Noul viceprimar, pe post de cârcotaş Andrei Rusu este nemulţumit de parcul de la Casa Albă

Andrei_rusu_1_top

Părculeţul de la Casa Albă, situat pe strada Panait Cerna, va fi dat în folosinţă la finele lunii, cel puţin asta susţin reprezentanţii municipalităţii. Investiţia se ridică la circa un milion de lei, bani proveniţi în marea majoritate de la Administraţia Fondului pentru Mediu.
Noul viceprimar Andrei Rusu, în funcţie de nicio lună de zile, este cârcotaşul de serviciu din primărie, acesta afirmând că ceea ce s-a realizat acolo este doar un strop într-o băltoacă.


Aici, atât copiii, cât şi adulţii, vor putea să-şi petreacă timpul liber în aer liber, bucurându-se de dotări la standarde europene: mese de şah, un aparat de joacă gen skateboard, o masă de ping pong , panouri pentru escaladă, panouri de baschet şi multe altele.
Lucrările sunt pe ultima sută de metri, astfel că părculeţul va fi gata în maximum două săptămâni. Dacă bistriţenii care locuiesc în acea zonă şi nu numai sunt încântaţi de faptul că în sfârşit vor avea unde să se recreeze în condiţii cât mai bune, viceprimarul Andrei Rusu a declarat recent că proiectul este doar un strop într-o băltoacă şi că se putea face mult mai mult.
Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, spune că ceea ce s-a făcut acolo e un lucru excepţional, iar zona respectivă va fi una de referinţă pentru municipiu, în ciuda „cârcotelilor”.

Mobilier şi echipamente de sute de mii de lei

Deoarece la ora actuală bistriţenii beneficiază de doar 15,98 metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor, edilul a iniţiat un proiect prin intermediul căruia suprafaţa să crească la 20 de metri pătraţi, intitulat „Amenajare spaţii verzi şi parcări ecologice în zona Independenţei Sud – strada Panait Cerna”, pe care l-a depus la Administraţia Fondului pentru Mediu în vederea obţinerii finanţării europene în 2008.
La finele lunii iunie a anului trecut, edilul a fost invitat la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu, unde s-a semnat contractul de finanţare. Valoarea totală a investiţiei este de 967.393 lei, din care contribuţia proprie şi cheltuielile neeligibile se ridică la 313.482 lei, iar asistenţa financiară nerambursabilă este de 653.910 lei.
Conform documentaţiei, proiectul propune amenajarea unei suprafeţe de 6.175 mp din zona Independenţei Sud (n. r. - strada Panait Cerna) ca parc pentru locuitorii din această parte a municipiului Bistriţa, urmărindu-se, în acelaşi timp, ameliorarea calităţii factorilor de mediu în zonă şi crearea unei zone de recreere pentru riverani.
Cât priveşte lucrările propuse pentru a fi executate, acestea vizează amenajarea unui teren de joacă pentru adolescenţi, cu suprafaţa de 800 metri pătraţi, plantarea a 75 de cireşi şi 800 de arbuşti tip buxus. De asemenea, demersul are în vedere şi amplasarea a şase echipamente de joacă precum un aparat de joacă gen skateboard, panouri pentru escaladă, un balansoar, o masă de ping pong, circa 30 de bănci, patru mese de şah, coşuri de gunoi şi jardiniere pentru flori. Pentru achiziţionarea lor, Primăria Bistriţa a plătit nu mai puţin de 400.000 de lei unei firme care a câştigat licitaţia organizată în acest sens.
La ora actuală, lucrările, demarate în luna august a lui 2010, se află pe ultima sută de metri. Spaţiile verzi au fost deja amenajate şi acum se montează echipamentele de joacă. După finalizarea lor, parcul va fi unul modern, iar copiii şi adulţii se vor putea relaxa aici în condiţii europene.

Rusu versus Creţu

Viceprimarul Andrei Rusu şi-a exprimat în cadrul unei conferinţe de presă nemulţumirea vis-a-vis de ceea ce s-a realizat în parcul de la Casa Albă, explicând că s-a făcut prea puţin în comparaţie cu cât permite spaţiul respectiv.
„Ceea ce s-a făcut acolo nu este decât un strop într-o băltoacă. Proiectul putea fi gândit altfel, se putea face mult mai mult pentru că spaţiul respectiv permitea asta. În momentul de faţă lucrările sunt într-un stadiu avansat, a început deja montarea mobilierului în zonă”, a declarat Andrei Rusu în cadrul unei conferinţe de presă a Partidului Naţional Liberal Bistriţa-Năsăud.
De cealaltă parte, primarul Ovidiu Creţu neagă cele spuse de Rusu şi crede că investiţia făcută pe strada Panait Cerna este una de referinţă pentru municipiu. „Parcul de la Casa Albă este un lucru excepţional pentru oraşul nostru. Au fost aduşi bani europeni în acest sens şi s-a făcut atât cât s-a putut de mult pentru ca bistriţenii de toate vârstele să aibă un loc unde să se poată relaxa în condiţii cât mai bune. Respectiva zonă va fi una de referinţă pentru Bistriţa”, a explicat edilul pentru Gazeta de Bistriţa.
Bistriţenii sunt de partea lui Creţu, considerând că astfel de investiţii trebuie făcute în număr cât mai mare. „Noi ne bucurăm că s-au gândit să amenajeze un astfel de spaţiu în zona noastră. Copiii nu aveau unde să se joace, iar noi, cei în vârstă, putem să jucăm aici şah şi table sau pur şi simplu să ne relaxăm pe o bancă. Ar trebui să facă mai multe părculeţe de genul ăsta în oraş”, ne-a explicat un pensionar ce locuieşte în apropiere de Casa Albă.
De asemenea, ideea amenajării părculeţului este apreciată şi de o tânără din acea zonă. „Cred că e bine-venit un astfel de loc de recreere, mai ales că îl vor dota cu tot felul de accesorii gen masă de ping-pong sau panouri de baschet. Noi tinerii nu prea avem unde să ne petrecem timpul liber în natură. Parcul municipal arată cum arată, iar alte variante nu avem deocamdată”, ne-a spus fata.

Încă un parc pentru tineri

Primarul municipiului a mai depus la Administraţia Fondului pentru Mediu încă un proiect care vizează amenajarea unui loc unde tinerii să se poată relaxa. Este vorba despre cel privind modernizarea părculeţului situat pe strada Avram Iancu, lângă podul Jelnei, care are o suprafaţă totală de aproape 7.000 de metri pătraţi.
Şi acest proiect a fost aprobat în vederea finanţării, astfel că lucrările vor demara în curând. Primăria va contribui cu 10 la sută din valoarea investiţiei, adică circa 61.000 de lei, în timp ce restul de 90% din sumă va fi alocată de Uniunea Europeană.
Practic, aici va fi introdus iluminatul public, care va funcţiona cu ajutorul unor echipamente ecologice – fotovoltaice, vor fi amplasate toalete ecologice, coşuri de gunoi moderne şi echipamente de joacă noi şi vor fi amenajate piste pentru biciclişti şi rolleri.
Investiţia mai prevede şi toaletarea arborilor existenţi, plantarea a peste 2.000 de arbori şi flori ornamentale. De asemenea, va fi introdus un sistem de irigaţii cu instalaţie automatizată, cu ţevi cu aspersoare şi senzori de ploaie.
Conform celor spuse de Ovidiu Creţu, spaţiul se va numi Parcul Adolescenţilor şi va fi destinat tuturor celor cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 ani.

Iulia Bartha

Scorul actual:
3.0/5 Stele. (20 voturi)



Imagini:


Andrei_rusu_1_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Radu Moldovan



Articol vizualizat de 372 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Realizarile candidatului Vasile Bors

Video

Totul despre candidatul Vaile Bors

Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria