Creţu şi Rusu văd diferit politica gunoaielor

Valea_castailor_top

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud (CJ BN) şi Primăria Bistriţa sunt la cuţite şi îşi caută dreptatea în instanţă. Neînţelegerile dintre cele două autorităţi locale pleacă de la transportul deşeurilor de la Beclean la Bistriţa.
Creţu vrea să-şi protejeze locuitorii de mirosul insuportabil şi a impus un anume traseu pentru marele transport.


Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud vrea drumuri ca-n palmă pentru transportul de senzaţie şi i-a instruit pe jurişti să facă dreptate în speţa privind deşeurile solide finanţate din bani europeni. În consecinţă, bătălia se mută în instanţă.
Administraţia judeţeană urma să aducă la Bistriţa sute de tone de deşeuri de la Beclean, dar operaţiunea nu a putut fi posibilă deocamdată, deoarece municipalitatea a impus un alt traseu.

Scandal mare între greii judeţului şi oraşului

Consiliul Judeţean BN a demarat proiectul de gestionare a deşeurilor din judeţ, proiect estimat la 33 milioane de euro, Bistriţa Năsăud având aprobat primul proiect de acest gen din ţară, cu finanţare europeană. Toate bune şi frumoase, doar că cele două instituţii, CJ BN şi Primăria Bistriţa nu cad la pace şi luptă din greu pentru impunerea celor mai bune idei. Conform datelor din proiect, deşeurile de la Beclean trebuie aduse în camioane şi depozitate la Bistriţa, în groapa din Zăvoaie.
Iniţial, traseul stabilit a fost Beclean – Şintereag - Şieu Odorhei – Coasta – Şirioara – Chiraleş – Arcalia – Sărăţel – Sărata – Monariu - Budacu de Jos şi strada Zăvoaie.
Municipalitatea a blocat cât a putut acest transport şi a întârziat cât de mult eliberarea unui aviz în acest sens. Ulterior a eliberat avizul, dar obligă camioanele să circule pe un drum neamenajat, departe de ochii şi nasul cetăţenilor din zonele rezidenţiale. Astfel, Primăria Bistriţa a impus ca traseul deşeurilor să se facă prin Sărata, pe lângă albia râului Bistriţa. Traseul impus de municipalitate este mult mai scurt, cu aproximativ 20 de kilometri, doar că nu există un drum amenajat pentru  camioanele care vor sosi de la Beclean.
Viceprimarul George Avram dă soluţia cea mai eficientă şi le recomandă portocaliilor de la judeţ să-şi facă drumul după voia inimii, din economia la combustibil.
„Noi vrem să ne protejăm locuitorii de mirosul insuportabil al deşeurilor aflate în putrefacţie şi recomandăm un alt traseu, care este mai scurt cu 20 de kilometri. Se economisesc nişte sume frumuşele şi din aceşti bani pot să-şi amenajeze drumul. Noi vrem să ne protejăm locuitorii, ăsta e interesul nostru”, susţine viceprimarul George Avram.
Secretarul judeţului, Iosif Redl este convins că instanţele vor da câştig de cauză Consiliului Judeţean BN. Procesul a fost programat în 14 septembrie, dar s-a reprogramat şi prima înfăţişare va avea loc în luna iunie.

Creţu visează frumos la o fabrică de gunoi, mai performantă decât ideea celor de la Judeţ

Încă de la început, primarul Ovidiu Creţu s-a împotrivit acestui proiect de gestionare a deşeurilor şi a căutat urgent soluţii de rezervă. În acest sens, primarul intenţiona să aducă la Bistriţa o fabrică de gunoi. Practic, ar fi vorba de o instalaţie de sortat deşeurile menajere, mult mai performantă decât proiectul finanţat din bani europeni, pe care primarul l-a considerat învechit. Investitorii urmau să-şi amplaseze instalaţia în Zăvoaie şi să se apuce de treabă, sortând şi reciclând deşeurile. Într-un final, proiectul măreţ al primarului a intrat în stand-by, iar groapa din Zăvoaie va fi ecologizată din alte surse. Dacă investiţia s-ar fi realizat, gunoiul de Bistriţa putea fi transformat în bani de către investitori, iar Primăria ar încasa cotă-parte din această operaţiune. Aceasta a fost şi ideea, doar că până la urmă, gestionarea deşeurilor va intra sub jurisdicţia Consiliului Judeţean.

Scandal în privinţa depozitului ecologic

Groapa de gunoi este amplasată la aproximativ 22 de kilometri de Bistriţa, pe varianta Cepari şi la opt kilometri de municipiu pe o variantă greu accesibilă cu autoturismul, pe la Tărpiu.
Locuitorii de pe strada Tărpiului din Bistriţa, mai precis cei care locuiesc în zona Văii Căstăilor, s-au opus vehement acestui proiect şi au adunat semnături de protest. Ba mai mult, aceştia au adus ameninţări la adresa celor care îndrăznesc să distrugă natura, prin construcţia ilegală, zic ei, a depozitului ecologic. Revoltaţi, locuitorii au organizat mitinguri de protest şi îl acuzau pe Vasile Moldovan, coordonatorul proiectului, de management defectuos. În cele din urmă, prefectul Cristian Florian şi-a luat angajamentul că va sesiza organele competente să se pronunţe în acest caz. Într-un final, reprezentanţii de la Mediu au dat undă verde proiectului şi toate merg înainte. Comisiile au considerat că nu se aduce niciun prejudiciu mediului şi lucrările pot continua.
Unul din punctele care au stârnit reacţii puternice în rândul maselor este transportul gunoiului de la Beclean la Bistriţa . Opinia publică s-a revoltat în acest caz, dar până la urmă, autorităţile judeţene şi locale au semnat colaborarea prin care se transferă deşeurile. Cu toate astea, negocierile au ajuns în impas, în momentul în care s-a schimbat traseul deşeurilor de la Beclean. După finalizarea depozitului ecologic de la Tărpiu, deşeurile din zonă vor fi transferate acolo şi groapa din Zăvoaie va fi ecologizată. Inclusiv ministrul Mediului, Attila Borbely consideră oportună mutarea gunoaielor de la Beclean care se va produce în scurt timp.
Între timp, se lucrează de zor la ecologizarea depozitelor rurale din Sângeorz Băi, Beclean şi Năsăud. Proiectul demarat de Consiliul Judeţean merge înainte şi în actualul mandat a lui Liviu Rusu se va finaliza cel mai mare proiect din judeţ, finanţat din fonduri europene.
„Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Bistriţa-Năsăud”, în valoare de aproximativ 33 milioane de euro, prevede colectarea selectivă a deşeurilor menajere din întreg judeţul şi închiderea a patru gropi de gunoi din oraşe şi 200 de depozite rurale.
Acesta presupune realizarea unor investiţii de importanţă majoră pentru protecţia mediului şi gestionarea deşeurilor în judeţul Bistriţa-Năsăud, prin constituirea unui Centru de management integrat al deşeurilor în comuna Dumitra, a unei staţii de transfer la Bistriţa, precum şi a patru puncte de transfer în localităţile Beclean, Năsăud, Sângeorz-Băi şi Galaţii Bistriţei, a două centre de colectare a deşeurilor voluminoase şi DEEE şi a câte unui centru de colectare în fiecare oraş al judeţului, achiziţionarea de containere pentru colectarea selectivă a deşeurilor şi vehicule pentru transportul acestora, dar şi închiderea şi ecologizarea a patru depozite urbane şi 200 depozite rurale existente neconforme.
Potrivit Programului Operaţional Sectorial de Mediu, valoarea eligibilă a proiectului este de 141.709.850 lei, 98 la sută reprezentând finanţare nerambursabilă prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi Bugetul de Stat, restul de doi la sută fiind contribuţia beneficiarului prin bugetele autorităţilor locale.
În privinţa gropilor de gunoi ce vor fi închise, proiectele par cam îndrăzneţe şi vor trece ani buni până când acestea vor deveni puncte de atracţie pentru locuitori.

Terenuri de golf şi baze sportive în locul gropilor de gunoi

Propunerea Sufalnet sună bine: parcuri, terenuri de golf, zone comerciale, industriale şi rezidenţiale, zone împădurite şi zone ecologice.
Practic, groapa de gunoi din Zăvoaie se va închide odată cu finalizarea depozitului ecologic de pe Tărpiu, va fi ecologizată şi transformată în zonă rezidenţială, unde locuitorii se vor relaxa în tihnă. Situată în apropierea oraşului, deja există o serie de planuri privind bucata de teren respectivă. Desigur, proiectul este cu bătaie lungă, iar până să vedem iarbă de golf sau copii zburdând pe locaţia gropii din Zăvoaie vor trece ani buni, procesul de ecologizare fiind unul complex.
Oricum, Primăria Bistriţa ia în calcul dezvoltarea zonei şi realizează un pod care ar deschide traficul auto în zona Zăvoaie. Investiţia este estimată la un milion de euro şi va demara în cursul acestui an.


Cosmin Botezat

Scorul actual:
2.9/5 Stele. (19 voturi)



Imagini:


Valea_castailor_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Radu Moldovan Bistrita Liviu Rusu



Articol vizualizat de 661 ori



Comentarii

donBalon a postat la 24-05-2011 22:13
Nu ma pricep cine stie ce la problema in dezbatere , dar fiecare sustine punctul sau de vedere ! Cred ca ministrul mediului, daca sustine mutarea gunoaielor din Beclean in Bistrita ,ar trebui sa aibe un calcul economic , ecologic sau care o fi el. Deci sustinerea trebuie argumentata , ca altfel este doar o parere . La fel ar trebui si Cretu si Rusu sa-si argumenteze pozitiile ! Cat priveste ,,fabrica de gunoaie" , este un proiect nerealizabil. Nici actuala solutie nu e cea mai buna dar fata de ceea ce exista este totusi ceva , insa din discutii am inteles ca proiectul este PROST !.
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Realizarile candidatului Vasile Bors

Video

Totul despre candidatul Vaile Bors

Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria