Din toamnă, 19 şcoli desfiinţate de ISJ BN

Isj_bn_1__top

Nu mai puţin de 19 şcoli vor fi desfiinţate în judeţul Bistriţa-Năsăud din anul şcolar 2011-2012, alte şase urmând să rămână doar cu ciclul primar.
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud (ISJ BN) a declarat că măsura a fost luată din cauza numărului mic de elevi care învaţă în aceste şcoli.


Şase şcoli unde funcţionează clasele I-VIII vor fi transformate în unităţi de învăţământ cu clasele I-IV, şase şcoli cu clasele I-IV vor deveni grădiniţe cu program normal, iar 12 şcoli generale I-IV vor fi desfiinţate (n. r. – vor funcţiona doar grădiniţele). Totodată, Şcoala Generală clasele I-VIII din Jelna va fi desfiinţată, aici rămânând să funcţioneze doar grădiniţa.
Pe de altă parte, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), condus de Elena Udrea, va construi în judeţul nostru 18 grădiniţe şi creşe, pentru care va plăti peste 19 milioane de lei.
Aceste obiective de investiţii sunt de trei tipuri. Mai exact, vor fi ridicate creşe şi grădiniţe pentru una, două, respectiv trei grupe de copii. Cele mai multe grădiniţe/creşe vor fi construite în comuna Tiha Bârgăului - două cu două grupe şi una cu trei grupe.

Reorganizări în reţeaua şcolară

Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud a luat decizia de a desfiinţa 19 unităţi de învăţământ din aria sa de responsabilitate începând cu anul şcolar 2011 – 2012 din cauza numărului mic de elevi. De asemenea, alte şase şcoli vor rămâne doar cu ciclul primar. Copiii care învaţă momentan aici vor fi nevoiţi să facă naveta la şcoli din centrele de comună sau chiar în comune învecinate. Deocamdată nu se ştie câţi elevi vor fi nevoiţi să facă acest lucru din toamnă. Conform legilor în vigoare, o clasă trebuie să aibă minimum 20 de elevi.
Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, Anamaria Leuca, şcolile generale cu clasele I-VIII din localităţile Ţagu (comuna Budeşti), Ciceu-Poieni (comuna Căianu Mic), Fântânele (comuna Matei), Blăjenii de Jos (comuna Şintereag), Hălmăsău (comuna Spermezeu) şi Alunişul (comuna Zagra) vor funcţiona de anul viitor şcolar doar ca şi şcoli cu clasele I-IV.
Alte şase şcoli cu clasele I-IV vor fi transformate în grădiniţe. Este vorba despre cele din Poderee (comuna Feldru), Albeştii Bistriţei (comuna Galaţii Bistriţei), Bidiu (comuna Matei), Enciu (comuna Matei), Rusu de Sus (comuna Nuşeni) şi Chintelnic (comuna Şieu-Măgheruş).
Şcoala Generală clasele I-VIII din Jelna, comuna Budacu de Jos, va fi desfiinţată, în imobil urmând să funcţioneze doar grădiniţa.
Totodată, alte 12 şcoli generale cu clasele I-IV vor fi desfiinţate, păstrându-se doar grădiniţele, în următoarele localităţi: Monariu (comuna Budacu de Jos), Mireşti (comuna Chiuza), Leleşti (comuna Ciceu Mihăieşti), Ivăneasa (comuna Ilva Mare), Secături (comuna Măgura Ilvei), Breaza Laz (comuna Negrileşti), Agrişu de Sus (comuna Şieu Odorhei), Caila (comuna Şintereag), Păltineasa (comuna Spermezeu), Pădure Hălmăsău (comuna Spermezeu), Costeasa (comuna Târlişua) si Lunca Sătească (comuna Târlişua).

Udrea are planuri mari


Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, doreşte să construiască în mai multe judeţe din ţară grădiniţe şi creşe nou-nouţe, pe listă aflându-se şi Bistriţa-Năsăud.
„Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a lansat licitaţia pentru proiectarea şi execuţia prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI), componenta „Modernizarea localităţilor româneşti”, a 35 de unităţi de învăţământ preşcolar în judeţele Maramureş şi Bistriţa-Năsăud”, se precizează într-un comunicat de presă postat pe site-ul ministerului în data de 17 iunie 2011.
Criteriul de atribuire a contractului este constituit de preţul cel mai scăzut, iar valoarea estimată maximă pentru acest pachet de lucrări se situează la 35,64 milioane de lei (fără TVA). 16,52 milioane de lei vor fi alocaţi pentru judeţul Maramureş şi 19,12 milioane de lei judeţului Bistriţa - Năsăud.
„Obiectivele de investiţii au fost stabilite în funcţie de propunerile înaintate de autorităţile publice locale şi în urma analizei Comisiei Tehnico-Economice a ministerului, în baza criteriilor de prioritizare prevăzute de legislaţia în vigoare. Proiectele-tip utilizate pentru aceste obiective de investiţii sunt de trei categorii, respectiv pentru creşe/grădiniţe cu una, două sau trei grupe de copii şi sunt puse la dispoziţie de MDRT. Autorităţile publice locale beneficiare ale investiţiilor sunt cele care identifică terenul pe care vor fi amplasate construcţiile. De asemenea, tot ele vor realiza, la finalizarea investiţiei, dotările tehnico-edilitare”, se mai precizează în comunicat.
Anunţul de participare la licitaţie, fişa de date a achiziţiei şi caietul de sarcini pot fi consultate de cei interesaţi în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
Dacă în Maramureş ministerul va construi 17 unităţi de învăţământ preşcolar, în Bistriţa-Năsăud se vor edifica 18 grădiniţe şi creşe. Astfel, la Ilva Mare, Măgura Ilvei şi Nuşeni vor fi ridicate grădiniţe/creşe cu o singură grupă. La Budacu de Jos, Sânmihaiu de Câmpie, Nimigea, Maieru, Prundu Bârgăului, Bistriţa Bârgăului, Dumitra şi Teaca vor fi edificate grădiniţe/creşe cu două grupe, iar la Bistriţa, Feldru şi Beclean vor fi construite grădiniţe/creşe cu trei grupe.
Mai norocoasă este comuna Tiha Bârgăului, unde ministerul va ridica trei grădiniţe/creşe, două cu două grupe şi una cu trei grupe.
Pentru investiţia din judeţul nostru, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a alocat fonduri de 19.123.635 de lei.
MDRT a lansat pe SEAP şi alte licitaţii pentru edificarea de grădiniţe şi creşe în ţară. Astfel, a fost alocată suma de 88,54 milioane de lei pentru 103 unităţi în judeţele Buzău, Vrancea, Botoşani şi Suceava. Alte 23 de creşe şi grădiniţe vor fi construite în Vâlcea şi Sibiu, valoarea contractelor fiind de 21,5 milioane de lei. Lor li s-au adăugat încă 138 de unităţi în Cluj, Călăraşi, Ialomiţa, Braşov, Covasna, Tulcea, Constanţa şi Bucureşti (sectoarele 2, 3, 5 şi 6), cu o valoare de 143,16 milioane de lei. În data de 27 iunie Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a lansat licitaţia pentru proiectarea şi execuţia prin PNDI a 28 de creşe/grădiniţe în judeţele Brăila şi Galaţi. Valoarea estimată a lucrărilor este de 27.379.832 lei fără TVA (11.115.248 de lei, fără TVA pentru judeţul Brăila şi 16.264.584 lei, fără TVA pentru judeţul Galaţi).
În anul şcolar 2010-2011, în Bistriţa-Năsăud au fost înregistraţi în cele 425 de şcoli aproximativ 55.600 de elevi, dintre care peste 25.000 în mediul urban.

Iulia Bartha

Scorul actual:
3.2/5 Stele. (15 voturi)



Imagini:


Isj_bn_1__thumb Scoala_bidiu_thumb Elena_udrea_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Radu Moldovan Liviu Rusu



Articol vizualizat de 1077 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Realizarile candidatului Vasile Bors

Video

Totul despre candidatul Vaile Bors

Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria