Taxele nu vor creste

Emil_boc_top

Principalele taxe vor ramane nemodificate prin acordul pe care Romania il va incheia cu Fondul Monetar International pe 2011 si 2012, iar arieratele vor fi eliminate treptat, dupa o inventariere a datoriilor care va fi realizata pana la sfarsitul lunii aprilie, a declarat, luni seara, premierul Boc.
 
Inventarierea va viza toate facturile neachitate si inregistrate la sfarsitul anului 2010 la nivelul intregului buget consolidat si al companiilor de stat.
 
"Va fi stabilit un program de reducere a datoriilor, pentru eliminarea treptata a acestora si prevenirea acumularii de noi datorii", a spus Boc, intr-o conferinta de presa sustinuta la Guvern.
O alta masura prezentata de premier este "eliminarea" sau renegocierea contractelor neperformante din domeniul transporturilor.
El a amintit si alte masuri pregatite de Guvern, precum vanzarea pachetelor minoritare de actiuni la companii ca Petrom, Transgaz, Transelectrica, restructurarea companiilor feroviare, impozitarea marilor averi nedeclarate de catre persoanele fizice, in scopul combaterii evaziunii fiscale, trimiterea unei solicitari catre Consiliul de Ministri ai Uniunii Europene pentru aprobarea cresterii de la 35.000 de euro la 50.000 de euro a pragului cifrei de afaceri sau a veniturilor peste care firmele sunt obligate sa se inregistreze si sa plateasca TVA, clarificarea cadrului legal privind taxa clawback perceputa distribuitorilor de medicamente, eliminarea obligativitatii contractelor incheiate cu toate spitalele, stabilirea unor plafoane orientative pentru servicii trimestriale in sistemul medical si compensarea medicilor care respecta aceste plafoane, excluderea de la finantare a serviciilor medicale considerate neesentiale si costisitoare.
 
Intrebat de jurnalisti cati bugetari trebuie sa plece acasa in baza acordului cu FMI, premierul a asigurat ca nu exista un numar fix de bugetari care sa fie restructurati.
 
"Procesul major de resructurare s-a facut in 2010, in 2011 se finalizeaza acele procese de restructurare acolo unde ele au ramas de finalizat", a spus Boc.
 
Presedintele Traian Basescu a anuntat, duminica seara, ca noul acord cu FMI va fi incheiat pentru doi ani si nu va implica finantare, fiind de tip preventiv, seful statului mentionand ca Fondul si UE vor tine banii la dispozitia Romaniei.
Noul acord cu FMI, BM si CE va fi de cinci miliarde de euro, 3,6 miliarde euro urmand sa provina de la Fond, iar 1,4 miliarde euro, de la Comisia Europeana.

Tarifele la energia electrica si gaze vor creste in intervalul 2013-2015.

Asta,  dupa ce Guvernul va elimina preturile reglementate, la cererea FMI, pe baza unui calendar care va fi stabilit pana in septembrie 2011, urmand sa fie definiti consumatorii considerati vulnerabili, care trebuie protejati.
Eliminarea preturilor reglementate la enerhia electrica si gaze a fost anuntata de premierul Emil Boc, la finalul negocierilor cu FMI.
 
"In domeniul energiei, pe parcursul anului 2011, se vor intreprinde urmatoarele masuri: pana in luna septembrie se va stabili un calendar de eliminare a preturilor reglementate la energia electrica si gaze, iar acest calendar se va implementa in perioada 2013-2015. Deci, pana in luna septembrie se va face aceasta analiza, se va stabili un calendar, dar calendarul de implementare va viza perioada 2013-2015. De asemenea, pana la finele anului 2011 se vor defini de catre Ministerul Finantelor si Ministerul Muncii consumatorii vulnerabili, in concordanta cu legislatia europeana, si crearea de mecanisme de protectie a acestora, in perspectiva masurilor care se vor lua pe perioada 2013-2015", a spus Boc, intr-o conferinta de presa.
 
Intrebat de jurnalisti cine va proteja populatia de "o explozie" a tarifelor daca preturile in domeniul energiei si gazelor naturale vor fi liberalizate, premierul a precizat din nou ca acest calendar care vizeaza eliminarea preturilor reglementate va fi stabilit pana in luna septembrie si implementat efectiv in 2013-2015.
 
"Intre timp, pana la finele lui 2011, Ministerul Finantelor cu Ministerul Muncii trebuie sa stabileasca masurile de protectie sociala pentru consumatorii vulnerabili, in concordanta cu legislatia europeana. Deci, este un pachet complet, un calendar grafic separat de implementare si masuri de protectie sociala pentru consumatorii vulnerabili, masuri care vor fi stabilite de Ministerul Finantelor si de Ministerul Muncii", a spus Boc.
 
Intrebat daca toate gospodariile populatiei sau numai un segment dintre acestea vor fi considerate drept consumatori vulnerabili, premierul a raspuns ca "detalii legate de nuante", vor fi prezentate ulterior de catre ministrii implicati si ANRE.
 
Ministrul Economiei, Ion Ariton, a declarat, saptamana trecuta, ca FMI a cerut renuntarea la preturile reglementate pentru productia de gaze naturale si energie electrica si prezentarea unei noi formule de calcul.
 
"Ne solicita reverificarea preturilor. (...) Preturile sa fie liberalizate, si in cursul acestui an sa ne prezentam cu o noua forma de calcul, ca sunt probleme", a declarat Ariton dupa discutiile de aproape doua ore cu reprezentantii FMI.
 
El a adaugat ca liberalizarea preturilor reglementate nu inseamna neaparat cresterea tarifelor platite de populatie.
 
Solicitat atunci sa comenteze, premierul Boc a declarat ca Guvernul nu are competente in stabilirea pretului la gazele naturale, in conditiile in care Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) este o institutie independenta, si poate interveni doar impotriva abuzurilor prin controale indirecte.
 
In 2010, Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei, institutie care are rolul de a stabili preturile la energie si gaze, a anuntat ca va comanda un studiu privind impactul renuntarii la preturile reglementate ale gazelor si electricitatii.
Aproape toti producatorii de electricitate sunt obligati de ANRE sa aloce o parte a productie pentru consumul populatiei, la preturi stabilite de Autoritate. De asemenea, gazele produse de OMV Petrom si Romgaz Medias au preturi de productie stabilite de ANRE.

Alin Cordos
Scorul actual:
3.1/5 Stele. (31 voturi)



Imagini:


Emil_boc_thumb Ion_ariton_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Nasaud Liviu Rusu



Articol vizualizat de 625 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Realizarile candidatului Vasile Bors

Video

Totul despre candidatul Vaile Bors

Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria