Miscari sindicale în Bistrita
Conform datelor furnizate de liderii sindicali din judetul Bistrita-Nasaud, confederatiile sindicale reprezentative la nivel national; CNSRL-FRATIA, BNS, Cartel-ALFA, CSDR si Meridian, au solicitat Guvernului României ca printr-o Hotarâre de Guvern, salariul minim pe economie pentru perioada iulie-decembrie 2008 sa fie stabilit la nivelul de 540 lei.
Argumentele în favoarea acestei cereri au fost prezentate în cadrul întâlnirii tripartite din 25 iunie a.c., la care au participat din partea Guvernului ministrii Varujan Vosganian si Paul Pacuraru. Cererea sindicalistilor este justificata de cresterea accelerata a preturilor produselor alimentare si serviciilor înca din 2007, raportul între salariul minim si cel mediu pe economie care este de28,5 %, nivelul cel mai scazut din U. E; evolutia constant pozitiva a nivelului P.I.B.-ului; exodul fortei de munca ce pericliteaza dezvoltarea economica sustenabila a României; deprecierea cursului de schimb al monedei nationale si altele.
Revendicarile sindicalistilor au fost deja formulate printr-o scrisoare catre primul ministru Calin Popescu Tariceanu, în care se precizeaza ca dorinta sindicatelor este aceea de a detensiona situatia creata si de a opri organizarea unor actiuni de protest începand cu 2 iulie a.c. Se pare însa ca nu s-au înregistrat progrese în întelegerea cu sindicatele si în consecinta, la sfârsitul acestei saptamâni, sindicatele bistritene au pichetat Prefectura, sustinând revendicarile cerute la nivel national de sindicatele amintite.
Daca nu vor fi acceptate revendicarile, fie si partial, actiunile sindicale se vor acutiza.
Alexandru Tohati

Imagini:
Alte articole pe aceeaşi temă
- Bistrita-Nasaud are cea mai mica suprafata construita din tara publicat în data de 29-09-2011
- Prefectii, datori la banci! Cristian Florian, printre imprumutati publicat în data de 06-10-2011
- In BN, numarul infractiunilor s-a triplat in ultimii 20 de ani publicat în data de 06-10-2011
- Trei bistriteni in Top 500 miliardari din Romania publicat în data de 20-10-2011
- Primariile bistritene au primit fonduri de la Guvern! publicat în data de 21-10-2011
Tag-uri
Articol vizualizat de 577 ori
Înapoi
Reportaje video
Gazeta întreabă
Caută în gazetă
Fata săptămânii
ALL MODELS - Simona
- Nume: Simona
- Anul naşterii: 1986
- Înălţime: 166 cm
- Greutate: 50 kg
- Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa
Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.

Comentarii