Fermierii bistriteni cer subventii pentru animale inexistente

Oi_top

Dorinţa de a face rost de bani cu orice preţ îi face pe unii dintre fermierii bistriţeni să recurgă la fel şi fel de tertipuri. Conducerea Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Bistriţa-Năsăud (APIA BN) spune că un astfel de caz a fost descoperit la Bichigiu, unde un bărbat a declarat că are mai multe animale pentru care trebuie să primească subvenţii, însă de fapt nu avea nici măcar unul.
În comuna Romuli, localnicii sunt revoltaţi din cauză că nu au acces la terenurile de păşunat, întrucât acestea se află pe raza Parcului Naţional Munţii Rodnei, şi în concluzie creşterea animalelor în această zonă este blocată. În aceeaşi situaţi se află şi alţi crescători de animale din judeţ, din cauză că administraţiile locale au păşuni pe raza aceluiaşi Parc Naţional.



Directorul Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Bistriţa-Năsăud (APIA BN), inginer Emil Scurtu, a precizat că acest caz nu este unic în judeţ, însă va afla numărul exact al ilegalităţilor abia după data de 14 aprilie, când va fi finalizat controlul în rândul celor care au primit subvenţii pentru animale.
Pe de altă parte, fermierii din Romuli, în frunte cu Ioan Moniţa, primarul comunei, sunt revoltaţi deoarece statul le-a blocat subvenţiile pentru cele 250 de hectare de păşune din Munţii Rodnei, unde merg cu animalele, pe motiv că oile distrug flora şi fauna în acea zonă.

APIA BN verifică fermierii din judeţ

Directorul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Bistriţa-Năsăud, Emil Scurtu, a declarat într-o conferinţă de presă care a avut loc la finele săptămânii trecute la sediul Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, că în această perioadă angajaţii instituţiei pe care o conduce efectuează controale la crescătorii de animale care au primit subvenţii în acest sens.
„Până în data de 14 aprilie trebuie finalizată activitatea de control la fermierii care au solicitat subvenţii pentru animalele deţinute în gospodării individuale sau ferme”, a precizat directorul APIA.
Scurtu mai spune că verificările în teren sunt făcute de opt persoane, constituite în patru echipe.

Vrea bani, dar nu are animale

Directorul APIA spune că un caz grav a fost descoperit la Bichigiu, unde un bărbat a declarat că deţinea animale, însă în realitate el nu avea nici măcar una.
„Dacă oamenii noştri nu efectuau controale în teren, bărbatul lua banii chiar dacă nu avea niciun animal. Această problemă se datorează şi Direcţiei Sanitar - Veterinare, în a cărei bază de date omul figura că avea animale, iar în urma controlului nu a fost depistat niciunul”, a explicat Emil Scurtu.
El a mai adăugat că incidentul s-a petrecut anul trecut. Aşa zisul crescător de animale susţinea că are oi, dar că acestea s-ar afla la fiul său în Maramureş, însă în final a recunoscut că nu are niciuna. Cum minciuna a avut picioare scurte, n-a mai primit subvenţiile mult aşteptate.
Directorul APIA BN a mai precizat că situaţia de la Bichigiu nu este una singulară în judeţ, însă va avea o cifră exactă a acestor ilegalităţi abia după finalizarea controlului, după data de 14 aprilie.
De asemenea, în urma controalelor efectuate până la această dată în judeţ, au fost depistaţi peste 300 de fermieri cu nereguli. Unii dintre ei nu şi-au înregistrat numărul corect de animale deţinute, astfel că cererile depuse în vederea obţinerii subvenţiilor au fost respinse.

Peste 11.170 de fermieri din judeţ au cerut subvenţii

„În conformitate cu legile în vigoare privind modul de implementare a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi naţionale directe complementare în domeniul zootehnic în judeţul Bistriţa-Năsăud au fost depuse un număr de 11.174 de cereri. Pentru exploataţiile de bovine au fost depuse 9.145 de cereri cu un efectiv de 49.510 capete, iar pentru caprine şi ovine au fost depuse 2.029 de cereri cu un efectiv de 218.656 capete”, se arată într-un comunicat remis presei de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Bistriţa-Năsăud.
După verificările efectuate în teren, APIA a plătit fermierilor bistriţeni în anul 2011 peste 25 milioane de lei - pentru bovine suma de 17.932.465 lei, iar pentru ovine şi caprine suma de 7.928.854 lei.

Subvenţiile pentru 250 de hectare de păşune din Munţii Rodnei, blocate

Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Bistriţa - Năsăud a blocat subvenţiile pentru 250 de hectare de păşune din Munţii Rodnei, păşune ce aparţine de comuna Romuli.
Primarul comunei Romuli, Ioan Moniţa, spune că măsura este una abuzivă şi va face toate demersurile pentru a-i ajuta pe consătenii săi.
„Oamenii nu mai au voie să păşuneze în acea zonă deoarece conducerea Parcului Naţional Munţii Rodnei consideră că animalele distrug flora şi fauna. Acolo se păşunează de o sută de ani şi nu a dispărut nici flora şi nici fauna. Situaţia nu va rămâne aşa, voi acţiona în judecată conducerea Parcului, deoarece blochează subvenţii de circa 70.000 de euro”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, Ioan Moniţa.
Pe de altă parte, conducerea APIA BN spune că subvenţiile au fost blocate, deoarece păşunile respective se află într-o zonă de protecţie strictă şi, conform legilor în vigoare, păşunatul este interzis.
Acelaşi lucru spun şi cei din conducerea Parcului Naţional Munţii Rodnei, care au declarat că nu fac decât să respecte legea.
În 1980, Pietrosu Mare a fost declarată rezervaţie a biosferei, alături de Retezat şi Delta Dunării.

Iulia Bartha
Scorul actual:
3.0/5 Stele. (18 voturi)



Imagini:


Oi_thumb Emil_scurtu_-_apia_thumb Ioan_monita_3_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Nasaud



Articol vizualizat de 826 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Realizarile candidatului Vasile Bors

Video

Totul despre candidatul Vaile Bors

Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria