiei angrenată în munca plătită, media la nivel european este de circa 40 de procente. În plus, foarte mulţi români îşi pierd în continuare locurile de muncă. Între toamna anului 2009 şi cea a anului trecut, numărul salariaţilor a scăzut cu peste 300.000 de persoane, cel mai afectat judeţ fiind Mehedinţi, unde 11,7% din angajaţi şi-au pierdut locul de muncă, urmat de Olt şi Galaţi. Ilfov a fost singurul judeţ unde numărul salariaţilor a crescut. Media la nivel naţional este de 7,4%, 16 dintre cele 42 de unităţi administrative situându-se sub medie. În Cluj, ponderea salariaţilor la totalul populaţiei a scăzut cu 6,2% în perioada precizată. În Regiunea Nord-Vest, PIB/capita este, în continuare, sub media europeană, mai precis reprezintă 40% din aceasta.
 
De la intrarea în UE, situaţia economică a României, raportată la cea a statelor membre, a fost printre cele mai precare. După valoarea Produsului Intern Brut, ţara noastră a fost urmată doar de Bulgaria, PIB-ul României reprezentând, în 2009, 45% din media europeană. Intrarea în recesiune a determinat o scădere şi mai mare a acestuia, cu un declin de 7% înregistrat doar în 2009. Anul trecut scăderea PIB a fost mai puţin abruptă, dar s-a estimat că economia subterană a ajuns aproape de 40% din acesta, cu pierderi pentru bugetul de stat de până la 10 miliarde de euro anual. Anul acesta vom avea un PIB de 593,3 miliarde de lei, potrivit calculelor Comisiei Naţionale de Prognoză, şi se speră ca atragerea de investiţii străine directe să aducă încă cel puţin şapte miliarde de euro în ţară.

Reluarea creşterii depinde de consum

Specialiştii atrag atenţia că reluarea creşterii economice va ţine mai mult decât în alţi ani de creşterea consumului, în contextul în care în industrie şi exporturi nu se prevede o evoluţie semnificativă. Deşi în 2010 acestea au fost domeniile care au adus creşterea PIB-ului, în 2011 nu se prevede vreo creştere a cererii. Economiştii ING Bank, citaţi de dailybusiness.ro, estimează că exporturile vor creşte anul acesta cu doar 9%, spre deosebire de 25% în 2010. În ceea ce priveşte agricultura şi construcţiile, şansele de redresare sunt minime.
Aceste previziuni se bazează în mare parte pe datele referitoare la PIB în trimestrul trei din 2010. Aceste date mai arată o creştere a stocurilor de marfă ale firmelor cu 2,5%, lucru care poate da indicii despre cum se aşteaptă piaţa să evolueze consumul în 2011. Creşterea aceasta ar putea însemna, potrivit economiştilor, fie că firmele nu mai reuşesc să vândă, fie că se aşteaptă ca în 2011 să aibă şansa de a-şi plasa mărfurile mai bine. Consumul ar fi avut o şansă în plus să înregistreze o creştere semnificativă dacă anul trecut nu s-ar fi redus salariile cu 25% şi nu ar fi crescut TVA-ul cu 5%, însă impactul acestor schimbări a fost mai slab decât se aşteptau specialiştii deoarece structura consumului la români este destul de rigidă.
Economiştii citaţi de publicaţia menţionată estimează o majorare a PIB-ului de 0,2% (ING) şi 2% (Raiffeisen), aceasta din urmă fiind şi creşterea anunaţtă de guvern. O şansă pentru creşterea consumului o poate reprezenta majorarea salariilor bugetarilor cu 15% anunţată pentru anul acesta. Cu toate acestea, a arătat Lucian Anghel, economistul şef al BCR, revenirea creşterilor salariale nu va avea un impact pozitiv asupra PIB-ului, pentru că prioritatea României este reducerea deficitului bugetar.

Diana Gabor
Scorul actual:
2.9/5 Stele. (24 voturi)



Imagini:


Pondere-in-pib_thumb Pondere_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Nasaud Liviu Rusu



Articol vizualizat de 876 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Realizarile candidatului Vasile Bors

Video

Totul despre candidatul Vaile Bors

Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria