Bilete puţine, solicitări de două ori mai multe

Pensionari_1_top

Mulţi pensionari din Bistriţa-Năsăud vor rămâne şi anul acesta fără un bilet de tratament într-una din staţiunile balneoclimaterice din ţară.
Numărul biletelor repartizate judeţului nostru este de două ori mai mic faţă de numărul solicitărilor în staţiuni renumite, precum Felix sau Vatra Dornei.


În ultimii ani, Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud (CJP BN) s-a confruntat cu aceeaşi problemă în ceea ce priveşte numărul de bilete de tratament repartizate prin Casa Naţională de Pensii: cerere mare, ofertă mică. În urmă cu doi-trei ani, judeţului nostru îi reveneau anual circa 10.000 de bilete de tratament, însă numărul acestora a scăzut considerabil din 2008-2009.
Anul acesta, din cele circa 3.000 de solicitări, doar 1.300 au fost deja soluţionate, urmând ca alte 250 de bilete să fie repartizate. Cele mai multe solicitări sunt pentru biletele pe litoral, în staţiuni precum Eforie Nord, Saturn sau Mangalia, precum şi în staţiuni ca Vatra Dornei sau Felix. Pensionarii plătesc jumătate din valoarea biletului şi beneficiază de cazare, masă şi tratament.
Cei care nu reuşesc să plece în staţiune în perioada de vară mai pot opta pentru biletele de tratament din lunile octombrie şi noiembrie, conform celor declarate de conducerea Casei Judeţene de Pensii Bistriţa-Năsăud.

1.550 de bilete pentru 3.000 de pensionari

Dacă prin 2008 circa 10.000 de pensionari din judeţul Bistriţa-Năsăud reuşeau să plece într-o staţiune balneoclimaterică din ţară pe bază de bilet de tratament, în ultimii doi-trei ani nici jumătate din acest număr nu au avut şansa de a se bucura de câteva zile de relaxare. Asta pentru că numărul biletelor de tratament a fost redus drastic la nivelul întregii ţări. Aşa se face că mulţi pensionari care pot beneficia de reducere, dar şi cei care au dreptul la un bilet gratuit, vor rămâne pe dinafară şi anul acesta, având însă speranţa că poate vor avea mai mult noroc anul care vine.
De la începutul anului şi până în prezent, judeţului nostru i-au fost repartizate 1.550 de bilete în staţiunile din ţară cu care Casa Naţională de Pensii are încheiate contracte.
Directorul adjunct al Casei Judeţene de Pensii Bistriţa-Năsăud, Teodor Chiciudean, spune că şi în acest an cererea este mai mare decât oferta. „În ceea ce priveşte solicitările, acestea sunt undeva la aproximativ 3.000. Numărul lor o să crească cu siguranţă în lunile următoare. Un număr de 1.300 de bilete au fost deja repartizate, majoritatea în staţiuni ca Vatra Dornei, Felix, Sovata, Eforie Nord, Mangalia sau Saturn. De curând am primit încă o serie de bilete, care sunt în curs de distribuire. Acestea sunt în număr de 250, dintre care aproape 20 sunt pentru staţiunea Sângeorz-Băi. Plecarea se va face la finele acestei luni”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa directorul adjunct al Casei Judeţene de Pensii Bistriţa-Năsăud.

30 de locaţii de tratament


Teodor Chiciudean spune că pensionarii se pot trata în circa 30 de locaţii, printre care se numără Vatra Dornei, Felix, 1 Mai, Covasna, Sângeorz-Băi, Amara, Căciulata, Buziaş, Geoagiu, Herculane, Olăneşti sau Tuşnad. Pentru fiecare serie în parte sunt repartizate aproximativ 150 de bilete. Pensionarii care rămân pe dinafară în această vară mai au şanse să primească un bilet de tratament în serile următoare, din toamnă.
Cu toate acestea, anual mulţi pensionari nu mai reuşesc să intre în posesia biletelor, în condiţiile în care acestea sunt insuficiente ca număr.
„Nici anul trecut şi nici anul acesta nu am reuşit să obţin bilet pentru a pleca în staţiune. Probabil o să am câştig de cauză în toamnă. Asta e singura şansă de a avea o vacanţă într-o staţiune, pensia nu îmi permite să merg în alt mod la mare sau la munte”, ne-a explicat o pensionară.
Un domn trecut de 70 de ani ne-a spus că este mulţumit de condiţiile pe care le oferă staţiunile balneoclimaterice din ţară. „Aproape în fiecare an am fost la tratament cu bilet de la Casa de Pensii. Anul trecut am fost cazat la Felix, iar anul acesta la 1 Mai. Mâncarea a fost foarte bună, tratamentul la fel. Mă simt mult mai bine acum. Sper să pot pleca şi în anii ce vin”, a precizat omul.

Biletele gratuite, puţine ca număr

În judeţul nostru, numărul persoanelor îndreptăţite să primească un bilet de tratament gratuit se apropie de 20.000, printre acestea numărându-se cele cu handicap, veteranii de război sau refugiaţii. Din totalul biletelor primite de Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud într-un an, doar 15 la sută sunt gratuite, astfel că cei care intră în posesia lor sunt puţini.
„Doar 15 la sută din bilete sunt gratuite, astfel că ele nu acoperă necesarul. Repartizarea lor se face computerizat, de către Casa Naţională de Pensii. Noi primim listele, iar în cazul în care oamenii nu vin să îşi ridice biletele de tratament, în ultimele 10 zile înainte de începerea seriei sunt împărţite la liber pensionarilor”, a mai precizat directorul adjunct al Casei Judeţene de Pensii Bistriţa-Năsăud, Teodor Chiciudean.
Anul trecut, judeţului nostru i-au fost repartizate în total circa 3.000 de bilete, în timp ce numărul solicitărilor a fost de peste 4.000.
Conform informaţiilor postate pe site-ul Casei Naţionale de Pensii, repartiţia biletelor de tratament se face utilizând o aplicaţie informatică, pe baza ordinii de ierarhizare a cererilor. Biletele de tratament balnear se acordă individual; în cursul unui an calendaristic unei persoane i se eliberează un singur bilet de tratament balnear, refuzul nejustificat al unui bilet repartizat conducând la pierderea dreptului la un alt bilet de tratament în cursul anului calendaristic. În situaţia în care persoana care a solicitat biletul şi căreia i s-a aprobat cererea, nu s-a prezentat la casa teritorială de pensii pentru ridicarea biletului de tratament şi nu a anunţat, în prealabil, despre acest fapt, biletul repartizat va fi eliberat următorului solicitant, acesta fiind considerat disponibil, cu 10 zile înainte de începerea seriei.
Anul acesta, la nivel naţional bugetul pentru biletele de tratament este de 330 de milioane de lei, fiind disponibile 53.499 de locuri.

Iulia Bartha

Scorul actual:
3.0/5 Stele. (20 voturi)



Imagini:


Pensionari_1_thumb Cjp_bn2_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Radu Moldovan Bistrita



Articol vizualizat de 421 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Realizarile candidatului Vasile Bors

Video

Totul despre candidatul Vaile Bors

Video

Cel mai prost profesor din Bistrita

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Bistrita?


Vasile Moldovan -PDL
Ovidiu Cretu - USL
Lucian Adrian Ungur -PPDD
Alexandru Toniuc -PER
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Bistriţa


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
125x125_varianta_1_side4
Signouacj_150x150_side5
Coroana_de_aur_200x150_side3

Cele mai abordate teme:

Nasaud Radu Moldovan Liviu Rusu Bistrita Ovidiu Cretu Ioan Oltean CJPC BN carne de pasare Bistrita-Nasaud Daniela Andreescu SGG Emil Boc Sighetu Marmatiei explozii gaze naturale PSD BN Cristian Florian MAI seism Pacific IPJ BN comert ilegal amenzi Rebrisoara Judecatoria Nasaud biserica cult penticostal abuzuri sexuale primaria bistrita george avram locuinte sociale UNPR BN PP-DD BN PRM BN PDL UNPR aliante politice Sorina Placinta tribunal DGA mita guvern FMI energie electrica tarife Grigore Iuga CJ BN depozit ecologic Tarpiu Iridex Ioan Tintean USL Roberta Anastase PRM PER BN Prefectura BN Dorin Teodorescu CEDO DGFP BN DNA Gheorghe Sabau USL BN institutii deconcentrate Constitutie referendum ISJ BN Lacrima elevi evaziune fiscala prejudiciu Prime Financial Consulting Cristian Tudor parchet fisc SGA BN ziua mondiala a apei ecologizare Lasylo Borbely Ministerul Mediului INGHA condamnare Victor Ponta Hidroelectrica premier DJCCP BN restaurare consolidare monumente istorice Tribunalul BN ICCJ SCDP fond funciar PSD PNL Laszlo Borbely curtea de apel primari societatea de concerte gavril tarmure fonduri nerambursabile Luca Iancu Ioan Andreica PDL BN lege electorala loviri Matei parlament Sorin Frunzaverde salariu mediu net casa de pensii Brasov DIICOT APDRP BN tursim PNDR OTV Dan Diaconescu Tribunalul Bucuresti IJJ BN bilant judecator Adrian Nastase Zambaccian Cipt Partener Cristian Preda excludere greva parlamentara Nicolae Bodiu Radu Berceanu LPF Dumitru Dragomir FRF Mircea Sandu Tasuleasa Social Sever Muresan Telciu DSVSA BN comert TVA romi Partida Romilor Emil Neia Lacatus motiune de cenzura Ungureanu AJPIS BN minore Cluj PP-DD Lucian Ungur Andrei Chiliman sanctiuni contraventionale Dina Suciu Infoel Liceul Sanitar LPS Mexic Oceanul Indian ANRM despagubiri Călin Popescu Tariceanu permis de conducere drept la viata Eurocomposite absente alegeri locale liste electorale Crinuta Dumitrean ANI avere venituri Digi TV RCS&RDS Antena Group demisii Curtea de Apel Cluj consiliul local ACI declaratie de avere Urmenis Dumitru Tomsa sentinta penala inchisoare Bog Brother CEJ CE Camera Deputatilor taxa de solidaritate averi pensionari CASS Dinamo Tribunalul Bucuresti. inselaciune InAction streetdance Grupul Scolar Agricol proiect constructii autorizatii urbanism agenti economici jeffrey franks recuperarea datoriilor guvern ungureanu guvern ponta bani primarii pdl andrei marga deficit comercial conturi de twitter parole publicate online MApN Afganistan prag electoral Curtea de Apel Bucuresti graniceri Valea Somesului UDMR Kelemen Hunor campanie electorala vot Mircea Dinescu CNSAS voluntari SUA Bill Clinton Hilarry Clinton divort gheorghe falca proces accident aviatic nepal elena udrea Catalin Voicu Senat mitt romney barack obama proces serban huidu ecaterina andronescu proces ani grecia iesire din zona euro ratko mladici sef iscir arges retinut eugen nicolaescu mae traian basescu summit nato boala lyme capusa candidati in online gigi becali perchezitii in romania si germania avertizare meteo cod galben ploi companie coreeana investitie alegeri egipt proteste siria