Sute de bistriţeni se judecă cu Finanţele pentru recuperarea taxei de poluare

Directia_generala_a_finantelor_publice_bn_top

Pentru a-şi recupera banii plătiţi statului pentru taxa de poluare, peste 400 de bistriţeni au acţionat Finanţele în instanţă, anul acesta. 33 dintre aceştia au primit deja decizia instanţei. În 2010, din 376 de dosare aflate pe rolul instanţei bistriţene, 328 au fost soluţionate.
Anul acesta, taxa de poluare a fost majorată cu încă 25 de procente, ca urmare a deciziei ministrului Mediului, Laszlo Borbely.

După ce Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis că taxa de poluare care se aplică la prima înmatriculare în România a unui autovehicul este ilegală, mii de români au decis să acţioneze statul în judecată pentru a-şi recupera banii intraţi deja în conturile Administraţiei Finanţelor. Unii au câştigat deja, iar alţii aşteaptă ca judecătorii să se pronunţe.
Nici bistriţenii nu s-au lăsat mai prejos şi sunt hotărâţi să meargă până la capăt pentru a intra în posesia banilor. Aşa se face că de la începutul anului şi până în prezent, peste 400 de persoane au dat statul în judecată, 33 dintre dosare fiind soluţionate.

Taxă ilegală

Judecătorii din Luxemburg au constatat că taxa de poluare impusă de statul român este ilegală după ce au primit o solicitare de la Tribunalul Sibiu, în care magistraţii cereau un punct de vedere al CEJ, pentru cazul unei persoane care încearcă să-şi recupereze banii plătiţi pe taxă pentru o maşină adusă din Germania.
În urma analizei dosarului, magistraţii europeni au decis că respectiva taxă are efectul de a descuraja importul şi punerea în circulaţie a maşinilor second-hand cumpărate în alte state membre, fapt ce contravine legislaţiei Uniunii Europene. Asta pentru că autorităţile române cer bani doar pentru autoturismele importante, în timp ce maşinile similare oferite pe piaţa auto second-hand internă sunt „iertate”.

Totul se datorează unui sibian


Taxa de înmatriculare, denumită între timp de poluare, le-a dat multe bătăi de cap românilor. Ea s-a majorat în mai multe rânduri, cea mai importantă creştere având loc la începutul lui 2011, când ministrul mediului, Laszlo Borbely, a decis că aceasta trebuie să fie mărită cu peste 25 de procente.
În luna aprilie a acestui an, judecătorii Curţii Europene de Justiţie au constatat că taxa impusă de statul român este ilegală, iar oamenii pot să îşi recupereze banii plătiţi. Totul a pornit de la un cetăţean din Sibiu, care a dat statul în judecată, considerând că respectiva taxă este ilegală. Omul şi-a cumpărat o maşină second-hand din Germania, cu preţul de 6.600 de lei şi o capacitate cilindrică de 2.155 de centimetri cubi. Pentru a-şi putea înmatricula autoturismul în România, el a trebuit să scoată din buzunar peste 7.500 de lei. Omul s-a arătat indignat de faptul că taxa este aplicată numai vehiculelor second-hand importate din alte ţări, nu şi maşinilor second-hand înmatriculate în România şi revândute.
În răspunsul trimis Tribunalului Sibiu, magistraţii CEJ au precizat că legislaţia europeană interzice statelor membre să ia măsuri de taxare în exces a unor produse provenind din alte state, în favoarea celor de provenienţă autohtonă, astfel că bărbatul a avut câştig de cauză.

Oamenii îşi vor banii înapoi

De la publicarea poziţiei Curţii Europene de Justiţie, la Tribunalul Bistriţa-Năsăud numărul dosarelor care au ca obiect restituirea taxei de poluare este în continuă creştere. În medie, sunt depuse zilnic trei-patru dosare în acest sens, mai mult de un sfert dintre bistriţeni având câştig de cauză.
Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, Dana Ceuca, „de la începutul anului 2011 şi până în prezent, la nivelul Tribunalului Bistriţa-Năsăud s-au înregistrat un număr de 410 dosare care au ca obiect restituirea taxei de primă înmatriculare, respectiv taxa de poluare, din care au fost soluţionate 33, celelalte acţiuni fiind încă pe termen”.
În ceea ce priveşte numărul dosarelor înregistrate în 2010, din cele 376 au fost soluţionate 328.
„Pe parcursul anului 2010, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a fost sesizat cu soluţionarea unui număr de 376 de acţiuni privind restituirea taxei de primă înmatriculare sau, după caz, a celei de poluare, din care au fost soluţionate un număr de 328 de dosare, restul fiind încă pe rolul instanţei”, a mai spus Dana Ceuca.
Bistriţenii spun că în sfârşit s-a făcut dreptate, birul pus de stat fiind abuziv. „Mă bucur că într-un final dreptatea este de partea noastră. Statul ne-a obligat să plătim taxe foarte mari pentru maşinile aduse din alte ţări din Uniune. Eu mi-am cumpărat din Germania o maşină cu 4.000 de euro şi aici am plătit mai mult de jumătate din sumă pentru a o înmatricula. Nu e corect aşa ceva. Dar acum sunt fericit că îmi voi recupera în curând banii. Am muncit ani de zile pentru maşina asta”, ne-a explicat Marius Poenar.
„Eu am plătit 2.700 lei pentru a înmatricula o maşină adusă din Ungaria. Am făcut copii după toate documentele şi am trimis solicitarea returnării banilor la Administraţia Financiară. Acum aştept să treacă cele 30 de zile şi în funcţie de răspuns îi dau sau nu în judecată. Un prieten de-al meu a câştigat procesul cu statul, deci se poate”, a declarat un alt bistriţean.

Cum se recuperează taxa

Cei care doresc să-şi recupereze banii daţi pentru taxa de poluare au de urmat câţiva paşi. Primul este înregistrarea unei petiţii la Direcţia Generală de Finanţe Publice de care aparţin, prin intermediul căreia se solicită restituirea banilor, la care se adaugă dobânda legală până la data plăţii. Conducerea instituţiei este obligată să răspundă la cerere în termen de 30 de zile.
În cazul în care răspunsul este negativ, solicitantul trebuie să întocmească o cerere de chemare în judecată a Direcţiei, care se va depune la Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului în raza căruia are domiciliul.
De asemenea, cei care doresc să-şi recupereze banii trebuie să aibă o copie de pe chitanţa de achitare a taxei; original şi copie de pe cartea de identitate a autovehiculului eliberată de Registrul Auto Român (RAR), original şi copie de pe certificatul de înmatriculare a autovehiculului eliberat de Serviciul Înmatriculări din cadrul Instituţiei Prefectului, un document din care să rezulte data primei înmatriculări a autovehiculului în străinătate şi copie de pe cartea de identitate. Totodată, aceştia trebuie să completeze o declaraţie pe proprie răspundere cu rulajul mediu anual la data înmatriculării în România, exprimat în kilometri şi expertiza tehnică efectuată de RAR privind deprecierea autovehiculului rulat.
Anul trecut, în Bistriţa-Năsăud s-au înmatriculat 5.161 de autoturisme, pentru care a fost achitată suma totală de 16.332.684 lei.

Iulia Bartha


Scorul actual:
3.1/5 Stele. (17 voturi)



Imagini:


Directia_generala_a_finantelor_publice_bn_thumb Palat_justitie_bn_1_thumb Masini_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Radu Moldovan Bistrita Liviu Rusu



Articol vizualizat de 421 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Realizarile candidatului Vasile Bors

Video

Totul despre candidatul Vaile Bors

Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria