Patronul Poienii Zanelor, ars din toate partile
Patronii Complexului turistic Poiana Zânelor nu şi-au plătit ratele la bancă, iar Finanţele au decis să le scoată bunurile la vânzare. Cu două săptămâni înainte să aibă loc licitaţia, două cabane din cadrul complexului au fost mistuite într-un incendiu.
Emil Nistor, soţul Monicăi Filipoi (administratorul Complexului turistic Poiana Zânelor), a fost trimis anul trecut în judecată, împreună cu alte şapte persoane, pentru prejudicierea cu peste un milion de euro a SC CEC Bank SA. Cei opt au constituit un grup infracţional organizat şi i-au determinat pe unii dintre angajaţii firmelor lui Emil Nistor să contracteze credite bancare pentru nevoi personale fără garanţii.
Administraţia Financiară Sângeorz-Băi a scos la licitaţie o cabană a pensiunii Poiana Zânelor (cabana numărul 10, cunoscută turiştilor sub numele de Zâna Soarelui) şi terenul aferent acesteia. Aceeaşi cabană a mai fost scoasă la vânzare de două ori, însă cum nimeni nu s-a arătat interesat să o cumpere, preţul de vânzare a scăzut la jumătate.
Potrivit Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud (DGFP BN), cele două bunuri aparţin debitorului Nistor Emil şi vor fi scoase la licitaţie la preţul de 123.151 de lei, fără TVA, la finele lunii, mai exact în data de 28 aprilie.
Cei interesaţi trebuie să depună o garanţie de participare la licitaţie în valoare de 10% din preţul produsului, până la data de 27.04.2011.
Cabana este de tip P+E+M, având o suprafaţă de 209, 4 metri pătraţi, iar terenul aferent are o suprafaţă de 363 metri pătrați (drept de concesiune pentru 20 de ani).
Două cabane, mistuite într-un incendiu
Ghinionul se ţine scai de familia lui Emil Nistor. În noaptea de luni spre marţi, pompierii au fost solicitaţi să intervină la stingerea unui incendiu izbucnit la acelaşi complex (n.r. - Poiana Zânelor). Ajunşi la faţa locului, pompierii au constatat că flăcările au cuprins cabana în care se afla restaurantul, piscina şi 12 camere pentru turişti, precum şi o altă cabană aflată în apropiere.
Pompierii s-au luptat cu flăcările ore întregi şi au reuşit să le stingă abia dimineaţa, în jurul orei 6.00 dar, din păcate, nu au mai apucat să salveze mare lucru din cele două cabane. Prima a ars în totalitate, iar cealaltă a fost afectată de flăcări în proporţie de 80 la sută.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au declarat că incendiul s-a produs cel mai probabil în urma unui scurtcircuit la tabloul de curent aflat în aceeaşi clădire cu piscina.
Proprietarii complexului spun că există posibilitatea ca cineva să fi dat foc intenţionat cabanelor, motiv pentru care poliţiştii din Năsăud fac cercetări în acest sens.
Valoarea pagubelor a fost estimată la peste un milion de euro, însă asigurarea nu acoperă nici jumătate din daune.
Nistor şi-a pus angajaţii să ia credite cu acte false
Cu câţiva ani în urmă, pe motiv că nu mai are bani să continue investiţiile începute la firmele sale, Nistor a găsit o soluţie cât se poate de convenabilă - credite bancare, însă nu pe numele lui, ci pe ale angajaţilor săi.
În cursul anului 2006, acesta şi alte încă şapte persoane i-au determinat pe câţiva dintre angajaţii săi să ia credite de nevoi personale de la bancă. Nistor le-a întocmit adeverinţe false de salarii şi le-a oferit chiar şi bani pentru a fi titularii creditelor, fără ca oamenii să ştie ce sume au fost luate pe numele lor.
Însă cum minciuna are picioare scurte, oamenii legii au aflat de întreaga poveste şi i-au „filat” pe cei opt. Anul trecut, ei au fost trimiţi în judecată pentru prejudicierea SC CEC Bank SA cu un milion de lei. Dosarul, cu numărul 5323/112/2010, care are ca obiect iniţierea, constituirea de grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7) se află acum pe masa judecătorilor Tribunalului Bistriţa-Năsăud.
Alte două bănci, BCR Năsăud şi Unicredit Ţiriac Bistriţa, au fost prejudiciate de Emil Nistor şi „apropiaţii” săi, în total cu 1,2 milioane de euro prin 58 de credite, luate în perioada 2005-2008.
Numele lui Nistor, în dosarul prim-procurorului Veturia Moldovan
Emil Nistor are mai multe „bube” în cap, numele său fiind legat de cel al Veturiei Moldovan, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, arestată preventiv pentru 29 de zile în vara lui 2009, ea fiind învinuită de trafic de influenţă, luare de mită şi fals în acte publice.
Veturia Moldovan a fost acuzată că ar fi beneficiat de lucrări în valoare de 55.000 euro la o casă de vacanţă, în zona Poiana Zânelor.
Anchetatorii DNA Cluj deţin probe că Emil Nistor şi tatăl acestuia i-ar fi construit magistratului năsăudean un pod în faţa cabanei sale din Poiana Zânelor, însă Moldovan spune că pentru lucrarea respectivă ar fi plătit suma de 15.000 lei, pentru care s-a eliberat factura fiscală.
Procurorii susţin că pentru lucrările de la casa de vacanţă din Poiana Zânelor, Veturia Moldovan ar fi primit în total suma de 55.000 euro. Acuzaţia adusă de anchetatori, că această sumă de bani a fost primită pentru a „rezolva” un dosar privind pe Emil Nistor, care era cercetat pentru o infracţiune la regimul armelor şi muniţiilor, este negată de către prim procuror.
Complexul turistic Poiana Zânelor este aşezat la poalele Munţilor Rodnei, la graniţa dintre judeţele Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Suceava, pe raza comunei Şanţ.
Iulia Bartha

Imagini:
Alte articole pe aceeaşi temă
- Garajele CJ BN se repara „ieftin”! Peste 800.000 de lei alocati de la bugetul aparatului propriu publicat în data de 29-09-2011
- Radu Moldovan despre Liviu Rusu si Luca Iancu: "Sa stiti ca au fost de doua-trei ori la DNA" publicat în data de 11-11-2011
- Licitatie acuzata de trucaj la primaria Bistrita publicat în data de 09-12-2011
- Turc ii spulbera visurile lui Dobra publicat în data de 09-12-2011
- Aici sunt banii dumneavoastra: Circ pe buzunarul bistritenilor! „Colindele” bufonilor din CJ BN publicat în data de 26-12-2011
Tag-uri
Articol vizualizat de 805 ori
Înapoi
Reportaje video
Gazeta întreabă
Caută în gazetă
Fata săptămânii
ALL MODELS - Simona
- Nume: Simona
- Anul naşterii: 1986
- Înălţime: 166 cm
- Greutate: 50 kg
- Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa
Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.

Comentarii
Coach Outlet 2013
Coach, founded in New York in 1941, was Initially operate by six leather artisans as the family workshop,they committed to pursuit of quality and innovation. Today, as the celebration of the 70th anniversary of the birth of the Coach classic American style, Coach Outlet are pleased to announce the launch of new luxury glassesseries, the series of Coach Outlet Online is made united to the world's leading fashion eyewear maker Luxottica adhering to Coach relentless pursuit of high quality and fashion design, and integration of innovative technology andnew materials, showing the unique shape and salient features of the brand perfectly.Coach Outlet Online Store offer many Coach Sunglasses Outlet .The elegant and innovative design combines the trendy shape such as round, cateye-shaped and oversized shape, the use of tailor-made acetate material, and a better visual effect after the HD processing. Each with a uniquely designed logo to be ornamented, the use of metal inlay, laser engraving technology or unique shape of the hardware device to show the elegant details. For example, the product in the Coach Outlet Store the Kissing C, ouch on the large luxury Natasha sunglasses, other iconic decorations, the gloves specially designed, and the diamond iconic logo engraved on each one. You can find more New arrivals in the product in the Coach Outlet Official Site.
Are you dreaming of having a coast dress of your own? Do you want to wearing the coast wedding dresses when getting married? It’s your time, now. The coast dresses of the coast stores sale hot. The coast dresses coast dress sale on a discount. There are cost maxi dress, maxi dress, coast wedding dress, and so on. All of them of good quality and elegant style. You can dresses by coast. You can show your fashion attitude. So ,just go and be who you are. The coast uk will give you what you want. No sale tax and free shipping.
http://www.coast-dress.orgHow do you feel if you have a lot of radley bags? Have you had a radley bag of your own? Come on. The radley bag sale on a discount, now. You can’t miss the great opportunity. The on sale radley handbags are all made by radley bag uk. All the bags of radley sale rather hot. All of them have the logo of radley, the scottie dog. It’s the symbol of radley london. Good quality and designed style. Everyone speaks highly of it. No sale tax and free shipping. You worth it.
http://www.radley-bags.net/Seiko watch originates from Japan. It’s a well-known brand owing to its 4 characteristics which includes long time energy storage, fast wind, high precision and scanning smooth hand. Citizen watch nowadays has become a icon of fashion. Seiko manufactures various exquisite watches, such as kinetic seiko, seiko automatic, seiko sport and seiko diver. Seiko watch repair is free of charge as long as the product is under warantty. By the way, the guarantee period is quite long and we don’t usually bother to repair seiko watch due to its high quality. What’s even more remarkable is that all Seiko watch are produced by pure workmanship. Successful people usually purchase seiko watches for men or ladies to show their high taste. Seiko watch brings you self-esteem, self-confidence and self-improvement.
http://www.watchseiko.netMovado launches Red Label Calendomatic wirst watch in Basel World watch show in 2008. The Movado watch is designed from the automatic link and showing calendar Calendomatic in 1946.Today, Movado watches draw attention from the public for it perfect combination of simple and dynamic calendar.The movado museum watch case is as thin as 42 mm and is covered with striking black PVD. It is made from refined steel and diamonds are mosaic in movado mens watch and movado womens watch. The new launched Red Label Calendomatic watches are equiped with small second hand, matt black crozzling watchband, black PVD coating watchbutton and waterproof to depth of 3ATM which are gorgeous womens movado watch and movado watches for men.
http://www.movadowatchus.comCoast dresses are more and more popular because of its variety, quality and beauty. Nowadays coast dress sale online is very welcomed. Those who buy coast are all surprised at beauty of dresses by coast. Coast clothing is very famous for dresses dresses. Among them, coast wedding dresses are especially outstanding. The goal of coast dress is to bring beautiful life to women. Do not miss coast dresses uk. You will find real beauty here.
http://www.coastdress-sale.com