Ministerele elaborează norme de capul lor

Autism_top

În luna iulie 2010 a fost aprobată Legea nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale, adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate. Potrivit legii, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului aveau obligaţia să emită normele metodologice de aplicare a acestei legi încă din luna octombrie a anului trecut, respectând recomandările organizaţiilor non-guvernamentale din domeniu.
În luna ianuarie 2011, organizaţiile non-guvernamentale au fost invitate de către Ministerul Sănătăţii, respectiv Centrul Naţional de Sănătate Mintală, la Bucuresti, pentru a discuta cu privire la norme. Ajunşi acolo, reprezentanţii acestora au fost informaţi că acestea au fost elaborate deja, urmând să fie afişate pe site-ul Ministerului Sănătăţii şi că Ministerul Muncii nu şi-a exprimat recomandările sau punctul de vedere.

„Ne-am bucurat foarte mult când a fost votată această lege esenţială pentru bolnavii de autism, a fost un pas uriaş înainte. Când am văzut, însă, textul propus pentru normele metodologice, norme în baza cărora se desfăşoară, practic, întreaga activitate de tratare şi recuperare,  am înţeles că acestea pot denatura sensul legii. Concret, articolele din norme referitoare la screening se adresează copiilor cu vârste până la trei ani, iar cele referitoare la intervenţii  copiilor până la şase ani. Or, Legea nr. 151 constituie cadrul legislativ pentru toţi pacienţii cu TSA”, a declarat Milena Prună, preşedintele Asociaţiei Autism Transilvania.
Prin urmare, cele 13 organizaţii non-guvernamentale au înaintat scrisori deschise ministerelor Sănătăţii, Educaţiei şi Muncii prin care solicită respectarea drepturilor bolnavilor de autism şi finalizarea normelor de aplicare a legii. Reprezentanţii organizaţiilor subliniază că forma prezentată de oficialităţi a acestor norme modifică esenţial textul legii. “Concret, normele reduc efectele legii la copiii mai mici de şase ani care suferă de autism, nu clarifică atribuţiile persoanelor care iau parte la terapia pacienţilor cu tulburări din spectrul autist (TSA), nu reglementează accesul la educaţie şi serviciile specializate adresate tuturor persoanelor afectate, iar chestionarul propus pentru diagnostic nu este validat ştiinţific. De asemenea, nu se specifică atribuţiile membrilor echipei multidisciplinare care tratează pacienţii cu TSA şi nici cum se va realiza decontarea cheltuielilor medicale”, arată Asociaţia Autism Transilvania într-un comunicat de presă.
Printre solicitările organizaţiilor se numără: recunoaşterea psihoterapiei pentru recuperarea persoanelor cu TSA ca serviciu medical de către CNAS şi, implicit, decontarea acestui serviciu, reglementarea accesului la educaţie şi a intervenţiilor şi serviciilor specializate adresate adolescenţilor şi adulţilor afectaţi de TSA. Pentru stabilirea tuturor reglementărilor necesare, asociaţiile solicită înfiinţarea unui grup interministerial format din reprezentanţi ai celor trei ministere implicate şi care să elaboreze în termen de şase luni, împreună cu reprezentanţii societăţii civile, strategia naţională de recuperare şi integrare în societate a tuturor persoanelor cu tulburări din spectrul autist. Nimic mai mult decât impune deja legea.
În scrisoarea deschisă către Ministerul Muncii, organizaţiile semnatare i-au amintit ministrului Botiş că situaţia familiilor care au în întreţinere persoane cu autism este foarte gravă,  “în condiţiile în care unii dintre părinţi nu beneficiază de salariul de asistent personal, deoarece ordonanţa 84/2010 de modificare a Legii nr. 448/2006 permite autorităţilor locale să treacă asistenţii personali în somaj sau, în cazul în care beneficiază totuşi de salariul de asistent personal, aceste sume au fost reduse şi că, pentru adulţii cu autism, aceste servicii, care speram să fie prevăzute prin această lege, nu există. Adulţii cu autism nu numai că nu există în statisitici, dar stau acasă, izolaţi în familii, neexistând o strategie referitoare la terapia necesară acestor categorii de persoane sau la integrarea lor pe piaţa muncii”.

Diana Gabor
Scorul actual:
3.1/5 Stele. (34 voturi)



Imagini:


Autism_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Radu Moldovan Ioan Oltean



Articol vizualizat de 362 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Realizarile candidatului Vasile Bors

Video

Totul despre candidatul Vaile Bors

Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria